Iarna totalitară

Bătălia pentru controlul politic al Justiţiei a ajuns la cul­me.

După luni întregi de asalturi şi "pertractări", Co­misia parlamentară specială, condusă de fostul ministru de resort, Florin Iordache, a reuşit să castreze indepen­den­ţa Justiţiei, amendând mai multe prevederi ale co­du­lui în funcţiune. Sub conducerea agresivă a lui Iordache (şi, cu sprijinul interesat al "experţilor" PSD-işti în ma­terie, T. Toader, Ş. Nicolae, E. Nicolicea), comisia a pro­pus mai multe "soluţii" pentru controlul procurorilor şi ju­decătorilor, pentru limitarea rolului Preşedinţiei în nu­mirea magistraţilor "la vârf", pentru schimbarea înca­dră­rii faptelor de corupţie şi abuz de putere etc. Media a de­taliat toate "corecturile" (şi corecţiile) aplicate sistemului juridic existent. Comisia lui Iordache a readus, în fapt, la viaţă, prevederile celebrei OUG 13, pe care - la începu­turile guvernării PSD-iste - acelaşi Iordache încercase să o impună "noaptea, ca hoţii". Adoptarea propunerilor de politizare mascată a Justiţiei s-a făcut în ciuda protestelor masive ale societăţii civile şi ale specialiştilor în do­me­niu, fără acordul Comisiei de la Veneţia şi în răspăr cu constatările raportului MCV al UE, în opoziţie cu de­cla­raţiile preşedintelui ţării dar şi ale ambasadorilor de­mocraţiilor occidentale. Stăruinţa reprezentanţilor PSD-ALDE în demolarea capacităţii instituţiilor juridice de a aplica fără discriminare Legea ar fi fost demnă de o cauză mai bună. Gruparea PSD-ALDE nu poate, însă, să se desprindă de obiectivele sale imediate, chiar dacă, pentru ele, sacrifică viitorul României, alinierea ei mai fermă la UE şi NATO, din care face parte. Consecvenţa cu care şi-a urmat drumul spre îngenuncherea Justiţiei indepen­dente arată că, în realitate, acesta era scopul principal al guvernării sale.
Încercarea neizbutită de asalt ("noaptea, ca hoţii") de la începutul anului în curs, pusă în scenă de brutalul şi primitivul profesional Iordache, a fost alternată cu o tentativă "soft", de atingere prin "subtilităţi avocăţeşti" a aceluiaşi ţel, rolul principal revenindu-i, de data asta, unui individ "mai finuţ", onctuosul Tudorel Toader. Acesta şi-a asigurat stăpânii că, prin manevre aparent co­recte şi în acord cu cerinţele UE de la Justiţia română, va adormi vigilenţa societăţii civile şi a mediei inde­pen­dente, reuşind acolo unde agresivitatea comunistoidă a lui Iordache a eşuat. "Mişcările" lui Toader s-au vădit în­să prea lente şi prea ezitante (omul având de apărat pres­tigiul lui profesional de rector al Univ. Iaşi) pentru a-i mulţumi pe liderii PSD-işti şi, în special, pe "tăticul" lor suprem, Liviu Dragnea, ameninţat în visurile sale de mărire de condamnarea deja suferită şi de posibilele con­dam­nări viitoare. Pentru Dragnea şi "echipa sa", timpul este extrem de preţios. Dragnea ştie foarte bine că tergi­ver­sarea în materie de "corectare" a Justiţiei îi este defa­vorabilă pentru că, dacă "albirea" lui nu se realizează foar­te repede, aberaţiile din "programul de guvernare" care i-a asigurat victoria în alegeri vor ieşi tot mai clar la iveală. Deja, "revoluţia fiscală" a aruncat economia Ro­mâ­niei în haos, urmările ei conturându-se în exerciţiul ur­mă­torului an bugetar. Guvernul, pe care liderul îl gân­dise tranzitoriu până la asumarea directă (de către el) a conducerii, a ajuns "la fundul sacului". "Revoluţia fis­ca­lă", creşterile nerealiste de salarii şi pensii trebuiau să mas­cheze contrarevoluţia juridică, adică revenirea la con­trolul prerevoluţionar al Justiţiei, care i-ar fi asigurat "li­derului maxim" imunitatea absolută şi eternizarea în funcţii.
Semi-eşecul lui Toader a readus în prim-plan "gru­pa­rea durilor" din PSD, dirijată de Iordache. Gaşca aşa-zi­şilor senatori-jurişti (alcătuită din indivizi şan­ta­ja­bili pentru diverse "afaceri", mai mult sau mai puţin per­so­nale, deci fideli liderului) a renunţat pe faţă la "subti­li­tăţi" în ciopârţirea atribuţiilor legale ale Justiţiei, aco­perindu-se grosier cu formulele ideologice şi propagan­dis­tice de tip comunist, ale încălcării "suveranităţii na­ţionale" prin "dictat străin", ale "amestecului" (lui Soros şi a altora) în "treburile interne" etc. Punerea sub acuzare de către DNA a lui Liviu Dragnea în alte dosare de co­rupţie a dus la paroxism bombardamentul propagan­dis­tic, liderul însuşi declarându-se (la reuniunea CEx al PSD de la Herculane) victimă a "statului paralel şi ilegitim", care ar vrea să decapiteze "puterea politică legitim alea­să". Sintagma statului paralel regrupează, în aceeaşi arie sim­bolică, Preşedinţia, instituţiile statului încă necon­tro­late de PSD-ALDE, societatea civilă şi media inde­pen­dentă. Hazul trist al utilizării ei este că Dragnea şi ai lui "uită" că tocmai PSD-ul a încercat mereu să răstoarne statul de drept, prin conspiraţii urmărind confiscarea lui totală. "Lovitura de stat" iniţiată de guvernul Ponta, OUG 13 (strecurată noaptea pe agenda guvernului), mo­di­fi­cările interesate ale Constituţiei etc. sunt exemple ale funcţionării paralele, în afara statului de drept, a unor organizaţii de putere obscure, cu scopuri evident per­so­nalizate. Cât despre "legitimitatea dobândită prin votul popu­lar", să reamintim doar că cele şapte milioane de vo­turi acumulate de preşedintele ţării, Klaus Iohannis (per­­ceput ca obstacol în demersul PSD-iştilor de supu­nere a Justiţiei), sunt net superioare celor două milioane adunate de PSD la alegerile parlamentare.
"Comisia specială" a lui F. Iordache a operat "cu ce­leritate" castrarea Justiţiei independente. Mai mult, Senatul - condus de partenerul de tandem al lui Dragnea, liderul ALDE, Popescu-Tăriceanu, a respins, fără drept de apel, legea "fără penali în fruntea statului", confir­mând aspiraţia şefului PSD-ist de a prelua total puterile exis­tente. Ofensiva "penalilor" a ajuns la zenit. Dacă so­cietatea civilă, instituţiile "neocupate", media inde­pen­dentă nu vor reacţiona, România riscă să intre iarăşi în­tr-o iarnă totalitară.