1. Depresiile sunt de multe feluri
Depresia nu prezintă un tablou clinic definit cu exactitate, ca rujeola sau rinita alergică. Medicii nu ştiu nici astăzi prea multe despre modificările şi tulburările metabolice de la nivelul creierului, asociate cu stările depresive. Este posibil ca diagnosticul de "depresie" să fie doar o noţiune generică, care să cuprindă o serie întreagă de simptome. Această accepţie este plauzibilă, cu atât mai mult cu cât depresiile pot îmbrăca forme foarte diverse.
În mod obişnuit, noţiunea de depresie indică o stare de deprimare profundă, apatie şi mohoreală, care durează minimum două săptămâni. Afecţiunea se manifestă în grade de intensitate diferite. În forma sa cea mai severă, sentimentele sumbre pot fi atât de chinuitoare, încât pacienţii au gânduri stăruitoare de suicid.
Deseori, însă, boala apare într-o variantă mai blândă. Cei afectaţi de ea îşi pierd interesul pentru activităţile cotidiene, se simt lipsiţi de orice speranţă şi nu mai au încredere în sine. Această stare, numită în limbajul medical distimie, este considerată adesea nu atât o boală, cât mai curând o trăsătură de caracter. Deşi suferinzii continuă să fie funcţionali în viaţa de zi cu zi, distimia le prejudiciază în mare măsură calitatea vieţii. Pe lângă aceasta, ea îi împinge frecvent la un abuz de alcool sau medicamente şi, totodată, poate evolua spre o depresie clinică gravă.
Şi aşa-numitul sindrom Burnout (o stare de epuizare fizică, psihică şi emoţională) se încadrează în categoria manifestărilor depresive. Deocamdată, nu toţi specialiştii consimt să vadă în el o boală de sine stătătoare. Simptomele sale tipice, cum sunt oboseala cronică, apatia şi sentimentul inutilităţii se aseamănă cu acelea ale depresiei.
O altă formă de depresie, care poate fi definită fără echivoc, este tulburarea bipolară. Această suferinţă, cunoscută şi sub denumirea de sindrom maniaco-depresiv, se caracterizează prin perioade de melancolie adâncă şi inactivitate, ce alternează cu faze euforice, în care pacienţii debordează de energie şi optimism. Fervoarea cu care sfidează riscurile poate deveni destul de primejdioasă, atât pentru ei, cât şi pentru alţii. Depresia sezonieră are cu totul alte cauze. De astă dată, simptomele sunt declanşate de reducerea luminii solare în perioada de toamnă şi iarnă. Alte forme speciale de depresie sunt cea postnatală, întâlnită la mamele tinere, cea dependentă de ciclul menstrual şi deprimarea ce apare în anii care preced menopauza. Şi anumite medicamente pot da naştere unor dezechilibre psihice, cu caracter patologic.
2. Oricine se poate îmbolnăvi
Depresiile nu reprezintă nicidecum o problemă exclusivă a celor mai sensibili dintre contemporanii noştri, ci este o boală endemică. Un european din cinci se confruntă la un moment dat, în decursul vieţii sale, cu o fază de deprimare extremă. Predispoziţia ereditară joacă probabil un anumit rol, însă la declanşarea bolii contribuie întotdeauna şi influenţe exterioare, cel mai adesea stresul cronic - criza prelungită a unei relaţii, suprasolicitarea în activitatea profesională sau dificultatea de a depăşi pierderea unui om apropiat. Există persoane suficient de stabile emoţional (reziliente, cum le numesc psihologii), care pot gestiona fără probleme asemenea situaţii stresante, în timp ce pe altele le dezechilibrează chiar şi solicitările relativ minore. Vulnerabilitatea individuală depinde, pe de-o parte, de materialul genetic, însă pe de alta, are de-a face în mare măsură cu experienţele stresante, avute anterior. Astfel, un om care a trăit în primii ani ai copilăriei evenimente ce l-au împovărat emoţional va fi mai sensibil la stres pe toată durata existenţei sale. Şi împrejurările în care cineva îşi duce viaţa au însemnătatea lor: în vreme ce relaţiile interumane stabile şi sentimentul că suntem ocrotiţi ne protejează împotriva unei eventuale depresii, singurătatea constituie un factor de risc deloc neglijabil. Totuşi, nimeni nu este vreodată sută la sută ferit de pericolul unui blocaj emoţional.
3. Nici copiii nu sunt scutiţi
Contrar convingerii multor părinţi, copiii nu devin vulnerabili la depresii abia odată cu începutul pubertăţii. Până şi copiii de grădiniţă pot fi depresivi, de asemenea, şi aproximativ 2% dintre elevii din primele clase. Riscul creşte apoi considerabil, odată cu transformările turbulente, biologice şi psihice, ale pubertăţii: dintre adolescenţii între 12 şi 17 ani, aproape 10% suferă de o deprimare cronică. Iar dacă la copiii mai mici repartizarea pe sexe era încă echilibrată, la tineri se constată că fetele se îmbolnăvesc mult mai frecvent decât băieţii. Şi, cu toate că momentele de proastă dispoziţie sunt normale în perioada pubertăţii, părinţii ar face bine să-şi trimită fără ezitare copiii la psihiatru când suspectează o depresie, căci riscul de suicid nu trebuie în niciun caz subestimat. După accidente, sinuciderile reprezintă, ca frecvenţă, a doua cauză de deces în rândul adolescenţilor.
Spre deosebire de puberi, copiii mai mici încă n-au capacitatea să-şi exprime verbal stările sufleteşti şi, de aceea, depresia infantilă rămâne deseori nedepistată. Părinţii ar trebui să devină atenţi, totuşi, atunci când copiii lor nu se mai joacă la fel ca înainte, sunt mai puţin sociabili, şi dezvoltă tulburări de conduită alimentară sau de somn. Expresia încremenită a feţei şi o postură defectuoasă, cu umerii căzuţi şi spatele încovoiat, parcă apăsat de o imensă povară, constituie şi ele importante semnale de avertizare.
4. Depresia vine rareori singură
Câteodată, depresia este însoţită şi de suferinţe fizice care îi accentuează simptomele - de pildă, de o arterioscleroză coronariană, de diabet sau demenţă senilă. În asemenea situaţii, tulburările fizice şi cele psihice se influenţează reciproc. Şi durerile cronice se asociază foarte des cu blocajul psihic.
Prin efectele lor secundare, unele antidepresive pot acţiona şi asupra bolii însoţitoare: de exemplu, anumite substanţe active determină o creştere a greutăţii corporale, iar altele calmează durerile.
5. Exigenţele prea mari ne îmbolnăvesc
Stresul nu provine întotdeauna doar din exterior. Convorbirile cu pacienţii depresivi pun în evidenţă faptul că mulţi dintre ei au exigenţe deosebit de mari faţă de propria persoană. Astfel, ei se supun pe sine unei presiuni căreia, mai curând sau mai târziu, nu-i vor mai putea face faţă. Aşa sunt mamele care, în pofida unui job full-time, mare consumator de energie, se consideră totuşi datoare să aducă la serbarea de la grădiniţă prăjituri făcute cu mâna lor. Sau medicul dedicat, care, pur şi simplu, refuză să se detaşeze de problemele pacienţilor săi. Tipic pentru asemenea oameni este faptul că nu realizează efectul nociv al perfecţionismului lor. În momentul când îşi ating limitele, ei tind să dea vina pe aşa-zisele lor neajunsuri şi se socot rataţi. Adesea depun eforturi şi mai mari pentru a se autodepăşi, până când eşecurile repetate îi vor face să devină apatici şi să se izoleze. Ajunşi aici, se resemnează şi alunecă într-o stare de neputinţă dobândită, care nu le mai permite nici măcar să-şi rezolve măruntele activităţi zilnice.
6. Alimentaţia nesănătoasă favorizează depresiile
Deprimarea patologică apare foarte frecvent la pacienţii obezi şi la cei cu tulburări metabolice, cum este diabetul. Există tot mai numeroase indicii care sugerează că depresia însăşi ar putea să aibă legătură cu un metabolism dezechilibrat - şi că o alimentaţie sănătoasă ar reuşi să prevină afecţiunea. Se ştie deja că multe componente ale hranei noastre acţionează asupra balanţei hormonale şi, implicit, asupra creierului. În plus, asigurarea unui aport corespunzător de minerale, ca magneziul, calciul, fierul şi zincul, este decisivă pentru o bună funcţionare a sistemului nervos.
Studiile demonstrează, pe bază de statistici, corelaţia existentă între depresie şi alimentaţia nesănătoasă. Cei ce doresc să ia măsuri preventive ar trebui să evite ceea ce nutriţioniştii incriminează în mod obişnuit: băuturile dulci din comerţ, cu conţinutul lor ridicat de zahăr, mezelurile şi mâncărurile gata preparate. În schimb, dieta mediteraneeană, compusă din multe legume, nuci, ulei de măsline şi peşte, precum şi bucătăria japoneză, din care nu lipsesc soia, ceaiul verde şi o gamă largă de verdeţuri, par să scadă riscul îmbolnăvirii.
7. Nici inflamaţiile nu sunt de neglijat
Specialiştii urmăresc în prezent o nouă pistă, care ar putea duce la obţinerea unor rezultate mai bune în tratarea depresiei. În creierul unor pacienţi care sufereau de forma severă a bolii s-a descoperit un nivel ridicat de substanţe specifice inflamaţiei, secretate de celulele sistemului imunitar. Devine evident faptul că blocajul psihic se suprapune peste procesele inflamatorii. Este posibil, prin urmare, ca inflamaţiile cronice să contribuie la declanşarea afecţiunii. Actualmente, se află în derulare un studiu clinic de anvergură, în cadrul căruia cercetătorii încearcă să afle dacă depresiile rebele ar putea fi combătute cu succes, cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare. Pacienţilor care n-au răspuns până acum la niciun tratament li se administrează suplimentar, pe lângă antidepresivele obişnuite din clasa inhibitorilor reabsorbţiei de serotonină (SSRI), şi un preparat numit minociclină. Acesta este un antibiotic utilizat în mod curent împotriva infecţiilor de pe căile respiratorii şi a acneei. Experienţele de laborator pe şoareci au arătat că minociclina reuşeşte să inhibe activitatea celulelor implicate în generarea procesului inflamator.
8. Există şanse bune de vindecare
Este cu atât mai important să se găsească şi să se aplice din capul locului terapia adecvată. Chiar dacă în cazurile grave, antidepresivele sunt indispensabile, demersul terapeutic nu trebuie să se limiteze la medicaţie. Cele mai bune şanse de vindecare le oferă combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia.
9. Prea multe menajamente strică
Desigur, cine suferă de sindromul burnout n-ar trebui să se lupte în continuare, zi de zi, cu acelaşi volum epuizant de muncă. Cu toate acestea, repaosul şi cruţarea nu reprezintă o terapie potrivită pentru pacienţii depresivi, întrucât nu fac decât să le accentueze tendinţa de a se retrage în singurătate şi de a evita orice efort. La urma urmei, pasivitatea este unul din principalele simptome ale bolii. Ea îi privează pe suferinzi de posibilitatea de a-şi contracara dispoziţia sumbră prin mici evenimente îmbucurătoare, astfel încât soluţia optimă pentru ei este aceea de a-i menţine activi. O plimbare prin parc favorizează vindecarea, mai mult decât ceasuri întregi de odihnă pe canapea, iar o întâlnire cu prietenii e mai folositoare decât o seară liniştită, petrecută în faţa televizorului. Mişcarea este unul din cele mai eficiente remedii împotriva depresiei. Tocmai de aceea, persoanele depresive ar trebui neapărat încurajate să facă sport. Cu condiţia ca solicitarea fizică să fie astfel dozată, încât să nu depăşească puterile bolnavului, ci să-i ofere o experienţă pozitivă.
10. Şi familia are nevoie de ajutor
Depresia unui partener, copil sau părinte, constituie o povară enormă pentru întreaga familie. Cei din jurul suferindului se simt adesea neajutoraţi şi depăşiţi de situaţie. În cazuri extreme, stresul lor atinge o asemenea cotă, încât încep să dezvolte ei înşişi simptome de depresie. De aceea, este esenţial ca persoanelor apropiate să li se explice natura acestei afecţiuni şi modalităţile corecte de abordare a bolnavului psihic. Un comportament calm, care să evite atât grija exagerată, cât şi criticile dure, va fi favorabil însănătoşirii pacientului. În acelaşi timp, membrii familiei trebuie să înveţe cum să se detaşeze de suferinţa depresivului, pentru a nu-şi pune în pericol propriul echilibru interior.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
