Regele şi România eternă

La 25 octombrie 2011, regele Mihai, astăzi plecat în eternitate, s-a adresat Parlamentului României, după 60 de ani de absenţă din viaţa ţării.

Cu această ocazie, par­ti­dele au înţeles cum se vorbeşte în Adunarea Naţională, atunci când ai ceva istoric de comunicat. Pornind de la valorile fundamentale de la care un neam nu ar trebui să abdice (libertatea, identitatea, dem­nitatea), Majestatea sa a avertizat na­ţiu­nea că nu putem avea viitor fără a respecta tre­cutul. Sunt cunoscute celelalte aprecieri pe care, fo­lo­sind o limbă clară, cu fraze scurte, cu multă limpezime, amintind de cuvântările regale de altă­dată, le-a înfăţişat. Impresionaţi până în adâncul su­fle­tului, par­lamentarii de toate culorile au vărsat o la­crimă. Nu le mai vorbise nimeni, vreodată, atât de legi­tim, atât de con­vin­gător. Punctul central l-a reprezentat Co­roana Regală. Aceea pe care Ion Iliescu, negru de ignoranţă, a eliminat-o de pe Stema Ţării. "Coroana regală nu este un simbol al trecutului", a spus Regele, "ci o reprezentare unică a in­dependenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat Ro­mâ­nia prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi mo­destie". Cuvinte grele, cântărind secole de vitejie, de sa­crificii şi de lupte eroice. Cuvinte care valorează cât o car­te de istorie. Auzindu-le, fariseii de serviciu au coborât frun­tea. Liniştea regală a măreţului vorbitor i-a adâncit în ruşinea lor fără margini. Personaje sinistre, care fac evenimentele dramatice de astăzi, trans­formând România într-o ţiganiadă, cum ar fi cunoscuţii Liviu Dragnea, Po­pescu Tăriceanu, Codrin Ştefănescu, Tudorel Toader, Flo­rin Iordache, Şerban Nicolae şi mulţi alţii asemenea lor, erau de faţă. Deşi nu ştiau că le va veni rândul să arate, în 2017, cât sunt de străini de inima românului cinstit, încălcând, pentru salvarea pielii, valori universale ale demnităţii naţionale, ei bine, au ascultat şi ei cuvintele regale, rumegând probabil înţelesul lor ne­ier­tător: "De­mocraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească... Po­li­tica poate aduce pre­judicii cetăţea­nu­lui, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul pri­mordial al instituţiilor Statului". Adevărul Regelui este adevărul care ne lipseşte aşa de mult. Este adevărul de care nu se pot ascunde slujbaşii mincinoşi ai politicii. "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinis­mul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idea­lurile ma­rilor oameni ai istoriei noastre, servite res­pon­sabil şi ge­neros". Unul dintre ei a fost chiar Regele, care, din ne­fe­ricire, ne-a părăsit. Înţelepciunea sa, atunci când a refuzat să-i întindă mâna lui Ion Iliescu, rămâne în eternitate: "Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile prin­cipale ale vieţii publice. Democraţia trebuie să îm­bogăţească ar­ta cârmuirii, nu să o sărăcească. România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi". Domnul fie cu Voi, Majestate!