O sărbătoare regală, monumentală, pe care ar trebui să o cinstim cu genunchiul pus pe pământ. De fapt, avem a cinsti trei centenare: 27 Martie, unirea Basarabiei cu Țara; 28 Noiembrie, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Țara; 1 Decembrie, Marea Unire a Transilvaniei cu Țara - extaz național, care cuprindea crearea României Mari, în hotarele căreia intrau și Dobrogea, și Insula Șerpilor, încă de la 14 Noiembrie 1878. S-au mai unit și alte țări ale Europei, majoritatea la sfârșitul celui dintâi război mondial, dar nu s-a mai văzut ca șase provincii și o insulă să fie adunate într-o singură țară, într-o perioadă scurtă de 59 de ani (24 ianuarie 1859, unirea Moldovei cu Țara Românească - 1 Decembrie 1918, unirea Transilvaniei și a celorlalte provincii românești cu țara)! Avem, așadar, șansa pe care și-ar fi dorit-o marii politicieni din 1918. Ar fi fericiți și Maniu, și Goldiș, și Vaida Voievod, și Pan Halippa, și Ion Inculeț, și Iancu Flondor și alții, să afle că o mare parte din opera lor de întemeietori ai națiunii române durează, încă, prin timp. Să le spunem că cinstim Țara pe care au zidit-o, că nu le-am uitat numele, că un secol de la Înfăptuirea lor a trecut repede, iar dramele istorice care au încercat să o anuleze au fost îngropate. Din nefericire, prezentul e nespus de urât! Atât în România, cât și în Basarabia, politicienii aflați la conducere nu merită țările pe care le stăpânesc. Bucureștiul are o pătură conducătoare bezmetică, lipsită de patriotism, lacomă, obsedată de propriile beneficii. La Chișinău, bate toba rusească un înstrăinat numit "președinte", care face tot ce poate ca să oprească lucrarea europeană a guvernului. Este speriat că 50 de comune și orașe ale Basarabiei au semnat o Declarație de reunire cu Țara Mamă, ca în 1918! Și în neputința lui nu e singur, tăricenii și drăgnenii de pe Dâmbovița, par, și ei, extenuați de ideea Centenarului. La București, Centenarul Unirii n-a devenit, încă, o urgență națională, deși clepsidra timpului curge repede. Nu există un program serios, conceput împreună cu Academia și cu marile universități. Politicienii ALDE și PSD au o singură obsesie: oprirea acțiunilor "periculoase" ale Justiției care le amenință existența frauduloasă. Intervine strada, cu zeci de mii de revoltați, intervine Comisia Europeană, cu amenințări îngrijorătoare, intervine Consiliul European, dar nu contează. În loc de repetiții pentru Unire, România pesedistă exersează autocrația, după model unguresc. De la Cotroceni nu se aude nici un îndemn, nici un sfat, nici o chemare națională. Basarabenii vor să vină la București, să refacă Unirea, dar cu cine să stea de vorbă? Președintele e la schi, Tăriceanu e preocupat de liceul unguresc de la Târgu Mureș, și de gazele din Marea Neagră pe care vrea să le facă cadou... Dragnea conduce guvernul... Când și cine să piardă timpul cu Centenarul? Citând-o pe scriitoarea Irina Petraș din Cluj-Napoca, vom spune că "Centenarul este o idee extenuată". Limba latină este scoasă din școli, revistele literare sunt puse la coș, palatele publice din Ardeal sunt retrocedate bisericii ungurești. Ai zice că Budapesta serbează o sută de ani de Unire, iar nu Bucureștiul. Centenar? Societățile culturale din Transilvania au programe, Iașiul, în frunte cu primarul "dezavuat" pregătesc activități de excepție, doar statul și Guvernul se pregătesc pentru repetenție. Nici o mirare! Cine conduce țara ca ei e imposibil să fi auzit de istorie!