În discursul ţinut în faţa delegaţilor la manifestare, Dragnea a reiterat "teme" ce nu ar provoca nicio mirare la Budapesta sau Varşovia, capitale în care iliberalismul face legea. Prioritatea suveranităţii naţionale faţă de impunerile străinătăţii (UE, SUA sau NATO), care ne-ar dori aliniate la standardele ei, reformarea Justiţiei în direcţia fundamentării unui "adevărat stat de drept" (cu eliminarea "statului paralel"), amendarea dură a denigrării (şi denigratorilor) ţării în afara graniţelor ei etc. au fost ideile pe care liderul le-a susţinut cu insistenţă. În plus, pe linia unui protocol ideologic "clasic" şi cunoscut de toţi cei care au apucat congresele PCR, el s-a lansat în descrierea unui "viitor luminos" (cu un orizont proxim în 2040) pe care prezentul "revoluţionar" (concretizat în "revoluţii" fiscale, juridice ş.a.m.d.) îl pregăteşte, în ciuda "greutăţilor". Ca structură, discursul lui Dragnea nu s-a deosebit de expunerile triumfaliste ale lui Ceauşescu la pomenitele congrese PCR. Aceleaşi vorbe goale despre realizări (care nu se regăsesc în dezvoltarea ţării, în ciuda unor creşteri economice reale), aceleaşi promisiuni generoase pentru un viitor îndepărtat, aceleaşi apeluri la unitatea monolitică "în jurul conducătorului iubit" au vădit calchierea absolută după "cuvântările" celebrului înaintaş. În fond, Dragnea nu a făcut altceva, prin discursul său, decât să umple timpul intempestivului congres, pentru că, atât direcţia pe care vrea el s-o imprime ţării, cât şi modificările organizatorice pe care le-a consacrat în faţa celorlalţi lideri, erau hotărâte dinainte. "Şeful cel mare" ştie că "turma" sa va fi unanimă în a-l susţine. La congres, ultimii săi prezumtivi contestatari au fost eliminaţi fără nicio crâcnire din partea celor prezenţi, penitenţii înşişi acceptându-şi resemnaţi soarta. Liviu Dragnea pare a fi "pe cai mari".
"Liderul maxim" şi-a arătat, de altfel, dispreţul suveran faţă de cei pe care îi consideră slugile sale credincioase, aducându-şi tânăra iubită în prim-planul manifestării, deşi persoana în cauză nu are (deocamdată) nicio funcţie în partid. Modul în care s-au raportat la ea "doamnele" promovate în conducerea PSD de Liviu Dragnea a fost aproape libidinos. Nu se poate face aproape nicio deosebire între temenelele înalţilor funcţionari de partid şi de stat, Dăncilă, Firea, Rovana Plumb, Carmen Dan, L. Vasilescu etc. faţă de "iubita lui Dragnea", şi plecăciunile pe care odinioară le făceau în faţa Elenei Ceauşescu - soţia dictatorului şi "academician dr. inginer" - Lina Ciobanu, Suzana Gâdea, Ana Mureşan etc., femeile-demnitar comuniste. Gestul liderului PSD, oricât de insolit ar fi el, arată că acesta ştia dinainte rezultatul final al aşa-zisului congres. Dragnea şi-a demonstrat şi a arătat tuturor că deţine controlul absolut asupra "partidului", tot aşa cum (după demolarea ultimelor două guverne PSD, impuse şi demise de el), deţine total frâiele actualului executiv. Nu întâmplător a promovat-o pe Viorica Dăncilă, submediocrul prim-ministru al guvernului, în funcţia de preşedinte executiv al PSD. Cei şaisprezece vicepreşedinţi (aleşi pe "criterii regionale şi de gen") sunt, şi ei, remarcabili prin obedienţa totală faţă de lider. Dragnea nu s-a mai obosit nici măcar să-şi confirme, prin votul delegaţilor, funcţia de şef absolut al partidului său, unanimitatea fiind sigură.
Mai toţi observatorii politici din România au remarcat o involuţie a celui mai mare partid, de la o asociaţie politică (bazată pe "idealuri comune" şi cu o ideologie asortată), la o reuniune tribală (fundată în ierarhii "baroniale" stricte, cu amendarea violentă a "dizidenţilor"), în care regulile sunt fidelitatea mafiotă, garantarea reciprocă a impunităţii, solidaritatea în minciună pentru păstrarea unor minime avantaje faţă de "prostime" etc. Iliescu şi Năstase, întemeietorii "partidului" (neinvitaţi la congres), păstrau, totuşi, o anume, fie şi aparentă, decenţă în promovarea liderilor, ţinând cont de abilităţile lor politice, de specializările lor. De la Iliescu la Dragnea, PSD-ul s-a degradat intelectual şi moral, minimele criterii valorice fiind înlocuite de garanţiile sigure ale fidelităţii faţă de şef, ale supunerii oarbe faţă de voinţa acestuia. Aşa cum Ceauşescu transformase PCR-ul într-o afacere de "clan familial", L. Dragnea a transformat şi el PSD-ul într-un grup organizat, dominat de "clanul Teleorman", în care fostele lui "colaboratoare", Dăncilă, Dan, Shhaideh etc., joacă - prin funcţiile deţinute - rolul principal. PSD-ul a devenit un instrument docil pentru rezolvarea problemelor personale ale liderului (în special, ale celor cu Justiţia), orice alte "mişcări" ducând la excludere, cu consecinţa ieşirii din "elite". Liviu Dragnea ştie că numai prin controlul total al "partidului", parlamentului şi al celorlalte instituţii ale statului poate scăpa de "neplăcutele" lui adversităţi cu Justiţia.
Eliminarea vechilor lideri (unii, ca Iliescu şi Năstase, "uitaţi", alţii, ca Geoană sau Ponta, excluşi) nu a dus însă la liniştirea totală a partidului. PSD-ul are o lungă tradiţie de comploturi, trădări, execuţii politice, uneltiri, ce nu vor dispărea peste noapte. Dezvăluirile publice ale mazilitului şi exclusului Victor Ponta, privitoare la relaţiile intime ale lui Liviu Dragnea cu SRI-ul, DNA-ul, CCR-ul şi alte instituţii (acuzate de actualul şef al PSD-ului că alcătuiesc "statul paralel"), indică vulnerabilităţi de care cei alungaţi din fruntea partidului şi a bucatelor nu vor ezita, la momentul oportun, să se folosească. Dacă în traseul impus de Dragnea partidului vor apărea hopuri, nu doar cei împinşi acum, de conducătorul autocrat, în spate, se vor revolta, ci şi cei care, deocamdată participă "entuziast" la corul encomiast dirijat de "clanul Teleorman". La pierderea puterii - pe care credea că o deţine pentru totdeauna - Elena Ceauşescu a exclamat: "Trădarea vine de lângă noi!". Promovându-şi numai slugile slăbănoage şi şantajabile din cercul său de apropiaţi, Dragnea ar trebui să se gândească la adevărul zicalei româneşti că "Orice naş îşi are naşul!". Or, PSD-ul este, cum se ştie deja, un partid plin de "naşi".