Nu-i un secret, dar parcă prea adesea uităm asta. Din cei 4,8 milioane de salariați, 1,4 lucrează pentru stat, în administrație, instituții sociale (educație, sănătate etc.) sau companii subordonate. Bugetari, carevasăzică. Prin firea lucrurilor, bugetarii consumă din ce produc privații, adică restul de 3,4 milioane. Dar tot aceștia din urmă plătesc și cele peste 6 milioane de pensii. Unele, speciale.
La o privire superficială s-ar spune că avem o productivitate de invidiat, dacă acoperă aceste nevoi ale statului. Adevărul este însă că statul crește și înmulțește taxele și impozitele, pentru a nu se sufoca. Și ne strangulează pe noi, cetățenii lui. În plus, se împrumută masiv și la prețuri mari. Astfel, datoria publică a României a ajuns la aproape 38% din Produsul Intern Brut (PIB), adică aproximativ 64 de miliarde de euro. Datorie cu dobânzi strașnice, pentru care a fost amanetat viitorul copiilor noștri. Bine, copiilor nu le prea pasă, fie pentru că aleg să părăsească țara în pas voios, în căutarea unei societăți prospere și predictibile, fie pentru că prezentul le ocupă tot timpul. Așa se face că peste 400 de mii de tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani (aceea specifică formării și uceniciei), n-au chef, nici să se școlarizeze, nici să muncească. Și nu doar că n-au apetit, dar nici măcar nu și-au pus vreodată problema să lucreze sau să se pregătească în vreo meserie. Drept care, trai nineacă pe banii babacilor! Când n-or mai putea bătrânii, vor juca la loto. Sau se vor angaja la stat, că acolo nu-ți trebuie musai calificare, ci numai o bună recomandare. De la partid, eventual.
Ce să mai zici? După ce că se nasc puțini, se nasc și leneși. Dar din vina noastră, nu a lor. Noi, generațiile mature, le-am creat contextul și le-am dat "modelele".
Cert este că, în acest ritm vesel și iresponsabil, de Zorba Grecul, statul român va deveni minimal. Nu din înțelepciune, ci din necesitate. Ba, poate că va fi minimalist de-a dreptul. Și-atunci, și pensionarii români vor emigra, lăsând, în sfârșit, loc liber migranților din Orientul Mijlociu.
Am folosit atât de multe cuvinte, pentru a exprima o realitate simplă și care poate duce la deces: forța de muncă este puțină și prost împărțită - peste o treime tăind frunze la câinii statului. Cauzele sunt și ele ușor de identificat pentru o minte lucidă: deficitul general de educație și incompetența clasei politice. Prima o determină pe a doua, iar a doua o perpetuează pe prima. Mai precis, politicienii, care în școală au practicat corigența, nu doar că ne-au adus în situația de repetenție, dar s-au îngrijit ca să nu vină din urmă vreo generație salvatoare. Pleava, odată ajunsă la putere, nu e în stare decât de catastrofe. Cât mai răbdăm? Cât oamenii vrednici vor sta deoparte.