Sunt deja decenii de când societatea civilă din România, grupată în jurul unor organizaţii neguvernamentale importante pentru destinul democratic '89, le cere guvernanţilor noştri şi clasei politico-administrative, în general, mai multă transparenţă. Numai că, în vreme ce lasă omisiuni grosolane în declaraţiile de avere şi de interese sau îşi dosesc averile, ba prin ţări exotice, ba în "investiţii" în artă, ba plasându-le pe numele mătuşilor şi ale verilor - politicienii din PSD au găsit o interpretare proprie la mult-clamata transparenţă. Senatorii au adoptat tacit, la începutul săptămânii, un proiect de lege iniţiat de parlamentarii PSD Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, prin care obligă ONG-urile să declare, tot la 6 luni, fiecare persoană care le-a donat bani şi sumele respective. În caz contrar, ONG-urile respective îşi încetează, "de îndată", activitatea!
Transparenţă aţi vrut, transparenţă primiţi! O şicană cinică, în stilul cu care PSD ne-a obişnuit în ultimul an, după revenirea la putere. Mesajul e clar - cine nu e cu noi e împotriva noastră, iar direcţia e şi ea cât se poate de limpede: placa tocită de-acum, despre Soros şi despre străinii care au tot felul de interese ascunse, ca să ne corupă şi să ne fure ţara. Evident că noua lege, dacă va trece prin tot circuitul legislativ, nu va face decât să încurce activitatea unor organizaţii care, departe de a se răfui în vreun fel cu statul şi cu reprezentanţii lui, nu fac altceva decât să acopere nevoi, adesea umanitare, pe care statul nu e în stare să le acopere. ONG-uri care dau o mână de ajutor familiilor care au copii suferinzi de cancer, ONG-uri care luptă împotriva foametei şi sărăciei, ONG-uri care caută soluţii la problemele oraşelor, la chestiuni ce ţin de patrimoniu sau de promovarea turismului. Nu-i de ajuns că le dai o lovitură groaznică prin noile modificări la Codul Fiscal, le mai înhami, poate cu personal redus de-acum, din lipsă de fonduri, să facă liste peste liste. Doar aşa, pentru ca apoi, căutând maliţios peste liste, să descoperi, la o adică, vreun nume sau vreo firmă şi să brodezi de-acolo o nouă teorie conspiraţionistă, în genul poveştii cu "statul paralel". Căci, dincolo de intenţiile ascunse ale autorilor proiectului de lege împotriva ONG-urilor, uimitoare este, şi de această dată, extraordinara creativitate şi mobilizare a PSD, când vine vorba de a face o prostie. Nu va ajunge un mandat întreg, de 4 ani, al unei majorităţi bine intenţionate şi eficiente - ceea ce e deja prea mult - pentru a elimina toate hachiţele ascunse de PSD în legile aprobate în numai câteva luni!