Aici, în Oașul ferit de "indicații" și "sarcini de partid", oamenii își păstrau rânduiala știută, obiceiurile, rostul și, mai ales, statornica credință în Dumnezeu. Aici, biserica a rămas adăpost la nevoie, speranță de mai bine și vindecare în multe pricini. Deși "biciuiți" de propaganda ateistă, oamenii nu și-au întors niciodată fața de la Dumnezeu și de la altar, iar răsplata n-a întârziat. Evlavia credincioșilor și stăruința preoților au adus în multe case prinse în "furtună" tihna și pacea, vătămate de vreun mare necaz sau durere. O astfel de "făcătură" se năpusti, pasăre neagră, și asupra nepoatei mele Irinca, o pruncă nevinovată, de trei anișori. Ca din senin, îi pieri pofta de mâncare, junghiuri cumplite o "tăiau" prin burtă și nu era zi în care leșinul să nu se abată asupră-i, de trei-patru ori. Câte sacrificii nu făcuseră sărmanii părinți! Zadarnice drumuri și cheltuieli pe la tot felul de vraci și doctori, de la Negrești, Sătmar sau Baia Mare. Ba, mai mult, de atâta sânge luat pentru tot felul de analize, fetița slăbise și mai mult și căpătase o gălbeneală pământie în obraji. Boala, ținându-se agățată de ea ca o iederă, nu-și aflase nici diagnostic deslușit, nici leac pentru vindecare. Petrecându-se acestea pe la începutul anilor '70, se vorbiră părinții și se hotărâră să facă o încercare la părintele Mastan din Remetea. Slăbit, tras la față, cu oasele degetelor ieșindu-i prin piele, preotul, trecut prin "zarca" Gherlei și supliciile Sighetului pentru că nu accepta să se lepede de greco-catolicism, îi primi cu o anume fereală. După ce află pricina care îi îndemnase spre dânsul și înduioșat până în adâncuri de starea copilei, le propuse spre încercare și dezlegare "taina celui de-al doilea botez". La miezul nopții hărăzit, după ce preotul făcuse cele cuvenite, copila a fost adusă în cimitir, înveșmântată în haine cernite de către părinți și nașii primului botez, până la un mormânt care păstra osemintele unei răposate cu același prenume. În timp ce părintele săvârșea cu stăruință rugăciunile, fetița a fost trecută peste mormânt, în brațele noilor săi nași și, după binecuvântare, îmbrăcată în straie albe, noi, curate și neprihănite. Mai apoi, toți au pornit în taină către biserică, unde ritualul se desăvârși prin botezarea copilei cu un nou prenume: Ana. Ajunși acasă, fetița a fost trecută prin fereastră în odaie. Vreme de trei zile, n-a mai fost scoasă decât la vecernie, la biserică, iar părinții și nașii au ținut, în acest răstimp, post greu și rugăciuni. Nu se împlini săptămâna și Ana-Irinca se zbenguia veselă prin curte, mușcând cu poftă din merele roșii ca și obrajii ei, în care viața intrase din nou. Zice-se că trecerea peste mormânt și intratul pe fereastră îl păcălesc pe necuratul, iar rugăciunile și postul deschid calea spre Duhul Sfânt și vindecare.
De atunci, pe lângă umbre mărunte, nicio pricină mare nu a întunecat viața Anei-Irinca. Ce-i drept, nici ea nu ocolește biserica ori slujba duminicii, iar credința o poartă bine săpată în suflet, curată și desăvârșită.
Uncheșul Mihai
Stătea pe prispa casei, în târnaț, lângă oiaga cu pălincă așezată pe masa de lemn negeluit, frecându-și cu degetele noduroase barba aspră și înspicată. La tâmple - venele umflate, gata să plesnească în orice clipă. De la o vreme, să tot fie vreo două săptămâni încheiate, nu-și mai afla stare de om normal, nu mai știa că-i zi ori noapte. Din ziua aceea blestemată, când Gheo', ciobanul pe care-l tocmise peste vară, sus, spre Puturoasa și Țiganul, unde-i iarba grasă, veni spășit să-l înștiințeze că-i dispăruse cioporul de mioare încredințat îndată după măsuriș. Cui să se jeluiască și să-i ceară sprijin și ajutor? Plutonierul Avram, șeful de post, ținea mai mult tovărășie paharului și vădanelor, iar la drept vorbind, uncheșul Mihai umbla cu oarecare fereală din calea oamenilor legii, știindu-se oarecum "cu musca pe căciulă", din pricina unor nopți în care, cu mare fereală, devenea un mărunt contrabandist, strecurându-se până la fâșia de hotare greblată mărunt, unde îl aștepta omul de legătură din Ucraina sovietică. El ducea în straița ponosită Biblii ortodoxe, iar celălalt venea cu năframe în culori țipătoare, cu mare căutare printre "borese". Aici, la capătul lumii, unde "se agață harta în cui" și sărăcia înflorește, pierderea oilor însemna pentru bătrânul Cionca o mare lovitură. Cum prin anii '56, când se petreceau lucrurile, era mare zavistie cu revoluția antisovietică din Ungaria, granițele erau "periate" și cercetate ca la doctor, deci era anulată și bruma de agoniseală din "afacerea" cu Biblii. Strâmtorat din toate părțile, baciul Mihai, care se autodefinea ca fiind "ușă de biserică... din lemn câinesc", se îndemnă totuși, sfătuit de mai multă lume, să pună vorbă pe lângă popa Bujor din Batarci, care mai făcuse și alte dezlegări de taine. Preotul îi ascultă pricina pe îndelete, cu multă răbdare, ca pe o spovedanie. Apoi îl îndemnă, sub legământ juruit, să țină "post negru" vreme de trei zile, dându-i și o broșură și însemnându-i apăsat, cu creionul chimic înmuiat pe vârful limbii, rugăciunile pe care să le citească vreme de șapte zile, urmând ca la sfârșitul canonului să se întâlnească din nou, spre a vedea efectul. Toate ca toate, dar cel mai greu îi venea bătrânului să renunțe la "rația" lui zilnică de pălincă, din aceea de 60 de focuri, pe care o făcea în fiecare toamnă cu mare grijă, în cazanul îngropat în fundul grădinii, de teama confiscării. Dar fărâma de speranță și vorbirea cu preotul îi dădură tăria de a se abține. Și iacătă cum, în cea de-a șasea zi de la începerea legământului, se pomeni la poartă cu Dumitru, nepotul de frate din Cămârzana, pământiu, tras la față și tremurând din toată ființa. "Uncheșule, rogu-te, dacă poți, de iertare. Eu ți-am furat oile și, având trebuință de bani, le-am vândut în târg, la Seini, dar de atunci nu-mi aflu nicidecum hodina, așa că uite, ți-am adus banii." După ce mai întâi îi veni să-i tragă câteva perechi de scatoalce, se mulțumi cu o dojană aspră, dar aproape părintească. Bucuros apoi, se gândi "să dea cep" sticlei cu tărie, dar, amintindu-și legământul, se duse grabnic la părintele Busuioc să-l vestească și să le mulțumească, lui și lui Dumnezeu, pentru minunea săvârșită. De la acea întâmplare, până când se duse în țintirimul de sub coasta dealului, întors cu totul spre Domnul, uncheșul Mihai își făcea cruce ori de câte ori trecea pe lângă o răstignire aflătoare la răspântii de drumuri.
NICOLAE I. PETRICEC - Tășnad, jud. Satu-Mare