Comisia Iordache a lucrat cu sârg, şi la iuţeală, pentru ca "destinatarul", Liviu Dragnea, şeful PSD-ului, să scape înainte de o posibilă condamnare definitivă în dosarul angajărilor fictive la "Autoritatea pentru protecţia copilului", Teleorman. Dacă Dragnea nu ar fi primit condamnarea la închisoare de trei ani şi cinci luni cu executare, pentru abuz în serviciu (el fiind, pe atunci, "jupânul" judeţului Teleorman), probabil că radicalizarea în blocarea funcţionării independente a Justiţiei s-ar fi transformat într-o ciuntire mai discretă, "la pas", a puterilor acesteia, cu o acoperire justificativă mai extinsă, mai densă. Condamnarea "tăticului", în ciuda tuturor ameninţărilor, strategiilor de tergiversare, şantajului şi presiunilor publice (cum a fost "marele miting", organizat milităreşte de PSD la Bucureşti), i-a surprins pe adepţii "soluţiei soft" a problemei, obligându-i să se demaşte, să renunţe la acoperirea ideologică pe care o promovau insistent. Argumente (unele chiar mincinoase), precum armonizarea cu legislaţia europeană în domeniu, recomandările Comisiei de la Veneţia, interpretările şi hotărârile CCR (înfeudată politic de partidul majoritar) etc., dublate de sloganurile xenofobe, parcă din alte timpuri, de tipul neamestecului în "treburile interne", conspiraţia sorosistă, tefeliştii manipulaţi din afară ş.a.m.d. au căzut brusc în desuetudine, în faţa primejdiei imediate ca "liderul suprem" să fie scos din circuit pentru o "infracţiune minoră", şi aceea - culmea - făcută pentru a ajuta "partidul". Prin adoptarea de urgenţă a modificărilor aduse codurilor penale, Parlamentul i-a dat lui Dragnea posibilitatea să scape de o condamnare definitivă, care l-ar fi făcut inapt să supună ţara arbitrariului propriu. Acţiunea Parlamentului pare a confirma, aşadar, concluzia că "gaşca PSD-istă" e în stare să sacrifice, fără scrupul, prestigiul şi interesele României pentru salvarea unui singur om, şeful suprem al partidului, "mult iubit şi admirat" de masa membrilor acestuia. Or, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa.
Dragnea este, desigur, un lider care - după modelul ierarhiei comuniste de odinioară - a ştiut cum să-şi fidelizeze susţinătorii, plasându-i în posturi strategice la nivel instituţional pentru a controla "tot ce mişcă-n ţara asta". Cointeresarea lor, pe formula interdependenţelor de tip mafiot (servicii şi acoperiri reciproce), a fost mult mai extinsă în raport cu cea din etapele anterioare ale istoriei PSD-ului. În "epoca Iliescu" sau în mandatele la conducerea partidului ale lui Năstase, Geoană şi Ponta, răsplata pentru "colaboratorii apropiaţi" ai şefului se concretiza într-o serie de "facilităţi în împărţirea plăcintei", ei fiind protejaţi discret în faţa Legii, salvaţi şi reciclaţi în cazul unor "accidente" de natură infracţională prin îndepărtări aparente de "centrul decizional". Pe linia tradiţionalizată de fostul PCR, "poporul PSD-ist" era răsplătit cu "pomeni electorale", protecţii iluzorii, promisiuni sociale de efect. "Toleranţa" faţă de baroni şi mecanismele deficitare de controlare a lor au dus, inevitabil, la răsturnarea şefilor supremi, în momentul în care o greşeală sau alta, un "defect de imagine" generat de "politicile" lor afectau "partidul", adică poziţia de forţă a liderilor lui locali. Dragnea a căutat să evite o asemenea situaţie, promovând în ierarhiile regionale ale "partidului" lideri vulnerabili intelectual şi moral, dependenţi absolut de el şi dispuşi să-i îndeplinească orbeşte "indicaţiile". Prin victoria electorală, el şi-a îndeplinit promisiunile, propulsându-i în poziţiile-cheie ale administraţiei ţării, transformându-i, astfel, într-o adevărată nomenclatură de partid şi de stat. Nimeni nu mai mişcă astfel în PSD, liderul "maxim" cultivându-le ideea - impusă şi de Ceauşescu - că o posibilă cădere a lui ar antrena "prăbuşirea şandramalei" şi anularea privilegiilor şi facilităţilor de care se bucură. Cerându-le să-l susţină "până la capăt", Dragnea le-a permis să-şi satisfacă toate aspiraţiile materiale (salarii şi pensii uriaşe, drepturi interzise "muritorilor de rând", gratuităţi şi chiar impunitate pentru unele "greşeli" etc.). Nomenclatura a devenit astfel o castă suprapusă societăţii, singura ei obligaţie fiind să asigure, fără nicio rezervă, confortul politic al şefului.
Dragnea s-ar putea declara mulţumit de prestaţia slugilor sale fidele. "Proştii" au impus modificarea cu dedicaţie a codurilor penale care-l incriminau, dându-i posibilitatea de a-şi împlini dorinţa supremă, aceea de a guverna ţara direct, fără intermediari. Numai că "proştii" nu au fost chiar atât de... proşti. Trinomul Iordache-Nicolae-Nicolicea, vicleanul Tudorel şi ceilalţi, au făcut totul pentru a-l scăpa pe şef, dar au făcut şi mai mult decât atâta. Cine citeşte cu atenţie modificările aduse codurilor (încă) în vigoare va constata că "dezincriminările" şi relaxările punitive propuse au o bătaie mult mai lungă decât salvarea lui Dragnea. "Abuzul în serviciu", de exemplu, aproape nu mai există, dacă efectele lui materiale nu privesc familia şi rudele directe ale făptuitorului. Un funcţionar public poate, în consecinţă, "greşi" în favoarea unei organizaţii (partidul) sau persoane, fără spaima că va fi cercetat de Justiţie. Grupul infracţional organizat, dispare dacă membrii săi nu primesc direct anume beneficii valorice, de parcă favorizarea încrucişată, indirectă, de tipul serviciu contra serviciu, nu ar putea exista. Denunţurile îşi pierd importanţa, dacă nu sunt făcute în termen scurt, iar pedepsele se reduc la minimum şi pot fi executate şi "la domiciliu". Spaţiul nu-mi îngăduie o analiză detaliată a modificărilor, toate favorabile infractorilor dovediţi sau potenţiali. Ele au însă rolul de a securiza birocraţia administrativă, conferindu-i o putere fără egal asupra banului public. Se ştie că toţi demnitarii puterii şi-au "implementat" rudele, amantele şi clienţii în structurile acesteia, fără niciun respect pentru criteriile profesionale, legale sau meritocratice. Codurile modificate, dublate de schimbarea preconizată a Codului Administrativ, au rolul de a perpetua această birocraţie parazitară, iresponsabilă şi abuzivă, în care nomenclatura şi-a deversat rubedeniile şi apropiaţii. Ştiind că "demnităţile" vin şi trec, apropiaţii "liderului maxim" au vrut să-şi "aşeze" definitiv, prin adoptarea modificărilor în cauză, descendenţii la masa pe care se împarte "plăcinta" socială. Liviu Dragnea a devenit paravanul aşa-zişilor săi proşti, care - după promulgarea noilor coduri - nu vor mai fi interesaţi prea tare de rămânerea sau plecarea lui, pentru că şi-au acoperit legal adevăratul scop.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
