O ierarhie perversă

Toma Roman
Toată lumea a înțeles că modificările codurilor penale, votate la limită de Camera Deputaților, au fost făcute "cu dedicație".

Comisia Iordache a lucrat cu sârg, și la iuțeală, pentru ca "destinatarul", Liviu Dragnea, șeful PSD-ului, să scape înainte de o posibilă condamnare definitivă în do­sarul angajărilor fictive la "Autoritatea pentru protecția copilului", Teleorman. Dacă Dragnea nu ar fi primit con­dam­narea la închisoare de trei ani și cinci luni cu exe­cutare, pentru abuz în serviciu (el fiind, pe atunci, "ju­pânul" județului Teleorman), probabil că radicalizarea în blo­carea funcționării independente a Justiției s-ar fi trans­format într-o ciuntire mai discretă, "la pas", a puterilor acesteia, cu o acoperire justificativă mai extinsă, mai densă. Condamnarea "tăticului", în ciuda tuturor ame­nin­țărilor, strategiilor de tergiversare, șantajului și presiunilor publice (cum a fost "marele miting", organizat militărește de PSD la București), i-a surprins pe adepții "soluției soft" a problemei, obligându-i să se demaște, să renunțe la aco­perirea ideologică pe care o promovau insistent. Argu­mente (unele chiar mincinoase), precum armonizarea cu legislația europeană în domeniu, recomandările Comisiei de la Veneția, interpretările și hotărârile CCR (înfeudată politic de partidul majoritar) etc., dublate de sloganurile xenofobe, parcă din alte timpuri, de tipul neamestecului în "treburile interne", conspirația sorosistă, tefeliștii ma­nipulați din afară ș.a.m.d. au căzut brusc în desuetudine, în fața primejdiei imediate ca "liderul suprem" să fie scos din circuit pentru o "infracțiune minoră", și aceea - culmea - făcută pentru a ajuta "partidul". Prin adoptarea de ur­gență a modificărilor aduse codurilor penale, Parla­mentul i-a dat lui Dragnea posibilitatea să scape de o condamnare definitivă, care l-ar fi făcut inapt să supună țara arbitra­riului propriu. Acțiunea Parlamentului pare a confirma, așadar, concluzia că "gașca PSD-istă" e în stare să sacri­fice, fără scrupul, prestigiul și interesele României pentru salvarea unui singur om, șeful suprem al parti­dului, "mult iubit și admirat" de masa membrilor acestuia. Or, în rea­litate, lucrurile nu stau chiar așa.
Dragnea este, desigur, un lider care - după modelul ie­rarhiei comuniste de odinioară - a știut cum să-și fide­lizeze susținătorii, plasându-i în posturi strategice la nivel institu­țional pentru a controla "tot ce mișcă-n țara asta". Coin­te­resarea lor, pe formula interdependențelor de tip mafiot (servicii și acoperiri reciproce), a fost mult mai extinsă în raport cu cea din etapele anterioare ale istoriei PSD-ului. În "epoca Iliescu" sau în mandatele la condu­cerea parti­dului ale lui Năstase, Geoană și Ponta, răsplata pentru "cola­boratorii apropiați" ai șefului se concretiza într-o serie de "facilități în împărțirea plăcintei", ei fiind protejați discret în fața Legii, salvați și reciclați în cazul unor "ac­cidente" de natură infracțională prin îndepărtări aparente de "centrul decizional". Pe linia tradiționalizată de fostul PCR, "poporul PSD-ist" era răsplătit cu "pomeni elec­to­rale", protecții iluzorii, promisiuni sociale de efect. "To­leranța" față de baroni și mecanismele deficitare de con­trolare a lor au dus, inevitabil, la răsturnarea șefilor su­premi, în momentul în care o greșeală sau alta, un "defect de imagine" generat de "politicile" lor afectau "partidul", adică poziția de forță a liderilor lui locali. Drag­nea a căutat să evite o asemenea situație, promovând în ierarhiile re­gionale ale "partidului" lideri vulnerabili intelectual și moral, dependenți absolut de el și dispuși să-i înde­pli­neas­că orbește "indicațiile". Prin victoria elec­torală, el și-a îndeplinit promisiunile, propulsându-i în pozițiile-cheie ale ad­ministrației țării, transformându-i, astfel, într-o adevă­rată nomenclatură de partid și de stat. Nimeni nu mai mișcă astfel în PSD, liderul "maxim" culti­vându-le ideea - impusă și de Ceaușescu - că o po­sibilă cădere a lui ar antrena "prăbușirea șandramalei" și anularea privilegiilor și facilităților de care se bucură. Ce­rându-le să-l susțină "până la capăt", Dragnea le-a permis să-și satisfacă toate aspirațiile materiale (salarii și pensii uriașe, drepturi in­terzise "muritorilor de rând", gratuități și chiar impunitate pentru unele "greșeli" etc.). Nomen­cla­tura a devenit astfel o castă suprapusă societății, sin­gura ei obligație fiind să asigure, fără nicio rezervă, confortul politic al șefului.
Dragnea s-ar putea declara mulțumit de prestația slu­gilor sale fidele. "Proștii" au impus modificarea cu dedi­cație a codurilor penale care-l incriminau, dându-i posi­bi­litatea de a-și împlini dorința supremă, aceea de a guverna țara direct, fără intermediari. Numai că "proștii" nu au fost chiar atât de... proști. Trinomul Iordache-Ni­colae-Nico­licea, vicleanul Tudorel și ceilalți, au făcut totul pentru a-l scăpa pe șef, dar au făcut și mai mult decât atâta. Cine citește cu atenție modificările aduse codurilor (încă) în vigoare va constata că "dezincriminările" și re­laxările pu­nitive propuse au o bătaie mult mai lungă decât salvarea lui Dragnea. "Abuzul în serviciu", de exemplu, aproape nu mai există, dacă efectele lui materiale nu privesc familia și rudele directe ale făptuitorului. Un funcționar public poate, în consecință, "greși" în favoarea unei organizații (partidul) sau persoane, fără spaima că va fi cercetat de Justiție. Grupul infracțional organizat, dis­pare dacă mem­brii săi nu primesc direct anume be­neficii valorice, de parcă favorizarea încrucișată, indirectă, de tipul serviciu contra serviciu, nu ar putea exista. De­nun­țurile își pierd im­portanța, dacă nu sunt făcute în termen scurt, iar pe­depsele se reduc la minimum și pot fi execu­tate și "la do­miciliu". Spațiul nu-mi îngăduie o analiză detaliată a modificărilor, toate favorabile infractorilor dovediți sau potențiali. Ele au însă rolul de a securiza birocrația ad­mi­nistrativă, conferindu-i o putere fără egal asu­pra banului public. Se știe că toți demnitarii puterii și-au "im­ple­mentat" rudele, amantele și clienții în struc­turile acesteia, fără niciun respect pentru criteriile profe­sio­nale, legale sau meritocratice. Codurile modificate, du­blate de schimbarea preconizată a Codului Administrativ, au rolul de a perpetua această birocrație parazitară, ires­ponsabilă și abuzivă, în care nomenclatura și-a deversat rubedeniile și apropiații. Știind că "demnitățile" vin și trec, apropiații "liderului maxim" au vrut să-și "așeze" de­finitiv, prin adoptarea mo­di­ficărilor în cauză, descen­den­ții la masa pe care se îm­parte "plăcinta" socială. Liviu Dragnea a devenit para­va­nul așa-zișilor săi proști, care - după promulgarea noilor coduri - nu vor mai fi interesați prea tare de rămânerea sau plecarea lui, pentru că și-au acoperit legal adevăratul scop.