Speriată, şi având colecţia revistei "Formula AS", am început să o răsfoiesc, poate, poate găsesc şi eu ceva pentru afecţiunea mea. Minunea n-a întârziat. Cineva scria că avusese creatinina 7 mg şi după doar 3 luni de tratament naturist, recomandat de un specialist în fitoterapie, i-a scăzut la 2 mg. Am sunat şi, după o consultaţie amănunţită, pe baza analizelor pe care le aveam făcute, mi s-a recomandat un tratament care a ajutat ca rinichii mei să înceapă din nou să lucreze şi să filtreze mai bine. După o lună, la repetarea analizelor, medicul meu nefrolog, doamna dr. Crăciun, a zis că nu se poate să fie adevărat, să mai repet o dată analizele. Le-am repetat şi au ieşit la fel, foarte bune. Apoi am fost chemată la două săptămâni, ca să vadă ce se întâmplă. D-na doctor nu avusese vreun caz în care să trebuiască să înceapă dializa şi, brusc, să scadă creatinina. Ori, creatinina mea era în scădere. Doresc în primul rând să vă mulţumesc dumneavoastră, revistei "Formula AS", pentru aceste recomandări minunate, care multora le salvează viaţa. În al doilea rând, le mulţumesc specialiştilor fitoterapeuţi cu ajutorul cărora m-am vindecat.
Cabinetul se află în Bucureşti, pe Calea Moşilor nr. 124, tel. 0766/48.82.02.
Cu mult drag,
COSTINA P. - Târgovişte