Ați fost la Polovragi? Știu că mulți dintre cititorii noștri n-au fost. Este o comună mică, formată din două sate, Polovragi și Racovița, situate la începutul Văii Oltețului din Masivul Căpățânii. Numele localității a dat naștere multor interpretări. Ne-a plăcut cel mai mult viziunea marelui arhivist Aurelian Sacerdoțeanu: "vale diabolică, vrăjită". La fel de ispititoare este și ipoteza originii geto-dace a locului, care presupune existența unor preoți-vindecători, buni cunoscători ai plantelor medicinale. Aflată în apropierea celebrei mânăstiri cu același nume, construită de Constantin Brâncoveanu, comuna este un centru religios cu aproape 99% ortodocși. Nu întâmplător, primarul actual, Gheorghe Epure, un polovrăgean credincios și iubitor al satului, vorbește preoțește și își îndeamnă consătenii să-și păstreze tradițiile.
"Ești primar, dar trebuie să slujești viața satului ca un preot"
- Ați fost ales "politicianul județului" Gorj pe anul 2016. Câte voturi ați adunat pentru acest loc de frunte și care este principalul dvs. program pentru comunitatea pe care o păstoriți?
- Am adunat 4.555 de voturi, adică o dată și jumătate populația comunei. Nu întâmplător, principalul program al primăriei noastre este menținerea localnicilor în sat, alături de păstrarea îndeletnicirii milenare a locului, oieritul, a horticulturii și a încurajării tineretului de a-și face un rost aici, la poalele munților. Se știe că la recensământul din anul 2000, Polovragiul avea 3004 locuitori, iar în urmă cu patru ani, 2800. Practic, lipsesc circa 200 de polovrăgeni, dar marea lor majoritate nu a plecat peste hotare. Unii au dispărut de bătrânețe, alții s-au căsătorit în localități vecine. Această realitate dorim s-o păstrăm, pentru că Polovragiul este un punct de atracție, privind economia rurală, un sat al viitorului. Se vorbește despre păstrarea clasei țărănești tradiționale, la nivel național; foarte bine, noi luptăm să ne încadrăm în această frumoasă ambiție. Sunt polovrăgean din tată-n fiu și vreau ca urmașii să-mi urmeze pașii. O comună modernă - da, dar cu specificul ei de mii de ani! Cu o viață economică modernă, dar cu o viața artistică tradițională. Îi încurajăm și pe tineri, și pe bătrâni, să ia parte la spectacole, o întâlnire a tuturor generațiilor. O avem, iată, pe eleva Pârvu Roxana, de cinci ani, care dansează pe rupte, dar și pe moș Diaconescu Pătruț, de 85 de ani, care cântă vrăjit la fluier.
- La Târgul de Sfântul Ilie, din 20-24 iulie, le-ați spus consătenilor că încercările vieții "vă țin aproape de Dumnezeu și de oameni". De ce credeți că ați fost aplaudat?
- Pentru că, deși nu sunt preot, oamenii au înțeles că eu am utilizat cu folos "talanții" ce mi-au fost dați de Cel de Sus. Acest lucru se vede cel mai limpede la primărie. Deși acolo nu există o biserică, există o atenție permanentă pentru împlinirea de zi cu zi a vieții, pe drumul râvnei, al corectitudinii și binelui colectiv. Ești primar, dar nu e suficient numai atât. Trebuie să fii prezent în viața oamenilor, să slujești ca un preot viața satului, să înțelegi semnificația omului ca icoană, o întruchipare a vorbei bune și calde, a iubirii pentru cel necăjit. Dacă vrei să pui ceva bun în zidirea ta, învață! Părinții mei au fost crescători de oi, oameni simpli, buni și cinstiți. Le-am urmat calea.
- Serviți ciobănia și în rosturile ei de azi, dar și ca tradiție culturală. Ați devenit "celebru" de la apariția dvs. alături de ansamblul folcloric "Cheile Oltețului", format din peste 120 de persoane. Și instructor, și primar, și fluieraș. Cum vă descurcați cu atâtea "chemări"?
- Fiind primar, nu mai am timp de toate pe cât aș vrea... Dar nu pot renunța la fluier și la costumul ciobănesc! Mi s-a spus că sunt primarul... artiștilor și artistul primăriei! Într-adevăr, fără să mă laud, la cei 51 de ani pe care i-am împlinit nu demult, am constatat că am ajuns la vârsta ideală pentru funcția de primar. E o bucurie în toate, dar trăirea colectivă în tradiție e mai presus de orice. Trecutul e apă vie aici, la noi.
"Ca primar, îmi place să fie «da» pentru «da» și «nu» pentru «nu»"
- Cum vedeți rostul de azi, al instituției primăriei?
- Sunt sigur că primăria poate să devină altceva decât a fost până acum! Trebuie să fie un spațiu deschis. Trebuie să aibă deschidere către problemele tuturor. Să încercăm să ieșim din scorțoșenie, să înțelegem problemele fiecărui om. Dar, în același timp, să demonstrăm că primăria este un aliat al tuturor. Cetățenii trebuie convinși că numai dezvoltarea durabilă îi poate face să păstreze ceea ce este al lor, așezarea definitivă într-un rost omenesc. Cred că tinerii de azi își caută prea departe destinul. Rădăcinile te ajută să crești mai ușor. De asta ne întoarcem cu prioritate privirea spre tineri, pentru a-i ajuta să se integreze în viața locului unde s-au născut. În rest, viața unui primar se compune din izbânzi și căderi. Nu poți birui totdeauna. Dar poate că Dumnezeu ne îngăduie aceste căderi, tocmai pentru a ne zidi. Dacă nu am avea câte o cădere, nu am avea smerenie! Căderile ne smeresc. Asta este primăria în viața satului. Nu avem chiar o viață ușoară! Primăria trebuie să vegheze activitatea școlară, să sprijine activitatea economică și bisericească, să fie un mediator al tuturor instituțiilor. Vedeți, ca primar, mie îmi place să fie da pentru da și nu pentru nu. Iar dacă ai spus "da", ești obligat să duci la îndeplinire această promisiune. Iar dacă rostești "da"-ul, și cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, ai fundamentat dorința cu sprijinul cerului și atunci e sigur că se va rezolva.
- Știam că doar vecinul dvs. de sat, primarul din Baia de Fier, a studiat Teologia, dar observ că și dvs. luați credința drept pavăza succesului, în administrația publică.
- Și eu am făcut Teologia și o fac în fiecare zi! L-am descoperit pe Dumnezeu în încercările vieții. Este o bucurie să-și întoarcă fața spre tine, să te pună la încercări. Este ceea ce face un cioplitor cu opera lui, ca s-o ducă la bun sfârșit: aruncă materialul de prisos, ca să rămână esența, forma finală. Așadar, sunt un primar-preot, un credincios care își conduce consătenii pe căile vieții liniștite. Credința în proiecte, curajul unor noi și noi idei pragmatice, libertatea de a-ți alege singur calea de urmat, iată secretul succesului unui primar de munte.
"Ne trebuie mai multă îndrăzneală în accesarea fondurilor europene"
- Pe ce căi poate primarul de munte să împiedice plecarea tinerilor din sat?
- Prima cale ar fi trebuit să fie o îndrăzneală mai mare de accesare a fondurilor europene. Ideea nu a fost prea bine înțeleasă până acum, de aceea am decis să implicăm mai mult consilierii, indiferent de culoarea lor politică. Apoi, am dorit să atragem intelectualitatea, refugiată în școli și în ocoalele silvice, ca și în micile orașe din județ. Din Polovragi au plecat puțini cetățeni, în comparație cu situația din localități ale altor județe. Nu întâmplător, la primărie lucrează aproape numai tineri, de la consilieri, la funcționari și activiști de mediu. Cu sprijinul lor și al unor ONG-uri, primăria va oferi, din fonduri europene, 25 de programe, a câte 25.000 de euro, pentru tinerii întreprinzători care vor face proiecte de dezvoltare locală.
"Nimeni nu-i obligă pe tineri să se facă ciobani, dar ciobănia pune pâinea pe masă"
- Polovragiul a fost și este, înainte de toate, o așezare de mari oieri. Are viitor această preocupare ancestrală? Majoritatea tinerilor fac studii superioare în alte domenii... Mai pot ei să fie ciobani?
- În prezent, în Polovragi avem 12 crescători mari de oi, pe lângă cei mici, dintre care unii chiar au făcut studii superioare. În total, avem peste 5000 de oi și sute de capre. Ca să nu avem surprize, organizăm programe ciobănești specifice, prin care elevii din școlile generale ajung în munte, în trasee tematice, și învață direct cum se îngrijesc oile. Dorința mea ar fi ca, la stână, vizitatorul-elev să prindă câte ceva din viața de zi cu zi a baciului. Să vadă datul în strungă, mulsul oilor, închegarea laptelui, smântânirea, urdirea, tot ce ține de activitatea oierească. Să vadă și timpul liber, când baciul ia fluiera și cântă. Nimeni nu-i obligă pe tineri să se facă ciobani, dar ciobănia pune pâinea pe masă, așa că mulți dintre cei ce au studii superioare continuă munca părinților, fără ca asta să-i împiedice să dezvolte și alte activități "moderne".
- Aveți o comună "geamănă" dincolo de Olteț: Baia de Fier. Ce deosebiri există între cele două localități?
- Mama mea a fost din Baia de Fier. Între cele două comune sunt diferențe clare: noi avem mai mulți crescători de oi și o aplecare mai mare către viața spirituală, grație mânăstirii pe care o avem din secolul al XVII-lea. La Baia de Fier este mai mult pragmatism decât la Polovragi. Acolo este mai multă ancorare în lumea reală, în concret, valorile vieții sunt "pozitive", materiale. Și, să fim sinceri, parcă și frumusețea noastră geografică este mai armonioasă, pe ei îi străjuiește Parângul, aflat ceva mai depărtișor, pe când Munții Căpățânii sunt chiar aici, lângă noi, la fel ca și Cheile Oltețului, care atrag popoare întregi de turiști. Nu întâmplător, Polovragi este și o vatră a nedeilor. În această comună s-a marcat întotdeauna viața ciobanilor: Sfinții Ilie, Gheorghe și Andrei sunt legați, la noi, de calendarul ciobănesc. Sunt puterea trecutului, dar mai ales forța viitorului nostru.