Psih. DOMNICA PETROVAI - "Pentru cel care o trăiește, gelozia e o uriașă suferință"

Când își arată colții, ne întunecă mintea și ne distruge relațiile. O "nebunie" temporară, greu de ținut în frâu, care scoate la iveală nenumărate vulnerabilități. Cum o vindecăm, cum luptăm contra ei, ce spune ea despre noi? Întrebări despre o trăire veche de când lumea, pe care i le-am adresat Domnicăi Pe­trovai, psiholog cu experiență de peste două decenii în consilierea și psihoterapia cuplului, fondatorul "Școlii pentru Cuplu" și autoarea cărții "Iubește și fii iubit(ă)", apărută recent la Editura Humanitas.

- Când ne apucă, suntem ca bolnavi. Dar de definit, puțini pot s-o definească. Până la urmă, ce este gelozia, doamna Petrovai?

- E un amestec de foarte multe trăiri, în care in­tră și posesivitate, și suspiciune, și îndoială, și in­vidie, dar și foarte multă frică și teamă de res­pingere. O cunoaștem cu toții, e aproape nefiresc să nu te fi întâlnit măcar o dată în viață cu senti­men­tul de gelozie.

- Se spune chiar că dacă nu ești gelos în­seamnă că nu iubești.

- E doar un mit. Gelozia nu e o dovadă de iu­bire. Gelozia ascunde o neîncredere în celălalt și o puternică frică de abandon. Cel mai adesea per­soa­nele geloase sunt persoane foarte dependente de celălalt. Fiindcă au nevoie de partener pentru a se simți validate, le apucă o spaimă uriașă la gân­dul că celălalt ar putea într-o zi să nu le mai vrea. Dacă partenerul dispare, ele nu mai știu cine sunt. Ei bine, gelozia aceasta, asociată cu tot felul de vulnerabilități, devine extrem de toxică, și pentru relație, și pentru persoana care o trăiește. O relație sănătoasă e posibilă doar între doi indivizi auto­nomi emoțional.

- Gelozia presupune prin urmare o nevoie exa­gerată de celălalt. Dar de unde această nevo­ie?

- În primul rând, din faptul că nu reușești să găsești în tine resurse de siguranță și validare. Iar asta se întâmplă cel mai adesea pentru că, fără să-ți dai seama, întreții anumite dependențe. De pildă, un bărbat care a trăit într-o familie cu un tată dis­tant, indisponibil emoțional, dar cu o mamă foarte grijulie, anxioasă și mult prea implicată în viața lui, nu are ca reper decât această experiență de dependență de mamă, care a rezolvat foarte multe în locul lui. Fiind așa intruzivă, nu i-a oferit spațiu ca el să fie în contact cu sine însuși, cu propriile trăiri. El nu știe exact ce vrea el, știe ce vrea mama lui de la el, știe mai bine ce vor ceilalți, nu e învățat să-și asculte propriile nevoi. Mai târziu, va căuta inconștient să facă pe plac și să obțină validarea de la partenere. Ăștia sunt bărbații care sunt de­pendenți constant de părerea și de starea de spirit a femeii din viața lor și, în același timp, sunt furioși pe ei că sunt dependenți. Au nevoie de ea, dar o și detestă tacit, pentru că asta îi face să se simtă slabi. Ei bine, gelozia e sosul tuturor aces­tor trăiri. Cam tot ce atinge într-un fel senti­mentul de siguranță sau trauma de abandon se scal­dă într-o zeamă de gelozie.

- Când devine gelozia patologică? Există semne care ne pot face atenți?

- Primul semn e nevoia de control. Când începi să simți nevoia să-i verifici telefonul, să-i cauți prin lucruri, să-l urmărești pe celălalt, să dai prea multe telefoane de verificare, să-i întinzi capcane, să vrei să-i cunoști toți prie­te­nii, să ți-i adaugi pe face­book, e clar că ceva nu e în re­gulă. Nevoia asta de con­trol vine, în primul rând, din­tr-o foarte ma­re anxietate. E ceea ce foarte mulți pacienți îmi spun în ca­binet. "Nu mă pot abține, simt o ghea­ră în piept, care mă su­focă. Parcă simt că face ceva rău". Nu e nicio intuiție, e doar anxietate în for­ma ei pură! E o teamă dusă la ex­trem, că femeia sau bărbatul de lân­gă tine, dacă e lăsat li­ber, va găsi si­gur ceva mai bun, nu te va mai alege tot pe tine. Orice com­por­ta­ment de control înseamnă că-ți întreții o su­ferință. Să nu uităm, pen­tru cel care o trăiește, gelozia e o uriașă sufe­rință. E sem­nul că există undeva o foarte mare problemă și că e mo­mentul să ceri ajutor unui psiholog.

"E o iluzie să crezi că poți preveni infidelitatea"

- Din păcate, nu e deloc ușor să renunți la control, când ești în plină criză de gelozie.

- Din contră, e teribil de greu, e aproape adic­tiv. Și dacă inițial o faci cu gândul să-ți calmezi an­xietatea, pe termen lung, dacă insiști în com­portamentul de control, anxie­tatea crește și mai mult. Cu cât încerci să contro­lezi mai mult în exterior, cu atât e mai evident că, de fapt, tu nu ai con­trol asu­pra ta. Oricum, e o iluzie să crezi că poți preveni infideli­ta­tea. In­sis­tând să-l con­trolezi pe ce­lălalt, nu faci decât să strici re­lația și să creezi dis­confort. Da­că te temi mereu că cel de lângă tine va găsi ceva mai bun, dacă tot generezi crize și faci reproșuri în loc să-ți re­zolvi pro­blemele emoționale, în­tr-un final, ce­lă­lalt chiar gă­sește ceva mai bun, pentru că îl împingi inconștient spre cineva mai sănătos, care chiar își asumă relația. E greu, da, dar renunțarea la control e sin­gura cale de a în­văța să ai în­cre­dere. Iar par­te­nerii persoa­ne­lor geloase trebuie să încerce să fie și ei înțelegători în timpul procesului terapeutic.

- Ceea ce nu e foarte simplu, fiindcă atunci când unul dintre parteneri e atins de gelozie, suferința e de ambele părți.

- Da, pentru că o relație cu o persoană foarte geloasă devine în timp toxică, abuzivă. Partenerul unui om gelos acumulează în timp foarte multă frustrare, renunță tot mai mult la libertățile per­so­nale ca să nu-l mai activeze pe celă­lalt, se depăr­tează tot mai mult de pri­e­teni din același motiv, ajunge să vorbească tot mai puțin la telefon, să-și schimbe felul în care se îmbracă. Viața lui devine să­racă în ieșiri socia­le, din dorința de a nu stârni demonul din celălalt. Și asta în­seamnă frus­tra­re, suferință și neîmplinire pe termen lung. Par­tenerii celor geloși sunt ne­fe­riciți, iar nefericirea asta îi face să aibă tot felul de comportamente nefe­ri­cite la rândul lor. Unii își retrag afec­țiu­nea, fiindcă se simt continuu agresați de atâta neîncredere, alții, ca să supravie­țuiască, devin brusc foarte cerebrali ("Gata, termină cu tâm­pe­niile astea!"). Doar că retra­ge­rea afecțiunii agravează și mai mult criza celui gelos, care o simte ca pe o lipsă de atenție sau de im­pli­­care, ca pe o confirmare că ce­lălalt are ceva de ascuns. Și mai sunt, desigur, cei mai puțin evo­luați, care se răzbună la rândul lor.

"Gelozia e umană, e semnul că ne-am atașat și că nu ne e indiferent ce face partenerul"

- Și uite așa lucrurile degenerează. Există totuși o soluție pentru cei aflați în impas? Cum ar trebui să ne purtăm când ne lovește o ase­me­nea situație?

- În primul rând, prin a învăța să ne exprimăm vulnerabilitățile. Să nu ne mai fie rușine că suntem geloși! Gelozia e umană, e semnul că ne-am atașat și că nu ne e indiferent ce face parte­nerul. Toate problemele pleacă de la faptul că nu vrem să părem vulnerabili, slabi, disperați. Dar dacă nu-ți exprimi nevoile și sensibilitățile, nu-l poți ajuta pe celălalt să înțeleagă ce e cu tine. Mai ales la începutul unei relații, când fiecare vrea să se arate într-o lumină cât mai bună, ne vine greu să admitem lucruri de tipul: "Știi, tu te miști într-un mediu cu foarte mulți bărbați, vă trimiteți me­saje până seara, târziu. Mă simt nesigur în legătură cu intențiile tale cu mine". Sau "Am observat că tu stai pe facebook în weekend cu colegele tale și eu nu mă simt confortabil la gândul ăsta". Sau "Nu mă simt în siguranță când merg cu tine la o pe­trecere și nu mă prezinți nimănui ca iubita ta". Aici, fiecare trebuie să-și stabilească granițele, fiecare om e diferit. Trebuie să avem curaj să ne mărtu­risim aceste sensibilități de la început, ca să ne aju­tăm să ne cunoaștem. Pentru că altfel o criză de gelozie naște în celălalt exact comportamentul de care noi fugim. Cu cât suntem mai geloși, cu atât celălalt se închide mai mult, se distanțează mai mult de noi, când, de fapt, ceea ce încercăm să cerem inconștient este să fim asigurați, iubiți și con­firmați. Vă dau un exemplu concret. Să zicem că ea se pregătește de o întâlnire și s-a aranjat foarte frumos. Când o vede, lui i se declanșează instant anxietatea. "Pentru cine s-a aranjat așa? De ce s-a aranjat așa, când merge fără mine? O s-o va­dă toată lumea și ea o să descopere că există cineva mai interesant". Fiindcă e foarte vulnerabil, în momentul ăla va fi sarcastic, ironic, exagerat de detașat și nepăsător sau își va exprima gelozia direct și brutal. Ea se va enerva și va pleca trântind ușa, gândind "Dacă tu nu știi să apreciezi, lasă că o să aprecieze alții!". Când lucrurile ar putea sta altfel ! El ar putea merge la ea să o îmbrățișeze și să-i spună: "Iubire, când te văd cât de frumoasă ești mă apucă teama să nu te pierd. Îmi placi așa de mult că mă gândesc numai la câți bărbați te vor privi". O asemenea deschi­dere, cel mai probabil va adu­ce un răspuns de tipul "Ah, iubirea mea, nu-ți face griji, fi­indcă te iubesc și eu pe tine te vreau, știi că și eu când te văd cum stră­lucești prin­tre colegele tale de ser­viciu, mă gân­desc la același lu­cru". Și în felul ăsta amân­doi se liniștesc și resta­bi­lesc starea de con­fort și de li­niște din­tre ei.

- Cu alte cu­vinte, since­ritatea e cheia...

- Da, să avem curajul să ne mărtu­risim trăirile și să avem grijă să nu le transformăm în reproș. Una e să acuzi "Nu ai stat deloc cu mine în seara asta!". Și alta să spui "Ma simt singură printre prietenii tăi, mi-ar plăcea să stai mai mult cu mine când ieșim cu toții".

- Se pare totuși că Dumnezeu nu ne-a făcut pe toți la fel. Unii sunt rareori atinși de gelozie...

- Să nu simți gelozie deloc e o problemă la fel de gravă. Pentru că asta înseamnă că ești blocat afectiv, ai o detașare nenaturală, ca mecanism de apă­rare. Uneori, un eveniment din istoria perso­nală, o trădare, o infidelitate, ne traumatizează atât de mult, încât decidem inconștient că nu mai vrem să fim răniți, deci nu ne mai deschidem cu ade­vărat față de nimeni, fiindcă ne e frică. Deci nu vom mai simți nici gelozie.

- Și totuși, există persoane mai vulnerabile la gelozie decât altele? De ce pe unii îi atinge, iar pe alții îi lasă rece?

- Gelozia îi lovește mai ales pe cei care nu știu exact cine sunt, pe cei care nu-și cunosc valoarea, care nu știu ce îi definește, nici care sunt lucrurile importante pentru ei. Să luăm exemplul unei femei care nu muncește, fiindcă are grijă de copii. Nu are o experiență valorizantă la serviciu, prin ur­mare, trăiește o criză de identitate. Și atunci, toate așteptările ei se canalizează pe relația cu parte­nerul. Toată validarea trebuie să vină dintr-o singură direcție, ceea ce pune foarte multă presiune pe celălalt, care nu va putea să susțină aceste nevoi emo­țio­nale exagerate. Și așa apar sus­piciunile: "Ah, deci nu mă mai iubești? Ești re­ce pentru că există altci­ne­va?". Un bărbat care nu are sen­timentul că e valoros la lo­cul de muncă va fi foarte gelos când parte­nera lui va admira realizările profe­sionale ale altora, pentru că lui îi lip­sesc anu­mite zone profe­sionale care îi dau încredere în el și-l de­finesc ca om. Uneori, gelo­zia e întemeiată, fiindcă celă­lalt are un comportament ne­clar, nesincer sau imoral. Al­teori, gelozia e o oglindă, îl acuz pe celălalt exact de lu­cru­rile pe care le fac eu însumi. De pildă, știu că eu nu rezist flirturilor și înșel și mint cu ușurință și atunci devin gelos la gândul că ea sau el ar putea face la fel. Cu alte cuvinte, gelozia nu are o singură sursă. Își poate trage rădăcinile dintr-o neîncredere în ceilalți, fiindcă undeva, de­mult, cineva important te-a trădat. Sau dintr-o tea­mă de abandon, pentru că ai fost părăsit de părinți în­tr-un moment decisiv. Sau dintr-o frică de respin­gere, pentru că nu te iubești prea tare tu pe tine și ți-e teamă că într-o zi celălalt se va prinde că nu ești așa grozav cum și-a imaginat la început.

- Auzim des sintagma asta "Să te iubești pe tine însuți". Dar ce înseamnă ea, de fapt?

- Înseamnă, în primul rând, să te cunoști și să te respecți. Să fii tot mai conștient de cine ești tu, care îți sunt punctele forte și care îți sunt vulnera­bi­litățile. Paradoxal, cu cât îți știi mai bine punctele slabe, cu atât devii mai sigur pe tine, pentru că îți va fi mai ușor să le dezvălui celui de lângă tine și să stabilești granițe sănătoase în relație. Dar când nu te cunoști, când ai îndoieli în legătură cu pro­priile nevoi, nici nu știi ce să ceri partenerului. Și, uneori, accepți orice până se umple paha­rul. Din păcate, cu­noaș­terea de sine e destul de dificilă fără un terapeut, pentru că în situații din astea mintea și inima nu ne sunt cei mai buni ali­ați. Avem nevoie de ci­neva care să ne va­dă obiec­tiv. În lipsa unui tera­peut, e bine măcar să fim atenți la ce spun prie­tenii, co­legii, la tiparele care se repetă. Dacă relațiile mele ajung să se termine me­reu în același fel, dacă pri­mesc mereu același tip de reproș, poate e timpul să mă uit și la mine, să nu mai dau vina pe ceilalți.

- Se vindecă gelozia, doamna Petrovai?

- Nu gelozia se vindecă, ci vulnerabilitățile care duc gelozia de la o emoție firească la un com­por­tament nesănătos. Ce se vindecă sunt neîncrederea, teama de abandon, nesiguranța de sine, frica de respingere, comportamentele narcisice, sentimentul că nu suntem destul de buni. În terapie, obișnuiesc să fac o evaluare a vulnerabilităților. Dacă văd că ne­si­guranța vine de fapt din zona profesională, atunci încurajez persoana respectivă să se dezvolte pe zona aia. Dacă văd că viața socială e săracă în relații sănătoase, îl ajut să dezvolte relații mai bune de prietenie, de colegialitate, sau relații mai sănă­toase cu membrii familiei, ca să se echilibreze și să nu mai depindă toată fericirea lui de partenerul de cuplu. De gelozie se scapă scăpând de dependențe. Iar de dependențe scapi în momentul în care câștigi siguranță în cât mai multe domenii ale vieții tale. Odată ce începi să te gândești ce ai putea tu să faci, ca să te vezi pe tine într-o lumină mai bună, crește încrederea în tine, dispare și gelozia. Și dispare și nevoia de a-l "pedepsi" pe celălalt pentru faptul că nu te simți tu bine cu tine.

- Uneori, gelozia spune ceva nu doar despre cel care o simte, ci și despre cel care îi devine par­tener. De ce atragem oameni geloși?

- Întotdeauna când atragem un anumit compor­tament o facem ca să vindecăm ceva în noi. Poate am o vulnerabilitate de abandon și, fiindcă mă tem, am un comportament excesiv de detașat, mă implic foarte intens și apoi, de teamă, mă detașez excesiv, și atunci jocul ăsta de apropiere distanță poate de­clanșa gelozie în cel de lângă noi. Sau poate am un comportament narcisic, de îndreptățire, am nevoie să fiu în centrul atenției, și atunci aleg inconștient un partener gelos, fiindcă asta mă face să mă simt special și foarte dorit. În timp, relațiile cu multă gelozie devin de fapt relații de co-dependență în care fiecare îi întreține celuilalt vulnerabilitățile. Gelozia celui de lângă noi poate fi însă o oglindă foarte bună care ne poate ajuta să vedem zonele în care am putea lucra cu noi ca să evoluăm.

"Neîncrederea e moartea pasiunii"

- Cel puțin un lucru e sigur, relațiile în care există gelozie nu-s călduțe, ci din contră, foarte fierbinți.

- Da, dar și aici avem de-a face tot cu un mit al iubirii pasionale, pe care literatura l-a tot promovat. Iubirile astea din cărți sunt tot un fel de dependențe. Să luăm, de pildă, mesajele de tipul: "Ești totul pen­tru mine!". "Nu pot trăi fără tine!". Pot părea fla­tante, dar ele arată de fapt o mare nesiguranță. Tu pa­riezi totul acolo și pentru că nu ai pe ce paria în altă parte care să-ți dea valoare.

- Se poate trăi cu gelozia pe termen lung?

- Sigur că se poate, dar prețul e o imensă ne­fericire. Relațiile în care gelozia își arată colții sunt mereu într-o stare de alertă, de urgență emo­țională, și asta secătuiește pe termen lung și uzeză emoțio­nal. Sunt două lucruri foarte importante în orice relație. Unul e să te simți înțeles. Or, când tot timpul ești acuzat de celălalt, nu prea te mai simți înțeles. Pa­radoxul e că nici cel gelos nu se simte înțeles. Al doilea e nevoia de a împărtăși, care e com­promisă în astfel de relații. Dacă de fiecare dată când vrei să povestești ceva frumos despre alți oameni sau alte în­tâmplări din viața ta, celălalt e suspicios și se sim­te nesigur, ajungi să te închizi și să nu mai spui ni­mic. Să nu uităm că încrederea celuilalt e foarte atră­gătoare și ne face să ne apro­piem, în timp ce ne­încrederea e moartea pasiunii. Când simți că, orice ai face, celălalt nu are încredere în tine, începi să te întrebi: "Dacă e așa nesigur, de ce mai stă cu mine? Sigur mă vede așa cum sunt? Sigur iubirea lui e rea­lă? Nu cumva e doar nevoie sau dependență?". Apoi, un lucru pe care cel gelos îl ignoră e faptul că, prins în plasa propriilor lui suspiciuni, el e in­disponibil de fapt pentru celălalt și ratează relația. Cere continuu, se plânge, face re­pro­șuri, pedep­seș­te, dar nu mai are timp de gestul esen­țial pentru orice relație, acela de a dărui. Gelo­sul nu constru­iește nimic în relație. Nu creează momente fericite, nu creează amintiri plăcute pe care relația să se fundamenteze. Și, după un timp, relația se golește. Când te uiți înapoi, vezi doar un castel construit din frică și suspiciune.