Aici, în Oaşul ferit de "indicaţii" şi "sarcini de partid", oamenii îşi păstrau rânduiala ştiută, obiceiurile, rostul şi, mai ales, statornica credinţă în Dumnezeu. Aici, biserica a rămas adăpost la nevoie, speranţă de mai bine şi vindecare în multe pricini. Deşi "biciuiţi" de propaganda ateistă, oamenii nu şi-au întors niciodată faţa de la Dumnezeu şi de la altar, iar răsplata n-a întârziat. Evlavia credincioşilor şi stăruinţa preoţilor au adus în multe case prinse în "furtună" tihna şi pacea, vătămate de vreun mare necaz sau durere. O astfel de "făcătură" se năpusti, pasăre neagră, şi asupra nepoatei mele Irinca, o pruncă nevinovată, de trei anişori. Ca din senin, îi pieri pofta de mâncare, junghiuri cumplite o "tăiau" prin burtă şi nu era zi în care leşinul să nu se abată asupră-i, de trei-patru ori. Câte sacrificii nu făcuseră sărmanii părinţi! Zadarnice drumuri şi cheltuieli pe la tot felul de vraci şi doctori, de la Negreşti, Sătmar sau Baia Mare. Ba, mai mult, de atâta sânge luat pentru tot felul de analize, fetiţa slăbise şi mai mult şi căpătase o gălbeneală pământie în obraji. Boala, ţinându-se agăţată de ea ca o iederă, nu-şi aflase nici diagnostic desluşit, nici leac pentru vindecare. Petrecându-se acestea pe la începutul anilor '70, se vorbiră părinţii şi se hotărâră să facă o încercare la părintele Mastan din Remetea. Slăbit, tras la faţă, cu oasele degetelor ieşindu-i prin piele, preotul, trecut prin "zarca" Gherlei şi supliciile Sighetului pentru că nu accepta să se lepede de greco-catolicism, îi primi cu o anume fereală. După ce află pricina care îi îndemnase spre dânsul şi înduioşat până în adâncuri de starea copilei, le propuse spre încercare şi dezlegare "taina celui de-al doilea botez". La miezul nopţii hărăzit, după ce preotul făcuse cele cuvenite, copila a fost adusă în cimitir, înveşmântată în haine cernite de către părinţi şi naşii primului botez, până la un mormânt care păstra osemintele unei răposate cu acelaşi prenume. În timp ce părintele săvârşea cu stăruinţă rugăciunile, fetiţa a fost trecută peste mormânt, în braţele noilor săi naşi şi, după binecuvântare, îmbrăcată în straie albe, noi, curate şi neprihănite. Mai apoi, toţi au pornit în taină către biserică, unde ritualul se desăvârşi prin botezarea copilei cu un nou prenume: Ana. Ajunşi acasă, fetiţa a fost trecută prin fereastră în odaie. Vreme de trei zile, n-a mai fost scoasă decât la vecernie, la biserică, iar părinţii şi naşii au ţinut, în acest răstimp, post greu şi rugăciuni. Nu se împlini săptămâna şi Ana-Irinca se zbenguia veselă prin curte, muşcând cu poftă din merele roşii ca şi obrajii ei, în care viaţa intrase din nou. Zice-se că trecerea peste mormânt şi intratul pe fereastră îl păcălesc pe necuratul, iar rugăciunile şi postul deschid calea spre Duhul Sfânt şi vindecare.
De atunci, pe lângă umbre mărunte, nicio pricină mare nu a întunecat viaţa Anei-Irinca. Ce-i drept, nici ea nu ocoleşte biserica ori slujba duminicii, iar credinţa o poartă bine săpată în suflet, curată şi desăvârşită.
Uncheşul Mihai
Stătea pe prispa casei, în târnaţ, lângă oiaga cu pălincă aşezată pe masa de lemn negeluit, frecându-şi cu degetele noduroase barba aspră şi înspicată. La tâmple - venele umflate, gata să plesnească în orice clipă. De la o vreme, să tot fie vreo două săptămâni încheiate, nu-şi mai afla stare de om normal, nu mai ştia că-i zi ori noapte. Din ziua aceea blestemată, când Gheo', ciobanul pe care-l tocmise peste vară, sus, spre Puturoasa şi Ţiganul, unde-i iarba grasă, veni spăşit să-l înştiinţeze că-i dispăruse cioporul de mioare încredinţat îndată după măsuriş. Cui să se jeluiască şi să-i ceară sprijin şi ajutor? Plutonierul Avram, şeful de post, ţinea mai mult tovărăşie paharului şi vădanelor, iar la drept vorbind, uncheşul Mihai umbla cu oarecare fereală din calea oamenilor legii, ştiindu-se oarecum "cu musca pe căciulă", din pricina unor nopţi în care, cu mare fereală, devenea un mărunt contrabandist, strecurându-se până la fâşia de hotare greblată mărunt, unde îl aştepta omul de legătură din Ucraina sovietică. El ducea în straiţa ponosită Biblii ortodoxe, iar celălalt venea cu năframe în culori ţipătoare, cu mare căutare printre "borese". Aici, la capătul lumii, unde "se agaţă harta în cui" şi sărăcia înfloreşte, pierderea oilor însemna pentru bătrânul Cionca o mare lovitură. Cum prin anii '56, când se petreceau lucrurile, era mare zavistie cu revoluţia antisovietică din Ungaria, graniţele erau "periate" şi cercetate ca la doctor, deci era anulată şi bruma de agoniseală din "afacerea" cu Biblii. Strâmtorat din toate părţile, baciul Mihai, care se autodefinea ca fiind "uşă de biserică... din lemn câinesc", se îndemnă totuşi, sfătuit de mai multă lume, să pună vorbă pe lângă popa Bujor din Batarci, care mai făcuse şi alte dezlegări de taine. Preotul îi ascultă pricina pe îndelete, cu multă răbdare, ca pe o spovedanie. Apoi îl îndemnă, sub legământ juruit, să ţină "post negru" vreme de trei zile, dându-i şi o broşură şi însemnându-i apăsat, cu creionul chimic înmuiat pe vârful limbii, rugăciunile pe care să le citească vreme de şapte zile, urmând ca la sfârşitul canonului să se întâlnească din nou, spre a vedea efectul. Toate ca toate, dar cel mai greu îi venea bătrânului să renunţe la "raţia" lui zilnică de pălincă, din aceea de 60 de focuri, pe care o făcea în fiecare toamnă cu mare grijă, în cazanul îngropat în fundul grădinii, de teama confiscării. Dar fărâma de speranţă şi vorbirea cu preotul îi dădură tăria de a se abţine. Şi iacătă cum, în cea de-a şasea zi de la începerea legământului, se pomeni la poartă cu Dumitru, nepotul de frate din Cămârzana, pământiu, tras la faţă şi tremurând din toată fiinţa. "Uncheşule, rogu-te, dacă poţi, de iertare. Eu ţi-am furat oile şi, având trebuinţă de bani, le-am vândut în târg, la Seini, dar de atunci nu-mi aflu nicidecum hodina, aşa că uite, ţi-am adus banii." După ce mai întâi îi veni să-i tragă câteva perechi de scatoalce, se mulţumi cu o dojană aspră, dar aproape părintească. Bucuros apoi, se gândi "să dea cep" sticlei cu tărie, dar, amintindu-şi legământul, se duse grabnic la părintele Busuioc să-l vestească şi să le mulţumească, lui şi lui Dumnezeu, pentru minunea săvârşită. De la acea întâmplare, până când se duse în ţintirimul de sub coasta dealului, întors cu totul spre Domnul, uncheşul Mihai îşi făcea cruce ori de câte ori trecea pe lângă o răstignire aflătoare la răspântii de drumuri.
NICOLAE I. PETRICEC - Tăşnad, jud. Satu-Mare
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
