Nu vine? Ni s-au lungit urechile de când aşteptăm un fulg, un pic de ninsoare, miros de omăt, ceva... Dar deşi semnele iernii întârzie, vremea rece s-a instalat deja, şi avem din belşug vânt, ceaţă şi umezeală. Destule ameninţări pentru ca pielea obrazului să aibă de suferit, chiar şi fără priveliştile îngropate în zăpadă (veni-vor, oare, cândva?). În spaţiul care urmează, ne facem ecoul specialiştilor în cosmetică, pe care frumuseţea femeilor nu îi lasă indiferenţi. Iată câteva sfaturi simple menite să ne apere obrazul de vremea rece şi umedă a acestui mohorât început de iarnă.
* Când faceţi duş, evitaţi apa prea caldă şi săpunul, care curăţă prea puternic şi „ucid" lipidele din piele, făcând-o şi mai uscată. Preferaţi apa uşor călduţă şi alegeţi săpun cu glicerină vegetală, sau cu extract de ovăz şi pH neutru.
* După baie, nu frecaţi pielea cu prosopul, ci tamponaţi-o uşor. Când corpul este încă umed, aplicaţi o emulsie corporală, sau puţin ulei de migdale sau de măsline, pentru a reface stratul protector al pielii.
* Acum este momentul să sprijiniţi frumuseţea şi din interior: urmaţi o cură intensivă de vitaminizare, cu sucuri de fructe şi legume, drojdie de bere, ulei şi ceai de cătină, lăptişor de matcă, miere amestecată cu polen şi propolis. Să nu lipsească nici vitamina A, cea mai puternică armă împotriva pielii uscate. O putem lua sub formă de gelule, de la farmacie, sau din surse naturale: fructe şi legume de culoare portocalie - morcovi, ardei, caise, roşii; legume cu frunze verzi, ficat, ouă, unt, lactate nedegresate.
* Pentru hidratarea intensă a pielii puteţi utiliza comprese cu infuzie de măceşe, cătină, nalbă şi cimbru. (Peste 2 linguri de plantă uscată şi mărunţită se toarnă o cană de apă clocotită, se acoperă, se lasă o jumătate de oră, apoi se strecoară.) Se înmoaie comprese din tifon în infuzia călduţă, se storc şi se aplică pe frunte, obraji, nas, gât şi decolteu. Le lăsaţi 15 minute, apoi aplicaţi crema obişnuită. Au efect mai ales în cazul tenului veştejit, îmbătrânit.
* Protejaţi-vă tenul cu cremă nutritivă de zi cu multivitamine. Tenul sensibil şi cel uscat au nevoie de o cremă semigrasă. Pentru a vă proteja buzele, ungeţi-le de mai multe ori pe zi cu un strat subţire de unt, smântână sau miere.
* Împotriva uscării pielii, a congestiei şi înroşirii cauzate de frig, de mare eficienţă sunt compresele aplicate pe ochi, cu infuzie de tei, apă minerală sau apă de tărâţe (o lingură de tărâţe se lasă într-un pahar cu apă o noapte, apoi se strecoară).
* Şi mâinile au nevoie de protecţie. Ungeţi-le cu glicerină şi aplicaţi periodic măşti nutritive şi regenerante, cu ulei de măsline sau ulei de parafină. În cazul în care pielea este crăpată, spălaţi-vă mâinile cu apă caldă, fără săpun, şi aplicaţi o cremă de mâini care să conţină alantoină, care are acţiune cicatrizantă.