Articolul răspundea nevoii occidentalilor de a se informa în legătură cu situația din țara noastră, după sălbatica represiune a mitingului anticorupție, organizat de diaspora românilor. Oricât de dur ar părea, după titlu, textul în cauză nu poate fi bănuit de parti-pris. Mediile din întreaga lume au descris pe larg modul în care guvernanții PSD-ALDE au înțeles să gestioneze un protest pașnic, al peste 100.000 de români de pretutindeni. Gazați, loviți cu gloanțe de cauciuc și jeturi de apă sub presiune, învinețiți de pulanele jandarmilor echipați de război, bătrâni și tineri, mame cu copii în brațe, oameni cu handicap, au fost alungați și vânați pe străzile Bucureștiului de fiarele dezlănțuite ale unei puteri ce, până acum, avea legitimitatea unui vot popular, exercitat în urmă cu aproape doi ani. Articolele și imaginile puse în circulație de "Washington Post", "Der Spiegel", "Le Monde", televiziunea ARD din Germania ș.a. au subliniat aceeași idee că prin asaltul violent și nemotivat, împotriva unor oameni care, democratic, nu sunt de acord cu direcția pe care e dusă România, puterea s-a delegitimat, și-a pierdut statutul pe care i l-a conferit votul popular. Administrația condusă de guvernul Dăncilă a fost lăudată doar de Russia today, oficina Moscovei, ceea ce spune multe. E firesc, în consecință, să ne întrebăm de ce și cum s-a ajuns aici, din ce cauze imaginea României, stat membru al UE și NATO, s-a prăbușit iarăși în derizoriu, plasând țara în rândul "statelor bolnave" ale lumii, cum sunt câteva state africane sau latino-americane, blamate de toate instituțiile internaționale, de toate democrațiile reale, de toți cetățenii responsabili ai planetei. Întrebările sunt cu atât mai "normale", cu cât statul român modern împlinește o sută de ani, iar "evenimentele" - provocate de puterea în funcțiune - îi pun la îndoială viabilitatea, îl împing într-un echilibru fragil, aproape exploziv.
Totul începe după prăbușirea comunismului național al lui Ceaușescu. Moștenitorul PCR și al reflexelor de control social al acestuia a fost FSN-ul, condus de Ion Iliescu, devenit - între timp - PSD. Dar "schimbarea părului lupului" nu a schimbat și năravul, fapt probat de reacțiile așa-zisului partid de stânga, la orice contestație venită din partea acelei părți a populației, care a înțeles că decembrie 1989 nu a reprezentat decât travestirea "elitei roșii", după tehnica "maschirovka" a KGB-ului sovietic, într-o "elită roz", care și-a însușit, prin fraudă, hoție pe față și minciună, toate resursele țării. Represiunea sângeroasă a manifestației anticomuniste din Piața Universității, prin "mineriada" din 13-15 iunie 1990, a fost cauzată de frica lui Iliescu și a ciracilor lui, că românii ar putea să înțeleagă "tainele" construcției politice puse la cale de ei, ar putea să observe că structura statală a fost astfel configurată încât să le asigure perpetuarea în dominația societății. "Planul" ar fi reușit dacă, în contextul istoric schimbat prin căderea "lagărului" comunist, România nu ar fi devenit membră a NATO și UE, organizații internaționale de garanție ale statelor democratice din Europa și din lume. Regulile și principiile de funcționare ale acestora au demolat "democrația originală", de fațadă, propusă de Ion Iliescu și urmașii săi, obligând realizarea separației puterilor în stat și, mai ales, a unei Justiții independente, depolitizate. Admiterea în NATO și UE a fost premisa demolării monopolului asupra puterii în stat, urmărită de PSD și căutată în toate "adaptările" și "amendamentele" aduse de acesta legislației europene, democratice. PSD nu s-a împăcat niciodată cu transformările reale generate de integrarea în NATO și UE, încercând, de fiecare dată când s-a aflat efectiv la putere, să o confiște în întregime, să controleze (sub aparențe democratice) totul. Strategiile politice pe care le-a adoptat, năpârlirile ideologice conjuncturale, sistemul de promovare și ascensiune socială asumat au urmărit mereu conservarea "achizițiilor" postcomuniste ale elitei sale, păstrarea poziției superpuse societății.
Victoria la alegerile din 2016, cu un program populist (nu social-democrat), bazat pe sărăcia indusă de politicile PSD întregii comunități naționale, i-a dat, iarăși, acestuia posibilitatea de a-și relua asaltul asupra instituțiilor separate ale statului, în special asupra Justiției independente, care făcuse, de la restabilirea ei, destule "victime" din rândurile conducerii sale. Asaltul a devenit emergent, pentru că liderul partidului, Liviu Dragnea, fusese deja condamnat penal într-un dosar de fraudă electorală și era - și este - pe cale să sufere și alte condamnări, pentru fraude economice. Dragnea și-a "blindat" conducerea, promovând în fruntea PSD-ului (și, după victorie, a statului) numai oameni fideli (de preferință subordonați zonali, din Teleorman, județul condus de el mai înainte), conform "regulilor clasice" ale ierarhiilor comuniste. Atacul împotriva Justiției (care trebuie să ducă la "albirea" liderului și la deschiderea posibilității de asumare pe față a puterii supreme în stat) a devenit prima prioritate a executivului PSD-ALDE și, după manifestațiile care au blocat, în februarie 2017, celebra OUG 13, "noaptea, ca hoții", singura prioritate. De aproape doi ani, dincolo de diversiunea creșterii veniturilor din salarii și pensii - prin îndatorarea masivă a țării - Parlamentul și Executivul PSD-ALDE se zbat să mutileze codurile Justiției, pentru a da impresia nu că urmăresc să-l scape doar pe Dragnea și complicii lui, ci că "armonizează" legislația din România cu cea a UE. Slujnicarii cei mai ticăloși s-au asociat, pentru a-și satisface șeful, care, conform "führer-prinzip"-ului are întotdeauna dreptate. Manifestațiile (care au atras atenția lumii asupra manevrelor lui Dragnea) trebuiau, de aceea, stopate, mai ales că se apropia vertiginos și termenul final al judecății infracțiunilor liderului în alt dosar. PSD-ul (în varianta actuală) a ales, deci, să-și sacrifice iarăși imaginea, prin noua mineriadă, reprimată bestial. Nu România este bolnavă, ci Partidul conducător.