Fotograful din poienile cu bujori - CIPRIAN CENAN: "Într-o zi m-am decis să mă întorc acasă, în sat. Am vrut să fac ce-mi place"

Dumitru Badita
- Situată pe o rută circulată mai mult de localnici, comuna mureșeană Zău de Câmpie are parte de vizitatori, numai în cele câteva zile de primăvară, când înflorește, într-o poiană, bujorul de stepă, o plantă rară și ocrotită de lege. În rest, așezarea din podișul transilvan nu se mai bucură de curiozitatea călătorilor. Cu toate acestea, grație fotografului Ciprian Cenan, fiu al satului, păstorii, priveliștile, turmele, căprioarele și vulpile Zăului au ajuns sub ochii publicului. Sute de fotografii sunt distribuite pe internet, iar albumul tipărit cu ajutorul primăriei a ajuns și în Marea Britanie! -

Un moment de răscruce

Zău de Câmpie e o așezare liniștită, adunată între dealuri golașe, care se oglindesc în luciul unui lac. În vremuri îndepărtate, apele râului au fost zăgăzuite din loc în loc și a rezultat un șir de iazuri, numai bune pentru creșterea crapilor. Lacurile și-au tot schimbat stăpânii, iar în cele din urmă, activi­tatea piscicolă s-a restrâns. Mai ani­mate sunt dea­lurile, străbătute de turme de oi sau arate de plugu­rile fermierilor. Ciprian e acolo, în vârful dealului. S-a trezit de dimineață, a mâncat în fugă, și-a luat aparatul și obiec­tivele și a pornit la vânătoare de ima­gini. "Am fost o vreme plecat din sat. M-am dus la li­ceu, apoi la facultate, la Târgu-Mureș. Am ab­sol­vit Științele Economice. M-am angajat la o firmă, dar nu m-am rupt definitiv de Zău. Veneam acasă la sfârșit de săptămână. Într-o zi, am avut un ac­cident de mașină. Din fericire, nu am pățit nimic, nu­mai mașina s-a avariat. În loc să o duc la un ser­vice, am reparat-o în regie proprie. Mi-au rămas niște bani și m-am gândit să-mi cumpăr un aparat de fotografiat. M-a costat 2500 de lei. Am mers apoi la niște cursuri, unde am învățat câteva lucruri importante". Firea de artist a răzbătut la suprafață și l-a îndepărtat de birouri și lucrul cu cifrele.

Parada inocenței

Să facem, vă rog, liniște. Din marginea unei păduri alunecă spre poiană un șir de puncte cafenii. Punctele se mișcă spre noi. Sunt căprioare. Ci­prian apucă aparatul și fixează cadrul. Căpri­oa­rele se opresc și a­dul­mecă. Parcă simt că nu o pușcă aducătoare de moarte le țintește, ci obiectivul unui aparat de fotografiat. Pozează ca niște doamne co­chete. Ciprian e mul­țu­mit. I-a ieșit și de data asta. Căprioarele dis­par după dunga dea­lului. Jos, lângă lac, se vede satul. Tatăl lui Ciprian a trecut la cele veșnice, iar sora lui a plecat în Italia. Acasă a rămas numai mama, Viorica Cenan. "Într-o zi am decis să mă în­torc acasă. M-am gân­dit că pot câștiga bani și din fotografii. Am vrut să fac ce-mi place, iar acum asta fac, tră­ind aici, în locurile aces­tea frumoase, pe care le bat zilnic cu piciorul și nu mă mai satur", spune, plimbându-și mâna prin aer, ca să descrie tot orizontul.

Păstorii ajunși vedete

Câinii deja ne-au simțit și ne latră. E o turmă prin apropiere, una dintre turmele Zăului, loc bogat în pășuni. Țurcanele s-au răsfirat pe ver­sanți. Ci­prian apucă aparatul și apasă bu­tonul. Păs­torii niciu­nei comune din Ro­mâ­nia nu au fost atât de fotografiați ca păs­torii Zăului de Câm­pie. "La început au fost suspicioși, mă în­trebau de ce-i pozez, ce fac cu pozele, cui le dau? Apoi s-au obiș­nuit cu mine, au căpă­tat încredere. Ei au acces la internet, văd pozele, nu mi-au spus că nu le-ar plăcea", mă lămurește Ciprian, în timp ce nu con­tenește să foto­gra­fieze oile cu spi­nări roșietice în lumina asfințitului. Mai toți ciobanii Zăului se re­găsesc în foto­gra­fiile consăteanului lor. Sunt îmbrăcați obiș­nuit, nimic festiv în înfățișarea lor, și stau răzimați în bâte, la fel ca înaintașii lor de acum o sută sau două mii de ani. În fundal zace, de­se­ori, o ne­gură dea­să, mată, parcă în­săși negura tim­pu­lui. În marginea unei păduri, ră­mă­șiță firavă a co­dri­lor care acopereau odinioară podișul, răsar turnurile cas­telului Ugron. Edi­ficiul amintește că sătenii au fost odi­nioară supușii unui baron ungur, care stăpânea satele și pământurile din îm­prejurimi. Din acele vremuri a ră­mas castelul, dar și legendele care se amestecă inse­pa­ra­bil cu faptele ade­vă­rate. Istvan Ugron a fost ambasadorul Imperiului Austro-Ungar în Rusia, unde s-a îndrăgostit de o prințesă. A iu­bit-o atât de mult, încât a fost dispus să-i îndeplinească toate capriciile. A construit mărețul castel din Zău și s-a apucat să paveze drumul cu monede din aur, dar prințesa i-a semnalat că nu se cuvine ca supușii să calce pe efigia îm­păratului și i-a cerut iubitului ei să pună monedele în dungă. Din neferi­cire, prin­țesa a fost asasinată de bol­șevici, iar ba­ronul a trăit apoi cu o tris­tețe nestinsă vreo­­da­tă. Castelul a fost na­ționalizat în anii '50 și a fost mul­tă vreme sediul unui orfelinat. De câte ori ajunge aici, Ciprian foto­gra­fia­ză clă­di­rea. Are o su­me­de­nie de poze, cu aco­perișul de ți­glă des­lu­șindu-se din neguri.

Un album pentru o mașină de pompieri

Alexandru Iurian, primarul comunei Zău de Câmpie, e un tip bonom, primitor, gata să-ți răs­pun­dă la toate întrebările. Nu-i bucuros că mulți tineri au plecat din sat. Ciprian Cenan s-a întors, e un caz rarisim, de aceea a sărit să-l ajute. A vorbit cu consilierii și toți au fost de acord să finanțeze tipărirea unui album cu fotografiile tânărului. În fond, sunt fotografii cu oamenii și peisajele Zăului. "Am votat într-o ședință să dăm bani din bugetul public pentru acest album. Acolo sunt fotografii foarte frumoase din Zăul nostru, cu bujorii de ste­pă, cu lacul, cu oierii noștri. Ne ajută să ne pro­movăm comuna. Ne-au adus englezii o mașină de pompieri, ne-au donat-o, și m-am bucurat să am la îndemână albumul «Satul meu» și să-l fac ca­dou", își amintește primarul momentul întâlnirii cu delegația britanică. Fotograful a avut expoziție și la Târgu-Mureș, într-o sală a Muzeului Etnografic, iar în mediul virtual și-a postat toate fotografiile. Oricine le poate admira pe site-ul cipriancenan. com. E acolo Zăul, cu toate culorile și peisajele sale. Ciprian a luat o decizie poate greu de înțeles de tinerii care au ple­cat din sat la oraș, de unde nu se gândesc să revină decât, even­tual, la bătrânețe. Si­gur, nu face agri­cul­tură, dar a găsit o pre­o­cupare care-l bucu­ră: face fotografii. Inter­ne­tul îl ajută să-și pro­moveze acti­vitatea. Cu puțin no­roc, gă­seș­te și clienți con­vinși de calitatea imaginilor. Dato­rită lui Ciprian Cenan, Zău de Câmpie e mai mult decât o poiană unde în­flo­rește bujo­rul de ste­pă. E, de acum, o lume întrea­gă, cu fru­musețea ei stră­ve­che, reînnoită cu fiecare fotografie.

Foto: Ciprian Cenan