Aţi fost la Polovragi? Ştiu că mulţi dintre cititorii noştri n-au fost. Este o comună mică, formată din două sate, Polovragi şi Racoviţa, situate la începutul Văii Olteţului din Masivul Căpăţânii. Numele localităţii a dat naştere multor interpretări. Ne-a plăcut cel mai mult viziunea marelui arhivist Aurelian Sacerdoţeanu: "vale diabolică, vrăjită". La fel de ispititoare este şi ipoteza originii geto-dace a locului, care presupune existenţa unor preoţi-vindecători, buni cunoscători ai plantelor medicinale. Aflată în apropierea celebrei mânăstiri cu acelaşi nume, construită de Constantin Brâncoveanu, comuna este un centru religios cu aproape 99% ortodocşi. Nu întâmplător, primarul actual, Gheorghe Epure, un polovrăgean credincios şi iubitor al satului, vorbeşte preoţeşte şi îşi îndeamnă consătenii să-şi păstreze tradiţiile.
"Eşti primar, dar trebuie să slujeşti viaţa satului ca un preot"
- Aţi fost ales "politicianul judeţului" Gorj pe anul 2016. Câte voturi aţi adunat pentru acest loc de frunte şi care este principalul dvs. program pentru comunitatea pe care o păstoriţi?
- Am adunat 4.555 de voturi, adică o dată şi jumătate populaţia comunei. Nu întâmplător, principalul program al primăriei noastre este menţinerea localnicilor în sat, alături de păstrarea îndeletnicirii milenare a locului, oieritul, a horticulturii şi a încurajării tineretului de a-şi face un rost aici, la poalele munţilor. Se ştie că la recensământul din anul 2000, Polovragiul avea 3004 locuitori, iar în urmă cu patru ani, 2800. Practic, lipsesc circa 200 de polovrăgeni, dar marea lor majoritate nu a plecat peste hotare. Unii au dispărut de bătrâneţe, alţii s-au căsătorit în localităţi vecine. Această realitate dorim s-o păstrăm, pentru că Polovragiul este un punct de atracţie, privind economia rurală, un sat al viitorului. Se vorbeşte despre păstrarea clasei ţărăneşti tradiţionale, la nivel naţional; foarte bine, noi luptăm să ne încadrăm în această frumoasă ambiţie. Sunt polovrăgean din tată-n fiu şi vreau ca urmaşii să-mi urmeze paşii. O comună modernă - da, dar cu specificul ei de mii de ani! Cu o viaţă economică modernă, dar cu o viaţa artistică tradiţională. Îi încurajăm şi pe tineri, şi pe bătrâni, să ia parte la spectacole, o întâlnire a tuturor generaţiilor. O avem, iată, pe eleva Pârvu Roxana, de cinci ani, care dansează pe rupte, dar şi pe moş Diaconescu Pătruţ, de 85 de ani, care cântă vrăjit la fluier.
- La Târgul de Sfântul Ilie, din 20-24 iulie, le-aţi spus consătenilor că încercările vieţii "vă ţin aproape de Dumnezeu şi de oameni". De ce credeţi că aţi fost aplaudat?
- Pentru că, deşi nu sunt preot, oamenii au înţeles că eu am utilizat cu folos "talanţii" ce mi-au fost daţi de Cel de Sus. Acest lucru se vede cel mai limpede la primărie. Deşi acolo nu există o biserică, există o atenţie permanentă pentru împlinirea de zi cu zi a vieţii, pe drumul râvnei, al corectitudinii şi binelui colectiv. Eşti primar, dar nu e suficient numai atât. Trebuie să fii prezent în viaţa oamenilor, să slujeşti ca un preot viaţa satului, să înţelegi semnificaţia omului ca icoană, o întruchipare a vorbei bune şi calde, a iubirii pentru cel necăjit. Dacă vrei să pui ceva bun în zidirea ta, învaţă! Părinţii mei au fost crescători de oi, oameni simpli, buni şi cinstiţi. Le-am urmat calea.
- Serviţi ciobănia şi în rosturile ei de azi, dar şi ca tradiţie culturală. Aţi devenit "celebru" de la apariţia dvs. alături de ansamblul folcloric "Cheile Olteţului", format din peste 120 de persoane. Şi instructor, şi primar, şi fluieraş. Cum vă descurcaţi cu atâtea "chemări"?
- Fiind primar, nu mai am timp de toate pe cât aş vrea... Dar nu pot renunţa la fluier şi la costumul ciobănesc! Mi s-a spus că sunt primarul... artiştilor şi artistul primăriei! Într-adevăr, fără să mă laud, la cei 51 de ani pe care i-am împlinit nu demult, am constatat că am ajuns la vârsta ideală pentru funcţia de primar. E o bucurie în toate, dar trăirea colectivă în tradiţie e mai presus de orice. Trecutul e apă vie aici, la noi.
"Ca primar, îmi place să fie «da» pentru «da» şi «nu» pentru «nu»"
- Cum vedeţi rostul de azi, al instituţiei primăriei?
- Sunt sigur că primăria poate să devină altceva decât a fost până acum! Trebuie să fie un spaţiu deschis. Trebuie să aibă deschidere către problemele tuturor. Să încercăm să ieşim din scorţoşenie, să înţelegem problemele fiecărui om. Dar, în acelaşi timp, să demonstrăm că primăria este un aliat al tuturor. Cetăţenii trebuie convinşi că numai dezvoltarea durabilă îi poate face să păstreze ceea ce este al lor, aşezarea definitivă într-un rost omenesc. Cred că tinerii de azi îşi caută prea departe destinul. Rădăcinile te ajută să creşti mai uşor. De asta ne întoarcem cu prioritate privirea spre tineri, pentru a-i ajuta să se integreze în viaţa locului unde s-au născut. În rest, viaţa unui primar se compune din izbânzi şi căderi. Nu poţi birui totdeauna. Dar poate că Dumnezeu ne îngăduie aceste căderi, tocmai pentru a ne zidi. Dacă nu am avea câte o cădere, nu am avea smerenie! Căderile ne smeresc. Asta este primăria în viaţa satului. Nu avem chiar o viaţă uşoară! Primăria trebuie să vegheze activitatea şcolară, să sprijine activitatea economică şi bisericească, să fie un mediator al tuturor instituţiilor. Vedeţi, ca primar, mie îmi place să fie da pentru da şi nu pentru nu. Iar dacă ai spus "da", eşti obligat să duci la îndeplinire această promisiune. Iar dacă rosteşti "da"-ul, şi cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, ai fundamentat dorinţa cu sprijinul cerului şi atunci e sigur că se va rezolva.
- Ştiam că doar vecinul dvs. de sat, primarul din Baia de Fier, a studiat Teologia, dar observ că şi dvs. luaţi credinţa drept pavăza succesului, în administraţia publică.
- Şi eu am făcut Teologia şi o fac în fiecare zi! L-am descoperit pe Dumnezeu în încercările vieţii. Este o bucurie să-şi întoarcă faţa spre tine, să te pună la încercări. Este ceea ce face un cioplitor cu opera lui, ca s-o ducă la bun sfârşit: aruncă materialul de prisos, ca să rămână esenţa, forma finală. Aşadar, sunt un primar-preot, un credincios care îşi conduce consătenii pe căile vieţii liniştite. Credinţa în proiecte, curajul unor noi şi noi idei pragmatice, libertatea de a-ţi alege singur calea de urmat, iată secretul succesului unui primar de munte.
"Ne trebuie mai multă îndrăzneală în accesarea fondurilor europene"
- Pe ce căi poate primarul de munte să împiedice plecarea tinerilor din sat?
- Prima cale ar fi trebuit să fie o îndrăzneală mai mare de accesare a fondurilor europene. Ideea nu a fost prea bine înţeleasă până acum, de aceea am decis să implicăm mai mult consilierii, indiferent de culoarea lor politică. Apoi, am dorit să atragem intelectualitatea, refugiată în şcoli şi în ocoalele silvice, ca şi în micile oraşe din judeţ. Din Polovragi au plecat puţini cetăţeni, în comparaţie cu situaţia din localităţi ale altor judeţe. Nu întâmplător, la primărie lucrează aproape numai tineri, de la consilieri, la funcţionari şi activişti de mediu. Cu sprijinul lor şi al unor ONG-uri, primăria va oferi, din fonduri europene, 25 de programe, a câte 25.000 de euro, pentru tinerii întreprinzători care vor face proiecte de dezvoltare locală.
"Nimeni nu-i obligă pe tineri să se facă ciobani, dar ciobănia pune pâinea pe masă"
- În prezent, în Polovragi avem 12 crescători mari de oi, pe lângă cei mici, dintre care unii chiar au făcut studii superioare. În total, avem peste 5000 de oi şi sute de capre. Ca să nu avem surprize, organizăm programe ciobăneşti specifice, prin care elevii din şcolile generale ajung în munte, în trasee tematice, şi învaţă direct cum se îngrijesc oile. Dorinţa mea ar fi ca, la stână, vizitatorul-elev să prindă câte ceva din viaţa de zi cu zi a baciului. Să vadă datul în strungă, mulsul oilor, închegarea laptelui, smântânirea, urdirea, tot ce ţine de activitatea oierească. Să vadă şi timpul liber, când baciul ia fluiera şi cântă. Nimeni nu-i obligă pe tineri să se facă ciobani, dar ciobănia pune pâinea pe masă, aşa că mulţi dintre cei ce au studii superioare continuă munca părinţilor, fără ca asta să-i împiedice să dezvolte şi alte activităţi "moderne".
- Aveţi o comună "geamănă" dincolo de Olteţ: Baia de Fier. Ce deosebiri există între cele două localităţi?
- Mama mea a fost din Baia de Fier. Între cele două comune sunt diferenţe clare: noi avem mai mulţi crescători de oi şi o aplecare mai mare către viaţa spirituală, graţie mânăstirii pe care o avem din secolul al XVII-lea. La Baia de Fier este mai mult pragmatism decât la Polovragi. Acolo este mai multă ancorare în lumea reală, în concret, valorile vieţii sunt "pozitive", materiale. Şi, să fim sinceri, parcă şi frumuseţea noastră geografică este mai armonioasă, pe ei îi străjuieşte Parângul, aflat ceva mai depărtişor, pe când Munţii Căpăţânii sunt chiar aici, lângă noi, la fel ca şi Cheile Olteţului, care atrag popoare întregi de turişti. Nu întâmplător, Polovragi este şi o vatră a nedeilor. În această comună s-a marcat întotdeauna viaţa ciobanilor: Sfinţii Ilie, Gheorghe şi Andrei sunt legaţi, la noi, de calendarul ciobănesc. Sunt puterea trecutului, dar mai ales forţa viitorului nostru.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
