Speriată, și având colecția revistei "Formula AS", am început să o răsfoiesc, poate, poate găsesc și eu ceva pentru afecțiunea mea. Minunea n-a întârziat. Cineva scria că avusese creatinina 7 mg și după doar 3 luni de tratament naturist, recomandat de un specialist în fitoterapie, i-a scăzut la 2 mg. Am sunat și, după o consultație amănunțită, pe baza analizelor pe care le aveam făcute, mi s-a recomandat un tratament care a ajutat ca rinichii mei să înceapă din nou să lucreze și să filtreze mai bine. După o lună, la repetarea analizelor, medicul meu nefrolog, doamna dr. Crăciun, a zis că nu se poate să fie adevărat, să mai repet o dată analizele. Le-am repetat și au ieșit la fel, foarte bune. Apoi am fost chemată la două săptămâni, ca să vadă ce se întâmplă. D-na doctor nu avusese vreun caz în care să trebuiască să înceapă dializa și, brusc, să scadă creatinina. Ori, creatinina mea era în scădere. Doresc în primul rând să vă mulțumesc dumneavoastră, revistei "Formula AS", pentru aceste recomandări minunate, care multora le salvează viața. În al doilea rând, le mulțumesc specialiștilor fitoterapeuți cu ajutorul cărora m-am vindecat.
Cabinetul se află în București, pe Calea Moșilor nr. 124, tel. 0766/48.82.02.
Cu mult drag,
COSTINA P. - Târgoviște