Fotograful din poienile cu bujori - CIPRIAN CENAN: "Într-o zi m-am decis să mă întorc acasă, în sat. Am vrut să fac ce-mi place"

- Situată pe o rută circulată mai mult de localnici, comuna mureşeană Zău de Câmpie are parte de vizitatori, numai în cele câteva zile de primăvară, când înfloreşte, într-o poiană, bujorul de stepă, o plantă rară şi ocrotită de lege. În rest, aşezarea din podişul transilvan nu se mai bucură de curiozitatea călătorilor. Cu toate acestea, graţie fotografului Ciprian Cenan, fiu al satului, păstorii, priveliştile, turmele, căprioarele şi vulpile Zăului au ajuns sub ochii publicului. Sute de fotografii sunt distribuite pe internet, iar albumul tipărit cu ajutorul primăriei a ajuns şi în Marea Britanie! -

Un moment de răscruce

Zău de Câmpie e o aşezare liniştită, adunată între dealuri golaşe, care se oglindesc în luciul unui lac. În vremuri îndepărtate, apele râului au fost zăgăzuite din loc în loc şi a rezultat un şir de iazuri, numai bune pentru creşterea crapilor. Lacurile şi-au tot schimbat stăpânii, iar în cele din urmă, activi­tatea piscicolă s-a restrâns. Mai ani­mate sunt dea­lurile, străbătute de turme de oi sau arate de plugu­rile fermierilor. Ciprian e acolo, în vârful dealului. S-a trezit de dimineaţă, a mâncat în fugă, şi-a luat aparatul şi obiec­tivele şi a pornit la vânătoare de ima­gini. "Am fost o vreme plecat din sat. M-am dus la li­ceu, apoi la facultate, la Târgu-Mureş. Am ab­sol­vit Ştiinţele Economice. M-am angajat la o firmă, dar nu m-am rupt definitiv de Zău. Veneam acasă la sfârşit de săptămână. Într-o zi, am avut un ac­cident de maşină. Din fericire, nu am păţit nimic, nu­mai maşina s-a avariat. În loc să o duc la un ser­vice, am reparat-o în regie proprie. Mi-au rămas nişte bani şi m-am gândit să-mi cumpăr un aparat de fotografiat. M-a costat 2500 de lei. Am mers apoi la nişte cursuri, unde am învăţat câteva lucruri importante". Firea de artist a răzbătut la suprafaţă şi l-a îndepărtat de birouri şi lucrul cu cifrele.

Parada inocenţei

Să facem, vă rog, linişte. Din marginea unei păduri alunecă spre poiană un şir de puncte cafenii. Punctele se mişcă spre noi. Sunt căprioare. Ci­prian apucă aparatul şi fixează cadrul. Căpri­oa­rele se opresc şi a­dul­mecă. Parcă simt că nu o puşcă aducătoare de moarte le ţinteşte, ci obiectivul unui aparat de fotografiat. Pozează ca nişte doamne co­chete. Ciprian e mul­ţu­mit. I-a ieşit şi de data asta. Căprioarele dis­par după dunga dea­lului. Jos, lângă lac, se vede satul. Tatăl lui Ciprian a trecut la cele veşnice, iar sora lui a plecat în Italia. Acasă a rămas numai mama, Viorica Cenan. "Într-o zi am decis să mă în­torc acasă. M-am gân­dit că pot câştiga bani şi din fotografii. Am vrut să fac ce-mi place, iar acum asta fac, tră­ind aici, în locurile aces­tea frumoase, pe care le bat zilnic cu piciorul şi nu mă mai satur", spune, plimbându-şi mâna prin aer, ca să descrie tot orizontul.

Păstorii ajunşi vedete

Câinii deja ne-au simţit şi ne latră. E o turmă prin apropiere, una dintre turmele Zăului, loc bogat în păşuni. Ţurcanele s-au răsfirat pe ver­sanţi. Ci­prian apucă aparatul şi apasă bu­tonul. Păs­torii niciu­nei comune din Ro­mâ­nia nu au fost atât de fotografiaţi ca păs­torii Zăului de Câm­pie. "La început au fost suspicioşi, mă în­trebau de ce-i pozez, ce fac cu pozele, cui le dau? Apoi s-au obiş­nuit cu mine, au căpă­tat încredere. Ei au acces la internet, văd pozele, nu mi-au spus că nu le-ar plăcea", mă lămureşte Ciprian, în timp ce nu con­teneşte să foto­gra­fieze oile cu spi­nări roşietice în lumina asfinţitului. Mai toţi ciobanii Zăului se re­găsesc în foto­gra­fiile consăteanului lor. Sunt îmbrăcaţi obiş­nuit, nimic festiv în înfăţişarea lor, şi stau răzimaţi în bâte, la fel ca înaintaşii lor de acum o sută sau două mii de ani. În fundal zace, de­se­ori, o ne­gură dea­să, mată, parcă în­săşi negura tim­pu­lui. În marginea unei păduri, ră­mă­şiţă firavă a co­dri­lor care acopereau odinioară podişul, răsar turnurile cas­telului Ugron. Edi­ficiul aminteşte că sătenii au fost odi­nioară supuşii unui baron ungur, care stăpânea satele şi pământurile din îm­prejurimi. Din acele vremuri a ră­mas castelul, dar şi legendele care se amestecă inse­pa­ra­bil cu faptele ade­vă­rate. Istvan Ugron a fost ambasadorul Imperiului Austro-Ungar în Rusia, unde s-a îndrăgostit de o prinţesă. A iu­bit-o atât de mult, încât a fost dispus să-i îndeplinească toate capriciile. A construit măreţul castel din Zău şi s-a apucat să paveze drumul cu monede din aur, dar prinţesa i-a semnalat că nu se cuvine ca supuşii să calce pe efigia îm­păratului şi i-a cerut iubitului ei să pună monedele în dungă. Din neferi­cire, prin­ţesa a fost asasinată de bol­şevici, iar ba­ronul a trăit apoi cu o tris­teţe nestinsă vreo­­da­tă. Castelul a fost na­ţionalizat în anii '50 şi a fost mul­tă vreme sediul unui orfelinat. De câte ori ajunge aici, Ciprian foto­gra­fia­ză clă­di­rea. Are o su­me­de­nie de poze, cu aco­perişul de ţi­glă des­lu­şindu-se din neguri.

Un album pentru o maşină de pompieri

Alexandru Iurian, primarul comunei Zău de Câmpie, e un tip bonom, primitor, gata să-ţi răs­pun­dă la toate întrebările. Nu-i bucuros că mulţi tineri au plecat din sat. Ciprian Cenan s-a întors, e un caz rarisim, de aceea a sărit să-l ajute. A vorbit cu consilierii şi toţi au fost de acord să finanţeze tipărirea unui album cu fotografiile tânărului. În fond, sunt fotografii cu oamenii şi peisajele Zăului. "Am votat într-o şedinţă să dăm bani din bugetul public pentru acest album. Acolo sunt fotografii foarte frumoase din Zăul nostru, cu bujorii de ste­pă, cu lacul, cu oierii noştri. Ne ajută să ne pro­movăm comuna. Ne-au adus englezii o maşină de pompieri, ne-au donat-o, şi m-am bucurat să am la îndemână albumul «Satul meu» şi să-l fac ca­dou", îşi aminteşte primarul momentul întâlnirii cu delegaţia britanică. Fotograful a avut expoziţie şi la Târgu-Mureş, într-o sală a Muzeului Etnografic, iar în mediul virtual şi-a postat toate fotografiile. Oricine le poate admira pe site-ul cipriancenan. com. E acolo Zăul, cu toate culorile şi peisajele sale. Ciprian a luat o decizie poate greu de înţeles de tinerii care au ple­cat din sat la oraş, de unde nu se gândesc să revină decât, even­tual, la bătrâneţe. Si­gur, nu face agri­cul­tură, dar a găsit o pre­o­cupare care-l bucu­ră: face fotografii. Inter­ne­tul îl ajută să-şi pro­moveze acti­vitatea. Cu puţin no­roc, gă­seş­te şi clienţi con­vinşi de calitatea imaginilor. Dato­rită lui Ciprian Cenan, Zău de Câmpie e mai mult decât o poiană unde în­flo­reşte bujo­rul de ste­pă. E, de acum, o lume întrea­gă, cu fru­museţea ei stră­ve­che, reînnoită cu fiecare fotografie.

Foto: Ciprian Cenan