- Sunteți un obișnuit al Festivalului Enescu. Ce părere aveți despre creația compozitorului nostru național?
- George Enescu face parte dintre marii compozitori care, asemeni lui Bela Bartok, au exploatat filonul artistic al folclorului țării sale. Asta mi se pare extraordinar. Și eu, prin munca mea, încerc să redau lumii acele muzici cu personalitate, multe din ele pierdute în prezent.
- Ați scos un album de uriaș succes, cu muzica lui Dimitrie Cantemir. Cum ați ajuns să îl descoperiți pe domnitorul Moldovei ca mare muzician?
- Mă aflam la Istanbul și am intrat într-o bibliotecă. Acolo am găsit cartea lui Cantemir "Le livre de la Science de la Musique". Cum sunt un căutător de muzici vechi, am fost foarte interesat să descifrez compozițiile lui Cantemir. Mi-au trebuit doi ani ca să înțeleg notația lui. Este cu totul diferită de notația muzicii occidentale. Noi avem doar câteva note: do, re mi, fa, sol, la si, do. Cantemir folosea mult mai multe note, ceea ce ducea la o sublimare a melodiei, la un rafinament greu de atins. Muzica lui este extrem de complexă, o muzică pe care astăzi nu ți-ai mai putea-o imagina.
- Și totuși, dumneavoastră și orchestra Hesperion XXI ați reușit să o redați.
- A fost foarte greu, pentru că mi-am dorit ca muzica să sune exact așa cum a gândit-o Cantemir. Prin urmare, a trebuit să găsesc instrumentiști care să cânte la exact acele instrumente din vremea lui. Am căutat în toată zona balcanică interpreți care să cânte la alăută, tanbur și nai, instrumente la care prințul Cantemir era un virtuoz.
- Și unde i-ați găsit?
- În Armenia, în Turcia, în Bulgaria, în Serbia și în România.
- V-a legat această experiență de domnitorul Moldovei?
- Da. Evident. M-a fascinat nu doar muzica lui ci și întreaga lui personalitate. A fost un erudit care și-a depășit cu mult timpul. Am încercat să îl cunosc mai bine, drept pentru care am mers pe urmele lui.
- Și pe unde v-au purtat pașii pe urmele lui Cantemir?
- Din Istanbul la Iași. Am vrut neapărat să ajung la mormântul lui de la Iași. Am admirat biserica aceea superbă, Trei Ierarhi, locul unde domnitorul Cantemir și-a dorit să fie îngropat.
- Ce reprezintă muzica lui Cantemir în portofoliul dumneavoastră de artist?
- Este cel mai bine vândut album al meu și în fiecare an sunt chemat peste tot în lume, să cânt muzica lui.
- Sunteți un fel de arheolog al muzicii. Căutați peste tot și găsiți muzicile tradiționale ale popoarelor. De unde această pasiune a dumneavoastră?
- Eu cred că globalizarea a făcut și face în continuare mult rău. Iar muzica clasică occidentală reprezintă un fel de globalizare. Adevărata comoară este însă folclorul, și de aceea, mie îmi place să sap în această zonă. Dar nu știu dacă sunt un arheolog. Arheologul sapă și descoperă locuri care nu mai sunt vii de multă vreme. Cetăți moarte, civilizații moarte. Pe când eu sap și scot la iveală un izvor care curge încă. Muzica este vie. Ea există, respiră, pulsează.
- Ca muzician folosiți un instrument extrem de rar: viola da gamba. Cum ați ajuns la el?
- O, asta e o întreagă poveste. Eu am studiat violoncelul la Conservatorul din Barcelona. Dar pasionat fiind de muzica veche, tot stând prin biblioteci, am descoperit partituri pentru acest instrument, la care cântau doar câțiva oameni în întreaga lume, să îi numeri pe degete. Am fost autodidact. Am avut nevoie de cinci ani ca să învăț să cânt la viola da gamba, iar acum sunt mândru că am deschis la Barcelona o catedră special dedicată acestui instrument. Am urmași și asta mă bucură enorm.
- Mai aveți un album dedicat muzicii din Balcani, intitulat "Miere și sânge". De ce acest titlu?
- Pentru că exact asta înseamnă cuvântul "Balcani": miere și sânge. Și cred că această denumire exprimă cel mai bine istoria acestei părți de lume. Pe de o parte, frumusețe sublimă, prin muzică și tradiții, iar pe de altă parte, lupte fratricide, războaie interetnice, care au dus la vărsarea de sânge, de foarte mult sânge.
- Pentru a înregistra albumul "Miere și sânge" ați adus laolaltă artiști care în războiul din fosta Iugoslavie se aflau pe baricade diferite. Cum ați reușit această "reunificare"?
- A fost dificil, pentru că la început erau foarte suspicioși. Am avut în orchestră sârbi, kosovari, bosniaci și țigani. Inițial, nu voiau să cânte decât fiecare cu grupul lui etnic. Se priveau ciudat unul pe altul. Criticau modul în care înțeleg muzica. Dar eu am insistat să îi amestec. Așa că au fost nevoiți să cânte împreună. Și astfel, prin muzică, au reușit să facă pace. De fapt, acesta ar trebui să fie mesajul muzicii: pace, pace, pace.
- Apropo de pace: susțineți independența Cataluniei?
- Da. Cred în identitatea fiecărui popor și detest globalizarea.
GABRIELA LUPU