Casa unui român celebru: ANGHEL SALIGNY

ORAŞE, CASE, OAMENI

Pe clădirea din strada Occidentului, nr. 10, ascunsă de vegetaţia care creşte din abun­denţă pe fâşia de pământ dintre zid şi gar­dul metalic, e o placă de marmură inscripţionată astfel: "În această casă a locuit şi lucrat inginerul constructor profesor Anghel Saligny (1854 - 1925) care a conceput şi a realizat podul peste Dunăre de la Cernavodă, construcţia portului Constanţa şi alte lucrări inginereşti de sea­mă". Harta cadastra­lă din 1911 con­firmă informaţia. Într-un peri­metru larg, din care fă­cea parte şi o grădină întinsă, unde se aflau inclusiv grajduri pentru cai, e scris chiar numele mare­lui nostru inginer.

O naştere între ape

Ştiind câte obiective de in­te­res public a con­struit ge­nia­lul inginer român Anghel Sa­lig­ny, unele dintre ele, adevă­rate capodopere ingine­reşti, casa din str. Oc­cidentului nr. 10 (e stra­da care leagă Piaţa Sfin­ţii Voievozi de Calea Bu­zeşti) ar fi trebuit să fie în prezent casă me­morială sau muzeu de­dicat epocii de avânt economic cunoscut de România sub domnia lui Carol I. Dar clădi­rea, naţionalizată de statul comunist, a fost vândută chiriaşilor, a­par­ta­ment cu apartament, în baza legii 112. Exte­riorul casei este neîngrijit. Zugrăveala s-a spălăcit şi s-a şters pe alocuri. Vis-a-vis de clădire sunt garaje din tablă, care arată ca nişte coşmelii de mahala. Cum intru pe poarta metalică, descopăr în stânga un morman de deşeuri rezultate din finisaje: bucăţi de polistiren, sârmă, tencuială uscată şi cărămizi sfărâmate.Saligny a condus lucrări de anvergură pe şantierele de la sfârşitul secolului XIX, dar nu cred că, de-ar trece acum pe aici, i-ar conveni să vadă mizeria din curtea fostei sale case. Îi plăceau ordinea şi curăţenia, potrivit educaţiei primite în familia sa, originară pe linie paternă din Prusia, şi cu rădăcinile în Alsacia. Există în prezent în Franţa localităţi numite Saligny, situate în depar­tamentele Vandée şi Yonne. Primul venit în Ţările Române a fost Alfred Saligny, tatăl inginerului Anghel Salingy, dar şi al lui Alfons Saligny, la rândul său inginer, însă în domeniul chimiei, şi al Sofiei. Prusacul cu origini franceze a fost profeso­rul de limba franceză al copiilor lui Ion Ghica, cărturar şi diplomat român, autor al unor fascinante scrieri memorialistice. Alfred îl întâlnise în Ger­mania pe Ghica şi a fost cucerit de poveştile aces­tuia despre priveliştile şi oamenii de la gurile Du­nă­rii, astfel încât nu a mai stat pe gânduri, şi-a fă­cut bagajele şi a sosit în Moldova, unde s-a căsă­torit cu o tânără de origine poloneză. În 1853, li s-a născut primul copil, Alfons, în 1854 a venit pe lume Anghel, iar doi ani mai târziu, mezina Sofia. Referitor la naşterea lui Anghel, biografii au găsit informaţii potrivit cărora viitorul constructor al podului de la Cernavodă s-ar fi născut într-un han din satul Şerbăneşti, situat în apropierea Tecuciu­lui. Era un început de mai, cu ploi torenţiale care biciuiau satele şi dealurile din sudul Moldovei şi umflau râurile şi pâraiele care îşi ieşiseră din matcă şi se revărsaseră prin lunci. Şuvoaiele de neoprit s-au năpustit şi asupra hanului, unde nevasta lui Saligny abia născuse, astfel încât puţin a lipsit ca valurile să ducă la vale chiar patul unde gângurea micul Anghel. Din fericire, au scăpat cu toţii teferi, iar cel de-al doilea copil al familiei Saligny va ajun­ge un inginer genial, care va construi primul pod de cale ferată peste Dunăre, legând Dobrogea de Ro­mâ­nia, sfidând astfel fluviul care înghiţise multe vieţi omeneşti. Oricât de cumplite au fost viiturile în anotimpul dezgheţului, călătorii le-au privit aşezaţi confortabil în compartimentele tre­nu­rilor, care au trecut apoi, zi şi noapte, pe dea­supra stihiei.

Omul marilor proiecte

Anghel Saligny şi-a în­ceput educaţia în ca­drul pensionului deschis de tatăl său în Focşani. După unirea din 1859, familia Saligny a cerut cetăţenia română, deve­nind cu toţii membri cu drepturi depline ai na­ţiunii române. Totuşi, dor­nic să le ofere co­piilor săi acces la şcoli unde se studia temeinic, întrucât învăţământul nos­tru liceal şi uni­ver­sitar se afla abia la în­ceput, înţeleptul Alfred i-a înscris pe aceştia la şcoli înalte din Ger­ma­nia. Aşa a ajuns Anghel la Potsdam, apoi la Ber­lin şi la Charlottenburg. I s-a propus să studieze astronomia, dar tânărul venit din România a refu­zat, motivând că: "Astronomia este frumoasă, dar eu vreau să fac ceva pentru ţara care ne-a oferit azil", cum spune într-un articol publicat de "Cronica Vrancei". În 1875, a fost invitat să fie pro­fesor la Dresda, iar Saligny a refuzat din nou: "Deşi familia mea s-a născut din apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda". Statul ro­mân, abia înfiripat, avea nevoie de căi ferate, de poduri peste râurile învolburate, de docuri în porturi, pentru a susţine activi­tatea comercială, de silozuri un­de să depoziteze grânele, pentru a putea fi vândute mai bine pe piaţa internaţională, de sedii noi pentru instituţiile din marile ora­şe. Saligny ştia de toate aceste lipsuri şi se simţea chemat să se implice cu toată pu­terea minţii sale pentru modernizarea României, sub sceptrul lui Carol I. La 20 de ani, era deja li­cen­ţiat în inginerie al Şcolii Politehnice din Char­lottenburg. Imediat întors în ţară, tânărul inginer constructor a fost trimis la Praga, să supravegheze construirea unor vagoane comandate de români. Vagoanele vor rula mai târziu pe căile ferate, în­fiin­ţate după planurile sau chiar sub comanda sa: Predeal - Ploieşti (1876), Adjud - Târgu-Ocna şi Bârlad - Vaslui (1881), Feteşti - Cernavodă (1883), pentru ca în 1895, Saligny să fie numit direc­tor general al Căilor Ferate Române. Opera vieţii sale a rămas linia Feteşti - Cernavodă, cu podul care a unit feroviar Dobrogea de România, după ce aceasta fusese alipită politic, în urma răz­boiului din 1877.

Nitul de argint

În 1887, Ministerul Lucrărilor Publice i-a cerut lui Saligny să proiecteze linia Feteşti - Cernavodă şi podul peste Dunăre. Inginerul avea 33 de ani. Şi-a asumat proiectul şi s-a pus pe treabă. Mai întâi a vizitat în Scoţia şantierul unde se afla în construc­ţie cel mai mare pod din lume la vremea aceea, Firth of Forth (2 X 521 m, după cum precizează revista drumuripoduri.ro). Apoi a format o echipă numai din ingineri români, majoritatea foşti elevi de-ai săi de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şo­sele. La 9 octombrie 1890, a fost pusă piatra funda­mentală a lucrării. Au fost folosite 16.823 tone de oţel şi câteva milioane de nituri. În septem­brie 1895, a fost bătut ultimul nit, confecţionat din argint, în cel mai lung pod din Europa continentală, din acea vreme. La festivitate a fost prezent regele Carol I, podul primind numele său. Saligny a stat sub pod, în timp ce un convoi format din 15 loco­motive a rulat pe calea ferată. Genialul inginer constructor a ţinut să arate asistenţei că are încre­dere în opera sa şi a colaboratorilor săi. Replica sa a rămas celebră: "Ştiam că va ţine".
Nu deţin date despre construirea casei din str. Occidentului nr. 10, dar am descoperit în ediţia din 1904 a Anuarului Bucureştilor, că inginerul locuia deja la această adresă. Locuise, în trecut, în str. Fântânei (actuala str. Gen. Henry Berthelot) şi în str. Manea Brutaru (actuala str. Gen. Constantin Budişteanu). A fost căsătorit cu Tereza Kohna, având împreună trei copii: Eugenia, Mihail şi So­fia. În 17 iunie 1925, după ce a luat masa împreună cu familia - era aniver­sarea zilei de naştere a soţiei sale - Anghel Saligny s-a aşezat în scaunul în care se odihnea de obicei şi a închis ochii pentru tot­deauna. A fost înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti. Dacă treceţi pe strada Occi­dentului, opriţi-vă câteva clipe şi priviţi ce a rămas din casa în care a locuit inginerul Anghel Saligny, amintindu-vă că a fost urmaşul unui neam străin, dar a ajuns unul dintre cei mai admiraţi şi respectaţi români.