Tot atunci, cu o precizie de ceasornic, aterizează din zbor, venind de peste mări și țări o micuță pasăre. A sosit doi ani la rând. Nu știu cum o cheamă, din ce specie este, dacă este fetiță sau băiat, dar am să o descriu. Este de mărimea unui graur. Se remarcă printr-un cioculeț galben, iar trupușorul îi este îmbrăcat cu niște pene negre presărat cu puncte aurii. Ochișorii mici, negri, ce amintesc de boabele de piper.
Locuiesc la bloc, la etajul 2, iar în fața blocului se înalță un tei de pe ramurile căruia mă pândesc abonații permanenți ai cantinei: vrăbiuțe, guguștiuci și porumbei, ca să vadă când mâncarea este pusă pe pervazul geamului de la bucătărie. Micuța pasăre a îndrăznit să vină și ea să se ospăteze, dar nu din ce mâncau ceilalți abonați. Nu dorea decât desertul, acesta fiind pasca (mai precis, brânza din pască). Brânza simplă nu-i plăcea. De aceea, eu am botezat-o Păscuță.
Ca să n-o deranjeze celelalte înaripate, am lăsat geamul de la bucătărie deschis în permanență, iar pe chiuvetă i-am pus o farfurie cu desertul preferat.
Vine grăbită, își umple cioculețul până la refuz și pleacă. Nu are timp de pierdut. Trebuie să-și construiască cuibușorul, să-și crească puișorii care să fie pregătiți pentru lunga călătorie de întoarcere. După ce au luat lecții de zbor, cei 4 puișori sunt aduși în teiul din fața geamului, ca să-i văd și eu cât sunt de frumoși, cam gălăgioși (doar sunt copii), pentru a le ura drum bun atunci când vor pleca.
Anul acesta au venit Sfintele sărbători ale Paștelui, dar Păscuța nu a apărut. M-a încercat un sentiment de tristețe. Oare ce ai pățit, Păscuță? De ce nu ai venit? Tristețea mea a fost de scurtă durată, deoarece la câteva zile după Sfintele Paști, păsăruica a apărut.
De teamă că anul ăsta o să rămână fără mâncarea ei preferată, a aterizat direct pe pervazul ferestrei, urmărindu-mi mișcările. Când aveam de gând, oare, să mă apropii de frigider? Ei bine, când a văzut că-l deschid, a sărit de pe fereastră pe masă, iar când i-am pus în față pasca păstrată dinadins pentru ea, a dat din aripi, a scos un ciripit de triumf și s-a apucat să ciugulească cu lăcomie. Scena asta m-a impresionat foarte mult. Depășea orice închipuire despre prietenia dintre o pasăre și un om. Căile Domnului sunt cu adevărat neștiute, pline de mistere pe care n-o să le dezlegăm niciodată.
Cu multă dragoste pentru toate creațiile lui și pentru revista dvs.,
C. J. - Vaslui