Pe clădirea din strada Occidentului, nr. 10, ascunsă de vegetația care crește din abundență pe fâșia de pământ dintre zid și gardul metalic, e o placă de marmură inscripționată astfel: "În această casă a locuit și lucrat inginerul constructor profesor Anghel Saligny (1854 - 1925) care a conceput și a realizat podul peste Dunăre de la Cernavodă, construcția portului Constanța și alte lucrări inginerești de seamă". Harta cadastrală din 1911 confirmă informația. Într-un perimetru larg, din care făcea parte și o grădină întinsă, unde se aflau inclusiv grajduri pentru cai, e scris chiar numele marelui nostru inginer.
O naștere între ape
Știind câte obiective de interes public a construit genialul inginer român Anghel Saligny, unele dintre ele, adevărate capodopere inginerești, casa din str. Occidentului nr. 10 (e strada care leagă Piața Sfinții Voievozi de Calea Buzești) ar fi trebuit să fie în prezent casă memorială sau muzeu dedicat epocii de avânt economic cunoscut de România sub domnia lui Carol I. Dar clădirea, naționalizată de statul comunist, a fost vândută chiriașilor, apartament cu apartament, în baza legii 112. Exteriorul casei este neîngrijit. Zugrăveala s-a spălăcit și s-a șters pe alocuri. Vis-a-vis de clădire sunt garaje din tablă, care arată ca niște coșmelii de mahala. Cum intru pe poarta metalică, descopăr în stânga un morman de deșeuri rezultate din finisaje: bucăți de polistiren, sârmă, tencuială uscată și cărămizi sfărâmate. Saligny a condus lucrări de anvergură pe șantierele de la sfârșitul secolului XIX, dar nu cred că, de-ar trece acum pe aici, i-ar conveni să vadă mizeria din curtea fostei sale case. Îi plăceau ordinea și curățenia, potrivit educației primite în familia sa, originară pe linie paternă din Prusia, și cu rădăcinile în Alsacia. Există în prezent în Franța localități numite Saligny, situate în departamentele Vandée și Yonne. Primul venit în Țările Române a fost Alfred Saligny, tatăl inginerului Anghel Salingy, dar și al lui Alfons Saligny, la rândul său inginer, însă în domeniul chimiei, și al Sofiei. Prusacul cu origini franceze a fost profesorul de limba franceză al copiilor lui Ion Ghica, cărturar și diplomat român, autor al unor fascinante scrieri memorialistice. Alfred îl întâlnise în Germania pe Ghica și a fost cucerit de poveștile acestuia despre priveliștile și oamenii de la gurile Dunării, astfel încât nu a mai stat pe gânduri, și-a făcut bagajele și a sosit în Moldova, unde s-a căsătorit cu o tânără de origine poloneză. În 1853, li s-a născut primul copil, Alfons, în 1854 a venit pe lume Anghel, iar doi ani mai târziu, mezina Sofia. Referitor la nașterea lui Anghel, biografii au găsit informații potrivit cărora viitorul constructor al podului de la Cernavodă s-ar fi născut într-un han din satul Șerbănești, situat în apropierea Tecuciului. Era un început de mai, cu ploi torențiale care biciuiau satele și dealurile din sudul Moldovei și umflau râurile și pâraiele care își ieșiseră din matcă și se revărsaseră prin lunci. Șuvoaiele de neoprit s-au năpustit și asupra hanului, unde nevasta lui Saligny abia născuse, astfel încât puțin a lipsit ca valurile să ducă la vale chiar patul unde gângurea micul Anghel. Din fericire, au scăpat cu toții teferi, iar cel de-al doilea copil al familiei Saligny va ajunge un inginer genial, care va construi primul pod de cale ferată peste Dunăre, legând Dobrogea de România, sfidând astfel fluviul care înghițise multe vieți omenești. Oricât de cumplite au fost viiturile în anotimpul dezghețului, călătorii le-au privit așezați confortabil în compartimentele trenurilor, care au trecut apoi, zi și noapte, pe deasupra stihiei.
Omul marilor proiecte
Anghel Saligny și-a început educația în cadrul pensionului deschis de tatăl său în Focșani. După unirea din 1859, familia Saligny a cerut cetățenia română, devenind cu toții membri cu drepturi depline ai națiunii române. Totuși, dornic să le ofere copiilor săi acces la școli unde se studia temeinic, întrucât învățământul nostru liceal și universitar se afla abia la început, înțeleptul Alfred i-a înscris pe aceștia la școli înalte din Germania. Așa a ajuns Anghel la Potsdam, apoi la Berlin și la Charlottenburg. I s-a propus să studieze astronomia, dar tânărul venit din România a refuzat, motivând că: "Astronomia este frumoasă, dar eu vreau să fac ceva pentru țara care ne-a oferit azil", cum spune într-un articol publicat de "Cronica Vrancei". În 1875, a fost invitat să fie profesor la Dresda, iar Saligny a refuzat din nou: "Deși familia mea s-a născut din apele Loirei și pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, așa că dacă o țară ne-a dat azil și ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda". Statul român, abia înfiripat, avea nevoie de căi ferate, de poduri peste râurile învolburate, de docuri în porturi, pentru a susține activitatea comercială, de silozuri unde să depoziteze grânele, pentru a putea fi vândute mai bine pe piața internațională, de sedii noi pentru instituțiile din marile orașe. Saligny știa de toate aceste lipsuri și se simțea chemat să se implice cu toată puterea minții sale pentru modernizarea României, sub sceptrul lui Carol I. La 20 de ani, era deja licențiat în inginerie al Școlii Politehnice din Charlottenburg. Imediat întors în țară, tânărul inginer constructor a fost trimis la Praga, să supravegheze construirea unor vagoane comandate de români. Vagoanele vor rula mai târziu pe căile ferate, înființate după planurile sau chiar sub comanda sa: Predeal - Ploiești (1876), Adjud - Târgu-Ocna și Bârlad - Vaslui (1881), Fetești - Cernavodă (1883), pentru ca în 1895, Saligny să fie numit director general al Căilor Ferate Române. Opera vieții sale a rămas linia Fetești - Cernavodă, cu podul care a unit feroviar Dobrogea de România, după ce aceasta fusese alipită politic, în urma războiului din 1877.
Nitul de argint
În 1887, Ministerul Lucrărilor Publice i-a cerut lui Saligny să proiecteze linia Fetești - Cernavodă și podul peste Dunăre. Inginerul avea 33 de ani. Și-a asumat proiectul și s-a pus pe treabă. Mai întâi a vizitat în Scoția șantierul unde se afla în construcție cel mai mare pod din lume la vremea aceea, Firth of Forth (2 X 521 m, după cum precizează revista drumuripoduri.ro). Apoi a format o echipă numai din ingineri români, majoritatea foști elevi de-ai săi de la Școala Națională de Poduri și Șosele. La 9 octombrie 1890, a fost pusă piatra fundamentală a lucrării. Au fost folosite 16.823 tone de oțel și câteva milioane de nituri. În septembrie 1895, a fost bătut ultimul nit, confecționat din argint, în cel mai lung pod din Europa continentală, din acea vreme. La festivitate a fost prezent regele Carol I, podul primind numele său. Saligny a stat sub pod, în timp ce un convoi format din 15 locomotive a rulat pe calea ferată. Genialul inginer constructor a ținut să arate asistenței că are încredere în opera sa și a colaboratorilor săi. Replica sa a rămas celebră: "Știam că va ține".
Nu dețin date despre construirea casei din str. Occidentului nr. 10, dar am descoperit în ediția din 1904 a Anuarului Bucureștilor, că inginerul locuia deja la această adresă. Locuise, în trecut, în str. Fântânei (actuala str. Gen. Henry Berthelot) și în str. Manea Brutaru (actuala str. Gen. Constantin Budișteanu). A fost căsătorit cu Tereza Kohna, având împreună trei copii: Eugenia, Mihail și Sofia. În 17 iunie 1925, după ce a luat masa împreună cu familia - era aniversarea zilei de naștere a soției sale - Anghel Saligny s-a așezat în scaunul în care se odihnea de obicei și a închis ochii pentru totdeauna. A fost înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri din București. Dacă treceți pe strada Occidentului, opriți-vă câteva clipe și priviți ce a rămas din casa în care a locuit inginerul Anghel Saligny, amintindu-vă că a fost urmașul unui neam străin, dar a ajuns unul dintre cei mai admirați și respectați români.