Iniţiat şi realizat sub coordonarea pictorului Ioan Popa (un nume de referinţă al picturii bisericeşti), evenimentul cultural numit "Iconari în Otopeni" a ajuns la a V-a ediţie şi se va desfăşura în intervalul 30 octombrie - 4 noiembrie a.c. Nu întâmplător, el este sprijinit de primarul liberal al Otopeniului, Constantin Gheorghe (aflat la al şaselea mandat şi despre care merită să scriem cândva, separat, întrucât a făcut din acest oraş unul model!).
Anul acesta, manifestarea este dedicată Apărătorilor ortodoxiei şi Sfinţilor Martiri din vremea comunismului. Doisprezece artişti plastici din România, Rusia, Italia, Serbia, Bulgaria, Georgia, Germania, Cipru, Ucraina şi Bielorusia vor înfăţişa în icoane, sculpturi şi mozaic, o serie de sfinţi şi martiri ai temniţelor comuniste, precum preoţii Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Ilarion Felea, Ilie Imbrescu, Constantin Sârbu şi Florea Mureşan şi mirenii Teodor M. Popescu, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan. Artiştii vor lucra după canoanele stilului bizantin, în ateliere deschise publicului larg, la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni. Expoziţia lucrărilor realizate va fi deschisă în ultima zi şi va putea fi vizitată timp de o lună.
Tot pe 4 Noiembrie, va avea loc o serie de conferinţe despre icoană, jertfă, cultura memoriei şi prigoana comunistă, ţinute de Protosinghel Gavriil Varvaruc, stareţul Schitului Aiud, deputatul liberal Daniel Gheorghe, teologul Radu Preda, director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău de la Universitatea din Cluj, Lector Univ. Dr. Ştefan Ionescu Berechet de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, monahiile Parascheva Avădanei şi Irina Nedelcu de la Mănăstirea Diaconeşti - Bacău şi foştii deţinuţi politici Demostene Andronescu, Vasile Jacques Iamandi şi Marcel Petrişor.
Aşadar, aproape o săptămână închinată artei, ca martor al istoriei şi ca mod de cinstire a celor mai buni dintre noi.