Faptul că oamenii care trăiesc în sudul Europei ating, uneori, vârste foarte înaintate se datorează - printre altele - uleiului de măsline, care, în zona respectivă, are un loc bine stabilit în programul alimentar.
În general, uleiul se compune mai cu seamă din grăsimi, care sunt principalul nostru furnizor de energie. În societatea actuală, grăsimile sunt, însă, în mare măsură, dezavuate, pentru că îngraşă şi pentru că provoacă afecţiuni cardiovasculare şi multe alte boli. Ele nu trebuie, însă, apreciate "la grămadă". Pe de-o parte, este vorba de cantitatea pe care o asimilăm, iar pe de altă parte, de diferenţa ce trebuie făcută între grăsimile vegetale şi cele animale. Grăsimile animale conţin acizi graşi saturaţi, nu prea sănătoşi, în vreme ce uleiurile din plante (grăsimile vegetale) conţin predominant acizi graşi nesaturaţi, extrem de necesari organismului nostru, pe care nu-i poate produce el însuşi. Alte substanţe componente sunt vitaminele, substanţele vegetale secundare şi hormonii vegetali. Componenţa substanţelor active variază, fireşte, în funcţie de tipul uleiului - de măsline, de rapiţă, de dovleac etc. Dar toate substanţele componente ale uleiurilor, la un loc, au efect antiinflamator, hipotensor şi protejează vasele de sânge.
Tratamente interne şi externe
Uleiurile din plante sunt inegalabile pentru menţinerea sănătăţii şi în profilaxia diverselor boli. Ameliorează irigarea sangvină, reduc valorile colesterolului dar şi tensiunea arterială. Atenţie, însă, la uleiurile pe care le consumaţi! Acestea trebuie să fie presate la rece şi să conţină substanţele active intacte. Uleiurile vegetale sunt indispensabile pentru alimentaţia de zi cu zi şi ar trebui să existe în orice cămară. Extern, uleiurile vegetale se folosesc, de asemenea, pentru tratarea a numeroase afecţiuni. Cu 2000 de ani în urmă, Plinius cel Bătrân recomanda vinul pentru utilizarea internă şi uleiurile pentru cea externă.
În afara masajelor curente, uleiul turnat pe frunte, sub formă de jet subţire, creează o relaxare profundă. În ayurveda, medicina tradiţională indiană, această metodă este practicată de sute de ani. Firul de ulei încălzit, turnat încet, detensionează zona capului şi a cefei şi elimină stresul şi nervozitatea.
EXTRACTE DE ULEI
Uleiurile sunt deosebit de eficiente pentru farmacia la domiciliu, atunci când este vorba de extracte, căci printr-un extract, substanţele active ale diferitelor plante medicinale pot ajunge în ulei, acţionând, astfel, în direcţia dorită. Ele pot fi procurate din comerţ sau preparate la domiciliu, din plante, flori şi fructe puse la macerat şi-apoi filtrate.
Concentrare rapidă
Puneţi pe palme câteva picături de ulei de lămâie, frecaţi puţin palmele, acoperiţi-vă apoi cu căuşul lor nasul şi gura şi inspiraţi adânc. Aroma de lămâie înviorează simţurile şi sporeşte puterea de concentrare.
DURERI MUSCULARE ŞI ARTICULARE
Uleiurile sunt deosebit de potrivite pentru masaj. Pătrund bine în piele, care devine suplă şi catifelată. În plus, uleiul serveşte ca "mijloc de transport" pentru componentele plantelor medicinale, care intră în piele şi acţionează corespunzător. Prin masare, se relaxează în special muşchii, ceea ce produce o senzaţie deosebit de plăcută în cazul contracturilor. Dacă uleiurile sunt folosite în caz de reumatism sau de entorse, se recomandă fricţionarea uşoară, nu masarea pielii.
Masaj cu ulei în caz de întinderi
Se amestecă 10 linguriţe de ulei de sânziene sau de rozmarin cu 100 ml ulei de floarea-soarelui. Înainte de masaj, se încălzesc uşor palmele, după care se picură puţin ulei pe pielea din zona de tratat şi se lasă uleiul să pătrundă, masând şi tapotând, astfel ca pielea să se încălzească bine. După masaje, se acoperă zona cu un fular, ca să rămână caldă, şi pentru ca astfel muşchii să nu se re-contracteze imediat.
COMBATEREA RĂCELILOR
Împotriva răcelii există o mulţime de remedii "de casă" eficiente. De pildă, pot fi foarte folositoare uleiul sub formă de balsam (un amestec de miere, ulei şi ou). Pentru stimularea unui somn bun şi odihnitor, se poate plasa în camera de dormit un vas cu puţină apă clocotită şi 10 picături de ulei de eucalipt. Aburii calzi sporesc umiditatea aerului, potolesc tusea şi calmează.
Răguşeală
Amestec de miere, ulei şi ou - este foarte eficient împotriva răguşelii. Se amestecă 2 linguri de miere lichidă, 2 linguri de ulei şi 1 gălbenuş, până ce se obţine o pastă omogenă, din care se ia câte o linguriţă de câteva ori pe zi. Este recomandabil ca preparatul să fie mereu proaspăt şi să se folosească neapărat ouă ecologice.
Balsam rapid anti-răceală
Preparaţi un "balsam" din ulei de floarea-soarelui, ulei de rapiţă, ulei de angelică, cimbru, anason, măghiran, mentă şi salvie, amestecând 40 ml din fiecare ulei cu 9 g de ceară de albine. Puneţi preparatul într-un borcan termorezistent şi încălziţi-l în baia de apă, până ce se topeşte mierea (maximum 70°), amestecând încontinuu. Turnaţi apoi conţinutul lichid în cutii de cremă şi acoperiţi-le cu un şervet. Cutiile se închid abia după ce s-a răcit balsamul. Acesta poate fi păstrat la întuneric şi răcoare circa un an.
Uleiul de ricin
Este cunoscut ca remediu verificat împotriva constipaţiei. Se găseşte la farmacie, dar trebuie dozat cu atenţie (eventual întrebat un medic). Uleiul extras din arborele de ricin poate fi utilizat şi extern, în cazul pielii iritate, al eczemelor şi al urciorului. În acest ultim caz, se tamponează zona respectivă, de câteva ori pe zi, cu ulei de ricin. Cel mai bine cu un beţişor cu vată. Iritaţia cedează foarte repede, dar urciorul în sine trebuie tratat câteva zile, înainte să dispară.
Întrebuinţarea uleiurilor comestibile
* Ulei de floarea-soarelui: este un ulei uşor, recomandat pentru masajul tuturor tipurilor de piele.
* Ulei de rapiţă - se recomandă pentru masaj, în cazul pielii mixte şi grase.
* Ulei de migdale - plăcut la gust şi miros, pătrunde uşor în piele. Se recomandă în cazul epidermei sensibile.
* Ulei de măsline - bun ca ulei de masaj şi ca bază de preparate cosmetice, pentru toate tipurile de piele.
* Ulei de dovleac - ideal pentru masajul pielii uscate, al zonelor cornoase de pe coate şi călcâie.