Cu tupeul unui manelist respins la un concurs al televiziunii Mezzo, politicianul Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre etatiştii paraleli aflaţi la putere, îl acuză pe preşedintele Iohannis că este, culmea, "patronul" statului paralel. Evident, fiind condus de preşedinte, acest stat paralel ar fi şi "ilegitim", întrucât ar încerca sa preia controlul puterii politice. Făcându-se de râsul lumii, PSD a ieşit pe piaţă cu o "rezoluţie" care îl critică tot pe preşedintele Klaus Iohannis, pe motiv că îşi încalcă atribuţiile, ca urmare a faptului că nu ia măsuri împotriva "acestor abuzuri". Cu alte cuvinte, că nu-i scapă de puşcărie pe hoţii de partid şi de stat. Umorul e amar, dacă nu ar fi dramatic! Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu, Şerban Nicolae, Florin Iordache şi Popescu Tăriceanu promit ţării că mâine va fi mai bine. Anunţă, direct sau indirect, că luptătorii anticorupţie, procurorii şi judecătorii poartă vina sărăciei. Cine luptă contra corupţiei înseamnă că vrea mai multă sărăcie pentru... popor! Corupţii fac bine maselor. Lăsaţi-i în pace! Asta-i lumea apărată de liderii politici, bogaţi în dosare şi condamnări penale. În realitate, ei sunt "statul paralel", povara groaznică de pe spinarea ţării, care s-ar descurca mai bine şi mai uşor fără ei, dar tot ei cer, cu mare tupeu, desfiinţarea acestui organism suprapus. Ei conduc dedesubturile statului corupt şi tot ei sunt rupţi de realitate. Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan este necruţător: el scrie că Liviu Dragnea şi cei din jurul său "sunt exponenţii cei mai notorii ai statului paralel", deşi îl arată cu degetul pe preşedintele de la Cotroceni, pe care ar dori să-l destituie. Tăriceanu anunţă Preşedinţia că nu va participa la defilarea de la 1 Decembrie, nu vrea să stea (ce nenorocire!) lângă cel pe care-l numeşte "preşedintele statului paralel". PSD şi ALDE ne fac de râs zi de zi ... Bâlciul lor a ajuns deja la Bruxelles. Dragnea şi Tăriceanu au devenit clovni internaţionali. Vorba eurodeputatului Cătălin Ivan: "Da, există statul paralel. Numai că statul paralel este însuşi Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice, şi care mimează, cu destul talent, grija pentru săraci".
Clovni internaţionali
Zilele acestea, noţiunea de "stat paralel" a cuprins televiziunile şi presa de toate culorile.

Alte articole din acest numar
- Interviu cu prof. dr. Bogdan Glăvan, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti - "În momentul de faţă, statul are buzunarele rupte şi nu face faţă cheltuielilor fără să se împru
- OLIVER MERCE - "Vreau să fac fotografii care să aibă impact asupra privitorului, să-i atingă coarda sensibilă"
- Suvenirurile mătusii Erji