BERBEC
(21 martie - 21 aprilie)
Un moral de fier
Viaţa dvs. are un ritm nebunesc, dar reuşiţi să vă descurcaţi graţie moralului de fier. Tonice, consumaţi un maximum de energie, ceea ce vă ajută - dacă sunteţi plinuţe - să mai daţi jos din kilograme. Aţi învăţat să vă alimentaţi în mod rezonabil: un mare pas înainte, având în vedere temperamentul dvs. excesiv.
FORMA FIZICĂ. Optaţi pentru sportul de rezistenţă (mers pe jos, bicicletă). Faceţi stretching sau yoga. Înainte de-a vă scula din pat, întindeţi bine vârfurile picioarelor pentru a lăsa energia să urce. Aşezaţi-vă, apoi, pe marginea patului, ridicaţi braţele şi răsuciţi capul în ambele sensuri. La sfârşit, ridicaţi-vă în picioare, fără să vă precipitaţi.
FRUMUSEŢE. Roşul vă subliniază şarmul. Pentru buze şi unghii alegeţi nuanţe blânde. Purtaţi taioare strânse pe talie şi tocuri înalte, pentru că celor născute în zodia dvs. le place să vadă departe!
SĂNĂTATE. Fructe. Cireşele şi fructele roşii sunt cele mai potrivite. Dimineaţa, un suc de portocale şi la prânz, unul de roşii vă vor da un plus de tonus. Legume. Fasolea uscată (colorată), fiartă şi frecată cu puţin caşcaval ras, este delicioasă. De asemenea, spanacul şi varza roşie vă fac foarte bine. Şi nu uitaţi usturoiul şi ceapa, care ameliorează circulaţia sângelui.
Reţeta succesului
Evitaţi enervarea. Dimineaţa, pentru a vă pregăti în linişte, treziţi-vă cu 5 minute mai devreme. Dacă sunteţi obosite, îmbrăcaţi-vă în roşu, este o culoare tonifiantă. Şi pentru a vă tempera firea impulsivă, asociaţi roşul cu puţin verde (un fular, o broşă).
TAUR
(22 aprilie - 21 mai)
Digestia sub control
Sunteţi cerebrale. Vă cunoaşteţi atât de bine, încât intraţi la regim în momentul potrivit. Dacă punctul dvs. sensibil este gâtul, emoţiile dvs. se fac simţite prin dureri de stomac. Fiţi atente, de asemenea, la balonări şi la problemele digestive.
FORMA FIZICĂ. Fiind zodie de pământ, picioarele dvs. merită îngrijiri regulate. Aşezaţi-vă pe un scaun, cu picioarele pe podea şi ridicaţi călcâiele, sprijinindu-vă pe vârfuri. Aceste mişcări favorizează circulaţia sângelui de la picioare spre inimă. Repetaţi exerciţiul.
FRUMUSEŢE. Bărbaţii vă găsesc frumoase, chiar dacă nu îndrăznesc să v-o spună. Alegeţi culori pământii: maro, ocru, kaki sau bej. Având o frumuseţe senzuală, este bine să folosiţi pentru buze o nuanţă închisă de roşu, iar pentru ochi nuanţe mai temperate.
SĂNĂTATE. Fructe. Sunteţi adevărate gurmande. Pentru a rezista tentaţiei, mâncaţi mere şi pere. O cură de cireşe - în sezon - vă ajută să aveţi o mină bună. Legume. Aveţi mână liberă la legume. O dată la două săptămâni, beţi o fiertură de praz, pentru eliminarea toxinelor. Obişnuiţi-vă să consumaţi legumele reci, cu un strop de ulei de măsline. Ca antreu, mâncaţi sfeclă roşie.
Reţeta succesului
La dvs., pielea este capitalul frumuseţii. Îngrijiţi-o şi oferiţi-vă şedinţe de masaj. Profitaţi de aceste momente de destindere pentru a vă deschide, vorbind despre dvs., pentru că aveţi tendinţa de a fi prea pudice. Gândiţi mai puţin şi nu încercaţi să găsiţi un sens pentru toate acţiunile dvs.
GEMENI
(22 mai - 21 iunie)
Aeriene şi senzuale
Îndrăgostite de paradoxuri, produceţi agitaţie punând inimile pe piste greşite. Blonde ca Marilyn Monroe sau brune ca Monica Belucci, vă place schimbarea. Austeră sau sexy, eleganţa dvs. este înnăscută. Dar nu sunteţi chiar atât de naturale cum se pare, iar cuvintele dvs. sunt studiate.
FORMA FIZICĂ. Zodie de aer, ar trebui să lucraţi pentru ţinuta bustului. Apropiaţi palmele şi apăsaţi-le una de alta, respirând. În poziţie de drepţi, cu picioarele întinse, aplecaţi-vă înainte, spre vârful picioarelor, după care reveniţi cu spatele întins, dar nu cambrat. Săritul cu coarda sau alergatul cu paşi mici favorizează respiraţia.
FRUMUSEŢE. Fiţi naturale. Pentru ocazii speciale, aplicaţi mascara pe gene şi subliniaţi conturul buzelor cu creion roşu. Materialele fluide, aeriene, precum muselina, vă vor însoţi toate mişcările, iar mătasea vă va scoate în evidenţă umerii.
SĂNĂTATE. Fructe. Fructele îmbibate de soare - de exemplu mango - vă redau surâsul. Grapefruitul roz vă energizează. Legume. O salată de porumb, ardei gras sau castravete, cu orez sau grâu, constituie o mâncare energizantă. Mâncaţi năsturel, păpădie sau frunze de ridichi pentru vitaminele şi sărurile minerale pe care le conţin.
Reţeta succesului
Atuul dvs. major este capacitatea de recuperare. Înconjuraţi-vă de prieteni care vor declanşa râsul şi admiraţia de care aveţi nevoie pentru a iubi. Nu vă jucaţi cu regimurile yoyo.
RAC
(22 iunie - 22 iulie)
Sensibile şi misterioase
Luna, semnul zodiacal al maternităţii, vă retrimite în copilărie. La dvs., orice problemă cronică de sănătate îşi are originile într-o dereglare mai veche. Luna produce angoase. Domină digestia şi sexualitatea. Creaţia este împărăţia ei, cu condiţia ca imaginaţia dvs. să ştie cum să o exprime.
FORMA FIZICĂ. Pentru a scăpa de angoase: postaţi-vă în faţa oglinzii şi rostiţi un sunet (de ex. "aum"). Căutaţi-l în interiorul dvs., după care executaţi exerciţii trăgând şi scoţând în afară - alternativ - burta. Şi pronunţând în continuare sunetul ales.
FRUMUSEŢE. Fiind îndrăgostite, radiaţi. Culorile pastel vă conferă graţie, dar fiţi mai îndrăzneţe când vă machiaţi. Gândiţi-vă la detalii: accesoriile şi bijuteriile scot în evidenţă faţa dvs. ascunsă. Începeţi ziua cu un duş bun, terminat cu un jet de apă rece pe picioare.
SĂNĂTATE. Fructe. Beţi dimineaţa un suc de portocale, peste care turnaţi o cantitate dublă de suc de morcovi. Pentru caroten, o sursă de vitamina A. Legume. Punctul dvs. slab este digestia. Optaţi pentru legumele fierte şi mestecaţi bine alimentele. Lăsaţi castraveţii tăiaţi să se scurgă, înainte de a-i mânca. Puteţi folosi castraveţii şi extern, ca mască pentru închiderea porilor, dacă aveţi tenul gras. Mixaţi miezul, adăugaţi 2 linguri de lapte sau de smântână şi ţineţi-l pe faţă circa 10 minute.
Reţeta succesului
Somnul înlătură grijile şi angoasa. Dacă se lasă aşteptat, ţineţi o cură cu tinctură de sunătoare şi păducel. În timpul regimului de slăbit, odihniţi-vă după-amiaza, măcar de două ori pe săptămână. Mai puţin stresate, îl veţi regăsi pe Morfeu cu plăcere.
LEU
(23 iulie - 22 august)
Feminine şi pasionale
Refuzând mediocritatea şi neglijenţa, apariţiile dvs. sunt întotdeauna fără cusur. Trupul dvs. este la fel de preţios ca aurul pe care-l purtaţi la gât. Sunteţi mereu dispuse să încercaţi ultimele produse cosmetice.
FORMA FIZICĂ. Dimineaţa, strângeţi pumnii şi loviţi-vă uşor de sus în jos. Desfaceţi braţele şi executaţi mici mişcări circulare. Relaxaţi-vă şi repetaţi exerciţiul de trei ori. Înotul este excelent pentru respiraţie. Învăţaţi, de asemenea, să expiraţi şi să inspiraţi umflând abdomenul.
FRUMUSEŢE. N-aveţi nevoie de mare lucru pentru a vă pune în valoare. Utilizaţi un fond de ten uşor colorat. Nu ezitaţi să purtaţi tocuri înalte care vă scot în evidenţă alura. De altfel, dvs. vă alegeţi îmbrăcămintea în funcţie de pantofi. Nu numai materialele, ci şi stilul dvs. nu se demodează niciodată.
SĂNĂTATE. Fructe. Prune, corcoduşe, renglote... sunt fructele cu care preparaţi tarte, dar şi conserve. Fructele cu sâmburi, precum caisele şi piersicile, pot fi utilizate în cure de 3 sau 4 zile. Legume. Foarte digest, dovleacul se consumă sub formă de supă, dulceaţă sau în tarte. Fasolea albă sau verde, gătită cu ulei de floarea-soarelui, agrementează carnea roşie. O cură cu lăptişor de matcă sau cu magneziu se impune din când în când.
Reţeta succesului
Înainte de a începe un regim, întrebaţi-vă dacă îl faceţi pentru dvs. însevă sau pentru ceilalţi. Problema este să vă simţiţi bine în propria piele. Trupul dvs. vă aparţine: cu cât vă veţi cunoaşte mai bine, cu-atât mai uşor vă veţi menţine în formă.
FECIOARĂ
(23 august - 22 septembrie)
Între cumpătare şi exces
Perfecţioniste, aspectul dvs. este întotdeauna impecabil. Este, de altfel, reflexul unei lipse de încredere în dvs.: vă îndoiţi de şarmul dvs. De aceea, începeţi prin a vă iubi şi veţi fi şi mai frumoase...
FORMA FIZICĂ. Practicaţi un sport împreună cu prietenii, este util şi totodată agreabil: badmington, volei pe plajă etc. Veţi aprecia aceste întâlniri. Postaţi-vă în faţa oglinzii şi rotiţi-vă umerii înainte şi înapoi. După care faceţi câteva exerciţii pentru abdomen.
FRUMUSEŢE. Fiind o zodie de pământ, terapiile cu apă vă fac foarte bine. Pentru machiaj, în schimb, optaţi pentru maro şi brun închis. Înlocuiţi eternul pantalon cu o rochie sexy şi veţi primi complimente.
Reţeta succesului
În ciuda unui aer senin, sunteţi adeseori crispate, fiindcă aveţi tendinţa să interiorizaţi absolut tot. Urmare: o creştere sau o scădere în greutate. Acordaţi-vă un răgaz şi reflectaţi ce vă place la dvs. şi ce doriţi să modificaţi.
BALANŢĂ
(23 septembrie - 22 octombrie)
Seducătoare şi nesupuse
Vreţi să seduceţi, fiindcă vă place să vă faceţi dorite. "Subjugaţi" timpul, nu pentru a-l opri în loc, ci pentru a profita de el la maximum. Căci dacă gurile rele vă critică temperamentul indecis, ele uită că dvs. aveţi talentul de a-i împinge pe ceilalţi să aleagă pentru dvs.... în sensul care vă convine cel mai mult.
FORMA FIZICĂ. V-ar plăcea să mergeţi cu bicicleta, cu condiţia să nu fiţi singure. Sunteţi convinse că vă puteţi menţine în formă amuzându-vă. Postaţi-vă în faţa oglinzii, ridicaţi un picior îndoit şi efectuaţi mişcări circulare cu gamba. Schimbaţi piciorul şi repetaţi exerciţiul.
FRUMUSEŢE. Aveţi ceva de prinţesă care vă face să visaţi la rochii de culoarea timpului, a lunii şi a soarelui. Aveţi ochi pentru a descoperi veşminte unice, accesorii care să vă metamorfozeze. O pudră invizibilă, o coafură nouă, posedaţi bagheta magică a frumuseţii.
SĂNĂTATE. Fructe. Mâncaţi dimineaţa o banană tăiată rondele garnisită cu miere. Continuaţi cu un bol cu cereale şi o să vă simţiţi pline de vioiciune. Pentru ten, ţineţi din când în când o cură de struguri. Legume. Mărarul (anasonul) este diuretic şi bun pentru vezică. Andivele fierte şi gratinate (cu şuncă) sunt - în acelaşi timp - hrănitoare şi digeste.
Reţeta succesului
Dacă vă apucaţi de o activitate sportivă, încercaţi s-o continuaţi regulat, pe tot parcursul anului, pentru a profita de ea din plin. Vă veţi simţi mai destinse şi mai tonice. Este bine să începeţi un regim luni, dar dacă marţi v-aţi oprit, nu aşteptaţi săptămâna următoare pentru a-l relua.
SCORPION
(23 octombrie - 22 noiembrie)
Fascinaţie cu orice preţ
Conştiente de capacităţile dvs., vă place să transmiteţi ceea ce ştiţi. Vă puneţi multe întrebări în legătură cu dvs., dar într-un mod constructiv, cu scopul de a vă cunoaşte mai bine. Pentru a vă pune la încercare, începeţi un regim, urmărind cât timp veţi fi în stare să-l respectaţi...
FORMA FIZICĂ. Înotaţi sau vâsliţi, pentru a vă solicita întreaga musculatură. Dar nu uitaţi relaxarea. Staţi în picioare, cu mâinile pe şolduri şi răsuciţi bazinul spre dreapta şi spre stânga. Aplecaţi-vă apoi înainte, cu picioarele şi spatele bine întinse, şi respiraţi.
FRUMUSEŢE. Blonde, un costum de culoare neagră vă va evidenţia sufletul pasional. Brunete, un taior roşu va fi semnătura prezenţei dvs. Zodia dvs. adoră dantela neagră şi pietrele preţioase care vă influenţează magnetismul.
SĂNĂTATE. Fructe. Alune, nuci sau nuci de cocos - vă plac fructele cu coajă. Migdalele sunt excelente pentru piele sub formă de ulei. Căpşunile roşii şi dulci vă vor satisface gurmanderia. Sub formă de mască, ele conferă tenului o strălucire durabilă. La sfârşitul verii, culegeţi fructe de pădure şi faceţi dulceaţă. Legume. Legumele colorate vă trezesc simţurile: veţi mânca cu plăcere vinete, dovlecei şi gogoşari, cu toate sosurile posibile. Spanacul crud sub formă de salată vă va feri de anemie şi vă va ajuta să arătaţi bine.
Reţeta succesului
Auziţi adeseori reflecţii, precum: "Eşti Scorpion, asta spune tot". Acceptaţi să vă arătaţi lipsurile sau părţile slabe, scutindu-vă, astfel, de momentele de singurătate. Veţi recunoaşte care sunt prietenii buni: cei care în perioadele sumbre vă sunt alături pentru a vă ajuta să vă ridicaţi din nou.
SĂGETĂTOR
(23 noiembrie - 22 decembrie)
Optimiste şi energice
Sunteţi capabile să economisiţi energie, făcând pauze. Diplomate de obicei, vi se întâmplă să lansaţi reflecţii aspre, fără motive aparente. Fericirea dvs. se hrăneşte cu optimism şi exaltare. Lăsaţi-vă amuzate de un "clovn" îndrăgostit, care să vă înconjoare cu tandreţea lui.
FORMA FIZICĂ. Şoldurile şi coapsele au nevoie de toată atenţia dvs.: mergeţi cu pas întins, oriunde v-aţi afla. Dimineaţa, culcaţi-vă pe burtă şi contractaţi muşchii fesieri pentru a-i întări. În picioare, îndoiţi genunchii şi reveniţi în poziţia iniţială, de 10 ori.
FRUMUSEŢE. Păreţi complet satisfăcute. Pe chipul dvs. se regăsesc - concomitent - femeia, soţia, mama şi fetiţa. Mâinile dvs. vorbesc şi merită să le îngrijiţi cu creme protectoare. Dar forma dvs. se vede mai ales după păr. Hrăniţi-l, coafaţi-l, faceţi-vă şuviţe - blonde sau roşcate, ele vă vor îndulci trăsăturile.
SĂNĂTATE. Fructe. Îndrăgostite de natură, vă plac fructele pe care le puteţi culege plimbându-vă: afine, mure, frăguţe - sub toate formele (tarte, dulceaţă). Pepenele roşu, mai digest decât cel galben, vă poate reconforta ficatul. Legume. Anghinarea este, de fapt, garda de corp a ficatului dvs., permiţându-vă să eliminaţi toxinele. O puteţi consuma crudă, fiartă sau sub formă de ceai. La început vă va surprinde gustul ei amar, dar îi veţi simţi repede efectul benefic. Sparanghelul de sezon este o garnitură delicioasă, care nu dăunează siluetei, dacă-l preparaţi cu un sos vinegretă uşor.
Reţeta succesului
O stare uşoară de deprimare? Faceţi un tur de magazine şi vă veţi reveni imediat. Sau o plimbare lungă, cu picioarele goale, pe o plajă cu nisip fin. Dacă vă îngrijorează kilogramele, mergeţi cu bicicleta. Este utilă nu doar pentru picioare, ci pentru tot corpul.
CAPRICORN
(22 decembrie - 20 ianuarie)
Tenace şi ordonate
Dezordinea vă înspăimântă, pentru că aveţi nevoie de repere. Schimbările de orice fel - loc, climă, serviciu, dragoste - vă produc angoase. Adevărata fire v-o arătaţi într-un cerc restrâns. Ştiţi să daţi sfaturi şi-i ascultaţi pe ceilalţi cu răbdare.
FORMA FIZICĂ. Dacă simţiţi nevoia să vă relaxaţi, luaţi o minge elastică şi apăsaţi-o cu degetele, schimbând mereu mâna. Aşezate pe scaun, redresaţi-vă bustul trăgând umerii înapoi, fără să cambraţi spatele, şi coborâţi, din nou, umerii, unul după altul.
FRUMUSEŢE. Puţin bej sau gri pe pleoape vă îndulceşte expresia. Dezgoliţi, subtil, părţi ale spatelui sau ale picioarelor. Veţi câştiga în senzualitate şi veţi suscita dorinţa. Lanţurile şi brăţările conferă mişcărilor dvs. o oarecare sprinteneală veselă.
SĂNĂTATE. Fructe. Vă desfătaţi realmente cu dulceaţă şi fructe conservate. Rabarbărul întăreşte stomacul şi alungă starea de irascibilitate. Gutuile nu se găsesc în toate anotimpurile, dar aceste fructe, preparate sub formă de peltea, vă regularizează intestinele. Legume. Legumele verzi vă sunt benefice: Broccoli, varza de Bruxelles, spanacul sunt nişte garnituri excelente. Folosiţi sucul acestor legume pentru a parfuma carnea. Presăraţi peste bucate pătrunjel verde, foarte bogat în vitamina C, oligo-elemente şi săruri minerale. Luminează tenul!
Reţeta succesului
După nopţile agitate, nu aveţi o mină prea bună. Mergeţi pe jos şi urcaţi pe munte. Picioarele dvs. vor aprecia efortul depus. Când sunteţi singure, profitaţi şi cântaţi cu voce tare sau scoateţi câte-un strigăt: stresul dispare în natură. În caz de oboseală sau extenuare, mâncaţi un gălbenuş de ou amestecat cu miere.
VĂRSĂTOR
(21 ianuarie - 19 februarie)
De la seriozitate la fantezie
Vă simţiţi unice, diferite. Şi chiar dacă nu vă plac nici rutina, nici regulile, sunteţi, totuşi, tradiţionaliste: idealul dvs. sunt căsnicia şi o viaţă de familie stabilă, pentru a vă satisface nevoia de a fi protejată.
FORMA FIZICĂ. Sunteţi atrase de sporturile tonice. Serile, sunteţi primele pe ringul de dans şi dansaţi până la ziuă. Pentru ca articulaţiile să fie mai mobile, faceţi exerciţii de rotaţie pentru încheietura mâinilor, a coatelor şi a umerilor. Continuaţi cu gleznele şi coapsele.
FRUMUSEŢE. Bărbaţii cad pradă şarmului dvs. irezistibil. Dar nu vă jucaţi prea mult, pentru că s-ar putea să fie periculos! Vă place să ieşiţi în evidenţă prin ţinute surprinzătoare, mariaje de ţesături diferite şi parfumuri masculine. Din călătoriile dvs. aduceţi bijuterii şi veşminte rare.
SĂNĂTATE. Fructe. Valoarea nutritivă a avocado-ului vă potoleşte nervozitatea. Consumaţi-l cu porumb sau pe pâine, cu puţin ulei de măsline. Desfătaţi-vă cu fructe exotice (fructul pasiunii, papaya etc.). Legume. Dacă vă simţiţi deprimate, mâncaţi legume uscate, soia, spanac sau linte, bogate în magneziu şi zinc. Pentru a vă remonta şi pentru a regăsi pofta de viaţă, ronţăiţi - la prânz - una sau două tulpini de ţelină. Veţi câştiga în dinamism.
Reţeta succesului
Decât să respectaţi mulţimea de termene înscrise în agendă, luaţi-vă mai bine o vacanţă, strecurând în bagajul dvs. câteva reţete originale.
PEŞTI
(20 februarie - 20 martie)
Intuitive şi fragile
Pentru dvs. universul este un ocean pe care plutiţi. Fluide, aproape transparente, lăsaţi în memorie o impresie de lejeritate. Funcţionaţi conform riturilor şi anotimpurilor care vă aparţin. Ceea ce vă ghidează este instinctul dvs. şi navigaţi în mod intuitiv.
FORMA FIZICĂ. Vă simţiţi foarte bine în apă, dar aveţi picioare sensibile. Evitaţi exerciţiile violente. De 2-3 ori pe săptămână, seara, faceţi o baie la picioare - cu apă sărată, călduţă -, după care masaţi-vă fiecare deget în parte. Executaţi următorul exerciţiu: culcaţi-vă pe podea şi ridicaţi trunchiul, fără să forţaţi, încercând să atingeţi cu mâinile degetele de la picioare.
FRUMUSEŢE. Preferaţi stilul natural artificiilor de tot felul. Pentru a avea o piele frumoasă, o îngrijiţi cu multă conştiinciozitate. Sub privirea complice a partenerului, vreţi să fiţi altele: vă îmbrăcaţi excentric, purtaţi perucă şi pantofi cu tocuri înalte.
SĂNĂTATE. Fructe. Pentru a vă limpezi vocea şi a fi în formă, beţi un suc de lămâie, îndulcit cu puţină miere. Dacă vi se face foame, ronţăiţi fructe uscate, de preferinţă ananas sau mere uscate, cu calorii mai puţine. Legume. Uşor de gătit, orezul, grâul sau porumbul, împreună cu legumele verzi (fasole, broccoli, spanac) sunt o garnitură excelentă pentru peştele făcut la grătar. Consumaţi cât mai mult peşte de mare, şi o dată pe săptămână, scoici sau stridii.
Reţeta succesului
Cuvintele sunt "încuiate" în inima dvs. ca perla în scoică. Şi totuşi, când puteţi să vă destăinuiţi unor persoane de încredere, vă simţiţi eliberate. Nu le cereţi celorlalţi să ghicească tot. Pentru ca ei să vă devină complici, trebuie să le vorbiţi despre dvs.