Mărturiile Patriarhilor Ierusalimului
Stâlpul de lumină
"După ce se sting toate luminile, mă plec și intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet, prin întuneric, spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă și rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aștept. Uneori, e posibil să aștept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârșește îndată ce citesc rugăciunile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obicei, are o nuanță albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba și să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omenești. Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca și cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină. Această Lumină se comportă diferit, în fiecare an. Uneori, acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului și privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziție diferită de cea a unei lumini obișnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică și formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să aprind lumânările mele de la ea."
Mărturia aceasta a fost dată în anul 1998, de Patriarhul Diodor I al Ierusalimului, profesorului danez Niels Christian Hvidt, cu puțin timp înainte de Sâmbăta Mare. În afară de Diodor I, un singur alt Patriarh al Ierusalimului s-a mai destăinuit cu privire la miracolul ce se petrece în Sfântul Mormânt. E vorba de o mărturie mai veche, care a fost publicată în ziarul rusesc Niva, în anul 1892.
"Vreau să știți că eu, fără de ochelari, nu mai văd să citesc. Când pentru prima dată am intrat în altarul Îngerului și în urma mea s-au închis ușile, acolo domnea semiîntunericul. Slab pătrundea lumina din cele două deschizături ale rotondei Sfântului Mormânt, abia luminat de sus. Iar în altarul Sfântului Mormânt, eu nu puteam desluși ce țin în mâini - molitfelnicul sau altceva. Abia-abia se percepea o pată alburie, pe fundalul negru al nopții: probabil era lespedea de marmură de pe Sfântul Mormânt. Când am deschis molitfelnicul, spre uimirea mea, textul tipărit era accesibil văzului meu fără ajutorul ochelarilor. Nu am reușit să citesc nici trei-patru rânduri când, aruncându-mi din nou privirea asupra lespezii, am observat că se lumina din ce în ce mai mult, astfel încât vedeam clar cele patru colțuri ale ei. Și am văzut pe acea lespede un fel de mărgelușe minuscule împrăștiate, multicolore, ca niște mărgăritare de dimensiunea cerculețului unui boldișor, chiar și mai mici, iar lespedea a început să lumineze. Inconștient, ștergând cu o bucată mare de pânză aceste mărgăritare care începură să se contopească ca picăturile de ulei, am simțit în pânză o oarecare căldură și am atins cu ea fitilul lumânării. A izbucnit ca praful de pușcă, iar lumânarea s-a aprins, luminând cele trei icoane ale Învierii, precum și icoana Maicii Domnului și toate candelele metalice de deasupra Sfântului Mormânt."
Îngerul de lângă mormânt
Venirea minunată a Luminii Sfinte, în fiecare an, la mormântul Domnului din Ierusalim, este felul cerului de a cinsti Învierea lui Iisus, întărindu-ne credința. În ortodoxie, există o tradiție care spune că cel care aprinde focul minunat este un înger. Un personaj misterios, care le-a apărut și femeilor mironosițe. S-a întâmplat chiar în dimineața aceea strălucitoare a Învierii, când mironosițele au venit la mormânt să ungă trupul Domnului, după rânduiala evreiască a îngropării. Sfântul Apostol Matei ne spune că "îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: «Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut»". Atunci a început totul. Pe acele clipe uimitoare, când femeile mironosițe au trecut dintr-o dată de la deznădejde la o bucurie aprigă, stă toată credința noastră. Ele au fost primele martore ale Învierii și primii ei apostoli. O tradiție nescrisă, moștenită în biserică de-a lungul veacurilor, spune că îngerul care s-a arătat femeilor în duminica Învierii nu a mai plecat niciodată de la mormânt. El a rămas să păzească cel mai sfânt loc de pe pământ și, în fiecare an, în Sâmbăta Mare, aprinde candela aflată pe piatra unde a stat trupul lui Iisus. Prin minunea asta mare el ne aduce aminte de ceasurile năpraznice în care, în timp ce era în mormânt cu trupul, Iisus Domnul s-a pogorât la iad și l-a luminat, risipindu-i beznele. Așa cum ni le risipește și nouă, celor ce credem în El, de fiecare sărbătoare a Paștilor.
Mărturiile musulmanilor:
Candela care arde singură
În anul 636, Omar I, unul dintre cei patru califi care i-au succedat lui Mahomed, intra triumfător în Ierusalim, cetate aflată până atunci sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Guvernarea islamică nu le-a răpit creștinilor dreptul de a-și practica credința, astfel încât, de la mahomedani avem unele dintre cele mai credibile mărturii ale miracolului venirii luminii sfinte. Al Biruni, un erudit savant musulman persan din secolul XI, avea să scrie în ?l-Ath?r al-b?qiyah (Cronologia Vechilor Neamuri) următoarele:
"În legătură cu Sâmbăta Învierii se spune o istorie ce uimește pe cercetătorii științelor naturale și al cărei fundament este cu neputință de descoperit. Dacă n-ar fi existat asupra fenomenului acordul venit din partea unor persoane cu concepții diferite și care relatează că el este fundamentat pe declarațiile martorilor oculari și că a fost transmis de învățați deosebiți și de alți oameni, în cărțile lor, nu i s-ar putea da vreo crezare. Un raport se face pe această temă, în fiecare an, un raport care este apoi trimis Califului, de îndată ce focul coboară. Cel care mi-a povestit despre aceasta mi-a spus și că unele dintre autoritățile musulmane au înlocuit feștila candelei cu un fir de aramă, cu scopul ca acesta să nu se aprindă și ceremonia să fie astfel întreruptă. Dar când focul a coborât, ea s-a aprins, totuși." Astfel de relatări, precum și prezența musulmanilor în biserică în timpul venirii Sfintei Lumini, au răspândit în Orientul Mijlociu vestea marelui miracol. Urmarea a fost că mulți musulmani au trecut la creștinism. În anul 947, emirul Ierusalimului îi cerea Patriarhului Ierusalimului să pună de îndată capăt slujbei din Sâmbăta Mare pentru că, spunea el, "prin săvârșirea minunii voastre ați umplut întreaga Sirie cu religia creștinilor și ați distrus aproape toate obiceiurile noastre". În cele din urmă, emirul s-a învoit să îl lase pe patriarh să slujească doar dacă achită 7000 de galbeni, și l-a arestat până la plata sumei. Însă, pe când arhipăstorul Ierusalimului se afla închis sub pază în pretoriu, două dintre candelele care se aflau deasupra Pietrei Mirungerii s-au umplut, miraculos, cu untdelemn, iar patriarhul a fost lăsat să vină să vadă minunea. Când a ajuns la Biserica Învierii, "patriarhul a închis cu ajutorul musulmanilor Sfântul Mormânt și a început să se roage împreună cu toți creștinii. Spre ceasul al șaselea, el a văzut arătarea suprafirească a luminii. În momentul când a luat o lumânare subțire, spre a da din focul dumnezeiesc tuturor celor din biserică, abia a ieșit afară din mormânt, că a și văzut biserica umplută deodată cu o lumină dumnezeiască, astfel că toți oamenii au putut fi uimiți la arătarea ei. Musulmanii înșiși erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una dintre candelele din interiorul Sfântului Mormânt. Emirul a fost martorul unei minuni încă și mai mari. Cea mai mare dintre candelele suspendate în fața sa a lăsat să scape untdelemnul și apa pe care le conținea și s-a umplut de focul dumnezeiesc, deși nu avea niciun fel de feștilă".
Stâlpul sfârtecat
Miracolele atât de evidente au stârnit mânia califului al-Hakim, care a ordonat, în anul 1009, distrugerea întregului complex bisericesc ridicat pe temeliile lui Constantin cel Mare. Au fost atunci rase de pe fața pământului marea Catedrală a Învierii, împreună cu toate bisericile care o înconjurau și cu alte sfinte lăcașe din Ierusalim. Al-Hakim a interzis pelerinajele, a ars crucile și a ordonat ca pe acoperișurile bisericilor să fie ridicate mici moschei. Totuși, cu puțin timp înainte de a muri, califul a anulat decretele anti-creștine și a permis reluarea cultului pe ruinele Sfântului Mormânt. Dumnezeu nu își spusese ultimul cuvânt, iar îngerul care păzea locul pătimirii Domnului va săvârși și alte minuni.
Una dintre cele mai șocante s-a petrecut în anul 1579, în timpul păstoririi Patriarhului Sofronie al IV-lea al Ierusalimului, pe fondul unui conflict între ortodocși și armenii care au promis guvernatorului musulman al orașului o sumă mare de bani pentru a fi lăsați să slujească singuri la Sfântul Mormânt, în Sâmbăta Mare. Ortodocșii au fost opriți la intrarea în marea Catedrală a Învierii de un detașament de soldați turci. Au rămas acolo ziua întreagă, nu s-au clintit din loc, nici măcar după ce a apus soarele, îndurerați că nu putuseră sluji la Sfântul Mormânt și nu aveau cum să se bucure de Lumina Sfântă, care în timpul slujbei armene nu venise. Patriarhul Sofronie, aflat în primul său an de păstorire, nu mai celebrase niciodată slujba venirii Sfintei Lumini. S-a așezat în genunchi în stânga intrării în Catedrala Învierii și a împietrit în rugăciune. Ani de-a rândul, Lumina Sfântă se arătase, iar acum, chiar când își începea păstorirea, Dumnezeu îngăduise această prigoană. Pe când noaptea își lăsa umbrele negre pe zidurile mâncate de vremuri, s-a întâmplat minunea - "în timpul rugăciunii, Lumina Sfântă a ieșit printr-un stâlp, vizibil și acum lângă ușile bisericii, pe care l-a despicat. Văzând aceasta, Patriarhul s-a ridicat repede, și închinându-se cu evlavie, a aprins lumânările pe care le avea în mâna sa și a împărțit lumina ortodocșilor spre sfințirea lor. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis de îndată porțile bisericii. Patriarhul și marea de mulțime împreună cu el au intrat atunci în biserică cântând: "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?" și astfel a fost celebrată liturghia. Ca urmare a acestei minuni, Tounom, unul dintre acei portari mahomedani ai bisericii, l-a mărturisit tare pe Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu și a crezut în El. Când au văzut aceasta, ceilalți musulmani s-au umplut de mânie și l-au ars în curtea sfântă și, în acest fel, a primit o moarte de martir. Astăzi, Tounom este sfânt în calendar, cu data de prăznuire pe 18 aprilie. Ecoul acestui martiraj este procesiunea din prezent a creștinilor arabi palestinieni care, înainte de venirea Sfintei Lumini, înconjoară Sfântul Mormânt, mărturisindu-și foarte zgomotos credința, arătând că nu le este frică de ceilalți arabi mahomedani.
Lumina sfântă și oamenii de știință
Dar nu numai musulmanii au fost uimiți de miracolul Sfintei Lumini, ci și unii savanți, care în vremurile noastre au făcut cercetări asupra ei. În anul 2008, un fizician rus, Andrei Volkov, Șeful Institutului pentru Energie Atomică, a desfășurat o serie de experimente cu privire la evenimentul din Sâmbăta Mare și asupra coloanei despicate de Lumina Sfântă în anul 1579. În cercetarea coloanei, el a colaborat cu Evghenii Mihailovici Morozov, un al savant rus, cunoscut pentru studiile sale în domeniul fizicii rezistenței materialelor. Concluziile profesorului au fost că ruptura nu ar fi putut apărea decât în urma unei puternice descărcări electrice. Pentru a întări concluziile lui Morozov, despicătura a fost analizată și de Gheorghios A. Papadopulos, profesor de rezistență a materialelor la Universitatea din Atena. Iată ce a concluzionat acesta, în urma studiului asupra coloanei: "Ea este rezultatul unei duble uzuri: combinația între descărcare electrică (probabil un trăsnet puternic) și o puternică vibrație seismică. Descărcarea electrică, datorită înaltei temperaturi din acel moment, a fărâmițat materialul coloanei pe lungimea unui brâu îngust. Unda seismică de suprafață a corodat coloana prin oscilare răsucită. Această coroziune concomitentă a avut drept rezultat pornirea despicării de la baza coloanei în sus, în zigzag. Traseul despicăturii nu este în linie dreaptă, de-a lungul brâului fărămițat de trăsnet. Dacă, într-adevăr, s-au petrecut cele spuse mai sus, inexplicabilă rămâne această concomitentă combinație de uzură a coloanei. Cred că acolo unde nu există explicație științifică, există minune. Prin urmare, aici se poate spune că este vorba numai despre o minune".
Dar Andrei Volkov nu s-a limitat la analiza coloanei. În Sâmbăta Mare a anului 2008, el a efectuat o serie de măsurători, înainte și în timpul venirii Luminii Sfinte, în Catedrala Învierii. Ceea ce a descoperit l-a făcut să spună că miracolul din Ierusalim i se pare apropiat ca manifestare și caracteristici unei stări a materiei pe care fizicienii o numesc plasmă cu temperatură joasă, un fenomen care se produce fără nicio explicație în interiorul Capelei Sfântului Mormânt. El a declarat ulterior ziarului rusesc "Vera": "trecuse ceva timp de când Patriarhul Ierusalimului intrase în mormânt; ceremonia începuse și deodată... Iată! Am înregistrat o schimbare de fascicul de radiații din pricina unui semnal necunoscut. Aceasta s-a petrecut la ora 15:04. O oscilație - și apoi nimic altceva asemănător. Îndată după acest fenomen a apărut Patriarhul Ierusalimului, cu o lumânare aprinsă. Ce este acest fenomen și de unde a provenit, nu cunosc".
O minune care ne aduce Învierea aproape
Orice minune "e o taină dumnezeiască", a spus Patriarhul Diodor I. Și a adăugat, vorbind despre venirea Luminii Sfinte - "Ea preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pentru noi, ca și cum ea s-ar fi petrecut cu doar câțiva ani în urmă. Eu cred că îngerul Domnului nu va pleca de lângă mormântul Domnului până la a doua venire în slavă a lui Iisus. Discret și tenace, așa cum sunt numai îngerii, el va continua să aprindă în adâncul Sfântului Mormânt Focul Sfânt, focul credinței în Hristos. Ca orice miracol, el nu îi va convinge decât pe cei care sunt deschiși credinței. Poate că nu e întâmplător faptul că Domnul a înviat noaptea, fără să fie văzut de nimeni, și își trimite Lumina Sfântă cu aceeași discreție, doar în adâncul grotei mormântului, într-o mare taină. Pentru că Iisus nu vrea să ne convingă să credem în El cu forța. El ne vrea credința din iubire. Și dacă prindem drag de el, dacă îi facem loc în inimile noastre, atunci înțelegem că lumea toată e un mare miracol".