Articolul răspundea nevoii occidentalilor de a se informa în legătură cu situaţia din ţara noastră, după sălbatica represiune a mitingului anticorupţie, organizat de diaspora românilor. Oricât de dur ar părea, după titlu, textul în cauză nu poate fi bănuit de parti-pris. Mediile din întreaga lume au descris pe larg modul în care guvernanţii PSD-ALDE au înţeles să gestioneze un protest paşnic, al peste 100.000 de români de pretutindeni. Gazaţi, loviţi cu gloanţe de cauciuc şi jeturi de apă sub presiune, învineţiţi de pulanele jandarmilor echipaţi de război, bătrâni şi tineri, mame cu copii în braţe, oameni cu handicap, au fost alungaţi şi vânaţi pe străzile Bucureştiului de fiarele dezlănţuite ale unei puteri ce, până acum, avea legitimitatea unui vot popular, exercitat în urmă cu aproape doi ani. Articolele şi imaginile puse în circulaţie de "Washington Post", "Der Spiegel", "Le Monde", televiziunea ARD din Germania ş.a. au subliniat aceeaşi idee că prin asaltul violent şi nemotivat, împotriva unor oameni care, democratic, nu sunt de acord cu direcţia pe care e dusă România, puterea s-a delegitimat, şi-a pierdut statutul pe care i l-a conferit votul popular. Administraţia condusă de guvernul Dăncilă a fost lăudată doar de Russia today, oficina Moscovei, ceea ce spune multe. E firesc, în consecinţă, să ne întrebăm de ce şi cum s-a ajuns aici, din ce cauze imaginea României, stat membru al UE şi NATO, s-a prăbuşit iarăşi în derizoriu, plasând ţara în rândul "statelor bolnave" ale lumii, cum sunt câteva state africane sau latino-americane, blamate de toate instituţiile internaţionale, de toate democraţiile reale, de toţi cetăţenii responsabili ai planetei. Întrebările sunt cu atât mai "normale", cu cât statul român modern împlineşte o sută de ani, iar "evenimentele" - provocate de puterea în funcţiune - îi pun la îndoială viabilitatea, îl împing într-un echilibru fragil, aproape exploziv.
Totul începe după prăbuşirea comunismului naţional al lui Ceauşescu. Moştenitorul PCR şi al reflexelor de control social al acestuia a fost FSN-ul, condus de Ion Iliescu, devenit - între timp - PSD. Dar "schimbarea părului lupului" nu a schimbat şi năravul, fapt probat de reacţiile aşa-zisului partid de stânga, la orice contestaţie venită din partea acelei părţi a populaţiei, care a înţeles că decembrie 1989 nu a reprezentat decât travestirea "elitei roşii", după tehnica "maschirovka" a KGB-ului sovietic, într-o "elită roz", care şi-a însuşit, prin fraudă, hoţie pe faţă şi minciună, toate resursele ţării. Represiunea sângeroasă a manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii, prin "mineriada" din 13-15 iunie 1990, a fost cauzată de frica lui Iliescu şi a ciracilor lui, că românii ar putea să înţeleagă "tainele" construcţiei politice puse la cale de ei, ar putea să observe că structura statală a fost astfel configurată încât să le asigure perpetuarea în dominaţia societăţii. "Planul" ar fi reuşit dacă, în contextul istoric schimbat prin căderea "lagărului" comunist, România nu ar fi devenit membră a NATO şi UE, organizaţii internaţionale de garanţie ale statelor democratice din Europa şi din lume. Regulile şi principiile de funcţionare ale acestora au demolat "democraţia originală", de faţadă, propusă de Ion Iliescu şi urmaşii săi, obligând realizarea separaţiei puterilor în stat şi, mai ales, a unei Justiţii independente, depolitizate. Admiterea în NATO şi UE a fost premisa demolării monopolului asupra puterii în stat, urmărită de PSD şi căutată în toate "adaptările" şi "amendamentele" aduse de acesta legislaţiei europene, democratice. PSD nu s-a împăcat niciodată cu transformările reale generate de integrarea în NATO şi UE, încercând, de fiecare dată când s-a aflat efectiv la putere, să o confişte în întregime, să controleze (sub aparenţe democratice) totul. Strategiile politice pe care le-a adoptat, năpârlirile ideologice conjuncturale, sistemul de promovare şi ascensiune socială asumat au urmărit mereu conservarea "achiziţiilor" postcomuniste ale elitei sale, păstrarea poziţiei superpuse societăţii.
Victoria la alegerile din 2016, cu un program populist (nu social-democrat), bazat pe sărăcia indusă de politicile PSD întregii comunităţi naţionale, i-a dat, iarăşi, acestuia posibilitatea de a-şi relua asaltul asupra instituţiilor separate ale statului, în special asupra Justiţiei independente, care făcuse, de la restabilirea ei, destule "victime" din rândurile conducerii sale. Asaltul a devenit emergent, pentru că liderul partidului, Liviu Dragnea, fusese deja condamnat penal într-un dosar de fraudă electorală şi era - şi este - pe cale să sufere şi alte condamnări, pentru fraude economice. Dragnea şi-a "blindat" conducerea, promovând în fruntea PSD-ului (şi, după victorie, a statului) numai oameni fideli (de preferinţă subordonaţi zonali, din Teleorman, judeţul condus de el mai înainte), conform "regulilor clasice" ale ierarhiilor comuniste. Atacul împotriva Justiţiei (care trebuie să ducă la "albirea" liderului şi la deschiderea posibilităţii de asumare pe faţă a puterii supreme în stat) a devenit prima prioritate a executivului PSD-ALDE şi, după manifestaţiile care au blocat, în februarie 2017, celebra OUG 13, "noaptea, ca hoţii", singura prioritate. De aproape doi ani, dincolo de diversiunea creşterii veniturilor din salarii şi pensii - prin îndatorarea masivă a ţării - Parlamentul şi Executivul PSD-ALDE se zbat să mutileze codurile Justiţiei, pentru a da impresia nu că urmăresc să-l scape doar pe Dragnea şi complicii lui, ci că "armonizează" legislaţia din România cu cea a UE. Slujnicarii cei mai ticăloşi s-au asociat, pentru a-şi satisface şeful, care, conform "führer-prinzip"-ului are întotdeauna dreptate. Manifestaţiile (care au atras atenţia lumii asupra manevrelor lui Dragnea) trebuiau, de aceea, stopate, mai ales că se apropia vertiginos şi termenul final al judecăţii infracţiunilor liderului în alt dosar. PSD-ul (în varianta actuală) a ales, deci, să-şi sacrifice iarăşi imaginea, prin noua mineriadă, reprimată bestial. Nu România este bolnavă, ci Partidul conducător.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
