Volumele colective pe o temă aleasă de editori sunt atrăgătoare prin numele autorilor convocați și prin varietatea textelor, de la povestiri selfie la eseu și de la ficțiuni la "obiecte narative neidentificate" (ODN). Toate destul de scurte încât să nu plictisească. Cu titlul înșelător al unei cărți motivaționale, volumul colectiv de anul acesta de la Humanitas nu propune terapii antidepresive pentru realitatea enervantă în care ne e dat să trăim și care ne afectează nu doar "naturelul simțitor" ci și existența cotidiană în aspectele ei concrete. Subiectul din titlu e ilustrat cu o colecție pestriță de texte, după chipul și asemănarea celor 17 autori care le-au produs. Știut fiind că noțiunea de fericire are o noimă strict personală, legată în special de viața afectivă, intelectuală, spirituală, de un punct culminant al acestora, mai la îndemână e să scrii despre bucurie, plăcere, stare de bine. Năzuința spre ele s-a democratizat, dar deciziile politice de care depind le tot îndepărtează în ultimii ani cu promisiuni mincinoase, ca linia imaginară a orizontului. Fie că e vorba de hedonismul consumerist dependent de bani, de extaz în cuplu sau de aspirații spirituale cu momente de grație, "fericirile" din cartea pe care vi-o recomand azi nu prea au nimic în comun cu cele din "Predica de pe munte", ci mai curând cu satisfacerea unor nevoi normale, într-un regim aberant.
Volumul se deschide cu o selecție de fragmente în temă din caietele lui Cioran ("Paradoxul poporului român este că e deopotrivă nefericit și ușuratic"; "Există un «pesimism românesc» sau mai degrabă o «teamă de a trăi» pe care am moștenit-o") și se încheie cu un chestionar de acum 12 ani din "Dilema veche" despre "fericirea pe care mi-o visez" (destui dintre respondenți, nume cunoscute, aveau vise în principiu realizabile într-o lume așezată). Între aceste două borne, găsim eseuri filosofice (Gabriel Liiceanu și H.R. Patapievici), mostre ale peisajului uman românesc din trenuri (remarcabilă, ca de obicei, Ioana Pârvulescu) și microbuzele de navetă (Dan Tăpălagă), o surprinzător de sensibilă reprezentare a fericirii în dragoste (Radu Paraschivescu) sau posibilitatea spiritului de a accede la fericire chiar și în împrejurări groaznice (Monica Pillat). Între cunoaștere livrescă și experiență vie, unii găsesc bucurii în manifestări cotidiene obișnuite, alții în ieșirea din cadrul impus, unii o leagă de circumstanțe norocoase și întâlniri excepționale, alții de pierderea legăturii cu o realitate complezentă. Pe lângă scriitorii ce au participat și la alte volume colective de la Humanitas, veți avea surpriza să citiți și neofiți interesanți prin confesiunile lor, precum Clotilde Armand (care are 5 copii!) sau o americancă trăznită, stabilită într-un sat din Argeș, care privește alternativ și dinăuntru și din afară lumea noastră. Dacă e să aleg, cel mai mult mi-a plăcut textul lui Andrei Pleșu - despre care cred că e cel mai inteligent, coerent, firesc și simpatic dintre personalitățile publice de la noi - pe care l-am citit cu încântare. Căci, dintre plăcerile puse în slujba fericirii, n-ar trebui uitată "plăcerea textului", bucuria lecturii.