1. Depresiile sunt de multe feluri
Depresia nu prezintă un tablou clinic definit cu exactitate, ca rujeola sau rinita alergică. Medicii nu știu nici astăzi prea multe despre modificările și tulburările metabolice de la nivelul creierului, asociate cu stările depresive. Este posibil ca diagnosticul de "depresie" să fie doar o noțiune generică, care să cuprindă o serie întreagă de simptome. Această accepție este plauzibilă, cu atât mai mult cu cât depresiile pot îmbrăca forme foarte diverse.
În mod obișnuit, noțiunea de depresie indică o stare de deprimare profundă, apatie și mohoreală, care durează minimum două săptămâni. Afecțiunea se manifestă în grade de intensitate diferite. În forma sa cea mai severă, sentimentele sumbre pot fi atât de chinuitoare, încât pacienții au gânduri stăruitoare de suicid.
Deseori, însă, boala apare într-o variantă mai blândă. Cei afectați de ea își pierd interesul pentru activitățile cotidiene, se simt lipsiți de orice speranță și nu mai au încredere în sine. Această stare, numită în limbajul medical distimie, este considerată adesea nu atât o boală, cât mai curând o trăsătură de caracter. Deși suferinzii continuă să fie funcționali în viața de zi cu zi, distimia le prejudiciază în mare măsură calitatea vieții. Pe lângă aceasta, ea îi împinge frecvent la un abuz de alcool sau medicamente și, totodată, poate evolua spre o depresie clinică gravă.
Și așa-numitul sindrom Burnout (o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională) se încadrează în categoria manifestărilor depresive. Deocamdată, nu toți specialiștii consimt să vadă în el o boală de sine stătătoare. Simptomele sale tipice, cum sunt oboseala cronică, apatia și sentimentul inutilității se aseamănă cu acelea ale depresiei.
O altă formă de depresie, care poate fi definită fără echivoc, este tulburarea bipolară. Această suferință, cunoscută și sub denumirea de sindrom maniaco-depresiv, se caracterizează prin perioade de melancolie adâncă și inactivitate, ce alternează cu faze euforice, în care pacienții debordează de energie și optimism. Fervoarea cu care sfidează riscurile poate deveni destul de primejdioasă, atât pentru ei, cât și pentru alții. Depresia sezonieră are cu totul alte cauze. De astă dată, simptomele sunt declanșate de reducerea luminii solare în perioada de toamnă și iarnă. Alte forme speciale de depresie sunt cea postnatală, întâlnită la mamele tinere, cea dependentă de ciclul menstrual și deprimarea ce apare în anii care preced menopauza. Și anumite medicamente pot da naștere unor dezechilibre psihice, cu caracter patologic.
2. Oricine se poate îmbolnăvi
Depresiile nu reprezintă nicidecum o problemă exclusivă a celor mai sensibili dintre contemporanii noștri, ci este o boală endemică. Un european din cinci se confruntă la un moment dat, în decursul vieții sale, cu o fază de deprimare extremă. Predispoziția ereditară joacă probabil un anumit rol, însă la declanșarea bolii contribuie întotdeauna și influențe exterioare, cel mai adesea stresul cronic - criza prelungită a unei relații, suprasolicitarea în activitatea profesională sau dificultatea de a depăși pierderea unui om apropiat. Există persoane suficient de stabile emoțional (reziliente, cum le numesc psihologii), care pot gestiona fără probleme asemenea situații stresante, în timp ce pe altele le dezechilibrează chiar și solicitările relativ minore. Vulnerabilitatea individuală depinde, pe de-o parte, de materialul genetic, însă pe de alta, are de-a face în mare măsură cu experiențele stresante, avute anterior. Astfel, un om care a trăit în primii ani ai copilăriei evenimente ce l-au împovărat emoțional va fi mai sensibil la stres pe toată durata existenței sale. Și împrejurările în care cineva își duce viața au însemnătatea lor: în vreme ce relațiile interumane stabile și sentimentul că suntem ocrotiți ne protejează împotriva unei eventuale depresii, singurătatea constituie un factor de risc deloc neglijabil. Totuși, nimeni nu este vreodată sută la sută ferit de pericolul unui blocaj emoțional.
3. Nici copiii nu sunt scutiți
Contrar convingerii multor părinți, copiii nu devin vulnerabili la depresii abia odată cu începutul pubertății. Până și copiii de grădiniță pot fi depresivi, de asemenea, și aproximativ 2% dintre elevii din primele clase. Riscul crește apoi considerabil, odată cu transformările turbulente, biologice și psihice, ale pubertății: dintre adolescenții între 12 și 17 ani, aproape 10% suferă de o deprimare cronică. Iar dacă la copiii mai mici repartizarea pe sexe era încă echilibrată, la tineri se constată că fetele se îmbolnăvesc mult mai frecvent decât băieții. Și, cu toate că momentele de proastă dispoziție sunt normale în perioada pubertății, părinții ar face bine să-și trimită fără ezitare copiii la psihiatru când suspectează o depresie, căci riscul de suicid nu trebuie în niciun caz subestimat. După accidente, sinuciderile reprezintă, ca frecvență, a doua cauză de deces în rândul adolescenților.
Spre deosebire de puberi, copiii mai mici încă n-au capacitatea să-și exprime verbal stările sufletești și, de aceea, depresia infantilă rămâne deseori nedepistată. Părinții ar trebui să devină atenți, totuși, atunci când copiii lor nu se mai joacă la fel ca înainte, sunt mai puțin sociabili, și dezvoltă tulburări de conduită alimentară sau de somn. Expresia încremenită a feței și o postură defectuoasă, cu umerii căzuți și spatele încovoiat, parcă apăsat de o imensă povară, constituie și ele importante semnale de avertizare.
4. Depresia vine rareori singură
Deprimarea cronică se asociază de foarte multe ori cu alte afecțiuni psihice: cu tulburări anxioase și obsesiv-compulsive sau cu unele dependențe. Un sfert dintre bărbații alcoolici și jumătate dintre femeile alcoolice suferă de depresie. Aproape că nu se poate stabili dacă o tulburare a provocat declanșarea celeilalte sau dacă ele au apărut independent una de alta. În orice caz, bolile se agravează reciproc și fac ca tratamentul să devină mai dificil. Pentru acest motiv, trebuie tratate concomitent.
Câteodată, depresia este însoțită și de suferințe fizice care îi accentuează simptomele - de pildă, de o arterioscleroză coronariană, de diabet sau demență senilă. În asemenea situații, tulburările fizice și cele psihice se influențează reciproc. Și durerile cronice se asociază foarte des cu blocajul psihic.
Prin efectele lor secundare, unele antidepresive pot acționa și asupra bolii însoțitoare: de exemplu, anumite substanțe active determină o creștere a greutății corporale, iar altele calmează durerile.
5. Exigențele prea mari ne îmbolnăvesc
Stresul nu provine întotdeauna doar din exterior. Convorbirile cu pacienții depresivi pun în evidență faptul că mulți dintre ei au exigențe deosebit de mari față de propria persoană. Astfel, ei se supun pe sine unei presiuni căreia, mai curând sau mai târziu, nu-i vor mai putea face față. Așa sunt mamele care, în pofida unui job full-time, mare consumator de energie, se consideră totuși datoare să aducă la serbarea de la grădiniță prăjituri făcute cu mâna lor. Sau medicul dedicat, care, pur și simplu, refuză să se detașeze de problemele pacienților săi. Tipic pentru asemenea oameni este faptul că nu realizează efectul nociv al perfecționismului lor. În momentul când își ating limitele, ei tind să dea vina pe așa-zisele lor neajunsuri și se socot ratați. Adesea depun eforturi și mai mari pentru a se autodepăși, până când eșecurile repetate îi vor face să devină apatici și să se izoleze. Ajunși aici, se resemnează și alunecă într-o stare de neputință dobândită, care nu le mai permite nici măcar să-și rezolve măruntele activități zilnice.
6. Alimentația nesănătoasă favorizează depresiile
Deprimarea patologică apare foarte frecvent la pacienții obezi și la cei cu tulburări metabolice, cum este diabetul. Există tot mai numeroase indicii care sugerează că depresia însăși ar putea să aibă legătură cu un metabolism dezechilibrat - și că o alimentație sănătoasă ar reuși să prevină afecțiunea. Se știe deja că multe componente ale hranei noastre acționează asupra balanței hormonale și, implicit, asupra creierului. În plus, asigurarea unui aport corespunzător de minerale, ca magneziul, calciul, fierul și zincul, este decisivă pentru o bună funcționare a sistemului nervos.
Studiile demonstrează, pe bază de statistici, corelația existentă între depresie și alimentația nesănătoasă. Cei ce doresc să ia măsuri preventive ar trebui să evite ceea ce nutriționiștii incriminează în mod obișnuit: băuturile dulci din comerț, cu conținutul lor ridicat de zahăr, mezelurile și mâncărurile gata preparate. În schimb, dieta mediteraneeană, compusă din multe legume, nuci, ulei de măsline și pește, precum și bucătăria japoneză, din care nu lipsesc soia, ceaiul verde și o gamă largă de verdețuri, par să scadă riscul îmbolnăvirii.
7. Nici inflamațiile nu sunt de neglijat
Specialiștii urmăresc în prezent o nouă pistă, care ar putea duce la obținerea unor rezultate mai bune în tratarea depresiei. În creierul unor pacienți care sufereau de forma severă a bolii s-a descoperit un nivel ridicat de substanțe specifice inflamației, secretate de celulele sistemului imunitar. Devine evident faptul că blocajul psihic se suprapune peste procesele inflamatorii. Este posibil, prin urmare, ca inflamațiile cronice să contribuie la declanșarea afecțiunii. Actualmente, se află în derulare un studiu clinic de anvergură, în cadrul căruia cercetătorii încearcă să afle dacă depresiile rebele ar putea fi combătute cu succes, cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare. Pacienților care n-au răspuns până acum la niciun tratament li se administrează suplimentar, pe lângă antidepresivele obișnuite din clasa inhibitorilor reabsorbției de serotonină (SSRI), și un preparat numit minociclină. Acesta este un antibiotic utilizat în mod curent împotriva infecțiilor de pe căile respiratorii și a acneei. Experiențele de laborator pe șoareci au arătat că minociclina reușește să inhibe activitatea celulelor implicate în generarea procesului inflamator.
8. Există șanse bune de vindecare
În marea lor majoritate, bolnavii izbutesc să-și depășească depresia, chiar dacă au nevoie de un oarecare timp pentru a se însănătoși. Ușor diferite de la un studiu la altul, concluziile specialiștilor se îndreaptă totuși în aceeași direcție: după șase luni de tratament, jumătate până la două treimi dintre pacienți își recapătă echilibrul emoțional, iar după doi ani, procentul urcă la 80%. La ceilalți, mai puțini la număr, simptomele pot deveni cronice și se prelungesc pe durata mai multor ani.
Este cu atât mai important să se găsească și să se aplice din capul locului terapia adecvată. Chiar dacă în cazurile grave, antidepresivele sunt indispensabile, demersul terapeutic nu trebuie să se limiteze la medicație. Cele mai bune șanse de vindecare le oferă combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia.
9. Prea multe menajamente strică
Desigur, cine suferă de sindromul burnout n-ar trebui să se lupte în continuare, zi de zi, cu același volum epuizant de muncă. Cu toate acestea, repaosul și cruțarea nu reprezintă o terapie potrivită pentru pacienții depresivi, întrucât nu fac decât să le accentueze tendința de a se retrage în singurătate și de a evita orice efort. La urma urmei, pasivitatea este unul din principalele simptome ale bolii. Ea îi privează pe suferinzi de posibilitatea de a-și contracara dispoziția sumbră prin mici evenimente îmbucurătoare, astfel încât soluția optimă pentru ei este aceea de a-i menține activi. O plimbare prin parc favorizează vindecarea, mai mult decât ceasuri întregi de odihnă pe canapea, iar o întâlnire cu prietenii e mai folositoare decât o seară liniștită, petrecută în fața televizorului. Mișcarea este unul din cele mai eficiente remedii împotriva depresiei. Tocmai de aceea, persoanele depresive ar trebui neapărat încurajate să facă sport. Cu condiția ca solicitarea fizică să fie astfel dozată, încât să nu depășească puterile bolnavului, ci să-i ofere o experiență pozitivă.
10. Și familia are nevoie de ajutor
Depresia unui partener, copil sau părinte, constituie o povară enormă pentru întreaga familie. Cei din jurul suferindului se simt adesea neajutorați și depășiți de situație. În cazuri extreme, stresul lor atinge o asemenea cotă, încât încep să dezvolte ei înșiși simptome de depresie. De aceea, este esențial ca persoanelor apropiate să li se explice natura acestei afecțiuni și modalitățile corecte de abordare a bolnavului psihic. Un comportament calm, care să evite atât grija exagerată, cât și criticile dure, va fi favorabil însănătoșirii pacientului. În același timp, membrii familiei trebuie să învețe cum să se detașeze de suferința depresivului, pentru a nu-și pune în pericol propriul echilibru interior.