Numai sătenii din Cerghizel știu că bărbatul care iese în zori pe poarta fermei sale, călare pe un bidiviu frumos, a muncit peste zece ani în America. Numai el, călărețul, știe prin câte întâmplări a trecut și ce griji și-a făcut acolo, printre străinii aceia din New Jersey, ca să strângă banii necesari chivernisirii sale aici, acasă, în acest sătuc mureșean, atât de mic, încât nici măcar nu are ulițe. Copitele stârnesc praful drumeagului, o grămadă de ierburi uscate fumegă în șanț. Ionel Chirilă ajunge la cireada risipită pe deal, descalecă, văcuțele întorc capul spre el. Boturile umede aburesc în aerul dimineții. Mâna lui va poposi pe fiecare grumaz, gest de stăpân iubitor.
Rute americane
Ionel a traversat Oceanul Atlantic pentru prima oară în vara anului 2002, când era student la Oradea, și s-a înscris în programul "Work and travel", pe românește "Călătorește și lucrează". Într-o dimineață, la mii de kilometri distanță de satul lui, în țara tuturor posibilităților, iată-l în biroul de angajări al unei firme care administra un imens parc de distracții. "A fost prima mea slujbă în anul acela. Parcul de distracții era în California, într-un orășel numit Santa Clarita. M-au angajat vânzător într-un magazin de suveniruri. Câștigam bani puțini, abia reușeam să-mi acopăr cheltuielile. Aveam, desigur, ceva bani la mine, fiindcă tata vânduse doi tauri ca să pot să-mi cumpăr bilete de avion și să am din ce trăi un timp, dar eram nevoit, totuși, să găsesc o slujbă plătită mai bine. M-am dus pe un șantier, la firma de construcții a unui român. Acolo am muncit până în toamnă, când m-am întors să-mi continuu studiile la facultate". Gustase, așadar, un pic din farmecul vieții americane, unde poți să-ți schimbi slujba de pe o zi pe alta și să câștigi mai bine, numai bun de muncă să fii. Așa că, în anul următor, Ionel a urcat din nou în avion și s-a dus la New York, faimosul oraș american. Tânărul român era chitit să câștige bani pe care să-i cheltuiască apoi pentru ferma familiei sale din Cerghizel. Părinții lui, Ion și Otilia Chirilă, amândoi din vechi familii de mureșeni gospodari, lucraseră înainte pe o platformă industrială din apropierea orașului Târgu Mureș, dar reveniseră în satul de baștină să se dedice agriculturii, după destrămarea CAP-ului și retrocedarea terenurilor către foștii proprietari.
Valetul din Cape May
De la New York, românul nostru s-a dus la Chicago, unde a obținut mai ușor din partea autorităților permisiunea de a lucra în Statele Unite. A făcut școala de șoferi, iar cu carnetul în buzunar, se simțea mai în siguranță. S-a întors la New York, dar nu și-a găsit de lucru, așa că a pornit spre sud, spre tărâmuri mai însorite. A nimerit într-o stațiune turistică de pe malul Oceanului Atlantic, numită Cape May, din statul New Jersey. Orășelul a fost întemeiat în secolul al XIX-lea și, în ciuda opiniei multora că americanii și-au distrus tradiția, aici rezistă încă vile din lemn construite acum o sută de ani: "Da, sunt încă în picioare. Vezi case de la 1860, foarte bine îngrijite". Bucătar de linie la un restaurant fast food a fost prima lui slujbă în stațiunea aceea frecventată de turiști bogați. Câștiga însă atât de puțin, încât după trei săptămâni a rămas în buzunar cu numai un dolar și 25 de cenți. Viață pe muchie de cuțit! Dar nu s-a dat bătut. A întrebat în stânga și în dreapta și, iată-l în curând angajat la un hotel de unde nu va mai pleca decât după mulți ani, când se va decide să se întoarcă în țară. A fost mai întâi om bun la toate, apoi valet, parcagiu, șef de parcare, șofer al patronului, consilier agricol, manager. "Începusem să câștig bani, să fac economii. Când strângeam o sumă importantă, o trimiteam acasă tatalui meu, pentru ferma noastră de familie. Eu nu am uitat un minut scopul pentru care am trecut oceanul", își amintește Ionel. "Viitorul meu era acasă, în sat".
Chimirul plin cu dolari
Început de secol XX în Transilvania, pe atunci o provincie a Imperiului Austro-Ungar. Vestea că peste ocean, în America, sunt locuri de muncă bine plătite s-a răspândit și în satele ardelenești și a ațâțat mințile flăcăilor. Unii n-au mai stat pe gânduri și au pornit la drum, înghesuindu-se pe vapoare, plini de speranțe, dar și de temeri. Auziseră atâtea despre viața clocotitoare și plină de riscuri din țara yankeilor! Țăranii s-au dus să lucreze în marile ferme, să păzească turme de mii de oi în locuri sălbatice unde se apărau de șerpi cu pușca. Multe familii de ardeleni s-au pricopsit atunci cu porecla "ai lui Americanu". Unul dintre tinerii care și-au umplut desaga cu merinde și au plecat peste ocean a fost Dumitru Rus, un străbunic al lui Ionel. Nici măcar nu făcuse armata. A trebuit să vină să servească sub steagul imperial, apoi s-a întors în patria democrației, ca să adune bani. Avea un singur gând: să cumpere pământ în satul său, pământ pe care românii nu-l mai aveau de secole. În Transilvania nu putea câștiga atâta bănet, ca să ajungă și el proprietar agricol, așa că numai în America, unde curgeau dolarii, era cheia planului său. Se spune că destinul îi ajută pe cei îndrăzneți. Privesc fotografia unui bărbat îmbrăcat într-un costum sobru, cu cravată. Ține palma mâinii drepte așezate pe o masă din lemn cu picioare sculptate, acoperită cu o țesătură fină și împodobită cu o vază plină cu flori. Chipul bărbatului exprimă hotărâre și tenacitate. Planul i-a reușit. A ajuns proprietar de pământ în satul lui. Peste câțiva ani, vor veni comuniștii și îi vor confisca tot!
Pâinea bună
Ionel a retrăit cumva povestea străbunicului din partea mamei. Diferența este că din America a venit acasă cu viitoarea soție, Ana Maria, tot româncă, din județul Sălaj. S-au cunoscut în Cape May, iar acum doi ani au făcut nunta, unde au participat și patronii hotelului din stațiunea turistică americană. "Le spusesem că muncesc la hotel ca să trimit banii acasă, și apreciau asta", mă lămurește Ionel Chirilă. Părinții lui s-au luptat prin tribunale să recupereze pământul bunicilor și, în mare parte, au reușit să readucă în proprietatea familiei ogoarele de altădată. Ba, încă, au mai și cumpărat teren, cu banii câștigați de fiul lor în America. Au cumpărat pământ, tractoare, combine, cai, vite, au construit grajduri, o sală cu aparate de muls, cu tancuri de răcire a laptelui. Ferma lor e una dintre cele mai renumite din împrejurimi. Ovidiu, celălalt fiu, se ocupă de cultivarea ogoarelor. Ionel are grijă de văcuțe. Sunt aproape o sută, din rasa Bălțata Românească. Sare din nou pe cal. Urcă agale spre culmea dealului, de unde se deschide o priveliște largă spre Mureș, dar și spre Târnave. Libertatea asta de a umbla pe dealuri i-a lipsit în America. Povestea lui nu e nici pe departe una senzațională, așa cum îi place de obicei unui public plictisit. Nu mai încape senzaționalul, acolo unde e muncă, seriozitate și tenacitate. Unii spun că, oricât ar fi pâinea de rea, tot mai bine e în țara ta. Ionel și Ana Maria Chirilă s-au întors în țară să mănânce o pâine bună, câștigată din munca lor.