NICK CAVE la Bucureşti

- Triumful comuniunii -

Când cineva din public i-a strigat "I Love You!", rockerul australian aflat la primul său concert în România, s-a oprit şi i-a spus. "Şi eu te iubesc. Crede-mă, vorbesc serios". Pare, desigur, răspunsul de complezenţă al unui star, dar, pe măsură ce concertul a înaintat, am în­ţeles că el este de fapt un ritual al dragostei şi co­muniunii între cei ce fac şi cei ce ascultă muzica. Concertul a prins treptat aripi şi s-a înălţat, odată cu miile de spectatori. A avut loc în luna iunie, însă apariţia lui Nick Cave la Bucureşti îşi pune serios candidatura la titlul de concertul anului.

Rock în oraş

Iniţial, m-am mirat când anul trecut, o prietenă a zburat la Londra pentru a-l vedea live, iar o alta a mers într-o maşină până la Belgrad, deşi avea glezna ruptă. Mulţi fani români ai lui Cave au ales să-l vadă în străinătate, gândindu-se că nu va ajun­ge la noi. Anunţul concertului de la Bucureşti, de pe 19 iunie, a însemnat un suflu proaspăt printre afişele cu artişti internaţionali ce se întorc a zecea oară în România, uneori în aceleaşi locaţii. "Rock the City" este un eveniment anual, ce a adus în verile trecute la Bucureşti nume celebre. Anul acesta, cap de afiş a fost acest muzician australian, proaspăt trecut de 60 de ani. Fost adolescent furios, certat chiar şi cu legea, Cave şi-a descoperit ali­narea în creativitate, care nu s-a limitat la muzică. A scris două romane devenite best-sellers, scenarii pentru filme de Hollywood ( experienţă pe care spu­ne că nu o va continua, pentru că-n lumea fil­mului nimeni n-are habar de nimic), a apărut chiar el de câteva ori pe marile ecrane. A scris, desigur, şi muzică de film. Şi-a înfiinţat în 1984 ce-a de-a doua trupă de succes din carieră, The Bad Seeds, cu care a cântat la Bucureşti şi alături de care îşi susţine turneele. Cel mai nou album al lor a ajuns numărul unu în Anglia, însă cel mai mare succes comercial a lui Nick Cave s-a întâmplat în 1996, când a cântat în duet cu Kyle Minogue. În orice a întreprins până acum, Nick Cave a arătat o calitate tot mai rară în zilele noastre: omul are stil, este inconfundabil şi chiar dacă vocea sa gravă amin­teşte de cea a unei legende a anilor 60, Jim Mor­rison, Nick Cave şi-a creat propriul drum şi a fost con­sec­vent. Iar intensitatea concer­telor sale îi aduc elogiile criticilor şi dragostea fanilor în întreaga lume. În vara aceasta, Nick Cave & The Bad Seeds cântă în festivaluri eu­ropene, iar la toamnă pornesc în turneu sud-american.

"Haideţi! Haideţi! Haideţi!"

"La naiba! E încă lumină afară", a spus Cave, după prima piesă la Bucureşti şi a sunat de parcă ar fi fost spusă de un vampir obligat să apară înainte de miezul nopţii. Muzicienii au început să cânte şi au rezistat la capătul unei zile ca­niculare, îmbrăcaţi la patru ace, în cos­tume negre, şi au propus o muzică hipnotică, apă­să­toare. Mişcările lui Cave, venite pe aceste ritmuri sacadate, păreau cele ale unui şaman, care caută să atragă forţe nevăzute. Incantaţia sa, per­ma­nentă pe timpul con­certului, a fost "C'mon" ("Hai­deţi"), as­ta le şoptea, de zeci de ori, spec­tatorilor din faţa scenei. Pe o mică rampă, Cave a coborât spre public, atingând deseori mâinile, strângându-le, spriji­nindu-se de ele, luându-şi ener­gie. Nu am mai văzut un ase­menea contact fizic între un muzician celebru şi fanii săi. Pe vremuri, în faţa sce­nei ajungeau cei ce iubeau cel mai mult acea trupă, uneori dor­meau pe jos, în faţa arenei, o noapte înainte pen­tru a fi siguri că ajung primii. Acum, show-business-ul a îm­părţit spectatorii în ţarcuri, în funcţie de câţi bani au de oferit. Mă întrebam, în prima parte a concertului, cum se descurcă un artist rebel cu aceste ţarcuri, cum poate trans­mite cât mai mult într-o locaţie sordidă (Romexpo), între betoa­ne şi asfalt, nu în intimitatea unei săli. Iar răspunsul a fost că magia invocată de Cave a func­ţionat, revelaţia s-a pro­dus şi ba­rie­rele s-au dat deoparte. Che­ia a fost căldura umană, deschi­derea. "Ce-o fi o fi, vom vedea", spusese Cave la în­ceput. După ce a menţinut permanent contactul fi­zic cu publicul său, Cave a venit pe o sce­nă mică în mijlocul lui, apoi a adus publicul pe scenă. Peste 50 de fani au fost invitaţi de Cave pe sce­nă, au dan­sat, l-au îm­brăţişat, s-au aşezat cuminţi pe scenă şi l-au ascultat. Nick Cave, plutind parcă între spec­tatorii de pe scenă şi cei din arenă, un prelung moment plin de emoţie, înălţător, la fi­nalul unui concert cu adevărat memorabil.

Păreri

Diana Maria (fotograf): "Do you love me?" a fost pri­ma melodie pe care am as­cul­tat-o de la Nick Cave & The Bad Seeds şi a fost dra­goste la prima audiţie, aşa am desco­perit unul dintre puţinii mu­zicieni pe care eu îi con­sider compleţi: compozitor, poet, interpret, magician = Ar­tist cu a mare. Transa în care intră atunci când cântă şi transa în care intri atunci cand îl vezi şi îl asculţi e rara avis. Pasiunea şi magnetismul lui, felul în care interacţionează cu pu­bli­cul m-au determinat ca în con­certul de la Bucureşti să încerc să fiu cât mai aproa­pe fizic de el. Era musai să dau mâna cu el, să urc pe sce­nă alături de el, de formaţie şi de ceilalţi spectatori, în timpul melodiei "Stagger Lee". Ceea ce am şi făcut, ajutată de soţul meu şi de restul oamenilor din jurul meu, care mi-au văzut dorinţa arzătoare de a mă căţăra pe pasarelă. Până şi asta îi reuşeşte lui Nick Cave, nu doar să te facă să simţi că îţi cântă ţie şi nu unei ma­se de oameni, ci să te şi co­necteze la cei din ju­rul tău. Asta am simţit şi pe sce­nă, când ne uitam unii la alţii, ne zâmbeam com­plice şi cu multă bucu­rie şi ne sprijineam unii de alţii. A fost Grozav!".
Eugen Nuţescu (muzician): "M-am «în­tâl­nit» cu Nick Cave pentru prima oară uitându-mă la «Wings Of Desire», filmul lui Wim Wenders. Acolo unde la sfârşit, după îndelungi căutări, cele două personaje principale se regăsesc în publicul unui concert,The Bad Seeds, în timpul cântecului «From Her To Eternity». Ne-am "iubit" din prima şi l-am urmărit de la album la album, pierdut şi regăsit de câteva ori, dar niciodată neglijat. Ne-am aflat în aceeaşi încăpere, pentru prima oară, toamna trecută la Belgrad, unde, printre lacrimi, ţipete, pre­dici şi aplauze s-a instalat hotărât în vârful topului pentru "cel mai bun concert dintotdeauna". M-am apropiat şi mai tare la Bucureşti, unde, deşi mai furios şi mai scurt, mi-a confirmat din nou că Australia e pe primul loc. Dacă la Belgrad am stat mult şi mut de admiraţie, cu ochii (şi urechile) pe The Bad Seeds, la Bucureşti, predicatorul şef, Nick Cave, mi-a acaparat mai toată atenţia şi ne-a arătat că furia, deznădejdea, melancolia şi iubirea pot coexista oarecum paşnic în aceeaşi persoană".

Foto: Agerpres - 3