Bâzâie, țiuie, sâsâie, șuieră. Omul abia mai percepe sonoritățile din exterior; se aude doar pe sine. Zgomotul neîncetat se strecoară în viața lui ca un dușman care îl terorizează fără milă, îl împiedică să adoarmă, îl calcă pe nervi când ascultă muzică, îl deranjează când se așează într-un fotoliu și încearcă să se destindă, citind o carte. Unii se simt atât de incomodați de sunetele fantomă, încât recurg la diverse trucuri pentru a le acoperi. De exemplu, lasă un robinet să curgă toată noaptea sau deschid un aparat de radio în dormitor, înainte de a se băga în pat.
"Un tinitus apare de foarte multe ori odată cu scăderea auzului. O treime dintre hipoacuzici îl dezvoltă, iar numărul lor este în creștere, deoarece ponderea vârstnicilor în totalul populației tinde să se majoreze", explică medicii oreliști. Mecanismul este următorul: în condițiile unei deficiențe de auz, când urechea nu mai transmite sunetele înalte către centrul auditiv din scoarța cerebrală, creierul se străduiește să înlocuiască frecvențele care lipsesc. Căutând stimulii absenți, el își comută - ca să spunem așa - regulatoarele de volum sonor la nivelul maxim. În consecință, se amplifică zgomotele perturbatoare provenite de la neuroni, cele care sunt în mod normal separate și înlăturate, astfel încât scapă atenției. Așadar, tinitusul nu este o boală propriu-zisă, ci mai curând o tulburare funcțională, un simptom.
În afară de hipoacuzie, care poate fi provocată și de nivelul prea ridicat al zgomotului din ambianță sau de surzirea acută, specialiștii cunosc și alte cauze, înșiruite într-o listă cu cel puțin 90 de poziții, dintre care putem aminti, de pildă, inflamațiile din urechea medie, cerumenul întărit, hipertensiunea, diabetul, obiceiul de a scrâșni mereu din dinți, blocajele coloanei vertebrale, efectele secundare ale anumitor medicamente.
Când zgomotele misterioase se manifestă pentru prima dată, trebuie consultat de urgență un medic ORL, într-un interval de maximum trei zile. El va evalua simptomele, va examina cu un microscop special conductul auditiv și timpanul și, de asemenea, va cerceta nasul și faringele. Apoi va măsura capacitatea auditivă cu ajutorul unei audiograme. Între timp, studiile au demonstrat că medicamentele vasodilatatoare, considerate prima opțiune până în urmă cu câțiva ani, au în realitate o eficiență modestă.
Vestea bună este că, în numeroase cazuri, acufenele (zgomotele din urechi) acute dispar adesea fără vreun tratament. Din păcate, nu toți pacienții au un asemenea noroc. La cei mai mulți, bâzâitul sau țiuitul se instalează pe termen lung. Creierul prelucrează defectuos semnalele acustice. De regulă, în astfel de cazuri, nu sunt de folos nici tabletele, nici perfuziile și nici măcar intervențiile chirurgicale: "După trei luni, vorbim deja de un tinitus cronic. Iar pentru el, medicina nu cunoaște deocamdată modalități de vindecare".
Terapii ajutătoare
Cea dintâi metodă la care se apelează în aceste împrejurări este consilierea. Oamenilor care au nevoie de ajutor li se explică ce anume le-a declanșat suferința, de ce sunetele se intensifică în unele situații și, în primul rând, sunt făcuți să înțeleagă că problema lor, deși le obosește nervii, nu le amenință totuși viața. În momentul când medicul ORL a constatat o diminuare a auzului, se recomandă utilizarea unei proteze auditive. Aceasta sporește percepția sunetelor din exterior. O proteză performantă realizează un număr enorm de ajustări acustice pe secundă, separând vorbirea de zgomotele de fond. Când aparatul preia și execută această activitate în locul creierului, sistemul nervos central are din nou posibilitatea de a elimina zgomotele perturbatoare. În decursul câtorva săptămâni sau luni, majoritatea pacienților cu tinitus cronic învață să-l suporte, continuând să trăiască normal. Persoanele afectate spun că aud încă un zumzăit sau țiuit, dar el nu nu le mai prejudiciază calitatea vieții de fiecare zi. Este ceea ce medicii numesc un "tinitus compensat", care nu mai este perceput decât în momentele când suferindul se concentrează asupra zgomotelor suplimentare din urechile sale.
Rămâne în final o categorie de pacienți - studiile o aproximează între 5% și 20% - cărora tortura acustică permanentă le tulbură peste zi concentrarea și le răpește somnul noaptea, sfârșind prin a-i dezechilibra psihic. Oamenii luptă cu dureri persistente de cap, stări anxioase și chiar cu sindromul burnout. Medicul orelist le spune că a epuizat toate variantele de tratament și că nu mai există vreo posiblitate de ajutor, iar acest verdict îi aduce la disperare. Într-adevăr, vindecarea nu le-o poate promite nimeni, în schimb pot fi ajutați: echipe interdisciplinare compuse din medici, psihoterapeuți și acusticieni audioproteziști acordă în ultima vreme un sprijin eficient celor ce suferă de un tinitus decompensat.
În combaterea zgomotelor din urechi ajunse în faza cronică, specialiștii mizează în prezent mai ales pe terapiile cognitiv-comportamentale și pe TRT (Tinnitus Retraining Therapie). Aceasta din urmă este o metodă complexă, care combină consilierea sau psihoterapia oferită persoanelor afectate, cu practicarea unor exerciții de relaxare prin terapia sunetului (antrenamentul auditiv, îmbogățirea sonoră, mascarea auditivă). Dacă este necesar, pacienții primesc o proteză auditivă sau un așa-numit dispozitiv de mascare. Acesta emite un sunet agreabil în conductul auditiv, un fel de foșnet ușor, care antrenează calea acustică și "maschează", adică acoperă, discret, acufenele. Scopul acestor eforturi este acela ca sonoritățile interne să devină cât mai puțin perceptibile.
O componentă importantă a terapiei o reprezintă exercițiile. Suferinzii sunt puși în diverse situații care creează provocări atât de plăcute pentru simțurile lor, încât tinitusul se estompează de la sine. De exemplu, ei se plimbă încolo și încoace, legați la ochi și cu picioarele goale, conduși de mână de un alt pacient din grup, fără a ști pe ce fel de podea sau teren pășesc. În tot acest timp, colegul care îi ghidează le descrie ce anume pipăie cu tălpile desculțe, ei încercând să-și imagineze cât mai exact ceea ce li se povestește. Este un exercițiu de atenție, care deplasează concentrarea de pe zgomotele din urechi pe lucruri din exterior, arătându-le celor în cauză că în unele împrejurări, tinitusul aproape încetează să mai fie perceput. În cadrul antrenamentului auditiv, pacienții învață să se concentreze deliberat asupra altor stimuli acustici decât acufenele lor: foșnetul frunzișului din parc, dangătul de clopot auzit de la o biserică din apropiere, scrâșnetul produs de frânele mașinilor care opresc brusc la semafor. Diferitele tehnici de relaxare, ca antrenamentul autogen sau relaxarea musculară progresivă, vor consolida, și ele, echilibrul interior, ceea ce este deosebit de important, fiindcă stresul intensifică în general zgomotele din urechi.
Cum vă puteți proteja urechile
Multe cazuri de tinitus ar putea fi prevenite. Important este să protejați contra zgomotului celulele senzoriale, foarte sensibile, din urechea internă.
* Dopurile pentru urechi, făcute din ceară sau din silicon, reduc nivelul de zgomot cu până la 30 decibeli, dacă au mărimea potrivită. Mai eficiente sunt cele personalizate, pe care le confecționează acusticianul audioprotezist, pe baza unui mulaj. Însă chiar simpla ieșire în natură vă oferă o liniște benefică - și gratis, pe deasupra.
* Inflamația urechii medii poate declanșa un tinitus. Când sunteți răciți, evitați să vă suflați nasul cu prea multă forță, fiindcă riscați să împingeți în urechi virușii din interiorul nasului și din zona faringelui.
* Frunzele de ginkgo biloba - medicina alternativă combate zgomotele din urechi cu ajutorul lor. Extractele standardizate obținute din ele activează microcirculația și favorizează sinapsele neuronale.
* Și echilibrul psihic joacă un rol important în prevenirea surzeniei acute și a tinitusului. Sportul de rezistență (ex. înotul, schiul de fond, drumețiile) și metodele de relaxare, ca Tai-Chi sau yoga, cresc rezistența la stres. Infuzia de roiniță și uleiul de lavandă au un efect calmant. Baia anti-stres după metoda Kneipp este un adevărat balsam pentru urechi.