Când cineva din public i-a strigat "I Love You!", rockerul australian aflat la primul său concert în România, s-a oprit şi i-a spus. "Şi eu te iubesc. Crede-mă, vorbesc serios". Pare, desigur, răspunsul de complezenţă al unui star, dar, pe măsură ce concertul a înaintat, am înţeles că el este de fapt un ritual al dragostei şi comuniunii între cei ce fac şi cei ce ascultă muzica. Concertul a prins treptat aripi şi s-a înălţat, odată cu miile de spectatori. A avut loc în luna iunie, însă apariţia lui Nick Cave la Bucureşti îşi pune serios candidatura la titlul de concertul anului.
Rock în oraş
Iniţial, m-am mirat când anul trecut, o prietenă a zburat la Londra pentru a-l vedea live, iar o alta a mers într-o maşină până la Belgrad, deşi avea glezna ruptă. Mulţi fani români ai lui Cave au ales să-l vadă în străinătate, gândindu-se că nu va ajunge la noi. Anunţul concertului de la Bucureşti, de pe 19 iunie, a însemnat un suflu proaspăt printre afişele cu artişti internaţionali ce se întorc a zecea oară în România, uneori în aceleaşi locaţii. "Rock the City" este un eveniment anual, ce a adus în verile trecute la Bucureşti nume celebre. Anul acesta, cap de afiş a fost acest muzician australian, proaspăt trecut de 60 de ani. Fost adolescent furios, certat chiar şi cu legea, Cave şi-a descoperit alinarea în creativitate, care nu s-a limitat la muzică. A scris două romane devenite best-sellers, scenarii pentru filme de Hollywood ( experienţă pe care spune că nu o va continua, pentru că-n lumea filmului nimeni n-are habar de nimic), a apărut chiar el de câteva ori pe marile ecrane. A scris, desigur, şi muzică de film. Şi-a înfiinţat în 1984 ce-a de-a doua trupă de succes din carieră, The Bad Seeds, cu care a cântat la Bucureşti şi alături de care îşi susţine turneele. Cel mai nou album al lor a ajuns numărul unu în Anglia, însă cel mai mare succes comercial a lui Nick Cave s-a întâmplat în 1996, când a cântat în duet cu Kyle Minogue. În orice a întreprins până acum, Nick Cave a arătat o calitate tot mai rară în zilele noastre: omul are stil, este inconfundabil şi chiar dacă vocea sa gravă aminteşte de cea a unei legende a anilor 60, Jim Morrison, Nick Cave şi-a creat propriul drum şi a fost consecvent. Iar intensitatea concertelor sale îi aduc elogiile criticilor şi dragostea fanilor în întreaga lume. În vara aceasta, Nick Cave & The Bad Seeds cântă în festivaluri europene, iar la toamnă pornesc în turneu sud-american.
"Haideţi! Haideţi! Haideţi!"
"La naiba! E încă lumină afară", a spus Cave, după prima piesă la Bucureşti şi a sunat de parcă ar fi fost spusă de un vampir obligat să apară înainte de miezul nopţii. Muzicienii au început să cânte şi au rezistat la capătul unei zile caniculare, îmbrăcaţi la patru ace, în costume negre, şi au propus o muzică hipnotică, apăsătoare. Mişcările lui Cave, venite pe aceste ritmuri sacadate, păreau cele ale unui şaman, care caută să atragă forţe nevăzute. Incantaţia sa, permanentă pe timpul concertului, a fost "C'mon" ("Haideţi"), asta le şoptea, de zeci de ori, spectatorilor din faţa scenei. Pe o mică rampă, Cave a coborât spre public, atingând deseori mâinile, strângându-le, sprijinindu-se de ele, luându-şi energie. Nu am mai văzut un asemenea contact fizic între un muzician celebru şi fanii săi. Pe vremuri, în faţa scenei ajungeau cei ce iubeau cel mai mult acea trupă, uneori dormeau pe jos, în faţa arenei, o noapte înainte pentru a fi siguri că ajung primii. Acum, show-business-ul a împărţit spectatorii în ţarcuri, în funcţie de câţi bani au de oferit. Mă întrebam, în prima parte a concertului, cum se descurcă un artist rebel cu aceste ţarcuri, cum poate transmite cât mai mult într-o locaţie sordidă (Romexpo), între betoane şi asfalt, nu în intimitatea unei săli. Iar răspunsul a fost că magia invocată de Cave a funcţionat, revelaţia s-a produs şi barierele s-au dat deoparte. Cheia a fost căldura umană, deschiderea. "Ce-o fi o fi, vom vedea", spusese Cave la început. După ce a menţinut permanent contactul fizic cu publicul său, Cave a venit pe o scenă mică în mijlocul lui, apoi a adus publicul pe scenă. Peste 50 de fani au fost invitaţi de Cave pe scenă, au dansat, l-au îmbrăţişat, s-au aşezat cuminţi pe scenă şi l-au ascultat. Nick Cave, plutind parcă între spectatorii de pe scenă şi cei din arenă, un prelung moment plin de emoţie, înălţător, la finalul unui concert cu adevărat memorabil.
Păreri
Diana Maria (fotograf): "Do you love me?" a fost prima melodie pe care am ascultat-o de la Nick Cave & The Bad Seeds şi a fost dragoste la prima audiţie, aşa am descoperit unul dintre puţinii muzicieni pe care eu îi consider compleţi: compozitor, poet, interpret, magician = Artist cu a mare. Transa în care intră atunci când cântă şi transa în care intri atunci cand îl vezi şi îl asculţi e rara avis. Pasiunea şi magnetismul lui, felul în care interacţionează cu publicul m-au determinat ca în concertul de la Bucureşti să încerc să fiu cât mai aproape fizic de el. Era musai să dau mâna cu el, să urc pe scenă alături de el, de formaţie şi de ceilalţi spectatori, în timpul melodiei "Stagger Lee". Ceea ce am şi făcut, ajutată de soţul meu şi de restul oamenilor din jurul meu, care mi-au văzut dorinţa arzătoare de a mă căţăra pe pasarelă. Până şi asta îi reuşeşte lui Nick Cave, nu doar să te facă să simţi că îţi cântă ţie şi nu unei mase de oameni, ci să te şi conecteze la cei din jurul tău. Asta am simţit şi pe scenă, când ne uitam unii la alţii, ne zâmbeam complice şi cu multă bucurie şi ne sprijineam unii de alţii. A fost Grozav!".
Eugen Nuţescu (muzician): "M-am «întâlnit» cu Nick Cave pentru prima oară uitându-mă la «Wings Of Desire», filmul lui Wim Wenders. Acolo unde la sfârşit, după îndelungi căutări, cele două personaje principale se regăsesc în publicul unui concert,The Bad Seeds, în timpul cântecului «From Her To Eternity». Ne-am "iubit" din prima şi l-am urmărit de la album la album, pierdut şi regăsit de câteva ori, dar niciodată neglijat. Ne-am aflat în aceeaşi încăpere, pentru prima oară, toamna trecută la Belgrad, unde, printre lacrimi, ţipete, predici şi aplauze s-a instalat hotărât în vârful topului pentru "cel mai bun concert dintotdeauna". M-am apropiat şi mai tare la Bucureşti, unde, deşi mai furios şi mai scurt, mi-a confirmat din nou că Australia e pe primul loc. Dacă la Belgrad am stat mult şi mut de admiraţie, cu ochii (şi urechile) pe The Bad Seeds, la Bucureşti, predicatorul şef, Nick Cave, mi-a acaparat mai toată atenţia şi ne-a arătat că furia, deznădejdea, melancolia şi iubirea pot coexista oarecum paşnic în aceeaşi persoană".