MIRCEA COȘEA, Profesor universitar de Economie
"Suntem o țară care trăiește pe credit"
2017 este un an pierdut pentru România, nu atât prin ce s-a făcut, cât prin ce nu s-a întâmplat. Trebuia să înceapă schimbarea modelului de creștere economică. În lume, modelul economic neoliberal este regândit pe baza a două mari criterii: înlocuirea rolului statului național în relațiile economice internaționale, cu rolul companiilor multinaționale și modificarea diviziunii internaționale a muncii, în concordanță cu revoluția industrială de tip 4.0 (informatizare, robotizare). Fără o rapidă racordare la acest proces, România va rămâne la periferia dezvoltării pieții mondiale. Noi avem deocamdată o industrie de tip manufacturier: producem ce ne dau alții să lucrăm, care cercetează, imaginează, creează și vând pe piața internațională. Situația noastră este și mai precară, pentru că exportăm producțiile industriale în principal în două, trei țări din nucleul dur al Uniunii Europene, deci, depindem în cea mai mare măsură de ele. Dacă piețele acestor țări suferă schimbări majore, ne pot provoca nouă o catastrofă din punct de vedere al exporturilor. În altă ordine de idei, în 2017 am înregistrat cea mai mare creștere economică din UE și din istoria noastră post-decembristă. O creștere pe consum - stimulat, la rândul lui, de majorarea salariilor bugetarilor și a pensiilor și de reducerea TVA la anumite produse. Un consum care nu face bani, ci învârte bani, deci dăunător pe termen lung. Banii pleacă din România, pentru că peste 70% din produse sunt de import, iar din aceste 70 de procente, 78% sunt bunuri alimentare. Suntem o țară care trăiește pe credit. Deoarece avem și o creștere foarte mare și a deficitului balanței comerciale - adică exportăm mult mai puțin decât importăm. Și importăm tehnologie cu care să ne modernizăm și dezvoltăm. De asemenea, inflația a crescut și ea semnificativ și va mai crește, în opinia mea, în 2018, până la 5%. Însă, aceste efecte vin din guvernarea din 2016. Guvernarea din 2017 va influența economia abia anul viitor. Impactul unor măsuri importante, cum sunt cele privind introducerea Split TVA și trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, este încă necunoscut și de el vor depinde altele. Cert este că aceste două măsuri singure cresc cheltuielile de logistică ale angajatorilor și se vor vedea în costurile produselor și serviciilor.
Guvernul a prevăzut o reducere a cheltuielilor cu personalul birocratic, ceea ce era necesar. În plus, pentru prima dată în ultimii ani, proiectul de buget național conține și sume pentru investiții. Pe de altă parte, capitalul străin este în expectativă, din mai multe motive, care țin de evenimente internaționale, dar și de politica locală. Or, fără o infuzie masivă de capital din afară, ne va fi foarte greu.
Așadar, indiferent de efectele guvernării din 2017, e obligatoriu ca economia să devină prioritară și tratată cu maximă seriozitate în 2018. Dacă ratăm și 2018 în privința restructurării economice, intrăm într-o perioadă extrem de complicată pentru următorii cinci sau zece ani. Mai ales că, începând cu 2019, urmează un ciclu electoral cu mai multe etape: alegeri prezidențiale, europarlamentare, locale și legislative - care blochează economia.
LIVIU AVRAM, redactor-șef adjunct la "Adevărul"
"Prin noile legi ale Justiției, România riscă să devină raiul infractorilor"
2017 a fost cel mai sinistru an pentru Justiție din întreaga perioadă post-revoluționară. A început cu o mișcare brutală, nocturnă, materializată prin Ordonanța 13, și se încheie cu un atac masiv, purtat pe toate fronturile: legile Justiției și legislația penală. Agresorii au fost și sunt cei care ne conduc: Guvernul și Parlamentul.
După ce între 31 ianuarie și 1 februarie a.c., la ceas de noapte, Guvernul a adoptat Ordonanța 13, cu modificări ale legislației penale care, printre altele, dezincriminau total sau parțial infracțiuni precum abuzul și neglijența în serviciu, am asistat la cele mai mari proteste de stradă din România de la Revoluție încoace. Guvernul a fost nevoit să retragă Ordonanța, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, a demisionat. Au urmat luni tensionate, în care nimeni nu-și făcea iluzii că Puterea va renunța la planurile sale, dar toți așteptau să vadă cum le va pune în practică. Noul ministru al Justiției, Tudorel Toader, s-a angajat să elaboreze o legislație conformă cu standardele europene, iar în 23 august i-a detaliat principiile. Confruntat cu critici acerbe și cu avize negative de la Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Toader a abandonat proiectele de lege pe care le elaborase și le-a trimis direct la Parlament, fără să le mai treacă prin Guvern. Între timp, sub pretextul implementării unor directive europene și al punerii în acord cu decizii ale Curții Constituționale a României, Parlamentul a înființat o comisie specială comună, de modificare a legilor Justiției și a legislației penale. Într-un gest de maximă sfidare publică, în fruntea acestei comisii a fost numit deputatul PSD Florin Iordache, autorul Ordonanței 13.
A urmat un simulacru de dezbatere publică în comisie, unde argumentele raționale au fost înfrânte prin votul majorității. Cele trei legi ale Justiției, deși extrem de complexe, au fost trimise în Parlament, unde au fost votate într-o cadență fulgerătoare, în care deputații nici măcar nu au apucat să afle ce anume votează. Rezultatul: independența operațională a procurorilor a fost abrogată, iar aceștia au fost puși sub autoritatea totală a șefilor ierarhici și a ministrului Justiției. Renaște astfel atmosfera de intimidare a sistemului care era regula până prin anii 2004-2005. Dacă e să comparăm ce se întâmplă cu o coridă, putem spune că majoritatea parlamentară e toreadorul, iar taurul este sistemul de Justiție. Modificările la Legile Justiției au fost săgețile pe care toreadorul le-a înfipt în greabănul taurului, ca să-l sleiască de puteri. Lovitura finală o dă atunci când înfige spada, printre omoplați, direct în inimă.
La ora la care vorbim, Comisia Iordache a primit din partea PSD-ALDE peste 50 de pagini de amendamente la Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Absolut toate sunt în favoarea infractorilor și niciunul în favoarea victimelor. Dacă vor fi adoptate, fie și doar o parte dintre ele, România va deveni un veritabil rai al infractorilor. Toreadorul a ridicat, așadar, spada.
TEODOR BACONSCHI, Diplomat, fost ministru de Externe
"Suntem obligați la un balet diplomatic complicat între UE și SUA"
România nu e singură, ci parte a UE și NATO, așa încât se găsește antrenată - chiar și când elita internă are impresia că nu - în dinamica globală a lumii libere. UE (afectată de Brexit) și aflată în dezbateri interne care să-i articuleze viitorul, a slăbit, după criza din 2008/2009, forța politică a instrumentelor sale externe (printre care, Parteneriatul Estic, în care țara noastră s-a implicat cât a putut). Dacă europenii își văd de treburile curente, ascultând îndemnul președintelui Macron de a reinventa "eroismul democratic", adevăratul eveniment cu impact global al anului care se încheie trebuie căutat peste Atlantic, unde - de la 20 ianuarie 2017 - s-a instalat, la Casa Albă, un președinte nou și cel puțin atipic: Donald Trump.
Să vedem de ce victoria republicanilor - reprezentați de un outsider - are impact asupra lumii, deci și asupra noastră. În primul rând, pentru că statul român socializa diplomatic, de opt ani, cu o administrație democrată și are acum interesul de a-și țese relații cu o administrație republicană subminată intern de războiul (radicalizat în media) dintre "progresiștii" (neconsolați) și "conservatorii" care își montează încă "tabăra". Vizita la Washington a președintelui Iohannis a pecetluit oficial acest nou capitol: să vedem ce urmează... Apoi, pentru că Donald Trump are un program paradoxal, mai coerent decât spun adversarii săi: el se simte încărcat cu legitimitatea votului celor care l-au adus la Casa Albă: americanii din clasa de mijloc erodată de utopiile globaliste ale elitei liberale. Lor le datorează așadar o politică protecționistă în materie de economie și comerț și noul președinte n-a stat, pe acest plan, cu brațele încrucișate. În fine, pentru că Trump, rănit și consumat de guerilla mediatică din SUA, va avea cu siguranță ambiția de a reclădi forța țării sale la nivel global. Nu spun că "are nevoie de un război" (desigur limitat, local), ci doar că președintele va dori să depășească pacifismul vag al predecesorului democrat: va lua decizii cu impact mult mai vizibil... Deocamdată, a menținut sancțiunile asupra Rusiei, a pus la punct Coreea de Nord, a reintrodus Iranul pe lista statelor-problemă, a gonit ISIS din Siria/Irak și a revenit la o relație excelentă cu Israelul. Trump nu e foarte iubit (cel puțin până acum) de liderii UE, iar Brexit va avea oricum, printre alte efecte, o anumită slăbire a legăturii transatlantice. În acest context, România - a cărei siguranță militară e garantată exclusiv (și suficient) de NATO, va trebui să facă un balet diplomatic destul de complicat, evitând pozițiile unilaterale sau exclusive. Ne aflăm - se tot repetă, de parcă de fapt n-am priceput asta - pe acest flanc estic al Alianței, o zonă obiectiv fragilă! De aceea, dincolo de tribulațiile politicianismului autohton, sper ca decidenții români să-și amintească mereu că fără Deveselu și Kogălniceanu, fără 2% din PIB la Armată și fără achiziițile de modernizare (deja deblocate), suntem prea expuși la riscuri pe care nu le putem gestiona...