- Alex, eşti prozator, dramaturg, publicitar, om politic, preşedinte de bloc şi stăpân de trei pisici. Care dintre aceste activităţi îţi ocupă cel mai mult timp?
- Cea de publicitar, pentru că din ea trăiesc. Pe locul doi urmează cea de stăpân de trei pisici. Pe ultimul e cea de prozator, cred că a trecut mai bine de un an de când n-am mai scris nimic.
- Pisicile tale sunt adevărate staruri pe facebook. Emit păreri despre lume, viaţă şi politică şi adeseori te contrazic chiar pe tine, stăpânul lor. De unde a început povestea celebrelor tale pisici vorbitoare?
- Cândva, am postat o poză cu două dintre pisicile mele - la vremea aia nu o aveam încă pe a treia, Ursula - privind pe geam. Una dintre ele zice: "Uite-l pe Tocilescu, merge la muncă". Cealaltă răspunde: "Da. Ce prost e!". "Da", zice din nou prima. S-a râs mult la postarea aia, probabil pentru că noi, toţi ăştia care avem pisici, bănuim că asta gândesc ele despre noi: că suntem nişte proşti care-şi pierd vremea muncind, în loc să doarmă pe pat, sub o rază de soare. După aia am continuat să le pun vorbe-n gură pisicilor, pentru că mi s-a părut amuzant. Dacă li se pare şi altora, cu atât mai bine.
- Alte întâmplări amuzante povestite de tine sunt legate de asociaţia de locatari. Cum ai devenit preşedinte de bloc?
- Intenţionam să intru în comitetul de locatari, pentru că mi se părea o activitate amuzantă, dacă o priveşti cu detaşare. Doar că la alegerea comitetului, administratorul ne-a comunicat că el se retrage din funcţie şi se mută la Timişoara, preşedintele a zis că nu mai vrea să fie preşedinte, şi administratorul a zis: "Păi, să fie domnu' Tocilescu preşedinte, că locuieşte aici, e tânăr, e perfect". Lumea a ridicat din umeri şi m-a ales, şi aşa am devenit preşedinte de bloc, lucru la care nu mă pricep, de altfel, câtuşi de puţin.
- În piesa pe care ai scris-o "Bun de export" şi care s-a montat deja, preşedintele de bloc Tocilescu le interzice locatarilor să iasă din clădire, de frică să nu plece din ţară. Povesteşte-ne istoria acestei piese care cuprinde şi istoria familiei Tocilescu.
- Piesa a fost ideea actriţei Crina Ene şi a regizoarei Catinca Drăgănescu. Catinca montase "Rovegan", prima parte a unei trilogii despre migraţie, şi ne-am întâlnit să vedem dacă aş vrea şi dacă aş putea să scriu a doua parte a trilogiei, care să arate migraţia clasei de mijloc din România către Occident. Cum părinţii mei fuseseră cândva în situaţia asta, iar eu migrasem din Germania către Statele Unite şi mai târziu înapoi în România, şi cum mai mulţi dintre prietenii mei au plecat, şi ei, între timp, unde au văzut cu ochii, am zis "da" şi am scris un prim draft; rezultatul final e, până la urmă, rezultatul unei munci colective, la care au participat şi Catinca, şi actorii. În principiu, e istoria a trei generaţii din familia mea, care au plecat din ţară şi s-au întors, şi modul în care aceste plecări şi veniri ne-au influenţat vieţile.
- Te-ai întors în ţară, ca şi tatăl tău de altfel. Regreţi vreodată că nu ai rămas în locuri mai prietenoase?
- Există atâtea locuri mişto pe lumea asta, încât, evident că regret că nu sunt în altă parte. Dar probabil că toată lumea regretă uneori că e unde e şi nu e în altă parte.
- Cum ai pleda pentru rămânerea în ţară? Ce ar putea să îi convingă pe tineri să nu mai plece?
- România e o ţară mişto, condusă de idioţi. Dacă eşti deştept, e enervant să te conducă un cretin - mai ales că te conduce şi prost. În momentul în care ţara o să fie condusă de oameni inteligenţi şi cinstiţi, o să existe mult mai puţine motive de a o părăsi. Dar până atunci, mai va.
- Da, bineînţeles. Am intrat în USR pentru că simţeam nevoia să fac ceva, altceva decât să protestez în frig. Cred că soluţia problemelor României e o nouă clasă politică şi am considerat că prin intrarea mea în USR legitimez, cu mijloacele mele, partidul în care sunt foarte mulţi oameni mişto, care fac foarte multe lucruri mişto, dar nu prea-i vede şi nu prea-i ştie lumea.
- Ai fost nelipsit de la proteste. Ce crezi că ar fi trebuit să înveţe românii din ele? Consideri că protestatarii au fost învinşi, sau au câştigat ceva în lupta cu sistemul?
- N-am fost chiar nelipsit, dar m-am dus când am putut. Că mai sunt şi altele de făcut: dus pisica la veterinar, cumpărat chiuvetă, făcut baie, uitat la filme etc. Cred că ce am învăţat mulţi dintre noi din proteste e că atunci când nu ne convine ceva, e bine să zicem. Chiar dacă nu ne ascultă nimeni, chiar dacă nu câştigăm, chiar dacă nu face nimeni ce vrem noi - e totuşi bine să arătăm că existăm, că avem o părere şi că suntem dispuşi să ne-o exprimăm în stradă. Prin asta, spunându-le celor care-s la putere că-i vedem, că suntem cu ochii pe ei şi că o să dea cândva socoteală pentru ceea ce fac acum.
- Cartea dedicată pisicilor tale, "Imperiul pisicilor", a avut succes? Prezintă-ni-le te rog...
- Eşti fiul unui mare regizor. Care a fost relaţia cu tatăl tău şi cum de nu ai făcut teatru?
- În principiu, am avut mereu o relaţie de prietenie, nu una clasică tată-fiu în care el îmi dă mie sfaturi şi eu le ascult. Am făcut mereu ce am vrut. Taică-meu nu s-a băgat în viaţa mea, mi-a zis din când în când păreri, de care nu m-a obligat să ţin cont. N-am făcut teatru, pentru că nu m-a interesat suficient de mult şi pentru că mi s-a părut întotdeauna că un regizor în familie e arhisuficient.
- Eşti foarte legat de Bucureşti. Ce ai face ca primar şi ce sfaturi ai pentru Gabriela Firea?
- Bucureştiul e un oraş fascinant şi, pe alocuri, foarte frumos. Îţi dai seama cât de fascinant şi de frumos ar fi fost dacă ar fi fost condus, vreodată, de cineva căruia i-ar fi şi păsat de el? Absolut toate problemele Bucureştiului sunt rezolvabile - dar nimeni nu a încercat vreodată să le rezolve. N-am ce sfat să-i dau lui Firea, pentru că nu-i pasă de oraşul ăsta, iar asta e evident. Ea îl împopoţonează cu iepuraşi şi îl căpuşează, înfiinţând diverse firme orăşeneşti, de care n-are nimeni nevoie. Dar din 2020, când primarul n-o să mai fie nici pesedist, nici penelist, Bucureştiul va începe să-şi realizeze potenţialul gigantic pe care îl are.
- Ai zeci de mii de urmăritori pe facebook, eşti ceea ce se numeşte azi, foarte pompos, "influencer". Ai simţit că ai influenţat ceva prin postările tale?
- Nu, poate cel mult să fi făcut pe cineva să privească un lucru sau o problemă dintr-o perspectivă pe care n-o mai avusese până atunci.
- Se zice că şi o publicitate negativă este, la urma urmelor, bună. Faptul că te-a înjurat Mircea Badea se înscrie într-o astfel de publicitate?
- Da, chiar dă bine să te înjure public un idiot, asta-i face pe deştepţi curioşi să afle cine eşti şi ce hram porţi.
- Ai fost cetăţean german. Povesteşte-ne peripeţiile dobândirii cetăţeniei române.
- Sunt prea lungi şi prea triste ca să le povestesc aici. A durat patru ani, cam cât o facultate, timp în care am cunoscut de aproape toate faţetele birocraţiei româneşti, - pe care mi-aş dori să o stârpesc din rădăcini. Probabil că cel mai suprarealist moment a fost cel în care am reuşit să-i aduc unui funcţionar actul meu de divorţ, tradus din germană, legalizat, parafat, pe care erau mii de ştampile, semnături, peceţi şi alte d-astea, şi omul s-a uitat la el şi a zis: "Păi, şi certificatul de căsătorie unde e?". Şi oricât m-am străduit să-i explic că existenţa acestui act de divorţ presupune desigur existenţa unui certificat de căsătorie, omul nu s-a lăsat înduplecat şi m-a pus să-l aduc şi pe ăla.
- Ce are de gând să facă mai departe artistul, publicitarul, preşedintele de bloc, influencerul şi politicianul Alex Tocilescu?
- Să mă bucur de primăvară, să scriu o carte despre Topîrceanu, să merg la mare. În fix ordinea asta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
