Luând Europa de-a latul, de la București, direct pe coasta Atlanticului, pe un drum cu mașinile, întins pe mii și mii de kilometri, am depășit mii de automobile purtând marca Dacia și numeroase TIR-uri încărcate cu Duster-uri venind dinspre România. Sigur, firma este franceză, dar faptul că un brand românesc, un produs "made in Romania" se vinde la o scară atât de largă îți dă o senzație de mare optimism. Occidentul a trecut peste stereotipiile (majoritatea, desigur, false) legate de "românii țigani" și se încrede în munca făcută de ei, o apreciază și o încurajează! Impresia aceasta avea să ni se confirme, mai apoi, la tot pasul. Chelneri germani care știau expresii în limba română, încântați să afle că suntem conaționali cu foști colegi de-ai lor, pe care îi apreciau foarte tare, taximetriști care țineau să ne convingă că (în Austria și Germania, bunăoară) imaginea românului s-a schimbat radical față de cea a "mâncătorilor de lebede" de la începutul anilor '90, oameni care știau de la televizor despre frumusețile naturale ale României (popularizate intens de englezi), despre faptul că e "o țară verde", cum rar mai găsești în Vest. Peste tot pe unde au trecut prin Europa, la muncă sau ca simpli turiști, românii "au sfințit" locul în ultimii ani, iar lucrul acesta se vede limpede, fie că ești la Viena, la Rouen sau la Mainz.
Cu senzația aceasta, de bună așezare a țării, ne-am întors acasă, gata să ne punem pe scris, să transmitem optimismul cu care ne-am încărcat în tradiționala noastră călătorie de toamnă, pe urme vechi, românești. Dar n-am ajuns bine, și ne-am trezit în aceeași mocirlă politică pe care o lăsasem și pe care, sub impresia bună a Occidentului, o uitaserăm. Același cinism, când e vorba despre omul de rând, aceeași răutate, când vine vorba de firmele oneste, care încearcă să facă un ban în România, aceeași atitudine sfidătoare la adresa justiției, aceeași indiferență față de cultura națională, același nepotism de partid și de stat. Jafuri la ordinea zilei, bani sifonați cu nerușinare "în familie", o instabilitate în viziunea despre economie și fiscalitate, care te fac să realizezi că e un adevărat noroc că România încă există, condusă de asemenea incompetenți ticăloși. Senzația că țara aceasta se dezvoltă fără conducere, din energia ei de a supraviețui, e tot mai puternică. Doamne, și cât de departe puteam fi, dacă eram conduși - nici măcar de oameni cu mult mai competenți - ci doar un pic mai cinstiți!