În primul rând, trebuie spus că tremorul esenţial este o condiţie întâlnită destul de frecvent la mijlocul sau spre partea mai avansată a vieţii, cu evoluţie lent-progresivă şi simptome care pot afecta, de la caz la caz, mâinile, capul sau vocea. Spre deosebire de boala Parkinson, în care tremorul este de repaus şi se ameliorează odată cu mişcările voluntare, tremorul esenţial se produce atunci când are loc iniţierea unei mişcări voluntare, de genul mâncatului sau scrisului. Spre exemplu, tremorul esenţial poate îngreuna anumite mişcări coordonate, de genul atingerii vârfului nasului cu degetul, semnele şi simptomele accentuându-se pe măsură ce activitatea desfăşurată este mai intensă. Şi chiar dacă tremorul dispare în timpul somnului, oboseala şi stresul accentuează această manifestare, întâlnită, de altfel, şi în patologiile tiroidiene sau ca efect secundar al administrării anumitor medicamente. Deşi tremorul esenţial este o patologie care, adesea, constă doar într-o afectare uşoară, dacă se accentuează, se impun tratamente medicamentoase pentru ameliorarea simptomatologiei. Prima intervenţie terapeutică în cazul tremorului esenţial este folosirea unor medicamente cu acţiune pe sistemul nervos central. Acest tip de medicaţie, care poate diminua cu 50-60% intensitatea tremorului, este compusă, în general, din: * betablocante - folosite adesea în tratamentul hipertensiunii arteriale (dintre ele, cel mai eficient este propranololul), cu capacitatea de a ameliora tremorul. * medicaţia antiepileptică - este reprezentată în special de primidone (Mysoline). * tranchilizantele - această clasă de medicamente este reprezentată în special de Diazepam şi Alprazolam (Xanax). * inhibitorii anhidrazei carbonice - ex. Metha zolamida. Sigur că, în cazul în care medicamentele se dovedesc a fi ineficiente, iar semnele şi simptomele devin dizabilitante, există şi opţiunea unor intervenţii chirurgicale, cum ar fi talamotomia sau stimularea cerebrală profundă, proceduri care se pretează la persoanele ce prezintă afecţiuni funcţionale importante.
În ceea ce priveşte tratamentul naturist, o serie de remedii folosite şi în boala Parkinson sau în sindromul extrapiramidal pot completa cu succes terapiile alopate sau le pot chiar substitui. Dintre aceste remedii aş aminti Resveratrolul, Melissa, Coenzima Q10, complexul vitaminic B, Magneziul, Valeriana şi în special Acidul gama aminobutiric (GABA), care vizează atât stările anxioase specifice bolii, cât şi manifestările neuromusculare (tremurături, fasciculaţii). În sfârşit, produsul Censton-F (sirop sau capsule) are o notabilă acţiune antidepresivă şi ajută la refacerea şi întărirea tecii de mielină, cu implicaţii favorabile în tulburările neuromotorii funcţionale.
Să auzim numai de bine!
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucureşti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Tata are dureri mari cauzate de gută"
(Răspuns pentru CORINA - jud. Bistriţa, F. AS nr. 1302)
Boală metabolică ce rezultă dintr-un exces de acid uric în organism ca urmare a consumului de alimente bogate în purine (carne roşie, viscere - ficat, rinichi, fudulii), consumului de bere sau de medicamente, guta afectează cu predilecţie bărbaţii între 30-50 de ani, provocând dureri la baza degetului mare de la picior, apoi tulburări la nivelul articulaţiilor proximale - labele picioarelor, glezne, genunchi, mâini - degete, coate, mai frecvente pe timpul nopţii.
Dacă valoarea acidului uric depăşeşte 9 mg/dl, solicitaţi mai multe investigaţii pentru a afla cauzele: predispoziţie genetică, nefropatie sau boala care perturbă sinteza purinelor - Sindromul Lesch-Nyhan, excreţie scăzută datorată unei insuficienţe renale cronice, leucemie, hipertiroidism, consumul de alcool, de droguri, policitemie, anemie pernicioasă, anemie hemolitică, metabolism deficitar.
Instalarea efectivă a gutei se con-sideră la apogeu când, în lipsa tratamentului, acumulările de acid uric formează sub piele "tofi gutoşi". Pentru scăderea nivelului de acid uric, la indicaţia medicului, se pot folosi: Allopurinol, Indometacin, Benzbromaromă, Zyloric, Colchicină, Probenecid, Febuxostat.
Un medicament relativ nou, aflat acum în teste, "Pegloticase", transformă acidul uric într-un compus chimic mai solubil în sânge, astfel încât în câteva ore se revine la nivelul normal.
Pentru a evita evoluţia spre insuficienţă renală, se vor lua următoarele măsuri: nu consumaţi băuturi alcoolice, ţineţi dietă cu aport scăzut de proteine, corectaţi greutatea corporală, nu consumaţi grăsimi, alimente bogate în purine şi proteine (scrumbii, heringi, somon, sardine), carne de raţă şi gâscă, pâine dulce, legume cu frunze verzi (spanac, fasole, mazăre), supe de peşte sau carne.
Tratamentul naturist (foarte variat) cuprinde succint:
Varianta 1: 1 litru apă plată, 1 linguriţă porumbar, 1 linguriţă pir, 1 linguriţă merişor, 1 linguriţă urzică vie, 1 lingură ienupăr, 2 linguri păpădie, 1 lingură mesteacăn frunze.
Varianta 2: 1 litru apă plată, 1 linguriţă brustur, 1 linguriţă muşeţel, 1 linguriţă pir (rădăcini), 1 linguriţă brânduşă de toamnă, 1 linguriţă ferigă (rădăcină), 1 linguriţă levănţică, 1 linguriţă salvie.
Notă: Se beau 3 căni pe zi, 1 lună Varianta 1, a doua lună Varianta 2, înainte de masa de prânz şi seara, ultima cană la ora 22.
Atenţie! O infuzie specială care produce o puternică diureză, eliminând toxinele din corp, se poate face numai din frunze de mesteacăn. Peste 1 lingură de frunze uscate, mărunţite, turnaţi 300 ml apă fiartă, lăsaţi la infuzat 30 minute, strecuraţi, apoi adăugaţi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, amestecaţi şi beţi jumătate înainte de masa de prânz şi jumătate înainte de masa de seară (Varianta 3).
Notă: Evitaţi să atingeţi tegumentele afectate, în plină criză, deoarece riscaţi să declanşaţi dureri mai violente.
Pe lângă regimul dietetic hipocaloric, trebuie să beţi 2 litri ceai sau alte lichide zilnic, să faceţi şedinţe de acupunctură, reflexoterapie, tratament balneoclimateric, să puneţi pe locurile afectate cataplasme cu argilă, varză crudă strivită, rădăcină de pătrunjel dată prin maşina de tocat, bucăţi de praz strivite. Zilnic se vor face exerciţii fizice şi se va merge pe jos 2-5 km.
În această afecţiune, cele mai indicate suplimente naturiste sunt: Full Motion, Total Cleanse Kidneys, Clean Clearance, Milk Thistle Phytosome, Total Cleanse Liver, Apa de Vichy sau Alcalină, Harpagophytum, Gutostop, Orthosifon, Bio Seleniu + Zinc, Total Cleanse Uric Acid.
Pentru indicaţii medicale mai speciale vă rog să-mi trimiteţi o hemoleucogramă ce va cuprinde nivelul acidului uric seric/ urinar.
Notă: Colectaţi întreaga urină emisă în 24 de ore, după ce aruncaţi primul jet, apoi păstraţi recipientul la frigider şi mergeţi la analize.
Comunicaţi-mi dacă s-au făcut şedinţe de chimioterapie, dacă aveţi poliartrită reumatoidă, diabet, hipotiroidie sau insuficienţă renală.
Înainte de analize: nu fumaţi, nu beţi cafea sau alcool, nu luaţi aspirină, diuretice, fenotiazine, teofilină, Levodopa, Allopurinol, Manitol, glucoză, azatioprină, warfarină.
Evitaţi stresul! Evitaţi salicilaţii şi vitamina C.
Bolnavii care au umflături cauzate de gută pot pune local cataplasme cu frunze fierte de praz, 2 ore, zilnic, seara, sau cu spumă de săpun de casă, după care se acoperă zona cu un fular de lână. De mai multe ori pe an consumaţi salată de gulie crudă împreună cu frunze şi ulei de măsline. Are efect diuretic deosebit, dizolvant uric puternic.
Dietă/recomandări: consumaţi frecvent: castraveţi, ridiche neagră, morcov, usturoi, ţelină, praz, hrean, pătrunjel, cireşe, vişine, fragi, pere, pepene verde, coacăze roşii, struguri, mere afine, napo, sfeclă roşie, căpşuni, agrişe, lămâi, coacăze negre.
Atenţie! Nu consumaţi carne de miel. Aceasta conţine oxipurine, şi în exces poate declanşa "atac de gută" şi boli gastrointestinale, datorită faptului că se digeră greu. Multă sănătate!