"Oricât e pâinea de rea, tot mai bine-n ţara ta"
Numai sătenii din Cerghizel ştiu că bărbatul care iese în zori pe poarta fermei sale, călare pe un bidiviu frumos, a muncit peste zece ani în America. Numai el, călăreţul, ştie prin câte întâmplări a trecut şi ce griji şi-a făcut acolo, printre străinii aceia din New Jersey, ca să strângă banii necesari chivernisirii sale aici, acasă, în acest sătuc mureşean, atât de mic, încât nici măcar nu are uliţe. Copitele stârnesc praful drumeagului, o grămadă de ierburi uscate fumegă în şanţ. Ionel Chirilă ajunge la cireada risipită pe deal, descalecă, văcuţele întorc capul spre el. Boturile umede aburesc în aerul dimineţii. Mâna lui va poposi pe fiecare grumaz, gest de stăpân iubitor.
Rute americaneIonel a traversat Oceanul Atlantic pentru prima oară în vara anului 2002, când era student la Oradea, şi s-a înscris în programul "Work and travel", pe româneşte "Călătoreşte şi lucrează". Într-o dimineaţă, la mii de kilometri distanţă de satul lui, în ţara tuturor posibilităţilor, iată-l în biroul de angajări al unei firme care administra un imens parc de distracţii. "A fost prima mea slujbă în anul acela. Parcul de distracţii era în California, într-un orăşel numit Santa Clarita. M-au angajat vânzător într-un magazin de suveniruri. Câştigam bani puţini, abia reuşeam să-mi acopăr cheltuielile. Aveam, desigur, ceva bani la mine, fiindcă tata vânduse doi tauri ca să pot să-mi cumpăr bilete de avion şi să am din ce trăi un timp, dar eram nevoit, totuşi, să găsesc o slujbă plătită mai bine. M-am dus pe un şantier, la firma de construcţii a unui român. Acolo am muncit până în toamnă, când m-am întors să-mi continuu studiile la facultate". Gustase, aşadar, un pic din farmecul vieţii americane, unde poţi să-ţi schimbi slujba de pe o zi pe alta şi să câştigi mai bine, numai bun de muncă să fii. Aşa că, în anul următor, Ionel a urcat din nou în avion şi s-a dus la New York, faimosul oraş american. Tânărul român era chitit să câştige bani pe care să-i cheltuiască apoi pentru ferma familiei sale din Cerghizel. Părinţii lui, Ion şi Otilia Chirilă, amândoi din vechi familii de mureşeni gospodari, lucraseră înainte pe o platformă industrială din apropierea oraşului Târgu Mureş, dar reveniseră în satul de baştină să se dedice agriculturii, după destrămarea CAP-ului şi retrocedarea terenurilor către foştii proprietari.
Valetul din Cape MayDe la New York, românul nostru s-a dus la Chicago, unde a obţinut mai uşor din partea autorităţilor permisiunea de a lucra în Statele Unite. A făcut şcoala de şoferi, iar cu carnetul în buzunar, se simţea mai în siguranţă. S-a întors la New York, dar nu şi-a găsit de lucru, aşa că a pornit spre sud, spre tărâmuri mai însorite. A nimerit într-o staţiune turistică de pe malul Oceanului Atlantic, numită Cape May, din statul New Jersey. Orăşelul a fost întemeiat în secolul al XIX-lea şi, în ciuda opiniei multora că americanii şi-au distrus tradiţia, aici rezistă încă vile din lemn construite acum o sută de ani: "Da, sunt încă în picioare. Vezi case de la 1860, foarte bine îngrijite". Bucătar de linie la un restaurant fast food a fost prima lui slujbă în staţiunea aceea frecventată de turişti bogaţi. Câştiga însă atât de puţin, încât după trei săptămâni a rămas în buzunar cu numai un dolar şi 25 de cenţi. Viaţă pe muchie de cuţit! Dar nu s-a dat bătut. A întrebat în stânga şi în dreapta şi, iată-l în curând angajat la un hotel de unde nu va mai pleca decât după mulţi ani, când se va decide să se întoarcă în ţară. A fost mai întâi om bun la toate, apoi valet, parcagiu, şef de parcare, şofer al patronului, consilier agricol, manager. "Începusem să câştig bani, să fac economii. Când strângeam o sumă importantă, o trimiteam acasă tatalui meu, pentru ferma noastră de familie. Eu nu am uitat un minut scopul pentru care am trecut oceanul", îşi aminteşte Ionel. "Viitorul meu era acasă, în sat".
Chimirul plin cu dolariÎnceput de secol XX în Transilvania, pe atunci o provincie a Imperiului Austro-Ungar. Vestea că peste ocean, în America, sunt locuri de muncă bine plătite s-a răspândit şi în satele ardeleneşti şi a aţâţat minţile flăcăilor. Unii n-au mai stat pe gânduri şi au pornit la drum, înghesuindu-se pe vapoare, plini de speranţe, dar şi de temeri. Auziseră atâtea despre viaţa clocotitoare şi plină de riscuri din ţara yankeilor! Ţăranii s-au dus să lucreze în marile ferme, să păzească turme de mii de oi în locuri sălbatice unde se apărau de şerpi cu puşca. Multe familii de ardeleni s-au pricopsit atunci cu porecla "ai lui Americanu". Unul dintre tinerii care şi-au umplut desaga cu merinde şi au plecat peste ocean a fost Dumitru Rus, un străbunic al lui Ionel. Nici măcar nu făcuse armata. A trebuit să vină să servească sub steagul imperial, apoi s-a întors în patria democraţiei, ca să adune bani. Avea un singur gând: să cumpere pământ în satul său, pământ pe care românii nu-l mai aveau de secole. În Transilvania nu putea câştiga atâta bănet, ca să ajungă şi el proprietar agricol, aşa că numai în America, unde curgeau dolarii, era cheia planului său. Se spune că destinul îi ajută pe cei îndrăzneţi. Privesc fotografia unui bărbat îmbrăcat într-un costum sobru, cu cravată. Ţine palma mâinii drepte aşezate pe o masă din lemn cu picioare sculptate, acoperită cu o ţesătură fină şi împodobită cu o vază plină cu flori. Chipul bărbatului exprimă hotărâre şi tenacitate. Planul i-a reuşit. A ajuns proprietar de pământ în satul lui. Peste câţiva ani, vor veni comuniştii şi îi vor confisca tot!
Pâinea bună
Ionel a retrăit cumva povestea străbunicului din partea mamei. Diferenţa este că din America a venit acasă cu viitoarea soţie, Ana Maria, tot româncă, din judeţul Sălaj. S-au cunoscut în Cape May, iar acum doi ani au făcut nunta, unde au participat şi patronii hotelului din staţiunea turistică americană. "Le spusesem că muncesc la hotel ca să trimit banii acasă, şi apreciau asta", mă lămureşte Ionel Chirilă. Părinţii lui s-au luptat prin tribunale să recupereze pământul bunicilor şi, în mare parte, au reuşit să readucă în proprietatea familiei ogoarele de altădată. Ba, încă, au mai şi cumpărat teren, cu banii câştigaţi de fiul lor în America. Au cumpărat pământ, tractoare, combine, cai, vite, au construit grajduri, o sală cu aparate de muls, cu tancuri de răcire a laptelui. Ferma lor e una dintre cele mai renumite din împrejurimi. Ovidiu, celălalt fiu, se ocupă de cultivarea ogoarelor. Ionel are grijă de văcuţe. Sunt aproape o sută, din rasa Bălţata Românească. Sare din nou pe cal. Urcă agale spre culmea dealului, de unde se deschide o privelişte largă spre Mureş, dar şi spre Târnave. Libertatea asta de a umbla pe dealuri i-a lipsit în America. Povestea lui nu e nici pe departe una senzaţională, aşa cum îi place de obicei unui public plictisit. Nu mai încape senzaţionalul, acolo unde e muncă, seriozitate şi tenacitate. Unii spun că, oricât ar fi pâinea de rea, tot mai bine e în ţara ta. Ionel şi Ana Maria Chirilă s-au întors în ţară să mănânce o pâine bună, câştigată din munca lor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
