A publicat până acum 252 de lucrări ştiinţifice, 36 de tratate şi monografii, 803 lucrări de specialitate, a înregistrat 170 de emisiuni pentru radio şi televiziune, are 8 cursuri universitare, a obţinut împreună cu colectivele în care a muncit 6 brevete OSIM pentru produse alimentare, cosmetice şi soiuri de grâu. A fost căutat până acum de peste 2 milioane şi jumătate de persoane pentru sfaturi de sănătate. Cererile, întrebările şi solicitările de tratament au venit din 169 de ţări, din cele mai îndepărtate locuri de pe glob, din America, până în Australia, din Qatar, până în Filipine, din Republica Dominicană, până în Surinam, Martinica, Burkina Faso, Insulele Feroe, Nepal, Congo, Guinea, ca să dăm doar câteva din cele mai exotice destinaţii. Prezentarea acestei cărţi de vizită ar putea continua, pentru că dl prof. universitar Dr. Constantin Milică, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi este un mare savant, o personalitate excepţională a ştiinţei româneşti, care de mai bine de o jumătate de veac se ocupă de cercetarea plantelor medicinale şi de elaborarea unor tratamente pentru cele mai dificile boli şi afecţiuni. "Doctor Honoris Causa" al Universităţii "Ovidius" din Constanţa, specialist în fitoterapie, autor al unor scheme de tratament cu preparate complexe din plante, obţinute în laborator prin metode ştiinţifice, dl. Prof. Dr. Constantin Milică este, practic, un cunoscător genial al mecanismelor prin care plantele îi pot fi omului de folos. Două lumi diferite, dar solidare în a salva sănătatea.
"Am avut o pasiune pentru învăţătură"
- Aveţi o carte de vizită impresionantă, care încurcă reporterul... De unde să începi? De la prezenţa dvs. activă în cercetarea ştiinţifică în domeniul fiziologiei plantelor şi fitoterapiei, de la realizarea a peste opt sute de produse care au vindecat şi salvat oameni... Cum aţi ajuns la acest destin fabulos, nedrept de puţin cunoscut la noi în ţară. A existat o întâmplare "începătoare"?
- La început a fost o pasiune a mea pentru învăţătură. Am înţeles că este singura cale pe care pot s-o apuc spre a ieşi la lumină, iar ceea ce fac să fie fără cusur. Şi asta, începând cu primele clase de şcoală primară, când am fost ales şef de clasă, datorită rezultatelor bune. Tatăl meu a fost funcţionar, dar pentru că eram şase copii în familie, când am ajuns în clasa a şasea de liceu (a zecea, după numărătoarea de acum) mi-a spus că nu mai are posibilitatea să mă ţină la gazdă, ca să-mi pot termina şcoala. Erau vremuri grele, familia era la Nicoreşti, eu, în gazdă la Tecuci, de-abia se încheiase războiul şi era seceta aceea care a ajuns de pomină, mureau oamenii pe trenuri mergând să caute de mâncare. Am fost foarte supărat, am plâns, dar nu m-am lăsat. O vreme am dat meditaţii unor copii mai mici decât mine, care erau fiii unui proprietar de restaurant. Aveam asigurată astfel măcar masa de prânz, dar îmi rămânea prea puţin timp pentru lecţii. Mi-am dat seama că nu voi putea continua multă vreme aşa, şi atunci am făcut cerere la Consiliul profesoral al şcolii, să îmi aprobe să fac doi ani de studii într-un an. Cererea a fost aprobată de minister şi tare m-am bucurat când directorul şcolii, profesorul Solomon, m-a chemat şi mi-a anunţat acest lucru oficial. Am învăţat ca turbat toată vara, în condiţii foarte grele de trai. Am avut mare voinţă, am ştiut că e singura mea salvare, ca să pot rămâne la liceu. Am dat examenele în două sesiuni. Le-am trecut. Probleme am avut numai la Germană, unde am învăţat lecţiile pe de rost, după manual. Ţin minte că subiectul a fost "Cântecul Nibelungilor" şi eu l-am scris tot, ca în carte. Am luat nota doi, la prima sesiune, profesoara a crezut că am copiat. La a doua sesiune a stat lângă mine cu cartea deschisă şi nu i-a venit să creadă că ştiu şi toată lecţia despre Schiller pe de rost. Confrunta mereu ceea ce scriam cu ceea ce era în manual. Mi-a pus zece, şi aşa am încheiat examenele de absolvire a doi ani de şcoală într-un an. Aveam memorie bună şi mare dragoste pentru învăţătură şi, pe deasupra, a mai fost şi disperarea că dacă nu reuşeam, ar fi trebuit să întrerup şcoala.
"Copilul minune" de la Balul Bobocilor
- Râvna de a izbuti prin învăţătură v-a însoţit şi mai departe?
- Drumul meu în viaţă a fost croit numai prin studiu şi învăţătură. N-am avut niciun alt ajutor. Am intrat la Timişoara, la facultatea de horticultură, şi datorită mediilor mari, am fost declarat "bursier al decanului". El selecta primii cinci studenţi din fiecare an şi le asigura casă, masă şi cursurile bătute la maşină. Poate că n-a fost prea corect cum a procedat, că ne-a asigurat condiţii numai nouă, celor mai buni, în vreme ce ceilalţi colegi s-au descurcat cum au putut, dar nu vreau să insist pe asta. Vreau să vă semnalez un alt aspect ce ţinea de şcoala de altădată, de atmosfera în care trăiau studenţii de atunci. "Balul Bobocilor" era o manifestaţie desfăşurată după modelul universităţii din Heidelberg. Intrarea studenţilor de anul întâi în rândul celorlalţi se făcea cu mare fast. Studenţii mai mari erau înşiraţi pe două coloane, care treceau de o jumătate de kilometru. Printre aceste rânduri treceau cei proaspăt admişi, prilej de înghiontiri, glume, din partea celor mari. Când ajungeai la capătul rândului, te aşteptau decanul, rectorul şi prefectul de Timişoara, dar şi alte personalităţi din oraş. Decanul Constantinescu punea mâna pe capul "bobocului" şi îl "boteza"cu un nume, o poreclă pe care i-o dădea după ce în prealabil a studiat dosarul fiecăruia. Mie mi-a zis "Puşti genial", "Copil minune", pentru că a văzut din dosar că am învăţat singur, în condiţii foarte grele, ca să pot absolvi două clase într-un an. Parcă mi-e şi jenă de porecla asta, care astăzi se dă pentru alte însuşiri. Mai vreau să spun că în vremea aceea, deşi erau condiţii foarte grele după război, învăţământul era foarte respectat şi cei care studiau erau preţuiţi, li se dădea importanţa meritată, erau băgaţi în seamă şi făcuţi să simtă că fac parte dintr-o elită. Elita culturii. Acolo, la Timişoara, s-a schimbat viaţa mea. Am înţeles profund care este drumul pe care trebuie să rămân. Acela al studiului şi al învăţăturii, al cercetării tainelor vieţii. M-am transferat la Bucureşti, la Horticultură, şi m-am specializat în Fiziologie şi Biochimie. Din anul trei de studii, am fost numit şi asistent. A fost o mare responsabilitate pentru mine, să fac lucrări practice şi de laborator cu studenţi care erau doar cu un an mai mici decât mine. Pot să spun că n-am avut copilărie, din cauza condiţiilor grele de acasă, dar, în acelaşi timp, pot să spun şi că n-am avut o viaţă de student obişnuită, ca ceilalţi. Eu nu-mi permiteam să mă plimb cu o studentă de mână, să merg cu ea de gât, cum făceau colegii mei. Eu eram de-acum cadru didactic şi umblam la costum şi la cravată. După absolvire, am rămas mai departe asistent la Facultate, apoi m-am înscris şi la doctorat, la Academia Română, şi am susţinut examenul cu academicianul Traian Săvulescu. Am fost singurul doctorand pe care l-a avut Traian Săvulescu. M-a ales dintr-un grup de zece candidaţi şi apoi m-a oprit la Academie. La 25 de ani, am fost numit directorul Institutului de documentare ştiinţifică şi reprezentantul României la Institutul Internaţional de la Roma şi apoi de la Berlin. În 1973, la solicitarea Rectoratului Universităţii Agronomice din Iaşi, m-am transferat aici, unde, după un concurs serios, am ocupat postul de profesor la Horticultură şi Agronomie. Mă întorceam cumva pe plaiuri natale, la 42 de ani, cu 216 lucrări ştiinţifice publicate. De atunci lucrez aici, unde m-aţi găsit şi dvs.
Taina vieţii
- V-aţi născut la ţară, într-o familie numeroasă. Ce v-a atras către biologie, o ştiinţă frumoasă, dar atât de grea...
- Dezvăluiţi-ne şi nouă câteva dintre secretele vindecării bolilor cu ajutorul plantelor, ca să înţelegem mai bine ceea ce aţi spus.
- Trebuie să înţelegeţi de la început că nu tratăm cu buruieni, ci cu principiile active din acestea. Cu alte cuvinte, este foarte important să cunoaştem momentul în care aceste principii active sunt la cel mai înalt nivel al lor prezente într-o plantă anume. Există anumite reguli de recoltare a plantelor, de păstrare a lor, de dozare în preparatele pe care le folosim. Ţăranii le cunoşteau. În orice sat existau bătrâne culegătoare de plante care ştiau cum să le prepare pentru a fi bune de leac. Experienţa vindecătorilor s-a bazat pe moştenirea străveche a înaintaşilor (vă spun, dacă nu ştiţi, că medicina naturistă se practică de mai bine de 7000 de ani), dar şi pe observaţiile directe luate din natură. Oamenii au învăţat şi de la animale. Rândunicile, de exemplu, pun suc de rostopască în ochii puişorilor, pentru a nu se îmbolnăvi, urşii fac primăvara, după ieşirea din hibernare, o cură de leurdă, care le detoxifiază organismul. Pe de altă parte, chiar dacă leacurile băbeşti se mai potrivesc într-un caz sau altul, de multe ori, ele pot deveni adevărată otravă, dacă nu se bazează pe minimum de cunoştinţe, informaţii ştiinţifice despre comportamentul plantelor, despre asocierea dintre ele. Toate preparatele noastre sunt realizate în laborator, prin metode ştiinţifice şi după o experienţă de mai bine de o jumătate de secol de studiere a plantelor.
"Fiecare plantă ascunde un strop de sănătate"
- De ce sunt plantele mai bune vindecătoare decât preparatele farmaceutice de sinteză?
- Am studiat, de-a lungul anilor, zeci, sute de plante, care pot fi încadrate în categoria de plante aromatice şi medicinale. Fiecare plantă ascunde un strop de sănătate. Am cercetat şi compoziţia chimică a medicamentelor. Multe din substanţele folosite la prepararea lor nu pot fi metabolizate de organismul uman, din lipsa enzimelor corespunzătoare. Organismul omului nu are enzime corespunzătoare pentru asimilarea tuturor substanţelor chimice prezente în medicamente. În acest fel produsele de sinteză chimică rămân depozitate în ficat, rinichi, creier, provocând grave tulburări. Sigur că e mult mai comod să iei nişte pastile de câteva ori pe zi şi gata, să crezi că te vei vindeca. Plantele conţin principii active asemănătoare cu cele prezente în celulele omului, ceea ce le face perfect asimilabile şi fără efecte secundare. Insist să reamintesc faptul că fitoterapia este tratarea ştiinţifică cu principii active din plante, adică, săruri minerale, vitamine, acizi organici, uleiuri eterice. Nu folosim plantele la modul empiric. În alcătuirea reţetelor şi a preparatelor mele m-am orientat şi după informaţii luate din experienţa altor popoare. Pentru a trata o anumită afecţiune am ales doar acele specii de plante care se regăsesc în cel puţin 4 reţete similare din 4 ţări diferite. În acest mod, am selectat foarte serios speciile de plante pe care le folosesc, bazându-mă şi pe experienţa altor culturi.
"Avem cazuri de leucemii şi cancere vindecate doar prin preparate fitoterapeutice, şi după ele, nimănui nu-i cade părul"
- De când stăm împreună în cabinet, au intrat şi-au ieşit o mulţime de oameni. Vă caută din toată lumea pentru tot felul de boli, chiar şi pentru boli grave, cancere, leucemii. Aţi obţinut în multe cazuri vindecări pe care unii le-au considerat miracole, în situaţia în care medicina alopată nu mai avea soluţii. Care este mecanismul prin care plantele reuşesc să vindece?
- Să luăm cazul bolnavilor de cancer. Se ştie că în această situaţie are loc o înmulţire haotică a celulelor. În anumite condiţii o celulă umană adună substanţe fosfolipoproteice şi formează o membrană protectoare care acoperă cele două jumătăţi în care se divide. Din acest moment, avem două celule şi acest proces de diviziune (înmulţire necontrolată a celulelor) poate dura. Unele celule trăiesc şapte zile, altele şapte luni, nu putem şti exact. Important este să acţionăm asupra formării membranelor, pentru că în acest fel împiedicăm diviziunea celulară şi înmulţirea necontrolată. Substanţele citostatice folosite în medicina actuală au fost sintetizate mai întâi din plante (colchicina din brânduşa de toamnă). Tratamentul citostatic chimic se face, în mod uzual, la două sau trei săptămâni. Dar nimeni nu ştie exact când se înmulţesc aceste celule, unele azi, altele mâine, poimâine. Pe de altă parte, nu toate celulele devin cancerigene, şi de aceea este mult mai potrivit un tratament care se administrează continuu şi care sprijină celulele în derularea fenomenelor naturale, fără a fi nociv, aşa cum sunt citostaticele chimice. Avem cazuri de leucemii şi cancere vindecate doar prin preparate fitoterapeutice (ceaiuri, tincturi, ulei), şi după ele, nimănui nu-i cade părul şi nu are stări de greaţă şi de rău cum se întâmplă în cazul preparatelor chimice. Eu nu vreau să intru în conflict cu cei care propun chimioterapia ca metodă de tratament. Rezultatele vorbesc de la sine. Tratarea cu plante se face de peste şapte mii de ani, cea cu produse chimice doar din 1905, când a apărut primul produs de sinteză chimică - Salvarsanul. Cei care ajung să fie bolnavi să decidă singuri pe ce căi de vindecare se înscriu. Dar înainte de a decide, să se informeze bine. Aşa fac şi eu înainte de a recomanda un tratament, vorbesc cu bolnavul, întreb, analizez, până când ajung la cauza care a declanşat boala. Din acel moment, e simplu să decid tratamentul care se potriveşte.
Regimul alimentar anti-cancer
- Care ar fi cele mai întâlnite cauze care provoacă bolile? De ce anume să ne ferim? Cum să prevenim îmbolnăvirile?
- Cred că spaţiul interviului dvs. a expirat, aşa că o să vorbesc în trecere doar despre alimentaţie. E foarte bine dacă adoptăm un regim preventiv care presupune, în primul rând, un regim alimentar adecvat, anticancer. Am să enumăr câteva reguli pe care ar trebui să şi le însuşească şi să le urmeze cei care doresc să rămână sănătoşi până la vârste înaintate. O alimentaţie corectă devine o condiţie esenţială a existenţei umane şi asigură starea de sănătate, energia şi viaţa. Atenţie, aşadar, la ce mâncăm! Recomandările nutriţioniştilor, bazate pe cercetări îndelungate, care au avut în vedere şi tradiţii şi obiceiuri culinare din trecut, sunt orientate spre o alimentaţie cât mai naturală, cu cereale integrale, legume şi fructe netratate termic şi chimic, care provin din zone cât mai curate şi nepoluate. Aceste substanţe dau energie, întăresc imunitatea şi capacitatea de apărare a organismului în caz de îmbolnăvire şi sunt remedii excelente pentru prevenirea bolilor şi pentru eliminarea radicalilor liberi care provoacă îmbolnăvirea. Alimentaţia predominant vegetală poate înlocui parţial sau total consumul de carne şi grăsimi animale, care sunt periculoase pentru sănătate. Alimentaţia bătrânilor noştri era formată din produsele obţinute în grădinile proprii, carnea provenea de la animalele crescute în gospodărie, lactatele, de asemenea, erau naturale. Carnea, de obicei, se mânca doar de sărbători şi duminica, în rest, legume şi leguminoase, cereale şi fructe. Pâinea era din făină integrală. Acuma punem făină ce se cheamă "trei nule", care nu mai conţine nimic hrănitor din bobul de grâu. E doar un bulgăre de amidon în aluatul acela care ajunge în stomac şi rămâne acolo, blocând buna digestie. Tărâţele care asigură buna digestie, vitaminele şi mineralele prezente în coaja cerealelor sunt acum înlăturate. Cel mai mare rău! Pâinea neagră, intermediară, graham, acestea sunt bune. Din păcate, schimbarea stilului de viaţă, modernismul au influenţat şi alimentaţia, gusturile alimentare. Din lipsă de timp, omul modern alege în grabă alimentele procesate industrial, bazate pe carne, fast-food-uri, hamburgeri, grăsimi animale, conserve, mezeluri, produse zaharoase rafinate, răcoritoare şi alcooluri sintetice. Acestea sunt intens procesate termic şi chimic, ultrarafinate, prea mult sărate şi îndulcite. Cele mai intens procesate sunt produsele din carne provenite de la animalele crescute în ferme închise, îngrăşate cu nutreţuri modificate şi stimulente de creştere. Dăunătoare sunt şi îngrăşămintele chimice, pesticidele, folosirea aditivilor sintetici (a acelor E-uri, cum sunt cunoscute) care modifică proprietăţile şi calităţile organoleptice ale alimentelor. S-ar putea vorbi mult pe această temă, le putem lua pe rând, ca să intrăm în detalii care să îi ajute pe cititori să-şi alcătuiască un regim alimentar potrivit cu vârsta, afecţiunile de care suferă, stilul de viaţă etc. Trebuie neapărat să vorbim despre postul alimentar, care sprijină vindecarea, despre apa pe care o bem, despre rolul vitaminelor, al carotenoizilor, al antocianilor în prelungirea vieţii. Eu pot doar să vă mai spun că în fiecare zi am pe masă ceea ce am numit "Salata curcubeu" - o salată din legume şi fructe crude, de toate culorile. Cu siguranţă, şi asta mă ajută ca la peste optzeci de ani să fiu încă activ, neobosit, să ţin conferinţe publice, consultaţii, să pot primi bolnavi şi să reuşesc să aduc vindecare în multe cazuri foarte grave. V-o recomand din inimă!
Dl prof. dr. Constantin Milică poate fi găsit la Centrul de Medicină Naturistă AROMA, Aleea Mihail Sadoveanu, nr 3, Iaşi, la parterul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", tel. 0232/40.74.68