A publicat până acum 252 de lucrări științifice, 36 de tratate și monografii, 803 lucrări de specialitate, a înregistrat 170 de emisiuni pentru radio și televiziune, are 8 cursuri universitare, a obținut împreună cu colectivele în care a muncit 6 brevete OSIM pentru produse alimentare, cosmetice și soiuri de grâu. A fost căutat până acum de peste 2 milioane și jumătate de persoane pentru sfaturi de sănătate. Cererile, întrebările și solicitările de tratament au venit din 169 de țări, din cele mai îndepărtate locuri de pe glob, din America, până în Australia, din Qatar, până în Filipine, din Republica Dominicană, până în Surinam, Martinica, Burkina Faso, Insulele Feroe, Nepal, Congo, Guinea, ca să dăm doar câteva din cele mai exotice destinații. Prezentarea acestei cărți de vizită ar putea continua, pentru că dl prof. universitar Dr. Constantin Milică, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași este un mare savant, o personalitate excepțională a științei românești, care de mai bine de o jumătate de veac se ocupă de cercetarea plantelor medicinale și de elaborarea unor tratamente pentru cele mai dificile boli și afecțiuni. "Doctor Honoris Causa" al Universității "Ovidius" din Constanța, specialist în fitoterapie, autor al unor scheme de tratament cu preparate complexe din plante, obținute în laborator prin metode științifice, dl. Prof. Dr. Constantin Milică este, practic, un cunoscător genial al mecanismelor prin care plantele îi pot fi omului de folos. Două lumi diferite, dar solidare în a salva sănătatea.
"Am avut o pasiune pentru învățătură"
- Aveți o carte de vizită impresionantă, care încurcă reporterul... De unde să începi? De la prezența dvs. activă în cercetarea științifică în domeniul fiziologiei plantelor și fitoterapiei, de la realizarea a peste opt sute de produse care au vindecat și salvat oameni... Cum ați ajuns la acest destin fabulos, nedrept de puțin cunoscut la noi în țară. A existat o întâmplare "începătoare"?
- La început a fost o pasiune a mea pentru învățătură. Am înțeles că este singura cale pe care pot s-o apuc spre a ieși la lumină, iar ceea ce fac să fie fără cusur. Și asta, începând cu primele clase de școală primară, când am fost ales șef de clasă, datorită rezultatelor bune. Tatăl meu a fost funcționar, dar pentru că eram șase copii în familie, când am ajuns în clasa a șasea de liceu (a zecea, după numărătoarea de acum) mi-a spus că nu mai are posibilitatea să mă țină la gazdă, ca să-mi pot termina școala. Erau vremuri grele, familia era la Nicorești, eu, în gazdă la Tecuci, de-abia se încheiase războiul și era seceta aceea care a ajuns de pomină, mureau oamenii pe trenuri mergând să caute de mâncare. Am fost foarte supărat, am plâns, dar nu m-am lăsat. O vreme am dat meditații unor copii mai mici decât mine, care erau fiii unui proprietar de restaurant. Aveam asigurată astfel măcar masa de prânz, dar îmi rămânea prea puțin timp pentru lecții. Mi-am dat seama că nu voi putea continua multă vreme așa, și atunci am făcut cerere la Consiliul profesoral al școlii, să îmi aprobe să fac doi ani de studii într-un an. Cererea a fost aprobată de minister și tare m-am bucurat când directorul școlii, profesorul Solomon, m-a chemat și mi-a anunțat acest lucru oficial. Am învățat ca turbat toată vara, în condiții foarte grele de trai. Am avut mare voință, am știut că e singura mea salvare, ca să pot rămâne la liceu. Am dat examenele în două sesiuni. Le-am trecut. Probleme am avut numai la Germană, unde am învățat lecțiile pe de rost, după manual. Țin minte că subiectul a fost "Cântecul Nibelungilor" și eu l-am scris tot, ca în carte. Am luat nota doi, la prima sesiune, profesoara a crezut că am copiat. La a doua sesiune a stat lângă mine cu cartea deschisă și nu i-a venit să creadă că știu și toată lecția despre Schiller pe de rost. Confrunta mereu ceea ce scriam cu ceea ce era în manual. Mi-a pus zece, și așa am încheiat examenele de absolvire a doi ani de școală într-un an. Aveam memorie bună și mare dragoste pentru învățătură și, pe deasupra, a mai fost și disperarea că dacă nu reușeam, ar fi trebuit să întrerup școala.
"Copilul minune" de la Balul Bobocilor
- Râvna de a izbuti prin învățătură v-a însoțit și mai departe?
- Drumul meu în viață a fost croit numai prin studiu și învățătură. N-am avut niciun alt ajutor. Am intrat la Timișoara, la facultatea de horticultură, și datorită mediilor mari, am fost declarat "bursier al decanului". El selecta primii cinci studenți din fiecare an și le asigura casă, masă și cursurile bătute la mașină. Poate că n-a fost prea corect cum a procedat, că ne-a asigurat condiții numai nouă, celor mai buni, în vreme ce ceilalți colegi s-au descurcat cum au putut, dar nu vreau să insist pe asta. Vreau să vă semnalez un alt aspect ce ținea de școala de altădată, de atmosfera în care trăiau studenții de atunci. "Balul Bobocilor" era o manifestație desfășurată după modelul universității din Heidelberg. Intrarea studenților de anul întâi în rândul celorlalți se făcea cu mare fast. Studenții mai mari erau înșirați pe două coloane, care treceau de o jumătate de kilometru. Printre aceste rânduri treceau cei proaspăt admiși, prilej de înghiontiri, glume, din partea celor mari. Când ajungeai la capătul rândului, te așteptau decanul, rectorul și prefectul de Timișoara, dar și alte personalități din oraș. Decanul Constantinescu punea mâna pe capul "bobocului" și îl "boteza"cu un nume, o poreclă pe care i-o dădea după ce în prealabil a studiat dosarul fiecăruia. Mie mi-a zis "Puști genial", "Copil minune", pentru că a văzut din dosar că am învățat singur, în condiții foarte grele, ca să pot absolvi două clase într-un an. Parcă mi-e și jenă de porecla asta, care astăzi se dă pentru alte însușiri. Mai vreau să spun că în vremea aceea, deși erau condiții foarte grele după război, învățământul era foarte respectat și cei care studiau erau prețuiți, li se dădea importanța meritată, erau băgați în seamă și făcuți să simtă că fac parte dintr-o elită. Elita culturii. Acolo, la Timișoara, s-a schimbat viața mea. Am înțeles profund care este drumul pe care trebuie să rămân. Acela al studiului și al învățăturii, al cercetării tainelor vieții. M-am transferat la București, la Horticultură, și m-am specializat în Fiziologie și Biochimie. Din anul trei de studii, am fost numit și asistent. A fost o mare responsabilitate pentru mine, să fac lucrări practice și de laborator cu studenți care erau doar cu un an mai mici decât mine. Pot să spun că n-am avut copilărie, din cauza condițiilor grele de acasă, dar, în același timp, pot să spun și că n-am avut o viață de student obișnuită, ca ceilalți. Eu nu-mi permiteam să mă plimb cu o studentă de mână, să merg cu ea de gât, cum făceau colegii mei. Eu eram de-acum cadru didactic și umblam la costum și la cravată. După absolvire, am rămas mai departe asistent la Facultate, apoi m-am înscris și la doctorat, la Academia Română, și am susținut examenul cu academicianul Traian Săvulescu. Am fost singurul doctorand pe care l-a avut Traian Săvulescu. M-a ales dintr-un grup de zece candidați și apoi m-a oprit la Academie. La 25 de ani, am fost numit directorul Institutului de documentare științifică și reprezentantul României la Institutul Internațional de la Roma și apoi de la Berlin. În 1973, la solicitarea Rectoratului Universității Agronomice din Iași, m-am transferat aici, unde, după un concurs serios, am ocupat postul de profesor la Horticultură și Agronomie. Mă întorceam cumva pe plaiuri natale, la 42 de ani, cu 216 lucrări științifice publicate. De atunci lucrez aici, unde m-ați găsit și dvs.
Taina vieții
- V-ați născut la țară, într-o familie numeroasă. Ce v-a atras către biologie, o știință frumoasă, dar atât de grea...
- Studiul biologiei mi-a dat posibilitatea de a pătrunde în procesele care transformă organismele, clipă de clipă, prin intermediul enzimelor. M-au fascinat aceste transformări continue și am vrut să le înțeleg, să le cunosc până în cele mai mici amănunte. Taina vieții se ascunde în ele. Vedeți dumneavoastră, cel mai important proces din natură este fotosinteza. Orice plantă este capabilă, prin acest proces, să transforme bioxidul de carbon în combinație cu apa, sub influența razelor solare, în zahăr. Un troscot amărât, ținut la soare, în 9 secunde face zahăr. Dar pentru asta au loc mai multe trepte de reacții enzimatice. Cum să nu fii fascinat de așa ceva? Câte laboratoare s-au străduit să facă ce fac plantele și n-au reușit! Misterul acesta al transformărilor enzimatice m-a preocupat, și pentru a-l elucida, am pornit de la ideea că fiecare plantă sintetizează ceva unic. Așa cum nu sunt doi oameni la fel, așa și plantele sunt diferite. În unele se sintetizează alcaloizii, în altele glucozele, taninurile sau uleiurile eterice. Sub același soare cresc plante care dau unele zahăr, altele ulei, altele proteine. Studiindu-le, am înțeles că în lumea în care trăim totul se diferențiază pe căi foarte clare, bine delimitate. Plante, oameni, animale au garnituri enzimatice diferite, dar care sunt legate totuși între ele. Iar de aici până la a înțelege că leacurile, medicamentele sunt lângă noi n-a mai fost decât un pas. Studiul plantelor mi-a demonstrat că fitoterapia este cea mai simplă și sigură cale de tratare a dezechilibrelor din organism, a bolilor mai mult sau mai puțin grave. De aceea, trebuie să vedem în plante atât hrană, cât și medicament. Știți foarte bine că există în Biblie pasajul în care, în ziua a șasea a Facerii, ni se spune foarte clar care este hrana cea mai potrivită pentru noi, oamenii. Cunoașteți sfatul lui Hipocrate care ne-a spus că hrana noastră să fie și medicamentul nostru, așa că nu inventăm noi acuma roata. Dar trebuie să și înțelegem de ce sunt mai potrivite plantele decât alte preparate.
- Dezvăluiți-ne și nouă câteva dintre secretele vindecării bolilor cu ajutorul plantelor, ca să înțelegem mai bine ceea ce ați spus.
- Trebuie să înțelegeți de la început că nu tratăm cu buruieni, ci cu principiile active din acestea. Cu alte cuvinte, este foarte important să cunoaștem momentul în care aceste principii active sunt la cel mai înalt nivel al lor prezente într-o plantă anume. Există anumite reguli de recoltare a plantelor, de păstrare a lor, de dozare în preparatele pe care le folosim. Țăranii le cunoșteau. În orice sat existau bătrâne culegătoare de plante care știau cum să le prepare pentru a fi bune de leac. Experiența vindecătorilor s-a bazat pe moștenirea străveche a înaintașilor (vă spun, dacă nu știți, că medicina naturistă se practică de mai bine de 7000 de ani), dar și pe observațiile directe luate din natură. Oamenii au învățat și de la animale. Rândunicile, de exemplu, pun suc de rostopască în ochii puișorilor, pentru a nu se îmbolnăvi, urșii fac primăvara, după ieșirea din hibernare, o cură de leurdă, care le detoxifiază organismul. Pe de altă parte, chiar dacă leacurile băbești se mai potrivesc într-un caz sau altul, de multe ori, ele pot deveni adevărată otravă, dacă nu se bazează pe minimum de cunoștințe, informații științifice despre comportamentul plantelor, despre asocierea dintre ele. Toate preparatele noastre sunt realizate în laborator, prin metode științifice și după o experiență de mai bine de o jumătate de secol de studiere a plantelor.
"Fiecare plantă ascunde un strop de sănătate"
- De ce sunt plantele mai bune vindecătoare decât preparatele farmaceutice de sinteză?
- Am studiat, de-a lungul anilor, zeci, sute de plante, care pot fi încadrate în categoria de plante aromatice și medicinale. Fiecare plantă ascunde un strop de sănătate. Am cercetat și compoziția chimică a medicamentelor. Multe din substanțele folosite la prepararea lor nu pot fi metabolizate de organismul uman, din lipsa enzimelor corespunzătoare. Organismul omului nu are enzime corespunzătoare pentru asimilarea tuturor substanțelor chimice prezente în medicamente. În acest fel produsele de sinteză chimică rămân depozitate în ficat, rinichi, creier, provocând grave tulburări. Sigur că e mult mai comod să iei niște pastile de câteva ori pe zi și gata, să crezi că te vei vindeca. Plantele conțin principii active asemănătoare cu cele prezente în celulele omului, ceea ce le face perfect asimilabile și fără efecte secundare. Insist să reamintesc faptul că fitoterapia este tratarea științifică cu principii active din plante, adică, săruri minerale, vitamine, acizi organici, uleiuri eterice. Nu folosim plantele la modul empiric. În alcătuirea rețetelor și a preparatelor mele m-am orientat și după informații luate din experiența altor popoare. Pentru a trata o anumită afecțiune am ales doar acele specii de plante care se regăsesc în cel puțin 4 rețete similare din 4 țări diferite. În acest mod, am selectat foarte serios speciile de plante pe care le folosesc, bazându-mă și pe experiența altor culturi.
"Avem cazuri de leucemii și cancere vindecate doar prin preparate fitoterapeutice, și după ele, nimănui nu-i cade părul"
- De când stăm împreună în cabinet, au intrat și-au ieșit o mulțime de oameni. Vă caută din toată lumea pentru tot felul de boli, chiar și pentru boli grave, cancere, leucemii. Ați obținut în multe cazuri vindecări pe care unii le-au considerat miracole, în situația în care medicina alopată nu mai avea soluții. Care este mecanismul prin care plantele reușesc să vindece?
- Să luăm cazul bolnavilor de cancer. Se știe că în această situație are loc o înmulțire haotică a celulelor. În anumite condiții o celulă umană adună substanțe fosfolipoproteice și formează o membrană protectoare care acoperă cele două jumătăți în care se divide. Din acest moment, avem două celule și acest proces de diviziune (înmulțire necontrolată a celulelor) poate dura. Unele celule trăiesc șapte zile, altele șapte luni, nu putem ști exact. Important este să acționăm asupra formării membranelor, pentru că în acest fel împiedicăm diviziunea celulară și înmulțirea necontrolată. Substanțele citostatice folosite în medicina actuală au fost sintetizate mai întâi din plante (colchicina din brândușa de toamnă). Tratamentul citostatic chimic se face, în mod uzual, la două sau trei săptămâni. Dar nimeni nu știe exact când se înmulțesc aceste celule, unele azi, altele mâine, poimâine. Pe de altă parte, nu toate celulele devin cancerigene, și de aceea este mult mai potrivit un tratament care se administrează continuu și care sprijină celulele în derularea fenomenelor naturale, fără a fi nociv, așa cum sunt citostaticele chimice. Avem cazuri de leucemii și cancere vindecate doar prin preparate fitoterapeutice (ceaiuri, tincturi, ulei), și după ele, nimănui nu-i cade părul și nu are stări de greață și de rău cum se întâmplă în cazul preparatelor chimice. Eu nu vreau să intru în conflict cu cei care propun chimioterapia ca metodă de tratament. Rezultatele vorbesc de la sine. Tratarea cu plante se face de peste șapte mii de ani, cea cu produse chimice doar din 1905, când a apărut primul produs de sinteză chimică - Salvarsanul. Cei care ajung să fie bolnavi să decidă singuri pe ce căi de vindecare se înscriu. Dar înainte de a decide, să se informeze bine. Așa fac și eu înainte de a recomanda un tratament, vorbesc cu bolnavul, întreb, analizez, până când ajung la cauza care a declanșat boala. Din acel moment, e simplu să decid tratamentul care se potrivește.
Regimul alimentar anti-cancer
- Care ar fi cele mai întâlnite cauze care provoacă bolile? De ce anume să ne ferim? Cum să prevenim îmbolnăvirile?
- Cred că spațiul interviului dvs. a expirat, așa că o să vorbesc în trecere doar despre alimentație. E foarte bine dacă adoptăm un regim preventiv care presupune, în primul rând, un regim alimentar adecvat, anticancer. Am să enumăr câteva reguli pe care ar trebui să și le însușească și să le urmeze cei care doresc să rămână sănătoși până la vârste înaintate. O alimentație corectă devine o condiție esențială a existenței umane și asigură starea de sănătate, energia și viața. Atenție, așadar, la ce mâncăm! Recomandările nutriționiștilor, bazate pe cercetări îndelungate, care au avut în vedere și tradiții și obiceiuri culinare din trecut, sunt orientate spre o alimentație cât mai naturală, cu cereale integrale, legume și fructe netratate termic și chimic, care provin din zone cât mai curate și nepoluate. Aceste substanțe dau energie, întăresc imunitatea și capacitatea de apărare a organismului în caz de îmbolnăvire și sunt remedii excelente pentru prevenirea bolilor și pentru eliminarea radicalilor liberi care provoacă îmbolnăvirea. Alimentația predominant vegetală poate înlocui parțial sau total consumul de carne și grăsimi animale, care sunt periculoase pentru sănătate. Alimentația bătrânilor noștri era formată din produsele obținute în grădinile proprii, carnea provenea de la animalele crescute în gospodărie, lactatele, de asemenea, erau naturale. Carnea, de obicei, se mânca doar de sărbători și duminica, în rest, legume și leguminoase, cereale și fructe. Pâinea era din făină integrală. Acuma punem făină ce se cheamă "trei nule", care nu mai conține nimic hrănitor din bobul de grâu. E doar un bulgăre de amidon în aluatul acela care ajunge în stomac și rămâne acolo, blocând buna digestie. Tărâțele care asigură buna digestie, vitaminele și mineralele prezente în coaja cerealelor sunt acum înlăturate. Cel mai mare rău! Pâinea neagră, intermediară, graham, acestea sunt bune. Din păcate, schimbarea stilului de viață, modernismul au influențat și alimentația, gusturile alimentare. Din lipsă de timp, omul modern alege în grabă alimentele procesate industrial, bazate pe carne, fast-food-uri, hamburgeri, grăsimi animale, conserve, mezeluri, produse zaharoase rafinate, răcoritoare și alcooluri sintetice. Acestea sunt intens procesate termic și chimic, ultrarafinate, prea mult sărate și îndulcite. Cele mai intens procesate sunt produsele din carne provenite de la animalele crescute în ferme închise, îngrășate cu nutrețuri modificate și stimulente de creștere. Dăunătoare sunt și îngrășămintele chimice, pesticidele, folosirea aditivilor sintetici (a acelor E-uri, cum sunt cunoscute) care modifică proprietățile și calitățile organoleptice ale alimentelor. S-ar putea vorbi mult pe această temă, le putem lua pe rând, ca să intrăm în detalii care să îi ajute pe cititori să-și alcătuiască un regim alimentar potrivit cu vârsta, afecțiunile de care suferă, stilul de viață etc. Trebuie neapărat să vorbim despre postul alimentar, care sprijină vindecarea, despre apa pe care o bem, despre rolul vitaminelor, al carotenoizilor, al antocianilor în prelungirea vieții. Eu pot doar să vă mai spun că în fiecare zi am pe masă ceea ce am numit "Salata curcubeu" - o salată din legume și fructe crude, de toate culorile. Cu siguranță, și asta mă ajută ca la peste optzeci de ani să fiu încă activ, neobosit, să țin conferințe publice, consultații, să pot primi bolnavi și să reușesc să aduc vindecare în multe cazuri foarte grave. V-o recomand din inimă!
Dl prof. dr. Constantin Milică poate fi găsit la Centrul de Medicină Naturistă AROMA, Aleea Mihail Sadoveanu, nr 3, Iași, la parterul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", tel. 0232/40.74.68