"OZN-ul era la distanță destul de mică de noi. Eu știu ce am văzut acolo! Eram copil pe atunci, aveam 14 ani și eram clasa a șaptea, dar știu foarte bine ce am văzut! Pe deasupra râului Șieu, zbura către noi un obiect oval, roșiatic, luminat din interior. Semăna cu o farfurie întoarsă sau cu un capac de oală, numai că era mult mai mare, de aproximativ doi-trei metri diametru. Poate era și mai mare, dar nu pot să zic exact, că era totuși la distanță. Noi eram un grup de vreo 15 copii și ne jucam la Cripta Grofului, aflată la marginea satului. Le-am spus atunci și celorlalți copii că se vede ceva venind pe deasupra râului și cu toții am privit acel obiect devenind foarte luminos și îndreptându-se brusc, cu viteză, către un deal de lângă sat, căruia noi îi spuneam Bobeică. Asta se întâmpla în toamna lui 1979. Nu știam noi pe atunci ce înseamnă OZN și ce sunt extratereștrii, pe vremea aceea nu aveam nici măcar televizor. Dar ni s-a părut ceva atât de ciudat, că am luat-o cu toții la fugă către Bobeică, unde părea că se oprise, ca să vedem ce este.", își amintește Flaviu Moldovan. Stăm în bucătărioara casei sale din Chiraleș și, în timp ce își ține copilul pe genunchi, rememorează acele momente petrecute în urmă cu mai bine de 30 de ani. Ceata de copii a fugit de la Cripta Grofului pe podul de peste râul Șieului și s-au îndreptat către dealul Bobeică. Tot traseul a durat cam 20 de minute, însă când au ajuns, câțiva oameni din sat, care veniseră și ei acolo, nu i-au lăsat să se apropie. La oarecare distanță, se vedeau nu una, ci două lumini roșii. Apoi, cele două obiecte au decolat și au zburat mai departe, către nord.
Domnul Daniel Lechințan, și el copil pe atunci, își amintește: "Când am ajuns la dâmba aceea mare, de-i ziceam noi Bobeică, oamenii din partea aia de sat erau deja ieșiți din case și nu ne-au lăsat să ne apropiem. Mulți dintre ei ieșiseră afară, pentru că o lumină puternică le luminase ferestrele. Nimeni nu știa exact ce e cu lumina de pe deal și era normal ca oamenii să fie temători. Numai că alți copii se jucau afară în acea parte de sat și văzuseră ce s-a întâmplat, până să venim noi de la Criptă".
Unul dintre copiii care au fost martori la acele evenimente este Horațiu Morar, astăzi profesor de matematică. El a reușit să ajungă mai aproape de locul unde aterizaseră luminile și își amintește: "Am văzut cum pe deal căzuse ceva ca o flacără. Dealul avea o pantă mai domoală, pe care se putea urca, și una foarte abruptă, spre apa care curgea către moară. Îmi amintesc mirarea mea de atunci, că niște lumini se plimbau pe partea abruptă. Mă întrebam cum poate cineva să meargă pe acolo? Era imposibil! Dar niște lumini se mișcau acolo și lângă ele era o altă lumină, mai puternică, de culoare roșie, oprită între niște pomi fructiferi. Nu am văzut foarte clar din cauza distanței, dar era clar că ceva se mișcă acolo".
Aceste întâmplări au avut loc în seara zilei de 15 noiembrie 1979. Ce văzuseră oare oamenii din Chiraleș? OZN-uri? Niște simple lumini inexplicabile? Întregul sat era speriat și uimit de ceea ce se întâmplase, mai ales pentru că nu exista o explicație logică. Însă evenimentele fuseseră prea evidente și cu prea mulți martori, ca lucrurile să rămână nelămurite. A doua zi, au fost anunțate autoritățile de la Bistrița. Cei de la conducerea județului nu au fost însă surprinși: începând cu anul 1968, pe tot cuprinsul județului Bistrița-Năsăud, fuseseră semnalate, în mod repetat, fenomene "ciudate", de la lumini mari, ce pluteau deasupra pădurilor (oamenii spunând că au văzut "doi sori"), la obiecte zburătoare neidentificate. Totuși, l-au trimis în Chiraleș pe Titus Zăgrean, un ziarist local de la săptămânalul Ecoul, ce investigase o bună parte din aceste fenomene stranii.
Urmele
Secretara se întoarce din camera arhivelor cu două tomuri mari, cartonate și prăfuite: pe unul scrie 1979 și pe celălalt 1980. Mă aflu în redacția ziarului Răsunetul, noul nume al vechiului ziar Ecoul, unde lucrase Titus Zăgrean, între timp decedat. Spre norocul meu, noua redacție a păstrat întreaga arhivă a vechiului ziar, așa că încerc să găsesc documentele evenimentului de la Chiraleș.
Răsfoiesc paginile îngălbenite ale ziarului și mă afund în atmosfera anilor comunismului care irumpe din pagini, creându-mi un sentiment neplăcut. Aproape fiecare număr de revistă este închinat conducătorului iubit, depășirilor de plan și eforturilor clasei muncitoare de a edifica viitorul de aur. Nu găsesc nimic despre fenomenul din Chiraleș. Îmi dau seama că nici nu ar fi avut cum să se publice în vremurile acelea o asemenea știre într-un ziar local. Și totuși, Zăgrean a făcut acea investigație. Domnul Traian Săsărman a fost mulți ani redactor șef al Ecoului și, mai apoi, după revoluție, al Răsunetului, și știe. Astăzi este la pensie, însă continuă să scrie ceea ce i se pare important în viața comunității bistrițene. Mă întâlnesc cu el la o cafea, și discutăm despre cazul Chiraleș. "Îmi amintesc de acel moment. A fost mare tevatură pe acest caz. Am fost și eu la Chiraleș, când Zăgrean a făcut investigația. Am fost acolo imediat după întâmplările acelea ciudate. Îmi amintesc de Bobeică, dealul unde se spune că au aterizat OZN-urile. Într-adevăr, pe partea abruptă a dealului, iarba era la pământ, ca suflată de un vânt puternic. În apropierea câtorva pomi fructiferi era o urmă circulară de aproximativ trei metri. În acel loc, iarba era arsă ca de o substanță chimică. Nu era arsă de foc, pur și simplu, era carbonizată. În trei locuri se vedeau trei adâncituri de câțiva centimetri, ca și cum acolo ar fi fost niște picioare de sprijin. Asta îmi amintesc. Și mai știu că Zăgrean, încă de atunci expert în astfel de fenomene, a adunat toți copiii care fuseseră martori și a luat declarații de la ei. I-a dus pe toți la școală, în jur de 20 de copii, și împreună cu profesorul Foșlui a luat declarații de la fiecare în parte despre ce au văzut. Zăgrean nu a făcut singur cercetarea, a avut cu el o echipă", îmi spune domnul Săsărman. Își mai amintește că ceva s-a publicat totuși despre acest caz, însă nu mai știe perioada exactă și nici dacă a fost în Ecoul. Dosarul, cu toate mărturiile oamenilor din sat și ale copiilor, inclusiv desene a ceea ce au văzut, au fost puse în trei dosare identice. În acele dosare erau și expertizele coechipierilor lui Zăgrean - profesorul de științe naturale, Alexandru Hodoroga, și fotograful Alexandru Măgherușan, posibil și rezultatele analizei probelor de sol, trimise la doctorul în chimie Adrian Pătruțiu de la Cluj. Unul dintre dosare a ajuns în redacția Ecoul, altul a mers la Securitate și al treilea, la prim-secretarul de atunci al județului. Niciunul dintre cele trei dosare nu mai există, sau, oricum, sunt fie pierdute, fie păstrate "bine". Dar, deși probele s-au pierdut, Titus Zăgrean a vorbit înainte de moartea sa despre ceea ce se afla în ele. Cea mai surprinzătoare este mărturia a cinci dintre copii, care spuneau că au văzut două ființe îmbrăcate în costume strălucitoare, coborând din obiectele zburătoare aterizate pe dealul Bobeică, de la marginea satului lor.
Dealul dispărut
Cândva, Chiraleș era un sat prosper, cu o populație amestecată, de români și sași. Oamenii o duceau foarte bine, aveau în sat și grădiniță, și școală, ba chiar și maternitate. Așezarea avea o viață tihnită, la adăpostul dealurilor ce îl înconjurau, pe malul râului Șieu. Apoi a venit revoluția din '89, și sașii au plecat în Germania. A fost începutul decăderii. Mă plimb pe strada principală și satul pare trecut printr-o catastrofă: grădinile sunt neîngrijite, acoperișurile prăbușite, iar tencuiala căzută scoate la vedere zidurile de piatră, jupuite de timp. Satul, cel puțin în partea sa cea mai veche, pare pustiit. Vechea biserică săsească stă să cadă. Are un aer straniu cu scânduri bătute în geamuri și cu vițe de iederă urcându-se cotropitor peste ea, prin crăpăturile mari ale zidurilor gri.
Flaviu Moldovan, cel care văzuse cel mai clar OZN-ul, mi-a dat o listă aproape completă a copiilor-martori de atunci. Îi caut prin sat, întrebând din poartă în poartă. Majoritatea sunt plecați în străinătate, în Germania, Italia sau Spania. Cei câțiva bătrâni care mai trăiesc își aduc aminte de evenimentele din 1979, dar nu mai știu amănunte: memoria lor este ca o piatră șlefuită de curgerea timpului. Anica Câmpan, a cărei casă era chiar sub dealul Bobeică, nu mai trăiește. Profesorul Foșlui, care a adunat atunci copiii la școală pentru declarații, este foarte bătrân și foarte bolnav, și locuiește la oraș, la fiica lui. Merg să văd Bobeica, locul unde poate au aterizat extratereștrii. Surpriză: nici dealul nu mai există. A dispărut cu totul! Un sătean care mă vede cum stau nedumerit la marginea locului plat, unde acum se află un gater, îmi explică: "Dealul a fost demolat de comuniști. După ce au făcut cercetările legate de luminile alea care au stat pe el, l-au mai lăsat un timp și apoi au băgat buldozerele. Un an întreg au lucrat aici patru buldozere, de-au făcut ca-n palmă, după cum vezi și dumneata...".
Merg la Cripta Grofului, pe malul celălalt al râului, acolo unde se jucau copiii când au văzut OZN-ul. Cripta este devastată. E stranie, totuși, atât cât a mai rămas din ea: săpată în coasta dealului, cu tuneluri ce aduc mai degrabă a vechi catacombe și un basorelief în dreptul mormântului, ce reprezintă probabil moartea șezând pe un tron, cu o coasă în mână. "Memento mori". Un avertisment: moartea domnește peste noi. Dar poate mai rea decât moartea este uitarea. Mormântul grofului este gol. Osemintele lui au dispărut în timp, s-a păstrat doar craniul, găsit de niște copii. A fost o perioadă material didactic la școala din sat, apoi s-a pierdut și acea ultimă rămășiță a grofului. Nici din castelul său, aflat deasupra, pe deal, nu a mai rămas absolut nimic. Totul a devenit o amintire. Țărână. Cripta are o a două ieșire. De aici se vede foarte bine locul în care era Bobeica, dar și râul pe deasupra căruia zbura acel obiect ciudat. Aici se jucau copiii care au văzut OZN-ul și lumina lui. Se vede și podul peste râu, unde se spune că erau alte două eleve, Daniela și Mariana Marțian. Ele mergeau de la școală acasă, în satul vecin, Chintelnic, când OZN-ul a trecut către Bobeică. Oamenii își amintesc mărturia lor: "Fetele din Chintelnic au zis că, atunci când au traversat podul nostru, au simțit o căldură puternică, ca și cum ar fi mers prin arșița lui august, măcar că noi eram în noiembrie. După ce au trecut de pod, cum a venit, așa a și plecat căldura aia. S-au mirat mult, au spus la școală și așa s-a aflat." Casa surorilor Marțian este în marginea satului Chintelnic, dincolo de ferma de gâște. Nu e nimeni acolo. O vecină mă lămurește. "Sunt plecate fie la Cluj, fie în Germania". Ce va mai rămâne oare din aceste locuri, până la următoarea aterizare a extratereștrilor?
Un caz special
În ciuda faptului că mulți dintre martori nu mai trăiesc sau sunt risipiți prin lume, fenomenul de la Chiraleș rămâne unul de excepție pentru cercetătorii contactelor extraterestre. Și asta se datorează nu doar numărului mare de martori - aproape 20 de copii, plus sătenii din apropierea dealului Bobeică, ci și duratei fenomenului. De la Cripta Grofului și până la Bobeică, așa cum își amintește Flaviu Moldovan, copiii au făcut 15-20 de minute pe drumul ocolit, ce duce la podul peste Șieu. Abia după ce au ajuns la Bobeică, luminile și-au luat zborul. În tot acest timp, diferiți martori au putut să vadă fenomenul îndeaproape. Această durată mare de timp pentru observație elimină eventuale confuzii de genul "trasor", "rachetă de semnalizare", "fulger circular" etc. Foarte interesantă rămâne și declarația de acum a lui Flaviu Moldovan, care spune că obiectul era luminat din interior și, practic, doar în momentul când se deplasa cu viteză devenea pe de-a-ntregul luminos, o lumină observată și de ceilalți săteni care au ieșit afară atunci când "ferestrele s-au luminat". Un mister rămâne legat de felul în care cele două "lumini" au aterizat. În primul rând, pare ciudat că deși copiii de la criptă au văzut un singur obiect, martorii din sat au văzut două lumini așezându-se pe Bobeică, în timp ce Titus Zăgrean povestea despre o singură urmă rămasă pe iarbă. Chiar dacă cea de-a două lumină nu a aterizat, propriu-zis, ci doar a așteptat-o pe cea dintâi, plutind deasupra solului, urmele picioarelor de susținere lăsate pe iarba arsă face că fenomenul Chiraleș să intre în categoria întâlnirilor de gradul doi cu ființe extraterestre. Însă unul dintre martorii cheie pare să fie Andrei Morar, copilul care le-a declarat investigatorilor de atunci că a văzut ființe mici, îmbrăcate în argintiu, coborând din cele două nave. Descoperirea unuia dintre cele trei dosare întocmite de ziaristul Titus Zăgrean, cuprinzând și acele declarații, ar putea să fie probe solide pentru încadrarea fenomenului Chiraleș la categoria întâlnirilor de gradul trei. Una dintre puținele de acest fel din România, și cu atât mai importantă cu cât probele sunt multiple și încă verificabile astăzi, la doar trei decenii de la înregistrarea lor.
În studiul acestui caz, o completare importantă a adus Călin N. Turcu, un cunoscut expert în problema OZN-urilor, care, din păcate, nu mai este nici el printre noi. A aflat despre apariția OZN-urilor la Chiraleș la aproximativ o lună după întâmplare. Chiar și așa, a plecat imediat în satul bistrițean pentru a face o nouă investigație, paralelă cu cea a lui Titus Zăgrean. Probele în teren erau în bună măsură compromise: urmele staționării navei nu se mai vedeau, conturul ei pe iarbă era imposibil de distins. Totuși, cu ajutorul profesorului Foșlui, a adunat din nou copiii-martori și le-a luat declarații. Din fericire, acestea s-au păstrat și au fost publicate în cartea Cazuri OZN în România. Concluzia la care ajunge C.N. Turcu, după o analiză tehnică a datelor, este că întâlnirea de la Chiraleș poate să fie considerată de gradul trei.
La plecare
Mă pregăteam să îmi închei periplul în satul Chiraleș. După câteva zile de mers pe ulițele satului și de discuții din poartă în poartă, oamenii începuseră să mă știe, să mă salute sau, cei mai tineri, să mă întrebe ironic dacă ce spun bătrânii că s-a întâmplat se adeverește. Chiar înainte de plecare, s-a apropiat de mine un bărbat bonom. S-a prezentat Radu Morar și, luându-mă de braț, mi-a spus: "Domnule, mă iertați... Am auzit ce căutați... Domnule dragă, acum lumea se miră de lucrurile astea, dar credeți-mă, a fost o perioadă de vreo zece ani, până prin 1980, când tot județul Bistrița-Năsăud era plin de astfel de întâmplări. Aproape că nu era sat unde cineva să nu fi văzut lumini umblătoare, stele ce se plimbau câte două, câte trei pe cer, sau așa, ca niște oameni de lumină. Că așa era pe-atunci, lucruri de-astea se arătau. S-au văzut și la Bistrița, și în pădurea Codrișor și la Budacul de Jos, dacă mă-nțelegeți... Eu eram șofer pe vremea aia și umblam mult și vorbeam cu mulți oameni, mulți - țărani simpli. Vedeau oamenii, își făceau cruce și mereau în treaba lor, mă-nțelegeți, unii nici nu se mai mirau. În perioada aia era ceva destul de obișnuit. De-aia, când s-a întâmplat la noi în sat, am ieșit și eu la poartă, că am văzut lumină mare pe Bobeică. Da' după aia m-am întors în casă. Lumea zicea că sunt extratereștri. Da' eu am zis: «Păi și ce-i cu asta? Sunt vecinii noștri de peste deal, mă-nțelegeți...»."
Complement de anchetă
FLORIN GHEORGHIȚĂ - specialist internațional în domeniul fenomenelor extraterestre: "Fenomenele de genul Chiraleș continuă, însă altfel"
- Cum se explică faptul că înainte de 1989, fenomenul OZN era foarte prezent în România, iar astăzi, practic, a dispărut?
- Aceeași întrebare și-au pus-o și cercetătorii din Germania și din SUA ai fenomenului OZN, care a dispărut nu doar la nivelul României. Concluzia la care s-a ajuns este că "fenomenul OZN" a fost doar o etapă a comunicării dintre ființele extraterestre și pământeni, o fază intermediară în reorientarea gândirii oamenilor. Astăzi, fenomene de genul Chiraleș continuă, însă altfel. Dacă până în anii '90, existau anumite materializări vizibile ale ființelor extraterestre, în prezent asistăm la o așa-numită trecere a lor în "invizibil". S-a modificat modul "prezenței", însă dorința lor de a ne duce la alte etaje ale gândirii, de a vedea și alte paliere, mai ample, ale realității, și de a ne scoate din antropocentrismul nostru, a rămas neschimbată. Dacă semnalarea OZN-urilor a scăzut, în schimb "fotografiile din invizibil" s-au înmulțit extraordinar de mult! Astăzi, sunt câteva institute de cercetare care analizează aceste imagini în care apar ființe extraterestre, grupuri de astfel de ființe și chiar nave sau momente ale debarcării lor. Eu însumi am în arhivă sute de astfel de imagini, pe care le analizez. Astăzi, avem de-a face cu dematerializari ale navelor extraterestre, cu deplasări ale lor prin folosirea energiilor negative și a tunelurilor topologice spațiale și prin multe alte metode. Prezența extraterestră este mai puternică decât înainte pe planeta noastră, însă sub o altă formă.