Atenţie la ţinută!

- Cine stă cu corpul drept şi-l păstrează sănătos. Dar nu numai atât: ţinuta noastră influenţează şi psihicul -

Capul plecat, umerii strânşi, bazinul răsucit şi picioarele la fel - aşa apărea de fiecare dată celebrul top-model Twiggy. Şi totuşi, în ciuda ati­tudinii ei de şoricel speriat, fe­meile au văzut în ea, vreme de ani de zile, un idol. Sau dacă ne gândim la locatarul actual al Casei Albe: încă de pe când era doar candidat la preşedinţie, Do­nald Trump pă­şea pe orice scenă cu spatele drept şi pieptul împins înainte, cu braţele deschise şi făcând gesturi largi. O poză de în­vingător, care trebuia să expri­me forţă. Oare şi asta l-a ajutat să câştige alegerile?
Fizioterapeutul austriac Jo­han­nes Randolf ştie bine cât de im­por­tantă este poziţia corpului pen­tru influenţa pe care o exer­cităm, intenţionat sau involuntar, asupra celor din preajmă şi chiar asupra noastră înşine. El îşi poate evalua interlocutorul dintr-o privire: "Se observă ime­diat dacă o persoană are sau nu poftă de viaţă, dacă se bucură de simplul fapt că trăieşte. Cineva care ţine fruntea sus şi trunchiul drept este un om deschis. Cine coboară sternul şi lasă umerii să cadă face impresia că s-ar afla în con­flict cu tot ce-l înconjoară".
Fără îndoială, limbajul nostru corporal are o însemnătate deosebită. Dar, în primul rând, el poate decide în ce măsură suntem capabili să ne menţinem sănătoşi. Traiul nostru de fiecare zi poartă amprenta obiceiului de a ne încovoia tot mai mult spatele: astăzi, medicii pot diagnostica ceafa de tip smartphone, umerii iPad şi o afecţiune ce s-ar putea numi WhatsApp-ită. De­prin­derea de a ne apleca şi a ne ghemui în permanenţă are consecinţe neplăcute, avertizează Randolf: "Nu numai că provoacă dureri în zona spatelui şi a cefei, dar împovărează şi psihicul". Prin urmare, o postură corectă repre­zintă, ca să spunem aşa, un program de fitness pentru aparatul locomotor în ansamblul său: previne contracturile, antrenează articulaţiile şi le păstrează mobilitatea. Însă şi organele interne, ca plămânii sau intestinul, funcţionează mai bine dacă dispun de spaţiul necesar pentru a se dilata liber. Şi să nu uităm că o ţinută dreaptă ne consolidează echilibrul psihic. Până acolo, încât încrederea în sine poate fi considerabil fortificată cu o infuzie de energie, pe care ne-o administrăm în mod deliberat.
Dar cum arată, în fond, o postură bună? Ume­rii sunt decontractaţi, claviculele stau ali­niate orizontal, iar sternul este uşor ridicat, astfel încât capul să se poată mişca liber. Bazinul are o poziţie neutră şi fesele sunt relaxate. Însă punc­tul de rotaţie şi de sprijin ră­mâne bazinul: "Un centru vi­guros ajută ca periferia să ră­mână detensionată şi lejeră". Numai că: "Din păcate, noi înclinăm prea mult bazinul, atât atunci când ne aflăm în picioare, cât şi stând aşezaţi. Totodată, ne manifestăm per­manent unilateralitatea - avem un picior de sprijin, de care preferăm să ne servim pentru a susţine aproape toată greu­tatea corpului şi, ori de câte ori ne aşezăm, încrucişăm picioa­rele punându-l deasupra pe unul din ele, mereu acelaşi. Astfel, încetul cu încetul, ne răsucim bazinul într-o anumită direcţie".În general, în activităţile noastre zilnice, ne folosim de picioare în prea mare măsură, în timp ce trun­chiul rămâne prea puţin solicitat. Consecinţa: "În centrul corpului apare o zonă de posibilă rup­tură, insuficient securizată muscular". Deşi cor­pul nostru este înzestrat cu o rezistenţă incre­dibilă. "Corpul suportă extrem de multe. Adesea trebuie să treacă nişte ani până când el reuşeşte să compenseze o postură vicioasă - de regulă, creând o alta. În momentul când apare undeva o durere, înseamnă că şi-a atins limitele şi posi­bilităţile lui de compensare sunt epuizate". De la acest punct mai departe, ne vom duce viaţa şchiopătând.
Cu cinci ani în urmă, psiholoaga Amy Cuddy, profe­soară la Universitatea Harvard, a făcut sen­zaţie cu un studiu care evidenţia faptul că o poză dominatoare sporeşte încrederea în sine. Cer­cetătoarea concluziona că o ţinută ce sugerează autoritate influenţează psi­hicul în acest sens - şi invers, unele posturi îndoite de spate, lipsite de energie, ne creează blocaje. Pornind de la această con­statare, autoarea studiului recomanda ca, înainte de a ne confrunta cu o situaţie despre care ştim că va fi stresantă, să ne retragem într-un loc liniştit, pentru a lua o alură de învingător. De exemplu, imitându-l pe Superman: picioarele de­părtate, mâinile proptite în şolduri sau braţele înăl­ţate spre cer. Ori adoptând atitudinea câşti­gătorului unei curse de maraton: braţele şi pri­virea în sus, pieptul scos înainte. După numai două minute, afirmă Amy Cuddy, vom avea cu totul altă încredere în forţa şi aptitudinile noastre. Căci: "Astfel, noi impresionăm pe cineva de care în general uităm: pe noi înşine". Mai mult: aces­te modificări se reflectă concret în echilibrul hor­monal. Nivelul testosteronului creşte, în timp ce al cortizolului (prin urmare al stresului) scade. Această descoperire i-a adus elogii unanime pro­fesoarei de la Harvard.
Mergând pe linia cercetărilor ei, alţi specia­lişti au studiat ulterior conexiunea dintre mişcare şi procesele psihice, observând că nu numai miş­carea în sine, ci şi tipul de mişcare poate produce un anumit efect psihic. Participanţilor la expe­ri­ment li s-a cerut să meargă pe o bandă de aler­gare, mai întâi cu expresia corporală a unui om "fericit", iar apoi cu aceea a unuia "nefericit", adi­că lipsită de tonus şi dinamism. În tot acest timp, se pronunţau o serie de cuvinte pozitive şi negative, iar în final, subiecţii au fost chestionaţi pentru a se stabili pe care dintre ele şi le amin­teau. Astfel s-a constatat că memoria funcţiona efectiv în mod diferit la cele două grupuri: participanţii cu mersul "omului fericit" reţinuseră mai degrabăcuvintele cu încărcătură pozitivă, pe când ceilalţi reacţionaseră invers. Explicaţia: mişcarea şi procesele psihice sunt interconectate la nivelul creierului. Aceasta înseamnă că o mică modificare motrice se poate repercuta asupra psihicului. De aceea, este util nu numai să ne an­trenăm în scopul de a obţine o ţinută corectă, dar şi să descoperim poziţii capabile să ne confere forţă interioară (vezi exerciţiile din casetă). "Când eşti depresiv, îţi poţi schimba starea în funcţie de postura pe care o adopţi. Dacă stai drept şi cu capul sus, te vei simţi imediat mai bine. Dimpotrivă, dacă vrei să te cufunzi în de­presia ta şi s-o guşti până la ultimul strop, lasă capul şi umerii să-ţi atârne în faţă". Pare greu de crezut că există oameni care nu doresc să iasă din conul de umbră unde se află, totuşi, fiziotera­peutul austriac a întânit nu o dată asemenea ca­zuri: "Cei ce se complac să trăiască mereu cu spinarea încovoiată, nu mai curajul să încerce un alt stil de viaţă. Fiindcă atunci când stai drept, atragi privirile celor din jur. Iar unii, pur şi simplu, nu suportă asta". El citează exemplul unei paciente, suferindă de sindromul epuizării nervoase, care i-a mărturisit la un moment dat: "Nu ştiu dacă vreau într-adevăr să am o ţinută mai bună. Mă tem că astfel risc să pun sub semnul în­trebării întreaga mea viaţă". Femeia intuia corect: cine îşi schimbă atitudinea exteri­oară declanşează prin aceas­ta o cascadă de efecte. Însă, pentru a reuşi, o schimbare autentică trebuie gândită pe termen lung. Rezultatele încep să se facă observate abia după şase săptămâni. Spre deosebire de transfor­marea construită consec­vent, pas cu pas, "posturile de învingător" ne oferă un spri­jin preţios dar temporar, de care este indicat să bene­ficiem în situaţii de urgenţă, respectiv în fazele de stres acut.
Johannes Randolph ne recomandă o strategie detaliată pentru dobân­direa ţinutei perfecte. În primul rând, trebuie să învăţăm din nou să ne simţim corpul. Vom începe prin a testa două sau trei posturi vicioase, după care ne vom îndrepta lent, fiind atenţi la modul cum percepem această trecere. Ca ajutor, fizio­terapeutul ne oferă un sfat simplu: "Luaţi o saltea gonflabilă pentru înot şi întindeţi-vă pe ea, o dată sau de două ori în fiecare zi.Astfel, muş­chii şi umerii se vor destinde, iar cutia toracică se va dilata pasiv". Foarte necesare şi eficiente sunt şi exerciţiile de răsucire: "În viaţa de zi cu zi, noi nu ne mai folosim de coloana noastră vertebrală, potrivit fiziologiei. Mişcările exe­cutate cel mai frecvent sunt aplecarea şi revenirea la poziţia verticală. Cu înclinarea pe spate avem de-a face doar dacă jucăm volei. Iar răsucirea trunchiului spre lateral o facem rar şi numai în limitele zonei noastre de confort". Deşi ea are un rol important, fiindcă stimulează co­loana lombară şi organele interne. Activităţile care favorizează în mod deosebit mişcarea de răsucire sunt dansul şi joggingul. Însă fiecare dintre noi are propriile sale preferinţe, aşa încât este bine să găsim exact sportul care ni se po­triveşte şi ne face plăcere. Cum anume? De pildă, amintiţi-vă ce vă încânta să faceţi în copilărie. Cei care odinioară se căţărau în copaci se vor simţi cu siguranţă minunat într-o sală de esca­ladă.
Aţi realizat deja o nouă percepţie a corpului dvs.? Con­solidaţi-o în cadrul ruti­nei zilnice. Vă va veni mai uşor să îndreptaţi în perma­nenţă spatele dacă veţi lega această preocupare de anu­mite momente care se repetă. Ori de câte ori vine un coleg de serviciu în biroul dvs., întoarceţi-vă spre el cu tot corpul. Corectaţi-vă poziţia spatelui, de fiecare dată când intraţi sau ieşiţi pe o uşă. Cercetătorii ruşi au constatat că posturile greşite favori­zează gândirea negativă. Încă nu se ştie dacă aceste obser­vaţii vor avea şi o finalitate practică, de exemplu, dacă vor putea fi valorificate în te­rapia stărilor depresive. Ori­cum, un lucru este sigur: ne va fi de folos să ne redescoperim corpul şi să ne împrietenim din nou cu el. Merită osteneala.


Pentru mai multă încredere în sine: atitudini de forţă

1. Postura învingătorului

Scurtă şi eficientă: postura de 3 minute care vă energizează şi vă fortifică psihic în momentele de stres sau dimineaţa, imediat după ce vă treziţi. Braţele sunt ridicate în V în dreptul urechilor, ochii larg deschişi, privirea este îndreptată spre tavan.

2. Postura regală

Braţele sunt întinse lateral la nivelul umerilor, cu palmele întoarse în sus, gâtul este relaxat şi susţine capul fără efort. Rămâneţi în această poziţie 3 minute.

3. Postura luptătorului

Trageţi cu forţă în jos un pumn (sau pe amândoi), împreună cu omoplatul. În acelaşi timp zâmbiţi şi exclamaţi: "Da!".


Principalele cauze ale unei posturi greşite

Ne mişcăm prea puţin

70% dintre europeni fac mişcare mai puţin de 30 de minute pe zi.
Astfel, numai de-a lungul coloanei vertebrale sunt neglijaţi 150 de muşchi.

Stăm prea mult

10 ani din viaţă îi petrecem stând pe scaun în timpul programului nostru de lucru - şi cel mai adesea, cu corpul într-o poziţie greşită.
170 kilograme ne apasă pe coloana verte­brală, atunci când suntem aşezaţi şi înclinăm trunchiul în faţă.

Întrebuinţăm prea des calculatorul, telefonul mobil şi tableta

În momentul când aplecăm capul spre tele­fonul mobil într-un unghi de 45o, pe ceafa noas­tră apasă o greutate de 22 kilograme. Este mai bine să ţinem aparatul la înălţimea feţei.
De 1.500 de ori pe săptămână verificăm smartphone-ul, ca să vedem dacă ne-a mai apă­rut ceva nou...
20 milioane de europeni exercită o profesie care îi obligă să stea un număr de ore pe zi în faţa monitoarelor. Medicii trag un semnal de alar­mă: durerile de spate au devenit o suferinţă din ce în ce mai des întâlnită în ultimii 15 ani.


Învăţaţi să vă iubiţi corpul

Spuneţi drept, stimată doamnă, când vă simţiţi dvs. cu adevărat frumoasă? Doar după ce dieta a dat dat rezultate şi aveţi o siluetă impecabilă? Sau când dispuneţi de suficient timp ca să vă aranjaţi meticulos în faţa oglinzii? Acestea sunt nişte idei de modă veche, proclamă acum mişcarea femi­nistă "Body Positivity", al cărei scop este acela de a convinge femeile să se accepte aşa cum sunt. Adeptele ei refuză să-şi modifice aspectul fizic pentru a corespunde unei anumite norme - chiar dacă nu li s-ar cere mai mult decât să respecte un regim alimentar. Deviza lor sună astfel: "Orice corp e frumos în felul său. Deci să ne bucurăm de el, aşa cum este". O autentică preţuire a propriei persoane n-are de-a face cu măsura hainelor şi cu perniţele de grăsime de pe şolduri, declară foarte convingător şi re­gi­zoarea america­nă Lena Dunham (31 de ani). Ea a crescut într-o ge­ne­raţie în care fe­meile se consi­de­rau obligate să-şi dea toată ostenea­la ca să fie suple. În adolescenţă i s-a imputat de ne­numărate ori că avea "fundul mare" şi a fost sfătuită mereu să mă­nânce mai puţine dulciuri.
Militantele reunite sub sigla "Body Positivity" au decis să-şi lase deoparte eventualele complexe. Ele apelează la diverse canale media unde se pre­zintă prin intermediul unor fotografii neretuşate. De exemplu, Lena Dunham pozează într-o len­jerie care îi dezvăluie rotunjimile generoase. Moderatoarea Barbara Schöneberger profită de faptul că are posibilitatea să iasă "pe sticlă", pentru a aduce elogii salatei de cartofi - un fel de mâncare bogat în calorii, după cum bine se ştie. Se aud desigur şi voci critice, iritate de insistenţa acestei mediatizări, pe care n-o socotesc deloc de bun gust. Dar pe de altă parte, fanii văd în afir­maţia "Iubeşte-ţi corpul şi nu te ruşina de el" mai degrabă curaj, stimă de sine şi o percepţie pozi­tivă. Şi de ce n-ar fi salutar îndemnul de a face totuşi pace cu propriul tău corp şi a scăpa de stre­sul autoimpus provocat de obsesia siluetei per­fecte?