- Cum ajunge aluminiul în mâncarea noastră?
"Pe lista elementelor cel mai des întâlnite în scoarţa terestră, aluminiul ocupă locul al treilea", spun specialiştii. "Acest metal uşor este prezent în ciuperci, salată, spanac şi ridichi, dar şi în apa de băut. Îl conţin de asemenea, în concentraţii destul de mari, condimentele şi frunzele de ceai, după ce au fost uscate." Aceste componente naturale nu sunt considerate periculoase. Problematice devin, în schimb, sursele ce pot fi evitate. Alimentele sărate şi acre care intră în contact cu aluminiul preiau o anumită cantitate de metal. Poate fi vorba, de exemplu, de fructe tăiate sau bucăţi de peşte conservat, împachetate în folie de aluminiu. Se expun la o doză ridicată şi cei ce beau regulat suc de mere din bidonaşe de aluminiu sau folosesc în bucătărie, la gătit ori copt, oale şi tăvi din acelaşi material.
- Care sunt consecinţele?
În cantităţi mari, aluminiul are o acţiune toxică asupra sistemului nervos. În general, mare parte din ceea ce pătrunde în organism odată cu alimentele nu se depozitează acolo pe termen lung. Totuşi, oamenii de ştiinţă avertizează că metalul care n-a fost eliminat se poate acumula în decursul anilor în oase, muşchi şi creier. Unii cercetători cred că, ajuns la valori ridicate, el poate contribui la apariţia maladiei Alzheimer. Totuşi, un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii infirmă această ipoteză. Efectele dăunătoare ale aluminiului sunt dovedite însă de o formă de demenţă ce se manifesta frecvent în trecut la pacienţii dializaţi. În perioada respectivă, metalul se regăsea în compoziţia soluţiei utilizate la dializă.
- Cum ştim dacă am înghiţit prea mult aluminiu?
Limita maximă admisă pentru ingerarea prin hrană a fost stabilită de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor la o cantitate săptămânală de 1 miligram pe kilogram/corp. Concret, aceasta înseamnă că o femeie cu greutatea de 60 kilograme îşi poate permite să înghită 60 miligrame săptămânal, pe întreaga durată a vieţii sale. Întrucât concentraţiile naturale, de pildă la legume şi fructe, nu depăşesc 0,5 miligrame pe kilogram, ele n-ar trebui să prezinte riscuri. Atenţie însă la glazurile colorate ale produselor de cofetărie: acestea conţin aditivul alimentar E-173, care nu este altceva decât aluminiu pur.
- Ce este de luat în considerare la prepararea şi depozitarea alimentelor?
Nimeni nu se va îmbolnăvi consumând ocazional o friptură sau un fel de mâncare de la fast-food preparate într-o tăviţă de aluminiu. Dar specialiştii ne sfătuiesc să nu ţinem la cald alimente sărate sau acre în recipiente confecţionate din acest metal, deoarece o cantitate mare de componente solubile va trece inevitabil în mâncare. Aşadar, cei ce comandă frecvent meniuri la firmele de catering ar trebui să se intereseze în ce formă sunt ambalate şi păstrate la cald alimentele care li se livrează. Tăvile de aluminiu prevăzute cu un strat acoperitor nu sunt periculoase. Când gătim acasă, este totuşi de preferat să întrebuinţăm alternative mai sigure, cum sunt vasele din oţel inoxidabil sau cele prevăzute cu un înveliş ceramic. Şi, pe cât posibil, ar fi bine să renunţăm la folia de aluminiu.
- Ce mai trebuie reţinut?
Şi obiectele din aluminiu cu strat acoperitor ne pot crea la un moment dat probleme, de exemplu ibricul în care ne fierbem zilnic cafeaua, iar apoi îl curăţăm frecându-l cu buretele, fiindcă detergenţii riscă să deterioreze sau să îndepărteze cu timpul stratul exterior de protecţie. Capsulele de cafea sunt lăcuite în interior, dar nu se ştie ce se poate întâmpla dacă în lac s-au format fisuri. De asemenea, trebuie luat în calcul metalul conţinut în diverse produse cosmetice, în deodorante, ca şi în unele medicamente antiacide. Se estimează că prin utilizarea deodorantelor se introduc în corp circa 10 miligrame pe zi. Rezultă că numai aluminiul primit pe această cale depăşeşte deja doza săptămânală acceptată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
