"Vecinii" de peste deal: Extratereştrii din Chiraleş

- În anul 1979, în satul Chiraleş-Lechinţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, au aterizat două nave extraterestre. Fenomenul, unic în România, a fost impresionant nu doar datorită duratei "vizitei", ci şi numărului mare de martori. Am mers în satul bistriţean şi am rememorat întâlnirea de gradul trei cu cei care au trăit-o -

"OZN-ul era la distanţă destul de mică de noi. Eu ştiu ce am văzut acolo! Eram copil pe atunci, aveam 14 ani şi eram clasa a şaptea, dar ştiu foarte bine ce am văzut! Pe deasupra râului Şieu, zbura către noi un obiect oval, roşiatic, luminat din interior. Semăna cu o far­furie întoarsă sau cu un capac de oală, numai că era mult mai mare, de aproximativ doi-trei metri dia­metru. Poate era şi mai mare, dar nu pot să zic exact, că era totuşi la distanţă. Noi eram un grup de vreo 15 copii şi ne jucam la Crip­ta Grofului, afla­tă la margi­nea satului. Le-am spus atunci şi celorlalţi copii că se vede ceva venind pe deasupra râului şi cu toţii am privit acel obiect deve­nind foarte luminos şi îndrep­tân­du-se brusc, cu viteză, către un deal de lângă sat, căruia noi îi spuneam Bo­beică. Asta se întâm­pla în toamna lui 1979. Nu ştiam noi pe atunci ce în­seamnă OZN şi ce sunt extratereştrii, pe vre­mea aceea nu aveam nici mă­car televizor. Dar ni s-a părut ceva atât de ciudat, că am luat-o cu toţii la fugă către Bobeică, unde părea că se opri­se, ca să vedem ce este.", îşi aminteşte Fla­viu Moldovan. Stăm în bucătărioa­ra ca­sei sale din Chiraleş şi, în timp ce îşi ţine copilul pe genunchi, rememo­rează acele mo­men­te pe­trecute în ur­mă cu mai bine de 30 de ani. Cea­ta de copii a fugit de la Cripta Grofului pe po­dul de peste râul Şieului şi s-au în­dreptat către dealul Bo­beică. Tot tra­seul a durat cam 20 de mi­nute, însă când au ajuns, câţiva oa­meni din sat, care veniseră şi ei aco­lo, nu i-au lăsat să se apropie. La oarecare distanţă, se vedeau nu una, ci două lu­mini roşii. Apoi, cele două obiecte au de­colat şi au zburat mai departe, către nord.
Domnul Daniel Lechinţan, şi el co­pil pe atunci, îşi aminteşte: "Când am ajuns la dâmba aceea mare, de-i ziceam noi Bobeică, oamenii din par­tea aia de sat erau deja ieşiţi din case şi nu ne-au lăsat să ne apropiem. Mulţi dintre ei ieşiseră afară, pen­tru că o lumină pu­ter­nică le luminase feres­tre­le. Nimeni nu ştia exact ce e cu lumina de pe deal şi era normal ca oamenii să fie temă­tori. Numai că alţi copii se jucau afară în acea parte de sat şi vă­zuseră ce s-a întâmplat, până să venim noi de la Crip­tă".
Unul dintre copiii care au fost mar­tori la acele evenimente este Horaţiu Morar, astăzi profesor de matematică. El a reuşit să ajungă mai aproape de locul unde aterizaseră luminile şi îşi aminteşte: "Am văzut cum pe deal căzuse ceva ca o flacără. Dealul avea o pantă mai domoală, pe care se putea urca, şi una foarte abruptă, spre apa care curgea către moa­ră. Îmi amintesc mirarea mea de atunci, că nişte lumini se plimbau pe partea abruptă. Mă în­trebam cum poate cineva să meargă pe acolo? Era imposibil! Dar nişte lumini se miş­cau acolo şi lângă ele era o altă lumină, mai pu­ter­nică, de cu­loare roşie, oprită între nişte pomi fruc­tiferi. Nu am văzut foarte clar din cauza distanţei, dar era clar că ceva se mişcă acolo".
Aceste întâmplări au avut loc în seara zilei de 15 noiembrie 1979. Ce văzuseră oare oamenii din Chiraleş? OZN-uri? Nişte simple lumini inexpli­cabile? Întregul sat era speriat şi uimit de ceea ce se întâmplase, mai ales pentru că nu exista o ex­pli­caţie logică. Însă evenimentele fuseseră prea evi­den­te şi cu prea mulţi martori, ca lucrurile să ră­mână nelămurite. A doua zi, au fost anunţate auto­rităţile de la Bistriţa. Cei de la conducerea judeţului nu au fost însă surprinşi: începând cu anul 1968, pe tot cuprinsul judeţului Bistriţa-Năsăud, fuseseră semnalate, în mod repetat, fenomene "ciudate", de la lumini mari, ce pluteau dea­supra pădurilor (oa­menii spunând că au văzut "doi sori"), la obiecte zbu­rătoare neidentificate. To­tuşi, l-au trimis în Chi­raleş pe Titus Zăgrean, un ziarist local de la săptă­mânalul Ecoul, ce investigase o bu­nă parte din aces­te feno­mene stranii.

Urmele

Secretara se întoarce din camera arhivelor cu două tomuri mari, cartonate şi prăfuite: pe unul scrie 1979 şi pe celălalt 1980. Mă aflu în redacţia zia­rului Răsu­netul, noul nume al vechiu­lui ziar Ecoul, unde lucrase Titus Zăgrean, între timp dece­dat. Spre norocul meu, noua redacţie a păstrat în­treaga arhivă a vechiului ziar, aşa că încerc să gă­sesc documentele evenimentului de la Chiraleş.
Răsfoiesc paginile îngălbenite ale ziarului şi mă afund în atmosfera anilor comunismului care irum­pe din pagini, creân­du-mi un sentiment neplăcut. Aproape fiecare număr de revistă este închinat con­ducătorului iubit, depăşirilor de plan şi eforturilor clasei muncitoare de a edifica viitorul de aur. Nu găsesc nimic despre fenomenul din Chiraleş. Îmi dau seama că nici nu ar fi avut cum să se publice în vremurile acelea o asemenea ştire într-un ziar local. Şi totuşi, Zăgrean a făcut acea investigaţie. Domnul Traian Săsărman a fost mulţi ani redactor şef al Ecoului şi, mai apoi, după revoluţie, al Răsunetului, şi ştie. Astăzi este la pensie, însă continuă să scrie ceea ce i se pare im­portant în viaţa comunităţii bis­triţene. Mă întâlnesc cu el la o cafea, şi discutăm despre cazul Chiraleş. "Îmi amintesc de acel mo­ment. A fost mare tevatură pe acest caz. Am fost şi eu la Chiraleş, când Zăgrean a făcut investigaţia. Am fost acolo imediat după întâm­plările acelea ciudate. Îmi amintesc de Bobeică, dealul unde se spune că au aterizat OZN-urile. Într-adevăr, pe partea abruptă a dealului, iarba era la pă­mânt, ca suflată de un vânt puternic. În apropierea câtorva pomi fructiferi era o urmă circulară de aproximativ trei metri. În acel loc, iarba era arsă ca de o sub­stanţă chimică. Nu era arsă de foc, pur şi simplu, era carbonizată. În trei lo­curi se vedeau trei adân­cituri de câţiva centimetri, ca şi cum acolo ar fi fost nişte pi­cioare de sprijin. Asta îmi amintesc. Şi mai ştiu că Zăgrean, încă de atunci expert în ast­fel de fenomene, a adunat toţi copiii care fuseseră martori şi a luat declaraţii de la ei. I-a dus pe toţi la şcoală, în jur de 20 de copii, şi împreună cu profesorul Foşlui a luat declaraţii de la fiecare în parte despre ce au văzut. Zăgrean nu a făcut singur cercetarea, a avut cu el o echipă", îmi spune dom­nul Săsăr­man. Îşi mai aminteşte că ceva s-a publicat totuşi despre acest caz, însă nu mai ştie perioada exactă şi nici dacă a fost în Ecoul. Dosarul, cu toate măr­tu­riile oame­nilor din sat şi ale copiilor, inclusiv desene a ceea ce au văzut, au fost puse în trei do­sare identice. În acele dosare erau şi exper­tizele coechi­pierilor lui Zăgrean - profeso­rul de ştiinţe naturale, Alexandru Hodo­roga, şi fotogra­ful Alexandru Mă­gheruşan, posibil şi rezultatele analizei probelor de sol, trimise la doctorul în chi­mie Adrian Pătruţiu de la Cluj. Unul dintre dosare a ajuns în redacţia Ecoul, altul a mers la Se­curitate şi al treilea, la prim-secretarul de atunci al judeţului. Niciunul dintre cele trei dosare nu mai există, sau, oricum, sunt fie pierdute, fie păstrate "bine". Dar, deşi pro­bele s-au pierdut, Titus Zăgrean a vorbit înainte de moartea sa despre ceea ce se afla în ele. Cea mai sur­prin­zătoare este mărturia a cinci dintre copii, care spu­neau că au văzut două fiinţe îmbrăcate în costume strălucitoare, coborând din obiectele zbu­ră­toare ate­rizate pe dealul Bobeică, de la marginea satului lor.

Dealul dispărut

Cândva, Chiraleş era un sat prosper, cu o popu­laţie amestecată, de români şi saşi. Oamenii o du­ceau foarte bine, aveau în sat şi grădiniţă, şi şcoală, ba chiar şi maternitate. Aşezarea avea o viaţă tih­nită, la adăpostul dealurilor ce îl înconjurau, pe malul râului Şieu. Apoi a venit revoluţia din '89, şi saşii au plecat în Germania. A fost începutul decă­derii. Mă plimb pe strada principală şi satul pare trecut printr-o catastrofă: grădinile sunt neîngrijite, acoperişurile prăbuşite, iar tencuiala căzută scoate la vedere zidurile de piatră, jupuite de timp. Satul, cel puţin în partea sa cea mai veche, pare pustiit. Vechea biserică săsească stă să cadă. Are un aer straniu cu scânduri bătute în geamuri şi cu viţe de iederă urcându-se cotropitor peste ea, prin crăpă­tu­rile mari ale zidurilor gri.
Flaviu Moldovan, cel care văzuse cel mai clar OZN-ul, mi-a dat o listă aproape completă a co­piilor-martori de atunci. Îi caut prin sat, întrebând din poartă în poartă. Majoritatea sunt plecaţi în străi­nătate, în Germania, Italia sau Spania. Cei câţi­va bătrâni care mai trăiesc îşi aduc aminte de eve­nimentele din 1979, dar nu mai ştiu amănunte: memoria lor este ca o piatră şlefuită de curgerea timpului. Anica Câmpan, a cărei casă era chiar sub dealul Bobeică, nu mai trăieşte. Profesorul Foşlui, care a adunat atunci copiii la şcoală pentru decla­raţii, este foarte bătrân şi foarte bolnav, şi locuieşte la oraş, la fiica lui. Merg să văd Bobeica, locul unde poate au aterizat extratereştrii. Surpriză: nici dealul nu mai există. A dispărut cu totul! Un sătean care mă vede cum stau nedumerit la marginea locului plat, unde acum se află un gater, îmi explică: "Dea­lul a fost demolat de comunişti. După ce au făcut cercetările legate de luminile alea care au stat pe el, l-au mai lăsat un timp şi apoi au băgat bul­do­zerele. Un an întreg au lucrat aici patru buldozere, de-au făcut ca-n palmă, după cum vezi şi dum­neata...".
Merg la Cripta Grofului, pe malul celălalt al râului, acolo unde se jucau copiii când au văzut OZN-ul. Cripta este devastată. E stranie, totuşi, atât cât a mai rămas din ea: săpată în coasta dealului, cu tuneluri ce aduc mai degrabă a vechi cata­combe şi un basorelief în dreptul mormântului, ce repre­zintă proba­bil moartea şezând pe un tron, cu o coasă în mână. "Memen­to mori". Un avertisment: moartea domneşte peste noi. Dar poate mai rea decât moartea este uita­rea. Mormântul grofului este gol. Ose­mintele lui au dispărut în timp, s-a păstrat doar craniul, găsit de nişte copii. A fost o perioadă material didac­tic la şcoala din sat, apoi s-a pierdut şi acea ultimă rămăşiţă a grofului. Nici din castelul său, aflat deasupra, pe deal, nu a mai rămas ab­solut nimic. Totul a deve­nit o amintire. Ţărână. Cripta are o a două ieşire. De aici se vede foarte bine locul în care era Bo­beica, dar şi râul pe deasupra căruia zbura acel obiect ciudat. Aici se jucau copiii care au văzut OZN-ul şi lumina lui. Se vede şi podul peste râu, unde se spune că erau alte două eleve, Daniela şi Mariana Marţian. Ele mergeau de la şcoală acasă, în satul vecin, Chintelnic, când OZN-ul a trecut către Bo­beică. Oamenii îşi amintesc mărturia lor: "Fetele din Chintelnic au zis că, atunci când au traversat podul nostru, au simţit o căldură puternică, ca şi cum ar fi mers prin arşiţa lui august, măcar că noi eram în noiembrie. După ce au trecut de pod, cum a venit, aşa a şi plecat căldura aia. S-au mirat mult, au spus la şcoală şi aşa s-a aflat." Casa surorilor Marţian este în marginea satului Chintel­nic, dincolo de ferma de gâşte. Nu e ni­meni acolo. O vecină mă lămureşte. "Sunt plecate fie la Cluj, fie în Germa­nia". Ce va mai rămâne oare din aceste locuri, până la următoarea aterizare a extratereştrilor?

Un caz special

În ciuda faptului că mulţi dintre mar­tori nu mai trăiesc sau sunt risipiţi prin lume, fenomenul de la Chiraleş rămâne unul de excepţie pentru cercetătorii con­tac­telor extraterestre. Şi asta se datorează nu doar numărului mare de martori - aproape 20 de copii, plus sătenii din apro­pierea dealului Bobeică, ci şi du­ra­tei fenomenului. De la Cripta Grofului şi până la Bobeică, aşa cum îşi aminteşte Flaviu Mol­dovan, copiii au făcut 15-20 de minute pe drumul ocolit, ce duce la podul peste Şieu. Abia după ce au ajuns la Bobeică, luminile şi-au luat zborul. În tot acest timp, diferiţi martori au putut să vadă feno­menul îndeaproape. Această durată mare de timp pentru observaţie elimină eventuale confu­zii de genul "trasor", "rachetă de semnali­zare", "fulger circular" etc. Foarte interesantă rămâne şi declaraţia de acum a lui Flaviu Moldovan, care spune că obiec­tul era luminat din interior şi, practic, doar în momentul când se deplasa cu viteză devenea pe de-a-ntregul luminos, o lumină observată şi de cei­lalţi săteni care au ieşit afară atunci când "ferestrele s-au lumi­nat". Un mister rămâne legat de felul în care cele două "lumini" au aterizat. În primul rând, pare ciu­dat că deşi copiii de la criptă au văzut un singur obiect, martorii din sat au văzut două lumini aşezându-se pe Bobeică, în timp ce Titus Zăgrean povestea despre o singură urmă rămasă pe iarbă. Chiar dacă cea de-a două lumină nu a aterizat, pro­priu-zis, ci doar a aşteptat-o pe cea dintâi, plutind deasupra solului, urmele picioare­lor de susţinere lăsate pe iarba arsă face că feno­menul Chiraleş să intre în categoria întâlnirilor de gradul doi cu fiinţe extraterestre. Însă unul dintre martorii cheie pare să fie Andrei Morar, copilul care le-a declarat investi­gatorilor de atunci că a văzut fiinţe mici, îmbrăcate în argintiu, coborând din cele două nave. Descope­rirea unuia dintre cele trei dosare întocmite de zia­ristul Titus Zăgrean, cuprinzând şi acele declaraţii, ar putea să fie probe solide pentru încadrarea fe­no­menului Chiraleş la categoria întâlnirilor de gradul trei. Una din­tre puţinele de acest fel din Româ­nia, şi cu atât mai importantă cu cât probele sunt multi­ple şi încă verifi­cabile astăzi, la doar trei decenii de la înregistrarea lor.
În studiul acestui caz, o comple­tare importantă a adus Călin N. Turcu, un cunoscut expert în pro­blema OZN-urilor, care, din pă­cate, nu mai este nici el printre noi. A aflat despre apariţia OZN-uri­lor la Chiraleş la apro­ximativ o lună după întâmplare. Chiar şi aşa, a plecat ime­diat în satul bistri­ţean pentru a face o nouă investigaţie, paralelă cu cea a lui Titus Zăgrean. Pro­bele în teren erau în bună mă­sură com­promise: urmele staţionării navei nu se mai vedeau, con­turul ei pe iarbă era imposibil de dis­tins. Totuşi, cu aju­torul profesorului Foşlui, a adunat din nou copiii-martori şi le-a luat declaraţii. Din feri­cire, acestea s-au păstrat şi au fost publicate în cartea Cazuri OZN în România. Concluzia la care ajunge C.N. Turcu, după o analiză tehnică a datelor, este că întâlnirea de la Chiraleş poate să fie consi­derată de gradul trei.

La plecare

Mă pregăteam să îmi închei periplul în satul Chiraleş. După câteva zile de mers pe uliţele satului şi de discuţii din poartă în poartă, oamenii începu­seră să mă ştie, să mă salute sau, cei mai tineri, să mă întrebe ironic dacă ce spun bătrânii că s-a întâm­plat se adevereşte. Chiar înainte de ple­care, s-a apro­piat de mine un băr­bat bonom. S-a prezentat Radu Mo­rar şi, luându-mă de braţ, mi-a spus: "Domnule, mă iertaţi... Am auzit ce căutaţi... Dom­nule dragă, acum lu­mea se miră de lucrurile astea, dar credeţi-mă, a fost o perioadă de vreo zece ani, până prin 1980, când tot judeţul Bistriţa-Năsăud era plin de astfel de întâmplări. Aproape că nu era sat unde cineva să nu fi văzut lumini umblătoare, stele ce se plim­bau câte două, câte trei pe cer, sau aşa, ca nişte oameni de lumină. Că aşa era pe-atunci, lucruri de-astea se arătau. S-au văzut şi la Bistriţa, şi în pădurea Codrişor şi la Budacul de Jos, dacă mă-nţelegeţi... Eu eram şofer pe vremea aia şi umblam mult şi vorbeam cu mulţi oameni, mulţi - ţărani simpli. Vedeau oame­nii, îşi făceau cruce şi mereau în treaba lor, mă-nţe­legeţi, unii nici nu se mai mirau. În perioada aia era ceva destul de obişnuit. De-aia, când s-a întâm­plat la noi în sat, am ieşit şi eu la poartă, că am văzut lumină mare pe Bobeică. Da' după aia m-am întors în casă. Lu­mea zicea că sunt extratereştri. Da' eu am zis: «Păi şi ce-i cu asta? Sunt vecinii noştri de peste deal, mă-nţelegeţi...»."

Complement de anchetă

FLORIN GHEORGHIŢĂ - specialist internaţional în domeniul fenomenelor extraterestre: "Fenomenele de genul Chiraleş continuă, însă altfel"

- Cum se explică faptul că înainte de 1989, fenomenul OZN era foarte prezent în România, iar astăzi, practic, a dispărut?

- Aceeaşi întrebare şi-au pus-o şi cercetătorii din Germania şi din SUA ai feno­menului OZN, care a dispărut nu doar la nivelul României. Concluzia la care s-a ajuns este că "fenomenul OZN" a fost doar o etapă a comunicării dintre fiinţele extraterestre şi pământeni, o fază interme­diară în reorientarea gândirii oamenilor. Astăzi, fenomene de genul Chiraleş continuă, însă altfel. Dacă până în anii '90, existau anumite materializări vizibile ale fiin­ţelor extraterestre, în prezent asistăm la o aşa-numită trecere a lor în "invizibil". S-a modificat modul "prezenţei", însă dorinţa lor de a ne duce la alte etaje ale gândirii, de a vedea şi alte paliere, mai ample, ale realităţii, şi de a ne scoate din antropocentrismul nostru, a rămas neschimbată. Dacă semnalarea OZN-urilor a scăzut, în schimb "fotografiile din invizibil" s-au înmulţit extraordinar de mult! Astăzi, sunt câteva institute de cercetare care analizează aceste imagini în care apar fiinţe extraterestre, gru­puri de astfel de fiinţe şi chiar nave sau momente ale debarcării lor. Eu însumi am în arhivă sute de astfel de imagini, pe care le analizez. Astăzi, avem de-a face cu dematerializari ale navelor extraterestre, cu deplasări ale lor prin folosirea energiilor negative şi a tunelurilor topologice spaţiale şi prin multe alte metode. Prezenţa extraterestră este mai puternică decât înainte pe planeta noastră, însă sub o altă for­mă.