Lumina de la Ierusalim

Cristian Curte
- De aproape 2000 de ani, la Ierusalim, în mormântul Domnului, în Sâmbăta Mare de dinainte de Paștele Ortodox, se petrece o minune: pe piatra pe care a stat trupul lui Iisus după răstignire, apare, nu se știe de unde, o lumină -

Mărturiile Patriarhilor Ierusalimului

Stâlpul de lumină

"După ce se sting toate luminile, mă plec și intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet, prin întuneric, spre cealaltă încăpere a Mor­mân­tului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă și rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacu­rilor; iar după ce le ci­tesc, aștept. Uneori, e posibil să aștept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârșește îndată ce citesc rugă­ciu­nile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o Lumină ne­de­finită iese înspre afa­ră. De obicei, are o nu­anță albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba și să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omenești. Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca și cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumi­nă. Această Lumină se com­­portă diferit, în fiecare an. Uneori, acoperă nu­mai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului și pri­vesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Aceas­tă Lumină nu arde. Ni­ciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lu­mină. Lumina are o compoziție dife­rită de cea a unei lumini obiș­nuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică și formează un stâlp, a cărui fla­cără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să aprind lumânările mele de la ea."
Mărturia aceasta a fost dată în anul 1998, de Pa­triarhul Diodor I al Ierusalimului, profesorului da­nez Niels Christian Hvidt, cu puțin timp înainte de Sâmbăta Mare. În afară de Diodor I, un singur alt Patriarh al Ierusalimului s-a mai destăinuit cu pri­vire la miracolul ce se petrece în Sfântul Mor­mânt. E vorba de o mărturie mai veche, care a fost publi­cată în ziarul rusesc Niva, în anul 1892.
"Vreau să știți că eu, fără de ochelari, nu mai văd să citesc. Când pentru prima dată am intrat în altarul În­gerului și în urma mea s-au închis ușile, acolo domnea semiîntunericul. Slab pătrundea lumina din cele două deschizături ale rotondei Sfântu­lui Mor­mânt, abia luminat de sus. Iar în al­tarul Sfântului Mormânt, eu nu puteam des­luși ce țin în mâini - molitfelnicul sau altceva. Abia-abia se percepea o pată albu­rie, pe fundalul negru al nopții: probabil era lespedea de marmură de pe Sfântul Mor­mânt. Când am deschis molitfelnicul, spre uimirea mea, textul tipărit era accesibil vă­zului meu fără ajutorul ochelarilor. Nu am reușit să citesc nici trei-patru rân­duri când, aruncându-mi din nou privirea asupra les­pezii, am observat că se lumina din ce în ce mai mult, astfel încât vedeam clar cele patru colțuri ale ei. Și am văzut pe acea lespede un fel de mărgelușe minuscule împrăștiate, multicolore, ca niște mărgă­ritare de dimen­siunea cerculețului unui boldișor, chiar și mai mici, iar lespedea a început să lumi­neze. Inconștient, șter­gând cu o bucată mare de pân­ză aceste mărgăritare care începură să se conto­pească ca picăturile de ulei, am simțit în pânză o oarecare căldură și am atins cu ea fitilul lumânării. A izbucnit ca praful de pușcă, iar lumânarea s-a a­prins, luminând cele trei icoane ale Învierii, precum și icoana Maicii Domnului și toate candelele me­talice de deasupra Sfântului Mormânt."

Îngerul de lângă mormânt
Venirea minunată a Luminii Sfinte, în fiecare an, la mormântul Domnului din Ierusalim, este felul cerului de a cinsti Învierea lui Iisus, întărindu-ne credința. În ortodoxie, există o tradiție care spune că cel care aprinde focul minunat este un înger. Un personaj misterios, care le-a apărut și femeilor mi­ro­nosițe. S-a întâmplat chiar în dimineața aceea strălucitoare a Învierii, când mironosițele au venit la mormânt să ungă trupul Domnului, după rânduia­la evreiască a îngropării. Sfântul Apostol Matei ne spune că "îngerul Domnului, coborând din cer și ve­nind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și în­fă­țișarea lui era ca fulgerul și îmbră­că­mintea lui albă ca zăpada. Iar în­gerul, răspunzând, a zis femei­lor: «Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răs­tignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți lo­cul unde a zăcut»". Atunci a înce­put totul. Pe acele cli­pe uimitoare, când femeile mironosițe au trecut dintr-o dată de la dez­nă­dej­de la o bucurie aprigă, stă toată cre­dința noastră. Ele au fost primele martore ale Învie­rii și primii ei a­pos­toli. O tradiție ne­scrisă, moștenită în biserică de-a lun­­gul veacurilor, spu­ne că îngerul care s-a arătat fe­meilor în duminica Învierii nu a mai plecat nicio­dată de la mormânt. El a rămas să pă­zească cel mai sfânt loc de pe pământ și, în fiecare an, în Sâm­băta Mare, a­prin­de candela aflată pe piatra unde a stat trupul lui Iisus. Prin mi­nunea asta mare el ne aduce aminte de ceasurile nă­praz­nice în care, în timp ce era în mormânt cu tru­pul, Iisus Domnul s-a pogorât la iad și l-a luminat, risipindu-i beznele. Așa cum ni le ri­si­pește și nouă, celor ce credem în El, de fiecare sărbătoare a Paș­tilor.

Mărturiile musulmanilor:

Candela care arde singură
În anul 636, Omar I, unul dintre cei patru califi care i-au succedat lui Mahomed, intra triumfător în Ierusalim, cetate aflată până atunci sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Guvernarea islamică nu le-a răpit creștinilor dreptul de a-și practica credința, astfel încât, de la mahomedani avem unele dintre cele mai credibile mărturii ale miracolului venirii luminii sfinte. Al Biruni, un erudit savant musulman persan din secolul XI, avea să scrie în ?l-Ath?r al-b?qiyah (Cronologia Vechilor Neamuri) urmă­toa­rele:
"În legătură cu Sâmbăta Învierii se spune o isto­rie ce uimește pe cercetătorii științelor naturale și al cărei fundament este cu neputință de descoperit. Dacă n-ar fi existat asupra fenomenului acordul ve­nit din partea unor persoane cu concepții diferite și care relatează că el este fundamentat pe declarațiile martorilor oculari și că a fost transmis de învățați deo­sebiți și de alți oameni, în cărțile lor, nu i s-ar pu­tea da vreo crezare. Un raport se face pe această temă, în fiecare an, un raport care este apoi trimis Califului, de îndată ce focul coboară. Cel care mi-a povestit despre aceasta mi-a spus și că unele dintre autoritățile musulmane au înlocuit feștila candelei cu un fir de aramă, cu scopul ca acesta să nu se aprin­dă și ceremonia să fie astfel întreruptă. Dar când focul a coborât, ea s-a aprins, totuși." Astfel de relatări, precum și prezența musulmanilor în bi­se­rică în timpul ve­nirii Sfintei Lu­mini, au răspândit în Orientul Mijlo­ciu vestea marelui mira­col. Urmarea a fost că mulți mu­sulmani au trecut la crești­nism. În anul 947, emirul Ie­ru­salimului îi ce­rea Patriarhului Ie­ru­salimului să pu­nă de îndată capăt slujbei din Sâm­bă­ta Mare pentru că, spunea el, "prin săvârșirea minunii voastre ați umplut întreaga Sirie cu religia creștinilor și ați distrus aproape toate obiceiurile noas­tre". În cele din urmă, emirul s-a învoit să îl lase pe patriarh să slu­jească doar dacă a­chită 7000 de gal­beni, și l-a arestat până la plata su­mei. Însă, pe când arhi­păs­torul Ieru­sa­limului se afla închis sub pază în pretoriu, două dintre can­delele care se aflau deasu­pra Pietrei Mirungerii s-au umplut, miraculos, cu untdelemn, iar patriarhul a fost lăsat să vină să vadă minunea. Când a ajuns la Biserica Învierii, "patriar­hul a închis cu ajutorul musulmanilor Sfântul Mor­mânt și a început să se roage împreună cu toți creș­tinii. Spre ceasul al șaselea, el a văzut arătarea su­pra­firească a luminii. În mo­men­tul când a luat o lumânare subțire, spre a da din focul dumnezeiesc tuturor celor din biserică, abia a ieșit afară din mormânt, că a și văzut bise­rica umplută deodată cu o lu­mină dumnezeiască, astfel că toți oamenii au putut fi uimiți la arătarea ei. Musulmanii înșiși erau plini de uimire, de­oarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una dintre candelele din inte­rio­rul Sfântului Mormânt. Emi­rul a fost martorul unei mi­nuni încă și mai mari. Cea mai mare dintre candelele sus­­pendate în fața sa a lăsat să scape untdelemnul și apa pe care le conținea și s-a umplut de focul dumnezeiesc, deși nu avea niciun fel de feștilă".

Stâlpul sfârtecat
Miracolele atât de evidente au stârnit mânia cali­fului al-Hakim, care a ordonat, în anul 1009, distrugerea întregului com­plex bisericesc ridicat pe te­me­liile lui Constantin cel Mare. Au fost atunci rase de pe fața pămân­tului marea Catedrală a Învie­rii, îm­preună cu toate bisericile care o înconjurau și cu alte sfinte lăcașe din Ierusalim. Al-Hakim a interzis pelerinajele, a ars crucile și a ordo­nat ca pe acoperișurile bisericilor să fie ridicate mici mos­chei. Totuși, cu puțin timp înainte de a muri, ca­liful a anulat decretele anti-creștine și a permis reluarea cultului pe rui­nele Sfântului Mor­mânt. Dumne­zeu nu își spusese ulti­mul cuvânt, iar îngerul care păzea locul păti­mi­rii Domnului va săvârși și alte mi­nuni.
Una dintre cele mai șocante s-a petrecut în anul 1579, în timpul păstoririi Patriarhului Sofronie al IV-lea al Ierusalimului, pe fondul unui conflict între ortodocși și ar­me­nii care au pro­mis guvernatorului mu­sul­man al orașului o sumă mare de bani pentru a fi lăsați să slujească singuri la Sfântul Mormânt, în Sâm­băta Mare. Ortodocșii au fost opriți la intrarea în marea Catedrală a Învie­rii de un detașament de soldați turci. Au rămas aco­lo ziua întreagă, nu s-au clintit din loc, nici măcar după ce a apus soarele, îndurerați că nu putuseră sluji la Sfântul Mormânt și nu aveau cum să se bucure de Lumina Sfântă, care în timpul slujbei armene nu venise. Patriar­hul So­fro­nie, aflat în primul său an de păs­to­rire, nu mai celebrase nicio­dată slujba venirii Sfintei Lumini. S-a așezat în genunchi în stânga intrării în Catedrala Învierii și a împietrit în rugă­ciune. Ani de-a rândul, Lumina Sfântă se arătase, iar acum, chiar când își înce­pea păsto­rirea, Dumnezeu îngăduise această pri­goană. Pe când noaptea își lăsa umbrele negre pe zidurile mâncate de vremuri, s-a în­tâm­plat minunea - "în timpul rugăciunii, Lumina Sfântă a ieșit printr-un stâlp, vizibil și acum lângă uși­le bisericii, pe care l-a despicat. Văzând aceasta, Pa­triar­­hul s-a ridicat repede, și închinându-se cu evlavie, a aprins lumâ­nările pe care le avea în mâna sa și a împărțit lu­mina ortodocșilor spre sfin­ți­rea lor. Când au văzut minunea, portarii maho­me­dani au deschis de îndată porțile bise­ricii. Pa­triarhul și marea de mulțime îm­preună cu el au intrat atunci în biserică cântând: "Cine este Dum­nezeu mare ca Dumne­zeul nostru?" și astfel a fost celebrată litur­ghia. Ca urmare a acestei minuni, Tounom, unul dintre acei portari mahomedani ai bise­ricii, l-a mărturisit tare pe Hris­tos ca Fiu al Lui Dum­nezeu și a crezut în El. Când au văzut aceasta, ceilalți musulmani s-au umplut de mânie și l-au ars în curtea sfântă și, în acest fel, a primit o moarte de martir. As­tăzi, Tounom este sfânt în calendar, cu data de prăznuire pe 18 aprilie. Ecoul acestui marti­raj este procesiu­nea din prezent a creștinilor arabi palestinieni care, înainte de venirea Sfintei Lumini, înconjoară Sfântul Mormânt, mărturisindu-și foarte zgomotos credința, arătând că nu le este frică de ceilalți arabi ma­ho­me­dani.

Lumina sfântă și oamenii de știință

Dar nu numai musulmanii au fost uimiți de miracolul Sfintei Lu­mini, ci și unii savanți, care în vre­murile noastre au făcut cercetări asu­pra ei. În anul 2008, un fizician rus, Andrei Volkov, Șeful Institutului pentru Energie Atomică, a des­fășurat o serie de experimente cu privire la evenimentul din Sâmbăta Mare și asupra co­loanei despicate de Lumina Sfântă în anul 1579. În cercetarea coloanei, el a colaborat cu Evghenii Mihailovici Morozov, un al savant rus, cunoscut pentru studiile sale în do­meniul fizicii rezis­ten­ței materialelor. Con­clu­ziile profeso­rului au fost că ruptura nu ar fi pu­tut apărea decât în ur­ma unei puternice des­căr­cări elec­trice. Pentru a întări concluziile lui Morozov, despicătura a fost analizată și de Gheorghios A. Papadopulos, pro­fesor de rezistență a mate­rialelor la Universitatea din Atena. Iată ce a concluzionat acesta, în urma studiului asupra coloanei: "Ea este rezultatul unei duble uzuri: combinația între descărcare electrică (probabil un trăsnet puternic) și o puternică vi­bra­ție seismică. Descărcarea electrică, datorită înal­tei temperaturi din acel moment, a fărâmițat mate­rialul coloanei pe lungimea unui brâu îngust. Unda seismică de suprafață a corodat coloana prin osci­lare răsucită. A­ceas­tă coroziune con­co­mitentă a avut drept rezultat pornirea despi­cării de la baza co­­loanei în sus, în zigzag. Traseul despicăturii nu este în linie dreaptă, de-a lungul brâului fărămițat de trăsnet. Dacă, într-adevăr, s-au petrecut cele spuse mai sus, inexplicabilă ră­mâne această conco­mitentă combinație de uzură a coloanei. Cred că acolo unde nu există explicație științifică, există mi­nune. Prin urmare, aici se poate spune că este vor­ba numai despre o minune".
Dar Andrei Volkov nu s-a limi­tat la analiza coloanei. În Sâmbăta Mare a anului 2008, el a efectuat o serie de măsurători, înainte și în timpul venirii Luminii Sfinte, în Catedrala Învierii. Ceea ce a des­co­perit l-a făcut să spună că mira­colul din Ierusalim i se pare apro­piat ca manifestare și caracteristici unei stări a materiei pe care fizicie­nii o numesc plasmă cu tempera­tură joasă, un fenomen care se pro­duce fără nicio explicație în inte­riorul Capelei Sfântului Mormânt. El a declarat ulterior ziarului ru­sesc "Vera": "trecuse ceva timp de când Pa­triarhul Ierusalimului in­trase în mormânt; cere­monia înce­puse și deodată... Iată! Am înre­gistrat o schimbare de fascicul de radiații din pricina unui semnal necunos­cut. Aceasta s-a petrecut la ora 15:04. O oscilație - și apoi nimic altceva asemănător. Îndată după acest feno­men a apărut Patriarhul Ierusalimului, cu o lumâ­nare a­prin­să. Ce este acest fenomen și de unde a provenit, nu cunosc".

O minune care ne aduce Învierea aproape

Orice minune "e o taină dum­ne­zeias­că", a spus Patriarhul Dio­dor I. Și a adău­gat, vorbind despre venirea Luminii Sfinte - "Ea pre­schimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pentru noi, ca și cum ea s-ar fi petrecut cu doar câțiva ani în urmă. Eu cred că îngerul Dom­nului nu va pleca de lângă mormântul Domnului până la a doua venire în slavă a lui Iisus. Discret și tenace, așa cum sunt numai îngerii, el va continua să aprindă în adâncul Sfântului Mormânt Focul Sfânt, focul credinței în Hristos. Ca orice miracol, el nu îi va con­vinge decât pe cei care sunt deschiși cre­dinței. Poate că nu e întâmplător faptul că Domnul a înviat noaptea, fără să fie văzut de nimeni, și își trimite Lumina Sfântă cu aceeași discre­ție, doar în adâncul grotei mor­mântului, într-o mare taină. Pentru că Iisus nu vrea să ne con­vingă să credem în El cu forța. El ne vrea credința din iubire. Și dacă prindem drag de el, dacă îi fa­cem loc în inimile noastre, atunci înțelegem că lumea toată e un mare miracol".