ALEX TOCILESCU - "Chiar dacă nu ne ascultă nimeni e bine să arătăm că existăm"

Alex Tocilescu este una dintre cele mai active voci ale artiștilor prezenți atât în viața publică, cât și în spațiul virtual. Înarmat cu un umor nebun, moștenit de la tatăl său, neuitatul regizor Alexandru Tocilescu, Alex face în micile lui pastile postate în spațiul virtual niște opere de artă în sine, analize aproape chirurgicale ale societății românești. Cele mai prizate opinii sunt cele "emise" de pisicile lui, devenite perso­na­je nu doar pe facebook, ci și în cea mai nouă carte semnată de Alex Tocilescu.

- Alex, ești prozator, dramaturg, publicitar, om politic, președinte de bloc și stăpân de trei pisici. Care dintre aceste activități îți ocupă cel mai mult timp?

- Cea de publicitar, pentru că din ea trăiesc. Pe locul doi urmează cea de stăpân de trei pisici. Pe ultimul e cea de prozator, cred că a trecut mai bine de un an de când n-am mai scris nimic.

- Pisicile tale sunt adevărate staruri pe face­book. Emit păreri despre lume, viață și politică și adeseori te contrazic chiar pe tine, stăpânul lor. De unde a început povestea celebrelor tale pisici vorbitoare?

- Cândva, am postat o poză cu două dintre pi­sicile mele - la vremea aia nu o aveam încă pe a tre­ia, Ursula - privind pe geam. Una dintre ele zice: "Uite-l pe Tocilescu, merge la muncă". Cealaltă răs­­punde: "Da. Ce prost e!". "Da", zice din nou prima. S-a râs mult la postarea aia, probabil pentru că noi, toți ăștia care avem pisici, bănuim că asta gândesc ele despre noi: că suntem niște proști ca­re-și pierd vremea muncind, în loc să doarmă pe pat, sub o rază de soare. După aia am continuat să le pun vor­be-n gură pisi­cilor, pen­tru că mi s-a pă­rut amu­zant. Dacă li se pa­re și altora, cu atât mai bine.

- Alte întâmplări amu­­zante povestite de ti­ne sunt legate de asociația de locatari. Cum ai de­ve­nit președinte de bloc?

- Intenționam să intru în comitetul de locatari, pentru că mi se părea o ac­tivitate amuzantă, dacă o privești cu detașare. Doar că la alegerea comite­tului, administratorul ne-a co­mu­nicat că el se retra­ge din funcție și se mută la Timișoara, președintele a zis că nu mai vrea să fie președinte, și adminis­tra­torul a zis: "Păi, să fie domnu' Tocilescu preșe­dinte, că locuiește aici, e tânăr, e perfect". Lumea a ridicat din umeri și m-a ales, și așa am devenit pre­ședinte de bloc, lucru la care nu mă pricep, de alt­fel, câtuși de puțin.

- În piesa pe care ai scris-o "Bun de export" și ca­re s-a montat deja, președintele de bloc To­ci­les­cu le interzice locatarilor să iasă din clădire, de frică să nu plece din țară. Povestește-ne istoria aces­tei piese care cuprinde și istoria familiei Tocilescu.

- Piesa a fost ideea actriței Crina Ene și a re­gizoarei Catinca Drăgănescu. Catinca montase "Rovegan", prima parte a unei trilogii despre mi­grație, și ne-am întâlnit să vedem dacă aș vrea și dacă aș putea să scriu a doua parte a trilogiei, care să arate migrația clasei de mijloc din România către Occident. Cum părinții mei fu­seseră cândva în situația asta, iar eu mi­grasem din Germania către Statele Unite și mai târziu înapoi în Româ­nia, și cum mai mulți dintre prietenii mei au plecat, și ei, între timp, unde au văzut cu ochii, am zis "da" și am scris un prim draft; rezultatul final e, până la urmă, rezultatul unei munci colective, la care au par­ticipat și Catinca, și actorii. În principiu, e istoria a trei generații din familia mea, care au plecat din țară și s-au întors, și modul în care aceste plecări și veniri ne-au influențat vie­țile.

- Te-ai întors în țară, ca și tatăl tău de altfel. Re­greți vreodată că nu ai rămas în locuri mai prietenoase?

- Există atâtea locuri mișto pe lumea asta, încât, evident că regret că nu sunt în altă parte. Dar pro­babil că toată lumea regretă uneori că e unde e și nu e în altă parte.

- Cum ai pleda pentru rămânerea în țară? Ce ar putea să îi convingă pe tineri să nu mai plece?

- România e o țară mișto, condusă de idioți. Da­că ești deștept, e enervant să te conducă un cretin - mai ales că te conduce și prost. În momentul în care țara o să fie condusă de oameni inteligenți și cinstiți, o să existe mult mai puține motive de a o părăsi. Dar până atunci, mai va.

- Ai intrat în "Uniunea Salvați România". Speri să se schimbe ceva în bine în țara noastră?

- Da, bineînțeles. Am intrat în USR pentru că sim­țeam nevoia să fac ceva, altceva decât să pro­testez în frig. Cred că soluția problemelor Româ­niei e o nouă clasă po­litică și am considerat că prin intrarea mea în USR legitimez, cu mij­loacele mele, partidul în care sunt foarte mulți oa­meni mișto, ca­re fac foarte multe lucruri miș­to, dar nu prea-i vede și nu prea-i știe lu­mea.

- Ai fost nelipsit de la proteste. Ce crezi că ar fi trebuit să învețe ro­mânii din ele? Con­sideri că pro­testatarii au fost în­vinși, sau au câștigat ce­va în lupta cu sistemul?

- N-am fost chiar ne­lipsit, dar m-am dus când am putut. Că mai sunt și altele de făcut: dus pisica la veterinar, cumpărat chiu­vetă, făcut baie, uitat la filme etc. Cred că ce am învățat mulți dintre noi din proteste e că a­tunci când nu ne convine ceva, e bine să zicem. Chiar dacă nu ne ascultă nimeni, chiar dacă nu câștigăm, chiar dacă nu face nimeni ce vrem noi - e totuși bine să arătăm că existăm, că avem o părere și că suntem dispuși să ne-o exprimăm în stradă. Prin asta, spunându-le celor care-s la putere că-i vedem, că suntem cu ochii pe ei și că o să dea când­va socoteală pentru ceea ce fac acum.

- Cartea dedicată pisicilor tale, "Imperiul pi­sicilor", a avut succes? Prezintă-ni-le te rog...

- Da, a avut un oarecare succes, pentru că pi­sicile au mereu un oarecare succes, nimeni nu-i imun la pisici. Ele-s trei, Cici, Jiri și Ursula. În car­te, Cici e aia pașnică și bleagă, Jiri e mai prostănac, dar nu mereu, și Ursula e vedeta răutăcioasă și dis­prețuitoare. De fapt, chiar așa și sunt.

- Ești fiul unui mare regizor. Care a fost relația cu tatăl tău și cum de nu ai făcut teatru?

- În principiu, am avut mereu o relație de prie­tenie, nu una clasică tată-fiu în care el îmi dă mie sfaturi și eu le ascult. Am făcut mereu ce am vrut. Taică-meu nu s-a băgat în viața mea, mi-a zis din când în când păreri, de care nu m-a obligat să țin cont. N-am făcut teatru, pentru că nu m-a interesat su­ficient de mult și pentru că mi s-a părut întot­deauna că un regizor în familie e arhisuficient.

- Ești foarte legat de București. Ce ai face ca primar și ce sfaturi ai pentru Gabriela Firea?

- Bucureștiul e un oraș fascinant și, pe alocuri, foarte frumos. Îți dai seama cât de fascinant și de frumos ar fi fost dacă ar fi fost condus, vreodată, de cineva căruia i-ar fi și păsat de el? Absolut toate problemele Bucureștiului sunt rezolvabile - dar nimeni nu a încercat vreodată să le rezolve. N-am ce sfat să-i dau lui Firea, pentru că nu-i pasă de orașul ăsta, iar asta e evident. Ea îl împopoțonează cu iepurași și îl căpușează, înființând diverse firme orășenești, de care n-are nimeni nevoie. Dar din 2020, când primarul n-o să mai fie nici pesedist, nici penelist, Bucureștiul va începe să-și realizeze potențialul gigantic pe care îl are.

- Ai zeci de mii de urmăritori pe facebook, ești ceea ce se numește azi, foarte pompos, "influ­encer". Ai simțit că ai influențat ceva prin pos­tările tale?

- Nu, poate cel mult să fi făcut pe cineva să pri­vească un lucru sau o problemă dintr-o perspec­tivă pe care n-o mai avusese până atunci.

- Se zice că și o publicitate negativă este, la urma urmelor, bună. Faptul că te-a înjurat Mir­cea Badea se înscrie într-o astfel de publicitate?

- Da, chiar dă bine să te înjure public un idiot, asta-i face pe deștepți cu­rioși să afle cine ești și ce hram porți.

- Ai fost cetățean ger­man. Povestește-ne pe­ripețiile dobândirii ce­tățeniei române.

- Sunt prea lungi și prea triste ca să le po­ves­tesc aici. A durat patru ani, cam cât o facultate, timp în care am cunoscut de aproape toate fațetele birocrației românești, - pe care mi-aș dori să o stâr­­pesc din rădăcini. Pro­babil că cel mai su­prarealist moment a fost cel în care am reușit să-i aduc unui funcționar ac­tul meu de divorț, tradus din germană, legalizat, pa­rafat, pe care erau mii de ștampile, semnături, pe­ceți și alte d-astea, și omul s-a uitat la el și a zis: "Păi, și certificatul de căsă­torie unde e?". Și oricât m-am străduit să-i explic că existența acestui act de divorț presupune desigur existența unui certi­fi­cat de căsătorie, omul nu s-a lăsat îndu­plecat și m-a pus să-l aduc și pe ăla.

- Ce are de gând să facă mai departe artistul, publicitarul, președintele de bloc, influencerul și po­liticianul Alex Tocilescu?

- Să mă bucur de primăvară, să scriu o carte des­­pre Topîrceanu, să merg la mare. În fix ordinea asta.