După luni întregi de asalturi și "pertractări", Comisia parlamentară specială, condusă de fostul ministru de resort, Florin Iordache, a reușit să castreze independența Justiției, amendând mai multe prevederi ale codului în funcțiune. Sub conducerea agresivă a lui Iordache (și, cu sprijinul interesat al "experților" PSD-iști în materie, T. Toader, Ș. Nicolae, E. Nicolicea), comisia a propus mai multe "soluții" pentru controlul procurorilor și judecătorilor, pentru limitarea rolului Președinției în numirea magistraților "la vârf", pentru schimbarea încadrării faptelor de corupție și abuz de putere etc. Media a detaliat toate "corecturile" (și corecțiile) aplicate sistemului juridic existent. Comisia lui Iordache a readus, în fapt, la viață, prevederile celebrei OUG 13, pe care - la începuturile guvernării PSD-iste - același Iordache încercase să o impună "noaptea, ca hoții". Adoptarea propunerilor de politizare mascată a Justiției s-a făcut în ciuda protestelor masive ale societății civile și ale specialiștilor în domeniu, fără acordul Comisiei de la Veneția și în răspăr cu constatările raportului MCV al UE, în opoziție cu declarațiile președintelui țării dar și ale ambasadorilor democrațiilor occidentale. Stăruința reprezentanților PSD-ALDE în demolarea capacității instituțiilor juridice de a aplica fără discriminare Legea ar fi fost demnă de o cauză mai bună. Gruparea PSD-ALDE nu poate, însă, să se desprindă de obiectivele sale imediate, chiar dacă, pentru ele, sacrifică viitorul României, alinierea ei mai fermă la UE și NATO, din care face parte. Consecvența cu care și-a urmat drumul spre îngenuncherea Justiției independente arată că, în realitate, acesta era scopul principal al guvernării sale.
Încercarea neizbutită de asalt ("noaptea, ca hoții") de la începutul anului în curs, pusă în scenă de brutalul și primitivul profesional Iordache, a fost alternată cu o tentativă "soft", de atingere prin "subtilități avocățești" a aceluiași țel, rolul principal revenindu-i, de data asta, unui individ "mai finuț", onctuosul Tudorel Toader. Acesta și-a asigurat stăpânii că, prin manevre aparent corecte și în acord cu cerințele UE de la Justiția română, va adormi vigilența societății civile și a mediei independente, reușind acolo unde agresivitatea comunistoidă a lui Iordache a eșuat. "Mișcările" lui Toader s-au vădit însă prea lente și prea ezitante (omul având de apărat prestigiul lui profesional de rector al Univ. Iași) pentru a-i mulțumi pe liderii PSD-iști și, în special, pe "tăticul" lor suprem, Liviu Dragnea, amenințat în visurile sale de mărire de condamnarea deja suferită și de posibilele condamnări viitoare. Pentru Dragnea și "echipa sa", timpul este extrem de prețios. Dragnea știe foarte bine că tergiversarea în materie de "corectare" a Justiției îi este defavorabilă pentru că, dacă "albirea" lui nu se realizează foarte repede, aberațiile din "programul de guvernare" care i-a asigurat victoria în alegeri vor ieși tot mai clar la iveală. Deja, "revoluția fiscală" a aruncat economia României în haos, urmările ei conturându-se în exercițiul următorului an bugetar. Guvernul, pe care liderul îl gândise tranzitoriu până la asumarea directă (de către el) a conducerii, a ajuns "la fundul sacului". "Revoluția fiscală", creșterile nerealiste de salarii și pensii trebuiau să mascheze contrarevoluția juridică, adică revenirea la controlul prerevoluționar al Justiției, care i-ar fi asigurat "liderului maxim" imunitatea absolută și eternizarea în funcții.
Semi-eșecul lui Toader a readus în prim-plan "gruparea durilor" din PSD, dirijată de Iordache. Gașca așa-zișilor senatori-juriști (alcătuită din indivizi șantajabili pentru diverse "afaceri", mai mult sau mai puțin personale, deci fideli liderului) a renunțat pe față la "subtilități" în ciopârțirea atribuțiilor legale ale Justiției, acoperindu-se grosier cu formulele ideologice și propagandistice de tip comunist, ale încălcării "suveranității naționale" prin "dictat străin", ale "amestecului" (lui Soros și a altora) în "treburile interne" etc. Punerea sub acuzare de către DNA a lui Liviu Dragnea în alte dosare de corupție a dus la paroxism bombardamentul propagandistic, liderul însuși declarându-se (la reuniunea CEx al PSD de la Herculane) victimă a "statului paralel și ilegitim", care ar vrea să decapiteze "puterea politică legitim aleasă". Sintagma statului paralel regrupează, în aceeași arie simbolică, Președinția, instituțiile statului încă necontrolate de PSD-ALDE, societatea civilă și media independentă. Hazul trist al utilizării ei este că Dragnea și ai lui "uită" că tocmai PSD-ul a încercat mereu să răstoarne statul de drept, prin conspirații urmărind confiscarea lui totală. "Lovitura de stat" inițiată de guvernul Ponta, OUG 13 (strecurată noaptea pe agenda guvernului), modificările interesate ale Constituției etc. sunt exemple ale funcționării paralele, în afara statului de drept, a unor organizații de putere obscure, cu scopuri evident personalizate. Cât despre "legitimitatea dobândită prin votul popular", să reamintim doar că cele șapte milioane de voturi acumulate de președintele țării, Klaus Iohannis (perceput ca obstacol în demersul PSD-iștilor de supunere a Justiției), sunt net superioare celor două milioane adunate de PSD la alegerile parlamentare.
"Comisia specială" a lui F. Iordache a operat "cu celeritate" castrarea Justiției independente. Mai mult, Senatul - condus de partenerul de tandem al lui Dragnea, liderul ALDE, Popescu-Tăriceanu, a respins, fără drept de apel, legea "fără penali în fruntea statului", confirmând aspirația șefului PSD-ist de a prelua total puterile existente. Ofensiva "penalilor" a ajuns la zenit. Dacă societatea civilă, instituțiile "neocupate", media independentă nu vor reacționa, România riscă să intre iarăși într-o iarnă totalitară.