Nu-i un secret, dar parcă prea adesea uităm asta. Din cei 4,8 milioane de salariaţi, 1,4 lucrează pentru stat, în administraţie, instituţii sociale (educaţie, sănătate etc.) sau companii subordonate. Bugetari, carevasăzică. Prin firea lucrurilor, bugetarii consumă din ce produc privaţii, adică restul de 3,4 milioane. Dar tot aceştia din urmă plătesc şi cele peste 6 milioane de pensii. Unele, speciale.
La o privire superficială s-ar spune că avem o productivitate de invidiat, dacă acoperă aceste nevoi ale statului. Adevărul este însă că statul creşte şi înmulţeşte taxele şi impozitele, pentru a nu se sufoca. Şi ne strangulează pe noi, cetăţenii lui. În plus, se împrumută masiv şi la preţuri mari. Astfel, datoria publică a României a ajuns la aproape 38% din Produsul Intern Brut (PIB), adică aproximativ 64 de miliarde de euro. Datorie cu dobânzi straşnice, pentru care a fost amanetat viitorul copiilor noştri. Bine, copiilor nu le prea pasă, fie pentru că aleg să părăsească ţara în pas voios, în căutarea unei societăţi prospere şi predictibile, fie pentru că prezentul le ocupă tot timpul. Aşa se face că peste 400 de mii de tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani (aceea specifică formării şi uceniciei), n-au chef, nici să se şcolarizeze, nici să muncească. Şi nu doar că n-au apetit, dar nici măcar nu şi-au pus vreodată problema să lucreze sau să se pregătească în vreo meserie. Drept care, trai nineacă pe banii babacilor! Când n-or mai putea bătrânii, vor juca la loto. Sau se vor angaja la stat, că acolo nu-ţi trebuie musai calificare, ci numai o bună recomandare. De la partid, eventual.
Ce să mai zici? După ce că se nasc puţini, se nasc şi leneşi. Dar din vina noastră, nu a lor. Noi, generaţiile mature, le-am creat contextul şi le-am dat "modelele".
Cert este că, în acest ritm vesel şi iresponsabil, de Zorba Grecul, statul român va deveni minimal. Nu din înţelepciune, ci din necesitate. Ba, poate că va fi minimalist de-a dreptul. Şi-atunci, şi pensionarii români vor emigra, lăsând, în sfârşit, loc liber migranţilor din Orientul Mijlociu.
Am folosit atât de multe cuvinte, pentru a exprima o realitate simplă şi care poate duce la deces: forţa de muncă este puţină şi prost împărţită - peste o treime tăind frunze la câinii statului. Cauzele sunt şi ele uşor de identificat pentru o minte lucidă: deficitul general de educaţie şi incompetenţa clasei politice. Prima o determină pe a doua, iar a doua o perpetuează pe prima. Mai precis, politicienii, care în şcoală au practicat corigenţa, nu doar că ne-au adus în situaţia de repetenţie, dar s-au îngrijit ca să nu vină din urmă vreo generaţie salvatoare. Pleava, odată ajunsă la putere, nu e în stare decât de catastrofe. Cât mai răbdăm? Cât oamenii vrednici vor sta deoparte.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
