Planta destinului
- Cunoştinţele dvs. legate de plante şi de puterea lor uriaşă de a vindeca au fost adunate într-o Enciclopedie gigantică (cinci volume, cuprinzând mii de pagini) distinsă cu premii şi apreciată, în mod egal, în ţară şi în străinătate. Prezent de multe ori în revista noastră, nu v-am întrebat de unde şi cum a apărut pasiunea mistuitoare pentru lumea fascinantă a plantelor, care vă stăpâneşte, încă, la 86 de ani...
- Bineînţeles că de la o plantă a început, nici nu se putea altfel. Născut la ţară, în satul Bertea din zona dealurilor subcarpatice ale Prahovei, am putut să mă obişnuiesc de mic cu tot ceea ce înseamnă natură, viaţă. Dar a fost un anume moment în care am înţeles pentru prima oară cât de strâns suntem legaţi de ceea ce ne înconjoară. Ca să înţelegeţi ce vreau să spun, trebuie să ne întoarcem în timp, pe 21 mai 1950, de ziua sărbătoririi Sfinţilor Constantin şi Elena. În dimineaţa aceea, sătenii din Bertea au fost adunaţi în mijlocul satului, unde a venit şi un camion cu "agitatori" de la Vălenii de Munte. Aceştia aveau rolul să-i convingă pe oameni să fie de acord cu înfiinţarea unei gospodării colective în sat. Bineînţeles că sătenii nu doreau colectivizarea, iar instructorul venit să-i convingă să se înscrie la "colectivă" s-a purtat arogant şi ameninţător. Tatăl meu, care fusese primar în sat o scurtă perioadă de timp, om cu simţul dreptăţii şi al proprietăţii private, cu respect faţă de truda zilnică a ţăranului, adevărat gospodar de frunte al satului, i-a spus individului care-i conducea pe agitatori să facă mai întâi cooperativă de producţie în satul lui, ca să dea exemplu, iar dacă traiul lui va fi mai bun, se vor înscrie şi oamenii din Bertea. Până la urmă, s-a iscat o ciomăgeală, din care de-abia au scăpat cei care umblau cu "convingerea". Tata şi ceilalţi fruntaşi ai satului care se împotriviseră făţiş s-au ascuns, pentru că a început hăituirea capilor răzmeriţei. Tata a stat ascuns mai bine de un an, prin munţi, prin păduri. Mama îi ducea mâncare, în anumite locuri, pe ascuns. Avea pregătită şi acasă o ascunzătoare, într-o groapă săpată sub duşumeaua casei. A fost trădat, însă, de o vecină, care a fost pusă de Securitate să urmărească pas cu pas ce se întâmpla în curtea noastră. A fost prins şi, cu cătuşe la mâini şi lanţuri la picioare, a fost dus la Văleni, apoi la Ploieşti şi la urmă la Braşov, unde a fost şi judecat. Tot satul a fost acolo, să depună mărturie în favoarea lui. Până la urmă, a fost judecat, dar nu a fost condamnat. Am dus-o însă foarte greu în perioada aceea. Şi înainte de asta fusese greu, pentru că războiul a lăsat urme dureroase peste tot. Şi pentru că eu eram cel mai mare dintre copii, mama m-a luat într-o zi cu ea pe câmp şi mi-a arătat o plantă. I-a zis dermotin şi mi-a spus că dacă vremurile vor fi grele şi nu voi avea vreodată ce mânca, să o culeg şi să o mănânc pe ea, pentru că este bună, mai ales dacă e tânără. Culegea şi ea dermotin şi-l fierbea cu lapte acru, ca să ne hrănească pe toţi. Am rămas tare impresionat şi mi-am dat seama, atunci, că cine cunoaşte natura bine, lumea din jurul lui, n-are de ce să se teamă. Îşi poate găsi în ea şi hrană, şi medicamente, şi tot ce vrea. Aşa că drumul meu a început de la această plantă de dermotin, pe care mi-a arătat-o mama. De fapt, dermotinul este osul-iepurelui, Ononis spinosa, cum e cunoscută în dicţionare, sau azila, assila, cum îi ziceau, pe vremuri, dacii.
Învelitoarea de fân
- Într-adevăr, mi-a decis oarecum drumul, pentru că m-a determinat să aleg Şcoala tehnică horticolă de la Văleni. O duceam foarte greu. După ce tata devenise "duşman al poporului" pentru că se opusese colectivizării, nesiguranţa şi suferinţa au intrat în familia noastră. Eu am fost eliminat din şcoală, cu drept de continuare a studiilor în localitatea Cetate, pe malul Dunării. A fost un fel de domiciliu forţat. Am plecat singur, cu un tren până la Craiova, şi de acolo m-a ajutat un ceferist să iau bilet spre Cetate, dar numai până la Maglavit am avut voie, pentru că Cetate era socotită zonă de graniţă şi numai cu aprobare specială se intra acolo. De unde aprobare specială, la un fiu de "duşman al poporului"? N-am renunţat însă, oricât a fost de greu. Am simţit, am înţeles că salvarea mea este învăţătura, că numai învăţând voi putea răzbi şi-atunci m-am zbătut să învăţ. Când am ajuns la Maglavit, am fost arestat, pentru că nu aveam permis de circulaţie în zonă. Am dormit o noapte în beciul îngheţat al poliţiei şi a doua zi, comandantul, ca să se convingă că spun adevărul, a telefonat la şcoala de la Cetate, unde se ştia de venirea mea. Am fost eliberat, dar pentru că nu mai aveam bani, îi dădusem ceferistului ce mi-a cumpărat biletul de tren, am pornit pe jos. N-a fost un drum uşor. În ianuarie, ger, zăpadă de aproape o jumătate de metru, cu geamantanul în spate, am făcut, numai eu ştiu cum şi în ce chinuri, drumul de 12 kilometri până la şcoală. Acolo m-au primit directorul şcolii şi secretarul de partid, cu misiunea clară, primită de sus, de a-mi face viaţa un calvar. Şi mi-au făcut-o. N-am primit cazare, şi atunci mi-am găsit adăpost într-un grajd de cai al unui CAP, aflat pe malul Dunării. M-am învelit cu fân, temele le făceam în iesle, citeam la lumina lumânărilor pe care mi le dădea preotul Coliţă, din sat, care m-a văzut, ca străin de acele locuri, la slujba duminicală şi s-a interesat de mine. Mâncam resturile pe care le adunam de la o cantină şi, de două, trei ori pe săptămână, găseam în bancă, la şcoală, un pacheţel cu mâncare.
Curăţenie de primăvară
- Atunci când ajung într-o poiană cu flori, mie mi se pare că am ajuns în rai. Iar în raiul ăsta, Dealul Măciuca, din Bertea natală, e locul meu preferat. Un spaţiu foarte frumos, plin de plante ierboase şi lemnoase, zeci de specii pe metru pătrat, o minune a naturii, pe care am descoperit-o când mergeam, copil fiind, cu tata la fân. Acolo am deschis eu ochii pe plante şi acolo am început să le învăţ, la sfatul mamei mele, care le cunoştea şi le folosea aşa cum ştiau, de fapt, cam toate femeile de la sate. Dar mi-ar plăcea să ajung şi aici, la Văleni, pe dealul din stânga drumului care iese din oraş, spre Braşov. Şi acolo e o zonă curată, cu multe plante deosebite, pe care le-am cercetat de-a lungul anilor.
- Primăvara este anotimpul curăţeniei mari, în gospodărie, în casă, în suflet şi în trup. Organismul nostru are mare nevoie de împrospătare. Care e primul pas?
- Ieşiţi afară, mergeţi în pădure, staţi cât mai puţin în case, mişcaţi-vă cât mai mult în aer curat. Culegeţi mugurii de plante şi preparaţi-vă tincturi din ei, au o putere nemărginită de detoxifiere, vindecare şi energizare. Vă dau şi o reţetă: adunaţi muguri de mesteacăn, anin alb, anin negru, brad, fag, carpen, atunci când încep să se umfle, când sunt gata, gata, să se deschidă frunzele. Puteţi adăuga şi frunzişoare foarte, foarte mici, tinere, de anin alb şi negru. Peste ele turnaţi alcool de 90 de grade şi agitaţi amestecul din când în când. După 20-25 de zile, strecuraţi tinctura obţinută şi luaţi câte 30-50 de picături, în ceai, de 3 ori pe zi.
Mugurii de mesteacăn acţionează extraordinar de rapid, în cazul edemelor renale şi cardiace, dar şi în litiaza renală. Mugurii de anin negru au rol diuretic, astringent, antireumatic, dezinfectant, antihemoragic, cicatrizant, antiinflamator şi antimicrobian. Mugurii de anin alb tratează fibroamele, parazitozele intestinale, mastitele, osteoporoza, venele varicoase, edemele picioarelor, ciroza (în asociere cu macerat din muguri de alun).
O altă reţetă ce se poate prepara acum, primăvara, este tinctura din coajă de ulm, pentru care se folosesc ramuri subţiri. Se taie ramura, se jupoaie, se toacă bine coaja şi se pune imediat în sticlă cu alcool. Se lucrează repede, ca să nu se piardă principiile active din plantă. Coaja de ulm este preţioasă în detoxifierea organismului, are rol antiinflamator şi antireumatic.
Tot pentru curăţarea organismului faceţi o infuzie din muguri şi amenţi de alun: 1 lingură de plantă, la 200 ml apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze 10 minute, apoi strecuraţi şi beţi lichidul obţinut.
Pentru a curăţa corpul de toxine trebuie să bem multe lichide. Am să vă dau o altă reţetă, adevărat elixir de primăvară, foarte simplu de preparat: puneţi într-un vas cu apă proaspătă (cea mai bună este apa de izvor) plante de păpădie, soc şi rostopască, tocate mărunt. Lăsaţi-le la macerat 4 sau 5 ore şi apoi puteţi să beţi din această apă, care curăţă organismul.
Un alt leac de curăţare a întregului organism, foarte eficient pentru cei care au colesterolul mărit, se prepară din mesteacăn, chiar în această perioadă a anului. Se iau frunze tinere sau ramuri subţiri de mesteacăn, se mărunţesc şi se acoperă cu alcool de 50 de grade. Se lasă la macerat timp de 21 de zile, după care se iau câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi. Acesta este un preparat care dă rezultate sigure în reglarea nivelului de colesterol. Mesteacănul are multe alte proprietăţi care-l fac bun pentru tratarea aparatului respirator, dar şi pentru rinichi.
Beţi cât mai multă sevă de mesteacăn şi veţi simţi cum întineriţi. Alegeţi un mesteacăn, faceţi o incizie în tulpina lui, cam la o jumătate de metru de la pământ. Incizia trebuie făcută pe partea dinspre sud a tulpinii. Fixaţi la locul inciziei o canulă, o scândurică şi o sticlă în care să recoltaţi seva. Beţi zilnic seva adunată, timp de câteva săptămâni, pentru o cură de mineralizare şi de stimulare generală a organismului.
La fel se procedează pentru obţinerea sevei de salcie care întăreşte sistemul nervos, pe lângă alte proprietăţi de curăţare a organismului de toxine.
În curând înfloresc cimbrişorul, sovârful, ciuboţica cucului, untişorul, limba boului. Acestea energizează organismul, ţin tonusul ridicat şi sunt recomandate în cure lungi, de întreţinere.
Nu uitaţi de urzici, leurdă, păpădie, podbal, măcriş, din care vă puteţi prepara salate proaspete, cu rol vitaminizant şi mineralizant. Sau le puteţi toca mărunt şi amesteca bine cu unt, pentru a vă prepara un unt cu verdeţuri, foarte gustos, pentru gustările de dimineaţă (după obiceiul popoarelor nordice şi germanice). Leurda este numită şi usturoiul ursului Allium ursinum şi se spune că şi urşii o mănâncă primăvara, când ies din bârlog, ca să-şi întărească organismul şi să scape de toxinele adunate în vremea hibernării. Iar despre modesta păpădie cred că nici nu mai trebuie să vorbim. Este o adevărată comoară a sănătăţii. Se poate folosi planta întreagă, proaspătă, în salate, dar şi în infuzii, tincturi, macerate, decoct. Curăţă şi drenează, vitaminizează şi tonifică, activează procesele de eliminare a toxinelor din sânge, stimulează pofta de mâncare. Frunzele de podbal pot fi folosite pentru învelirea sarmalelor. Se foloseau încă din antichitate, în tratarea unor afecţiuni pulmonare. Măcrişul stimulează digestia, elimină toxinele din organism, este bogat în Vitamina C, revitalizează organismul.
Ce vă spun eu acum este o poveste. Plantele au o acţiune mult mai complexă asupra întregului organism, iar atunci când sunt folosite mai multe pentru aceeaşi boală, se înmulţesc şi puterile active. De exemplu, dacă pentru un cancer se iau 10 picături de tinctură de cimişir şi tot 10 picături de tinctură din frunze de anin negru, tincturile fiind preparate separat, se obţine o concentraţie dublă de puteri active. Mie plantele mi-au salvat viaţa. M-am tratat singur de cancer şi sunt bucuros că i-am ajutat şi pe alţii să se trateze. Au venit chiar şi doctori la mine să ceară sfaturi, despre tratarea bolilor grave cu ajutorul plantelor.
(Pentru sfaturi şi reţete de sănătate prof. dr. Constantin Pârvu poate fi găsit la tel. 0724/57.89.62 (între orele 10.00-14.00).)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
